DECIZIE nr. 222/2017

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel-Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 123 alin. (2) și art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marcel Bădără în Dosarul nr. 1.314/1/2016/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1024D/2016.

2. La apelul nominal răspunde, pentru partea Ciubotaru Lucian Manuel, domnul avocat Petru Ivașcu, cu delegație depusă la dosar. Lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 3.260D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 123 alin. (2) și art. 305 alin. (1) și (3) teza întâi din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dan D. Vasile și Dan V. Vasile în Dosarul nr. 3.767/62/2016/a1 al Tribunalului Brașov - Secția penală. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

4. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Avocatul prezent și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 3.260D/2016 la Dosarul nr. 1.024D/2016, care a fost primul înregistrat.

5. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului părții Ciubotaru Lucian Manuel, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Apreciază că dispozițiile art. 305 alin. (1) și (3) teza întâi din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care permit efectuarea urmăririi penale in rem ulterior identificării persoanei care se presupune că a săvârșit infracțiunea. În caz contrar, se ajunge la o încălcare a prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5), art. 11, art. 20, art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1) și (2) și ale art. 132 alin. (1) cu raportare la prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Susține că, din momentul identificării persoanei care a săvârșit fapta, organul de urmărire penală ar trebui să aducă la cunoștința acesteia învinuirea, dându-se, astfel, posibilitatea formulării de probatorii și apărări.

6. Reprezentantul Ministerului Public susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, ambele dispoziții supuse controlului de constituționalitate fiind examinate de Curtea Constituțională, din perspectiva unor critici similare. În ceea ce privește dispozițiile art. 305 alin. (1) și (3) teza întâi din Codul de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public apreciază că se evocă o manieră defectuoasă de aplicare și interpretare a acestui text de lege. Împrejurarea că legiuitorul a impus mai întâi începerea in rem a urmăririi penale, chiar și în ipoteza cunoașterii identității făptuitorului, a fost motivată de necesitatea conferirii unor garanții acestuia, în sensul strângerii unui minim de probe care să susțină bănuiala rezonabilă că acesta este autorul faptei și a faptului că nu există un impediment referitor la punerea în mișcare a acțiunii penale. În măsura în care majoritatea sau toate probele sunt administrate de procuror în faza exercitării urmăririi penale in rem, acest aspect urmează să fie sancționat de judecătorul de cameră preliminară, potrivit Codului de procedură penală. În concluzie, solicită menținerea jurisprudenței și respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

7. Prin Încheierea din 19 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.314/1/2016/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 123 alin. (2) și art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marcel Bădără, cu ocazia procedurii de cameră preliminară.

8. Prin Încheierea din 25 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 3.767/62/2016/a1, Tribunalul Brașov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 123 alin. (2) și art. 305 alin. (1) și (3) teza întâi din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dan D. Vasile și Dan V. Vasile, cu ocazia procedurii de cameră preliminară.

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile art. 123 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, în condițiile în care nu impun, sub sancțiunea nulității, obligativitatea înregistrării declarațiilor martorilor audiați în faza urmăririi penale. Apreciază că o astfel de obligație în sarcina procurorului ar reprezenta o garanție esențială a respectării principiului loialității administrării probelor, precum și a dreptului la un proces echitabil. De asemenea, susține că neînregistrarea audierilor realizate în cursul urmăririi penale, precum și nemenționarea unui motiv concret și credibil care să justifice lipsa înregistrării, afectează în mod grav credibilitatea declarației date în cursul urmăririi penale, mai ales raportat la faptul că urmărirea penală este o fază nepublică a procesului penal, iar avocatul nu are posibilitatea de a participa la audierile realizate în faza urmăririi penale in rem.

10. În ceea ce privește dispozițiile art. 305 alin. (1) și (3) teza întâi din Codul de procedură penală, autorii excepției apreciază că acestea sunt incompatibile cu exigențele constituționale, în măsura în care permit efectuarea urmăririi penale in rem chiar și ulterior identificării persoanei despre care se presupune că ar fi săvârșit infracțiunea. O atare interpretare încalcă în mod flagrant dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1) și (2), art. 20, art. 21 alin. (3), art. 24 și art. 132 alin. (1), dar și garanțiile fundamentale ale procesului penal, precum și principiul loialității administrării probelor. În continuare, arată că, potrivit jurisprudenței europene, o persoană dobândește statutul de acuzat (suspect) nu din momentul în care acesta îi este atribuit în mod formal de organul de urmărire penală, ci din momentul în care autoritățile judiciare aveau motive plauzibile de a-l suspecta că a săvârșit infracțiuni. Dispozițiile criticate oferă procurorului posibilitatea de a administra, încă din faza de urmărire penală in rem, întregul material probator necesar pentru a formula acuzațiile împotriva suspectului, fapt ce contravine dispozițiilor art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenție și art. 24 alin. (2) din Constituție.

11. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că dispozițiile art. 123 alin. (2) din Codul de procedură penală nu contravin dispozițiilor constituționale, deoarece Legea fundamentală nu instituie o obligație a înregistrării declarației martorului cu ocazia audierii lui în faza de urmărire penală. Consideră că neefectuarea înregistrării prevăzute de art. 123 alin. (2) din Codul de procedură penală nu conduce automat la încălcarea dreptului la un proces echitabil. Susține că, deși este adevărat că o privare a inculpatului de posibilitatea de a lua cunoștință de modul cum au fost administrate probele în etapa urmăririi penale in rem, mai ales în condițiile în care în faza urmăririi penale in personam s-a respins solicitarea readministrării probelor, poate conduce, în unele situații, la o încălcare a dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aceasta este o problemă de apreciere globală a modului cum a fost desfășurată procedura în această fază procesuală.

12. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, instanța arată că este firesc ca urmărirea penală să nu fie începută in personam până la momentul în care nu există indicii rezonabile cu privire la faptul că o anumită persoană a săvârșit fapta, pentru că altfel s-ar aduce atingere drepturilor și intereselor persoanei respective. Apreciază că aspectele invocate de inculpat au legătură cu interpretarea și aplicarea cu bună-credință a acestor dispoziții, în sensul de a da posibilitatea inculpatului să beneficieze de toate garanțiile rezultate din dreptul la apărare, aspecte ce nu pot fi rezolvate prin declararea ca neconstituționale a acestor texte.

13. Tribunalul Brașov - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 123 alin. (2) din Codul de procedură penală este întemeiată. Începerea urmăririi penale in rem legitimează organul de cercetare penală să demareze activitățile specifice care duc la realizarea obiectului urmăririi penale, sens în care, după sesizare, are obligația să caute și să strângă datele ori informațiile cu privire la existența infracțiunii, să ia măsuri pentru limitarea consecințelor acesteia și să strângă și să administreze probele necesare cu respectarea exigențelor consacrate de art. 100 și art. 101 din Codul de procedură penală referitoare la administrarea probelor, în acord cu principiul loialității. Este adevărat că în această etapă, situată după începerea urmăririi penale in rem până la începerea urmăririi penale in personam - moment la care suspectul dobândește potrivit legii procesual penale drepturile prevăzute de lege pentru inculpat, - organul de cercetare penală poate proceda la audierea unor persoane în calitate de martori, cum s-a întâmplat în prezenta cauză. Apreciază că, neexistând o normă imperativă care să impună înregistrarea declarațiilor unor asemenea martori cu mijloace tehnice audio sau audiovideo, astfel cum se prevede în cazul audierii suspectului/inculpatului în art. 110 alin. (5) din Codul de procedură penală, dispozițiile art. 123 alin. (2) din Codul de procedură penală generează o diferențiere nejustificată în fața legii în cazul acestor declarații, care, atunci când se formulează cereri în procedura camerei preliminare, trebuie verificate din perspectiva respectării principiului loialității administrării probelor prevăzut în mod expres de art. 101 din Codul de procedură penală. În ceea ce privește dispozițiile art. 305 alin. (1) și (3) teza întâi din Codul de procedură penală, apreciază că acestea nu contravin prevederilor constituționale și convenționale invocate. În acest sens, invocă Decizia nr. 236 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 7 iunie 2016.

14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15. Guvernul apreciază că autorul excepției invocă elemente de fapt, respectiv pretinse „abuzuri“ ale unor procurori în aplicarea dispozițiilor legale criticate, fiind vorba deci de aspecte care țin de aplicarea legii, acestea putând fi cenzurate de instanțele judecătorești. De asemenea, susține că, din analiza excepției de neconstituționalitate, se observă că autorul acesteia s-a mărginit să enumere o serie de dispoziții convenționale și constituționale, fără a arăta în concret în ce constă contradicția între dispozițiile criticate și Constituție sau Convenție. Pentru aceste motive, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (2) și ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, susține că se impune respingerea excepției ca inadmisibilă.

16. În subsidiar, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, susține că dispozițiile art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală nu afectează dreptul inculpatului față de care a continuat urmărirea penală in personam, după ce anterior aceasta fusese una in rem, de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. De asemenea, apreciază că dispozițiile legale criticate nu îngrădesc dreptul inculpatului de a fi asistat de un avocat, ales sau numit din oficiu, avocat care are dreptul să consulte actele dosarului, să exercite drepturile procesuale ale inculpatului, să formuleze plângeri, cereri, memorii, excepții și obiecțiuni și nici nu afectează dreptul acestuia de a beneficia de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării.

17. Referitor la dispozițiile art. 123 din Codul de procedură penală, arată că acestea prevăd, tocmai ca o garanție a loialității probelor, faptul că audierea martorului se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, dacă organul de urmărire penală consideră necesar sau dacă martorul solicită expres aceasta și înregistrarea este posibilă. Textul nu impune ca această audiere să se facă în toate cazurile, pentru a evita ca acolo unde nu există mijloacele tehnice necesare (fie că acestea nu există deloc, fie, deși ele există fizic, temporar nu pot fi utilizate), acest lucru să nu împiedice administrarea mijloacelor de probă constând în declarațiile martorilor.

18. În concluzie, Guvernul apreciază că dispozițiile de lege criticate nu contravin pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, aceste dispoziții legale fiind conforme și cu prevederile art. 11 și 20 din Constituție.

19. Avocatul Poporului arată că a transmis punctul său de vedere în dosarele nr. 358D/2016, nr. 1.783D/2015, nr. 126D/2016, nr. 1.860D/2015, nr. 1.569D/2015 și altele, în sensul că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Totodată, arată că, prin Decizia nr. 236/2016, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală sunt constituționale.

20. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

21. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

22. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 123 alin. (2) și art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală. Dispozițiile art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală au fost modificate prin art. II pct. 76 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Cu toate acestea, Curtea observă că, în cauză, urmărirea penală a fost efectuată anterior acestor modificări, instanța de contencios constituțional fiind sesizată, de asemenea, anterior intrării în vigoare a ordonanței de urgență modificatoare. Astfel, Curtea constată că incidente în cauza dedusă judecății sunt dispozițiile art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală în forma de dinainte de modificările operate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016. Dispozițiile criticate au următorul conținut: – Art. 123 alin. (2): „În cursul urmăririi penale, audierea martorului se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, dacă organul de urmărire penală consideră necesar sau dacă martorul solicită expres aceasta și înregistrarea este posibilă.“;

– Art. 305 alin. (1) și (3):

(1) Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege și se constată că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă. […]

(3) Când din datele și probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect.ˮ

23. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 11 alin. (1) și (2) referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare și art. 132 alin. (1) referitor la statutul procurorilor. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

24. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 123 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea observă că, prin Decizia nr. 749 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 16 martie 2017, răspunzând unor critici similare celor formulate în prezenta cauză, a respins excepția de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Cu acel prilej, Curtea a reținut că dispozițiile art. 123 alin. (2) din Codul de procedură penală dispun în sensul că, în cursul urmăririi penale, audierea martorului se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, dacă organul de urmărire penală consideră necesar sau dacă martorul solicită expres aceasta și înregistrarea este posibilă. Astfel, în acest caz, spre deosebire de cel prevăzut la art. 110 alin. (5) din Codul de procedură penală, legiuitorul nu a mai prevăzut expres obligația organului de urmărire penală de a înregistra audierea martorilor. În acest context, Curtea a reținut că, potrivit art. 123 alin. (1) din Codul de procedură penală, transpunerea în formă scrisă a declarației martorului urmează regulile prevăzute pentru consemnarea declarației suspectului sau inculpatului. Totodată, în cazul audierii martorului sunt aplicabile regulile generale în materia audierii persoanelor cuprinse în secțiunea 1 a capitolului II al titlului IV din Codul de procedură penală. Curtea a observat, de asemenea, că, în cazul în care apreciază că i s-a adus o vătămare prin neînregistrarea prin mijloace tehnice audio sau audiovideo a audierii martorului, inculpatul are posibilitatea, până la închiderea procedurii de cameră preliminară, să solicite înlăturarea acestui mijloc de probă, potrivit art. 282 alin. (1) și alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală.

25. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, Curtea reține că, prin Decizia nr. 236 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 7 iunie 2016 și Decizia nr. 260 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 5 august 2016, răspunzând unor critici similare celor formulate în prezenta cauză, a respins excepția de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că reglementarea etapei urmăririi penale in rem garantează caracterul echitabil al desfășurării urmăririi penale, astfel încât orice acte de cercetare să se desfășoare într-un cadru procesual și nicio persoană să nu fie pusă sub acuzație în lipsa unor date sau probe din care să rezulte indicii rezonabile că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. În ceea ce privește intervalul de timp ce separă momentul începerii urmăririi penale in rem de momentul începerii urmăririi penale in personam, Curtea a constatat că acesta nu este strict și expres determinat de dispozițiile Codului de procedură penală. Cu toate acestea, dispoziția procesual penală precizează că procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de o persoană când din datele și probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că aceasta a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală. Astfel, procurorul este obligat ca, în momentul în care există indicii rezonabile că o persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, să dispună continuarea urmăririi penale față de acea persoană. Aceasta rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului la modul imperativ „dispune“, iar nu „poate dispune“, astfel încât nu se poate interpreta că există o facultate a procurorului de a amâna momentul începerii urmăririi penale in personam până la realizarea probațiunii necesare pentru punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea directă a acestei măsuri.

26. De asemenea, Curtea a reținut că nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia posibilitatea procurorului de a începe urmărirea penală afectează principiul imparțialității care guvernează activitatea procurorilor, consacrat de art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece, potrivit art. 100 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge și administrează probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere. De aceea, ținând seama de aceste prevederi, precum și de pregătirea profesională a procurorilor, Curtea a constatat că față de aceștia funcționează prezumția îndeplinirii cu bună-credință a activității lor, astfel încât să nu se ajungă la încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanelor supuse unor proceduri penale.

27. Faptul că de la data începerii urmăririi penale in rem și până la data începerii urmăririi penale in personam trece o perioadă mai mare de timp nu reprezintă o problemă de constituționalitate, întrucât, în funcție de circumstanțele fiecărei spețe, timpul necesar fundamentării bănuielii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit o infracțiune poate fi mai mare sau mai mic. Așa fiind, din perspectiva acestor critici, Curtea a constatat că acestea nu pot fi primite, întrucât nu se poate admite ideea înfrângerii prezumției de constituționalitate ca urmare a aplicării unor dispoziții în contradicție cu legea ori cu principiile fundamentale. De altfel, prevederile art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală stabilesc în mod clar că, atunci când există indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul va dispune continuarea urmăririi penale față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect.

28. În măsura în care, în dezacord cu aceste prevederi, procurorul nu respectă aceste exigențe, atunci, în cazul emiterii rechizitoriului, suspectul devenit inculpat poate supune cenzurii judecătorului de cameră preliminară verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, întrucât potrivit art. 342 și art. 345 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, în procedura de filtru, judecătorul de cameră preliminară are posibilitatea să constate nulitatea relativă și să excludă actele de urmărire penală și probele administrate cu încălcarea legii care conferă, între altele, și un drept efectiv la apărare.

29. În acest sens, Curtea a constatat că prevederile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală stabilesc că încălcarea dispozițiilor legale determină nulitatea actului atunci când, prin nerespectarea cerinței legale, s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului. De aceea, ori de câte ori toate sau majoritatea probelor din faza de urmărire penală au fost administrate numai în cursul urmăririi penale in rem, atunci se pot pune în discuție aspecte de aplicare a legii cu nesocotirea garanțiilor specifice dreptului la un proces echitabil, cum ar fi dreptul suspectului de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia, de a consulta dosarul, în condițiile legii, de a avea un avocat ales sau unul din oficiu pentru cazurile de asistență obligatorie, de a propune administrarea de probe, de a ridica excepții și de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei, de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege, de a fi informat cu privire la drepturile sale ori dreptul de a beneficia de alte drepturi prevăzute de lege. Câtă vreme, în funcție de particularitățile fiecărui caz, este dovedită privarea suspecților/inculpaților de drepturile conferite de Codul de procedură penală, fiindu-le grav afectat dreptul la apărare în cursul urmăririi penale, atunci probele și actele întocmite cu nerespectarea exigențelor legale pot fi înlăturate până la încheierea procedurii de cameră preliminară.

30. Așa fiind, Curtea a constatat că aceste neajunsuri nu sunt o consecință a conținutului normativ al prevederilor art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, ci reprezintă o posibilă aplicare defectuoasă a lor și că, în acord cu exigențele dreptului la un proces echitabil, persoana interesată are posibilitatea să conteste legalitatea anumitor probe și acte de urmărire penală și să se opună utilizării lor în procedura de filtru. Pe de altă parte, faptul că nu este posibilă dobândirea calității oficiale de suspect imediat ce organele de urmărire penală au fost sesizate cu privire la săvârșirea unei fapte penale de către una sau mai multe persoane reprezintă o garanție justificată de necesitatea protejării drepturilor persoanelor împotriva cărora a fost formulată o astfel de sesizare, pentru ca acestea să nu fie supuse unor acuzații penale fără o minimă verificare a susținerilor din care să rezulte atât existența faptei și inexistența vreunui caz care împiedică exercitarea acțiunii penale, cât și suspiciunea rezonabilă că au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

31. Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marcel Bădără în Dosarul nr. 1.314/1/2016/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și de Dan D. Vasile și Dan V. Vasile în Dosarul nr. 3.767/62/2016/a1 al Tribunalului Brașov - Secția penală și constată că dispozițiile art. 123 alin. (2) și art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și Tribunalului Brașov - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 aprilie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu