DECIZIE nr. 177/2017

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Bianca Drăghici - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 și art. 6 din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, excepție ridicată de Dan Cristian Chiș și Sorina Elena Chiș în Dosarul nr. 7.215/63/2015 al Tribunalului Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 206D/2016.

2. La apelul nominal răspunde, personal, autorul excepției Dan Cristian Chiș, lipsind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia, reiterând, pe larg, motivele formulate în fața instanței judecătorești, cuprinse în notele scrise care au însoțit încheierea de sesizare a Curții, aflate la dosarul cauzei.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, având în vedere că dispozițiile de lege criticate instituie o formă de protecție socială pentru familiile al căror venit net mediu lunar pe membru de familie se situează sub indicatorul social de referință prevăzut de lege. Astfel, textele de lege criticate stabilesc cuantumul lunar al alocației în mod diferențiat, în funcție de numărul de copii, avându-se în vedere venitul lunar pe membru de familie, fără ca în acest mod să fie instituită vreo discriminare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Încheierea din 21 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 7.215/63/2015, Tribunalul Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 și art. 6 din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei. Excepția a fost ridicată de Dan Cristian Chiș și Sorina Elena Chiș într-o cauză având ca obiect anularea unor acte administrative, respectiv anularea numărului de absențe înregistrate de fiul autorilor excepției, desființarea preavizului și a deciziei de exmatriculare și a borderourilor de comunicare a absențelor către Inspectoratul Școlar Județean Dolj, precum și anularea deciziilor de suspendare și încetare a plății alocației pentru susținerea familiei, acordată în temeiul Legii nr. 277/2010.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate sunt discriminatorii și abuzive, întrucât beneficiază de aceeași alocație atât familiile cu 4 copii, cât și cele cu un număr mai mare, respectiv 11 copii, așa cum este în prezenta cauză. Ca atare, consideră că familiile cu un număr mai mare de 4 copii nu beneficiază de susținerea statului, în condițiile Legii fundamentale.

7. Tribunalul Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază ca întemeiată excepția, având în vedere că dispozițiile de lege contestate creează o inegalitate nejustificată între familiile cu 4 copii și cele cu 5 sau mai mulți copii, raportat la scopul Legii nr. 277/2010. Atât timp cât legea vizează instituirea acestei forme de sprijin pentru familiile cu venituri reduse care au în creștere și îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani, limitarea acordării sprijinului în vederea asigurării unor condiții mai bune doar pentru creșterea a 4 copii, din cei 11 pe care îi are familia vizată în cauză, este de natură a crea o situație discriminatorie în defavoarea atât a copiilor, cât și a familiei. Ca atare, instanța apreciază ca neconstituțională soluția legislativă de a se acorda aceeași indemnizație familiilor cu 4 copii, precum și celor cu 11 copii, cuprinsă în art. 5 și 6 din Legea nr. 277/2010.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că prin dispozițiile de lege criticate au fost instituite criterii tehnice de determinare a cuantumului lunar al alocației, stabilit prin raportare la indicatorul social de referință (ISR), în funcție de tipul de familie și de numărul de copii. Configurarea criteriilor tehnice pe baza cărora se determină cuantumul concret al alocației nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci o opțiune de politică legislativă în domeniul protecției sociale, circumscrisă unor eventuale constrângeri financiare, din perspectiva resurselor care pot fi alocate de la bugetul de stat. Așadar, apreciază că nu se poate reține instituirea unui tratament discriminatoriu în funcție de componența concretă a familiei cu venituri reduse.

10. Avocatul Poporului susține că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, având în vedere că reglementarea supusă controlului de constituționalitate nu instituie nicio discriminare pe criterii arbitrare, ci, dimpotrivă, stabilește cadrul general aplicabil tuturor familiilor care necesită măsuri de susținere, în considerarea veniturilor lunare pe membru de familie. Ca atare, apreciază că este opțiunea exclusivă a legiuitorului ca, în funcție de scopul urmărit și ținând cont de realitățile economice sau sociale existente, să impună anumite condiții pentru acordarea prestațiilor sociale, instituirea acestor condiționalități nefiind de natură să aducă atingere unor principii fundamentale ale statului, cu atât mai mult cu cât aceste indemnizații nu au un caracter absolut. În final, invocând jurisprudența Curții, respectiv deciziile nr. 368 din 24 septembrie 2013 și nr. 765 din 15 iunie 2011, susține că aprecierea modului și a măsurii în care statul reușește să ducă la îndeplinire obligația de a asigura un nivel de trai decent trebuie să fie raportată la anumiți factori, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 5 și art. 6 din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 22 noiembrie 2012, având următorul cuprins: – Art. 5 din Legea nr. 277/2010:

(1) Pentru familia prevăzută la art. 2 alin. (1), al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează până la 0,40 ISR inclusiv, cuantumul lunar al alocației este stabilit prin raportare la indicatorul social de referință, denumit în continuare ISR, după cum urmează:

a) 0,1640 ISR pentru familia cu un copil;

b) 0,3280 ISR pentru familia cu 2 copii;

c) 0,4920 ISR pentru familia cu 3 copii;

d) 0,6560 ISR pentru familia cu 4 copii și mai mulți.

(2) Pentru familia prevăzută la art. 2 alin. (1), al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează peste 0,40 ISR și până la 1,06 ISR inclusiv, cuantumul alocației este stabilit după cum urmează:

a) 0,1500 ISR pentru familia cu un copil;

b) 0,3000 ISR pentru familia cu 2 copii;

c) 0,4500 ISR pentru familia cu 3 copii;

d) 0,6000 ISR pentru familia cu 4 copii și mai mulți.

(3) Dacă din calculul în lei al alocației rezultă fracțiuni în bani, acestea se rotunjesc la un leu în favoarea beneficiarului.;

– Art. 6 din Legea nr. 277/2010:

(1) Pentru familia prevăzută la art. 2 alin. (2), al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează până la 0,40 ISR inclusiv, cuantumul lunar al alocației este stabilit prin raportare la indicatorul social de referință, după cum urmează:

a) 0,214 ISR pentru familia cu un copil;

b) 0,428 ISR pentru familia cu 2 copii;

c) 0,642 ISR pentru familia cu 3 copii;

d) 0,856 ISR pentru familia cu 4 copii și mai mulți.

(2) Pentru familia prevăzută la art. 2 alin. (2), al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează peste 0,40 ISR și până la 1,06 ISR inclusiv, cuantumul alocației este stabilit după cum urmează:

a) 0,204 ISR pentru familia cu un copil;

b) 0,408 ISR pentru familia cu 2 copii;

c) 0,612 ISR pentru familia cu 3 copii;

d) 0,816 ISR pentru familia cu 4 copii și mai mulți.

(3) Dacă din calculul în lei al alocației rezultă fracțiuni în bani, acestea se rotunjesc la un leu în favoarea beneficiarului.

14. Dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 277/2010, la care fac referire textele de lege supuse controlului de constituționalitate, prevăd că:

(1) Beneficiază de alocația prevăzută la art. 1 familia formată din soț, soție și copiii aflați în întreținerea acestora, care locuiesc împreună, denumită în continuare familie.

(2) Beneficiază de alocație și familia formată din persoana singură și copiii aflați în întreținerea acesteia și care locuiesc împreună cu aceasta, denumită în continuare familie monoparentală.

15. Potrivit art. 33^1 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, cu modificările și completările ulterioare, „Valoarea indicatorului social de referință este de 500 lei“.

16. Autorii excepției susțin că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, art. 49 alin. (1) și (2) care reglementează protecția copiilor și a tinerilor și art. 53 alin. (1) referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, autorii excepției au invocat și art. 18 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor, art. 16 alin. (3) din Declarația Universală a Drepturilor Omului potrivit căruia familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului, și art. 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute din cartă. Totodată, sunt invocate dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2014.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate - art. 5 și art. 6 din Legea nr. 277/2010 - prevăd pentru familia prevăzută la art. 2 alin. (1), respectiv pentru familia monoparentală prevăzută la art. 2 alin. (2), cuantumul lunar al alocației pentru susținerea familiei, diferențiat în funcție de numărul de copii și de venitul net mediu lunar pe membru de familie.

18. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 277/2010, Curtea constată că aceste dispoziții reglementează cuantumul lunar al alocației pentru sprijinirea familiei în ipoteza prevăzută la art. 2 alin. (2) din lege, și anume în ipoteza familiei monoparentale, adică „familia formată din persoana singură și copiii aflați în întreținerea acesteia și care locuiesc împreună cu aceasta“. Or, în speță, dispozițiile art. 6 din Legea nr. 277/2010 nu se aplică, deoarece, așa cum reiese din actele dosarului, reclamanții împreună cu copiii lor formează o familie în sensul art. 2 alin. (1) din lege, pentru care cuantumul alocației este prevăzut la art. 5 din aceeași lege. Astfel, ținând cont de dispozițiile art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 din Legea nr. 277/2010 nu are legătură cu soluționarea cauzei în cadrul căreia a fost invocată și, ca atare, este inadmisibilă.

19. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 277/2010, Curtea constată netemeinicia acesteia, pentru motivele care vor fi expuse în continuare.

20. Astfel, Curtea observă că dispozițiile Legii nr. 277/2010 instituie alocația pentru susținerea familiei ca formă de sprijin pentru familiile cu venituri reduse care au în creștere și îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani. Potrivit art. 1 alin. (2) din lege, acordarea acestei alocații are ca scop completarea veniturilor familiilor în vederea asigurării unor condiții mai bune pentru creșterea, îngrijirea și educarea copiilor, precum și stimularea frecventării de către copiii de vârstă școlară, aflați în îngrijirea familiilor cu venituri reduse, a cursurilor unei forme de învățământ, organizate potrivit legii.

21. Beneficiară a acestei alocații este atât familia formată din soț, soție și copiii aflați în întreținerea acestora, care locuiesc împreună [ art. 2 alin. (1) ], cât și familia formată din persoana singură și copiii aflați în întreținerea acesteia și care locuiesc împreună cu aceasta, denumită familie monoparentală [ art. 2 alin. (2) ].

22. Curtea constată că dreptul la alocația pentru sprijinirea familiei nu reprezintă un drept constituțional, care să fie prevăzut în Legea fundamentală, ci constituie una dintre măsurile de protecție socială instituite de stat prin lege în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituție.

23. Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 16 din Legea fundamentală, Curtea reține că în jurisprudența sa a stabilit că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, prin Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Curtea a statuat că art. 16 din Constituție „vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui“.

24. De asemenea, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotărârile din 23 iulie 1968, 13 iunie 1979, 28 noiembrie 1984, 28 mai 1985, 16 septembrie 1996, 18 februarie 1999 și 6 iulie 2004, pronunțate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în școlile belgiene“ împotriva Belgiei, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, paragrafele 35, 38, 40, Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Larkos împotriva Ciprului, paragraful 29, respectiv Bocancea și alții împotriva Moldovei, paragraful 24).

25. Totodată, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în școlile belgiene“ împotriva Belgiei, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Bocancea și alții împotriva Moldovei, paragraful 24).

26. Aplicând aceste considerente la speța de față, Curtea reține că instituirea, prin lege, al aceluiași cuantum al alocației atât pentru familiile cu patru copii, cât și pentru familiile cu mai mult de patru copii nu contravine principiului egalității în fața legii, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, deoarece alocația pentru sprijinirea familiei nu reprezintă un drept fundamental, ci o măsură de protecție socială la latitudinea legiuitorului, neprevăzută expres în Constituție, astfel încât legiuitorul are o largă marjă de apreciere în stabilirea limitelor acestei alocații.

27. Cu privire la critica de neconstituționalitate raportată la art. 47 din Constituție privind nivelul de trai, prin Decizia nr. 417 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 26 iulie 2012, Curtea a arătat, în esență, că, referitor la măsurile de protecție socială instituite de stat prin lege în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituție, legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecție socială luate, fără a fi necesar să se supună condițiilor art. 53 din Constituție, întrucât acest text constituțional privește numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu și pe cele stabilite prin legi.

28. Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 49 din Constituție privind protecția copiilor și a tinerilor, Curtea reține că și această susținere este neîntemeiată, deoarece, potrivit alin. (2) al acestei norme constituționale, statul acordă alocații pentru copii și ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap, iar alte forme de protecție socială a copiilor și a tinerilor se stabilesc prin lege. Astfel, legiuitorul este liber să stabilească atât conținutul, cât și limitele de acordare a acestei alocații.

29. Curtea a mai analizat în jurisprudența sa și alte măsuri de protecție socială, de exemplu natura indemnizației lunare pentru creșterea copilului, prin Decizia nr. 616 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 872 din 23 noiembrie 2015, prin care a reținut, la paragraful 14, că indemnizația pentru creșterea copilului constituie o măsură concretă de protecție socială, fiind dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească modalitatea de acordare a acesteia, fără a aduce atingere existenței dreptului în sine.

30. Cât privește dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea observă că acestea nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată.

31. În final, pentru aceleași argumente, Curtea reține că este neîntemeiată și critica raportată la art. 20 din Constituție, referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, prin raportare la art. 16 alin. (3) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit căruia familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului.

32. În ceea ce privește invocarea art. 18 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor și art. 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute în Cartă, Curtea constată că acestea nu au incidență în cauză, de vreme ce nu s-a constatat restrângerea exercițiului unui drept recunoscut de Convenție sau de Cartă.

33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, excepție ridicată de Dan Cristian Chiș și Sorina Elena Chiș în Dosarul nr. 7.215/63/2015 al Tribunalului Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceiași autori în același dosar al aceleiași instanțe judecătorești și constată că dispozițiile art. 5 din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 martie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici