DECIZIE nr. 53/2017

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) și (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionuț Gabriel Ungureanu în Dosarul nr. 708/86/2016/a1.1 al Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 248D/2016.

2. La apelul nominal se prezintă pentru autorul excepției doamna avocat Silvia Tudor din cadrul Baroului Suceava, cu delegație la dosar de substituire a domnului avocat Andrei Tudor din cadrul aceluiași barou și lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției și partea Ionuț Andy Frumosu au depus cereri prin care solicită judecata în lipsă.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul doamnei avocat Silvia Tudor care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate. Astfel, prevederile art. 207 alin. (1) și (4) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, în măsura în care termenul „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia“ se interpretează că nu este un termen imperativ, iar nerespectarea acestuia nu atrage sancțiunea prevăzută de art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Susține că argumentele avute în vedere de Curtea Constituțională cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 sunt valabile și în prezenta cauză.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale, potrivit căreia s-a statuat că nu există o jurisprudență constantă a instanțelor de judecată care să considere că termenul prevăzut de dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este unul de recomandare. Mai consideră că termenul trebuie calculat pe zile pline, iar acest lucru rezultă din chiar Decizia Curții Constituționale nr. 336 din 30 aprilie 2015.

6. De altfel, din particularitățile cauzei rezultă că excepția este, de asemenea, inadmisibilă, întrucât rechizitoriul a fost înaintat instanței la data de 15 februarie 2016, măsura arestării preventive expirând la data de 19 februarie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin Încheierea nr. 15 din 24 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 708/86/2016/a1.1, Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) și (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionuț Gabriel Ungureanu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva Încheierii din 17 februarie 2016 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava. Prin această din urmă încheiere s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive față de inculpat și a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu/control judiciar.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care termenul „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia“ se interpretează că nu este un termen imperativ, peremptoriu, iar nerespectarea sa nu ar atrage sancțiunea prevăzută de art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Astfel, instanța de contencios constituțional este competentă să confere „textului criticat interpretarea care îl face compatibil cu Legea fundamentală și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale“ (a se vedea Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 ).

9. În practica judiciară, interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 207 alin. (1) și (4) din Codul de procedură penală nu sunt compatibile cu dispozițiile constituționale invocate. Astfel, în cauză, rechizitoriul a fost înaintat judecătorului de cameră preliminară la data de 15 februarie 2016, cu încălcarea termenului prevăzut de textul criticat, în condițiile în care arestarea preventivă expira la data de 19 februarie 2016. Termenul de 5 zile prevăzut în art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală fiind un termen procesual căruia i se aplică, în ce privește modalitatea de calcul, dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul de procedură penală, ar fi fost respectat numai în situația în care măsura arestării preventive ar fi expirat la data de 21 februarie 2016.

10. Curtea Constituțională a stabilit prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 că sintagma „înainte de expirarea duratei arestării preventive“ are caracter imperativ, iar termenul procesual care include această sintagmă este un termen peremptoriu.

11. Așadar, în cazurile în care rechizitoriul cu propunerea de menținere a arestării preventive, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară cu mai puțin de 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii se încalcă dreptul la apărare, care trebuie să fie unul concret și efectiv.

12. Ca atare, autorul excepției apreciază că, în vederea respectării dispozițiilor art. 124 din Constituție, judecătorul are obligația de a interpreta textul de lege criticat în sensul dat de Curtea Constituțională sintagmei „înainte de expirarea duratei arestării preventive“, adică să țină seama că acesta este un termen peremptoriu.

13. Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, prevederile art. 207 alin. (1) și (4) din Codul de procedură penală nu contravin dispozițiilor constituționale invocate, întrucât prin Decizia nr. 336/2015 nu sa stabilit în mod expres că sintagma „înainte de expirarea duratei arestării preventive“ are, în toate ipostazele din Codul de procedură penală, un caracter imperativ, respectiva decizie referindu-se doar la situația prevăzută de art. 235 din Codul de procedură penală, ce vizează prelungirea măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale.

14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

15. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, întrucât dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt similare cu prevederile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, declarate neconstituționale prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 și că argumentele avute în vedere de instanța de contencios constituțional în decizia precitată pot fi aplicate tale quale și în cauza de față.

16. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că „termenul de 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive“ este un termen de recomandare, iar nu termen imperativ. În acest sens se face trimitere la argumentele Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015.

17. De asemenea, dispozițiile art. 207 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt suficient de clare, predictibile și neechivoce, destinatarul normei juridice fiind capabil să își adapteze conduita în funcție de conținutul acesteia.

18. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului legal al autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

19. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

20. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 207 alin. (1) și (4) cu denumirea marginală Verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: – Art. 207 alin. (1) și (4):

(1) Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului față de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanța competentă, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.[…]

(4) Când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.

21. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 24 referitor la Dreptul la apărare și art. 124 alin. (1) și (3) referitor la înfăptuirea justiției în numele legii și la supunerea judecătorilor numai legii.

22. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin decizia menționată, Curtea a reținut că trimiterea la instanța competentă, de către procuror, a rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, declanșează procedura de cameră preliminară. În cazul în care inculpatul trimis în judecată se află, la momentul sesizării instanței, sub puterea unei măsuri preventive dispuse în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, primind dosarul, are obligația ca, din oficiu, fără a exista vreo cerere din partea procurorului sau a inculpatului, să procedeze la verificarea - cu respectarea procedurii reglementate de art. 207 din Codul de procedură penală -, a legalității și temeiniciei măsurii preventive căreia îi este supus inculpatul, indiferent de felul acesteia (control judiciar, control judiciar pe cauțiune, arest la domiciliu sau arestare preventivă), și să decidă dacă se impune sau nu ca măsura preventivă să fie menținută. În acest scop, rechizitoriul cuprinde, în mod obligatoriu, date referitoare la măsurile preventive luate în cursul urmăririi penale, așa cum rezultă din dispozițiile art. 328 alin. (1) raportate la art. 286 alin. (2) lit. e) teza finală din Codul de procedură penală. Rechizitoriul poate să cuprindă, potrivit art. 330 din Codul de procedură penală, și propunerea de luare, menținere, revocare sau de înlocuire a unei măsuri preventive. Acest text se referă la dreptul procurorului de a formula cereri în legătură cu măsurile preventive, cereri pe care le poate face fie prin rechizitoriu, odată cu sesizarea instanței, fie ulterior, în cursul procedurii de cameră preliminară. Dreptul procurorului de a formula astfel de cereri nu trebuie, însă, confundat cu sesizarea din oficiu în baza căreia judecătorul de cameră preliminară verifică, potrivit art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală, legalitatea și temeinicia măsurii preventive (paragraful 14 din Decizia nr. 145 din 17 martie 2016 ).

23. De asemenea, Curtea a reținut că, atunci când inculpatul trimis în judecată este supus unei măsuri preventive, sesizarea instanței competente trebuie făcută de procuror, conform art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive, iar judecătorul de cameră preliminară trebuie să verifice, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii preventive în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului și înainte de expirarea duratei acesteia, potrivit art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală. Așadar, dispozițiile de lege menționate stabilesc termene atât pentru procuror - un termen în interiorul căruia să înainteze rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, către judecătorul de cameră preliminară, astfel încât acesta să aibă timpul necesar și suficient pentru a face aceste verificări anterior expirării duratei măsurii preventive -, cât și pentru judecătorul de cameră preliminară (paragraful 15 din Decizia nr. 145 din 17 martie 2016 ).

24. Cu privire la un termen regresiv similar celui prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive“ atrage incidența art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin această decizie, Curtea a reținut că, potrivit art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi și libertăți cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, alin. (2) al aceluiași articol, în prima și ultima teză, stabilind că judecătorul de drepturi și libertăți fixează termen pentru soluționarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei măsurii, avocatul inculpatului este încunoștințat și i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei (paragraful 19 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 ). În ceea ce privește natura juridică a termenului regresiv reglementat de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală ( art. 159 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 ) și consecințele nerespectării acestuia, Curtea a observat că practica judiciară cvasiunanimă a calificat termenul de minimum 5 zile de sesizare a instanței pentru prelungirea arestării preventive ca fiind un termen de recomandare (paragraful 21 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 ). Ținând cont de faptul că rațiunea termenului de depunere a propunerii de prelungire a duratei arestării preventive este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat și de a elimina arbitrariul în ceea ce privește dispunerea prelungirii măsurii privative de libertate, Curtea a constatat că acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu, aceasta fiind singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu dispozițiile constituționale și convenționale referitoare la dreptul la apărare și cu dispozițiile constituționale privind înfăptuirea justiției (paragraful 48 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 ). Curtea a concluzionat că „nerespectarea termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi și libertăți «cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive» este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat, așa încât sunt incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea procurorului din exercițiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv și nulitatea absolută a actului făcut peste termen“ (paragraful 49 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 ).

25. Prin Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, mai sus citată, Curtea a constatat că termenul prevăzut de dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală are aceeași natură juridică cu cel prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind un termen peremptoriu, dar, spre deosebire de situația avută în vedere la pronunțarea Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 - când instanța de contencios constituțional a intervenit pe fondul unei practici judiciare cvasiunanime și de durată, aparținând inclusiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, practică judiciară care a dat textului valențe neconstituționale -, în cazul termenului stabilit de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală nu se poate vorbi de o atare interpretare a dispozițiilor de lege criticate, interpretare care să fie, în același timp, ulterioară publicării deciziei mai sus menționate. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, care pune în discuție o problemă de interpretare și aplicare a legii, ce trebuie să aparțină instanțelor judecătorești, este inadmisibilă (paragraful 19 din decizia nr. 145 din 17 martie 2016 ).

26. În același sens sunt și deciziile nr. 251 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 16 iunie 2016, și nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016.

27. Distinct de cele arătate mai sus, prin Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, menționată anterior, Curtea a reținut că dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt clare, precise și previzibile, îndeplinind condițiile referitoare la calitatea legii, și că nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut în cuprinsul acestora este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului supus măsurii preventive, așa încât sunt incidente prevederile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea organelor judiciare competente din exercițiul dreptului de a proceda la menținerea măsurii preventive în cauză și nulitatea absolută a actului făcut peste termen (paragraful 18 din Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 ).

28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

29. În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea constată că autorul excepției nu a motivat în ce constă contrarietatea reclamată, argumentele acestuia vizând numai termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală. Or, ținând seama de exigențele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale potrivit căruia „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate“, Curtea urmează a respinge și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (4) din Codul de procedură penală, ca inadmisibilă.

30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) și (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionuț Gabriel Ungureanu în Dosarul nr. 708/86/2016/a1.1 al Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică al Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 2 februarie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

OPINIE CONCURENTĂ

1. Considerăm că soluția adoptată, cu unanimitate de voturi, prin Decizia Curții Constituționale nr. 53 din 2 februarie 2017 -aceea de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală - trebuia motivată în sensul că, din perspectiva interesului procesual al invocării acestei excepții, nu este îndeplinită condiția existenței legăturii cu soluționarea cauzei, întrucât termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost respectat în cauza în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate. Astfel, în Dosarul nr. 708/86/2016/a1 al Tribunalului Suceava, rechizitoriul a fost emis la data de 15 februarie 2016, în timp ce măsura preventivă expira la data de 19 februarie 2016. Prin urmare, procurorul a respectat termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, având în vedere că acest termen are o natură juridică mixtă - substanțială și procedurală - și se calculează pe zile pline, iar nu pe zile libere.

2. Cu privire la termenul stabilit de dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională a reținut, pe de o parte, că acesta este - ca și termenul prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală - un termen peremptoriu ( Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, Decizia nr. 251 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 16 iunie 2016, paragraful 28, și Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragraful 17), iar, pe de altă parte, că nerespectarea lui este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului supus măsurii preventive, așa încât sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea organelor judiciare competente din exercițiul dreptului de a proceda la menținerea măsurii preventive în cauză și nulitatea absolută a actului făcut peste termen ( Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, paragraful 18).

3. Jurisprudența mai sus menționată a Curții Constituționale se referă, așadar, numai la caracterul obligatoriu/peremptoriu al termenului prevăzut de dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, iar nu și la modul de calcul al acestui termen.

4. Art. 160 din Codul de procedură din 1968 avea următorul cuprins: „Când procurorul dispune, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului aflat în stare de arest, dosarul se înaintează instanței competente cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea mandatului de arestare sau, după caz, a duratei pentru care a fost dispusă prelungirea arestării“. Majoritatea instanțelor de judecată au considerat că termenul prevăzut de art. 160 din Codul de procedură penală din 1968 era un termen de recomandare, astfel că nu s-a pus problema modului exact de calcul al acestuia. În mod similar, în literatura de specialitate discuțiile s-au purtat doar asupra caracterului peremptoriu sau de recomandare al termenului de 5 zile instituit de art. 160 din vechiul Cod de procedură penală, motiv pentru care nici doctrina nu s-a pronunțat cu privire la natura juridică a acestui termen, respectiv dacă este procedural sau substanțial.

5. În cazul în care termenul de 5 zile prevăzut de dispozițiile art. 207 alin. (1) din noul Cod de procedură penală este considerat a fi unul substanțial, el se calculează pe zile pline, neavând relevanță faptul că expiră într-o zi lucrătoare sau întruna nelucrătoare, conform dispozițiilor art. 271 din Codul de procedură penală cu privire la calculul termenelor în cazul măsurilor privative sau restrictive de drepturi.

6. În schimb, în cazul în care s-ar interpreta că acest termen este unul pur procedural, el s-ar calcula pe zile libere, ceea ce ar însemna că înaintarea rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, ar trebui efectuată de către procuror cu 7 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive, iar, în cazul în care termenul procedural s-ar împlini într-o zi nelucrătoare, el s-ar proroga până în prima zi lucrătoare care urmează, depunerea rechizitoriului impunându-se a fi făcută cu 8 sau 9 ori chiar cu mai multe zile înainte de expirarea măsurii, atunci când sunt sărbători legale sau zile declarate nelucrătoare, potrivit art. 269 din Codul de procedură penală referitor la calculul termenelor procedurale.

7. Observăm, pe de o parte, că termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este reglementat în materia măsurilor preventive, unde se discută, în general, despre termene substanțiale. Pe de altă parte, termenul în discuție vizează un act procesual, și anume trimiterea la instanța competentă, de către procuror, a rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, act procesual care declanșează procedura de cameră preliminară, iar în astfel de cazuri este vorba, în general, despre termene procedurale. Întrucât termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală împrumută caracteristici atât de la termenele procedurale, cât și de la termenele substanțiale, apreciem că el are o natură juridică mixtă.

8. Doctrina a reținut că deosebirea dintre termenele procedurale și cele substanțiale este determinată de interesul protejat, adică de rațiunea avută în vedere la instituirea lor, în sensul că termenele procedurale protejează interese pur procedurale, fiind necesare pentru sistematizarea și disciplinarea activităților procesuale, în timp ce termenele substanțiale proteguiesc interese extraprocesuale și vizează situațiile care atrag restrângerea ori îngrădirea unor drepturi sau interese, așa cum este cazul termenelor care privesc măsurile preventive și măsurile asiguratorii.

9. Cu privire la rațiunea instituirii termenului prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală (ratio legis), considerăm că legiuitorul a urmărit, pe de o parte, ocrotirea dreptului la apărare al inculpatului supus unei măsuri preventive (control judiciar, control judiciar pe cauțiune, arest la domiciliu sau arestare preventivă), care este un interes procedural, iar, pe de altă parte, protejarea libertății fizice (de mișcare) a inculpatului și a drepturilor sale fundamentale privind libera circulație, viața intimă, familială și privată, libertatea întrunirilor, munca și protecția socială a muncii și libertatea economică - ce pot fi afectate prin luarea unei măsuri preventive, așa cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa ( Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, paragraful 20, și Decizia nr. 614 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 28 noiembrie 2016, paragrafele 13, 15, 19 și 26) - care reprezintă interese extraprocesuale. Astfel, termenul de 5 zile prevăzut de dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este reglementat în materia măsurilor preventive tocmai pentru a asigura mai multe garanții inculpatului atunci când este pusă în discuție privarea sa de libertate sau limitarea libertății individuale și a drepturilor fundamentale arătate mai sus. De fapt, scopul ultim al termenului analizat este protejarea libertății inculpatului și a celorlalte drepturi fundamentale menționate anterior - în cazul în care față de el s-a dispus o măsură preventivă în cursul urmării penale -, iar dreptul la apărare este doar un mijloc prin care se asigură această protecție.

10. Este adevărat că sancțiunea decăderii - pe care Curtea Constituțională a reținut-o, prin Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, mai sus citată, paragraful 18, ca fiind incidentă în cazul nerespectării termenului instituit de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală - este specifică termenelor procedurale, având în vedere că art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că ea intervine pentru nerespectarea termenului stabilit de lege pentru exercitarea „unui drept procesual“. Apreciem însă că, prin instituirea termenului analizat, legiuitorul nu s-a îngrijit numai de ocrotirea dreptului la apărare al inculpatului supus unei măsuri preventive și de desfășurarea cu celeritate a procesului penal, ci, mai ales, a urmărit să asigure inculpatului mijloace eficiente în scopul protejării libertății acestuia, precum și a celorlalte drepturi fundamentale amintite mai sus. Rațiunea legii fiind aceea de a proteja, prin instituirea acestui termen, în primul rând, drepturi extraprocesuale - și anume cele privind libertatea individuală, libera circulație, viața intimă, familială și privată, libertatea întrunirilor, munca și protecția socială a muncii și libertatea economică - termenul ar trebui să fie considerat substanțial, iar nu procedural, cu toate consecințele ce decurg dintr-o atare calificare. În acest sens, potrivit art. 271 din Codul de procedură penală, în calculul termenelor privind măsurile preventive sau orice măsuri restrictive de drepturi, ziua de la care începe și cea la care se sfârșește termenul intră în durata acestuia.

11. Astfel, apreciem că termenul de 5 zile instituit de dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală nu poate fi considerat unul pur procedural, ci mai degrabă unul substanțial sau, cel puțin, cu o natură juridică mixtă, care are un regim juridic diferit față de termenele procedurale și se calculează pe zile pline.

12. Având în vedere modul de calcul al termenului de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, rezultă că, în speță, acest termen a fost respectat, întrucât rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul instanței la 15 februarie 2016, în timp ce măsura preventivă expira la 19 februarie 2016.

13. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [

] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei“. Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că „legătura cu soluționarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea dispozițiilor de lege criticate în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, adică pertinența excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, condiția incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate ( Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, și Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20).

14. Ținând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită condiția existenței legăturii cu soluționarea cauzei.

Judecător,

dr. Livia Doina Stanciu