DECIZIE nr. 482/2025

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Nelu Bocancia - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, prin raportare la art. 254 alin. 1 și 2 și art. 255 alin. 1 din Codul penal din 1969 și la art. 63 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, excepție ridicată de Societatea Tettas - S.R.L. din București în Dosarul nr. 45.168/3/2018 al Tribunalului București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 83D/2021.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, deciziile Curții Constituționale nr. 752 din 21 noiembrie 2019 și nr. 1.128 din 13 septembrie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 4 ianuarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 45.168/3/2018, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, prin raportare la art. 254 alin. 1 și 2 și art. 255 alin. 1 din Codul penal din 1969 și la art. 63 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001. Excepția a fost ridicată de Societatea Tettas - S.R.L. din București în procedura camerei preliminare. În cauză, prin rechizitoriu a fost dispusă trimiterea în judecată a autoarei excepției pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de dispozițiile art. 255 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 6 și a art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile criticate sunt lipsite de previzibilitate în ceea ce privește sintagma „față de un funcționar public cu atribuții de control“ cuprinsă în art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 din perspectiva identificării actului normativ prin care sunt prevăzute atribuțiile de control ale funcționarului și a stabilirii naturii juridice a acestuia, precum și din perspectiva reținerii variantei agravate în ipoteza săvârșirii faptei față de funcționarul cu atribuții de control, dar care nu se află efectiv în exercițiul acestora (cu referire la atribuțiile primarului). Din această perspectivă, susține că, interpretând gramatical dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, reiese că pentru reținerea variantei agravate ar fi suficient ca funcționarul să aibă anumite atribuții de control, nefiind necesar ca infracțiunea de dare de mită să fie săvârșită în scopul eludării sau încălcării de către funcționar a respectivelor atribuții.

6. Totodată, arată că, potrivit jurisprudenței instanței supreme, respectiv Decizia nr. 4.976 din 24 octombrie 2007, pronunțată de Secția penală, pentru ca infracțiunea de luare de mită să se încadreze în prevederile art. 254 alin. (2) din Codul penal, referitoare la săvârșirea faptei de către un funcționar cu atribuții de control, este necesar ca această categorie de atribuții ale funcționarului să rezulte din fișa postului sau din alte dispoziții legale, iar pretinderea, primirea, acceptarea ori nerespingerea promisiunii de bani sau alte foloase care nu i se cuvin să se realizeze în exercitarea atribuțiilor de control, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la atribuțiile de control.

7. De asemenea, autoarea excepției de neconstituționalitate invocă doctrina dezvoltată cu privire la art. 254 alin. 1 și 2 din Codul penal din 1969, potrivit căreia fapta funcționarului public care nu săvârșește infracțiunea de luare de mită în exercitarea atribuțiilor de control prevăzute de lege, ci în alte împrejurări, nu poate fi încadrată în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 254 alin. 2, ci a dispozițiilor art. 254 alin. 1 din Codul penal din 1969.

8. În plus, autoarea excepției invocă Decizia nr. 2 din 25 ianuarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a reținut că „dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (forma în vigoare anterior anului 2014) se aplică doar în ipoteza în care infracțiunea de luare de mită a fost săvârșită de făptuitor în legătură cu atribuțiile de serviciu ale acestuia privind constatarea sau sancționarea contravențiilor“, apreciind că se aplică mutatis mutandis și în ceea ce privește cauza în care a fost invocată prezenta excepție.

9. Tribunalul București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens reține că art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 187/2012, reprezintă un act de legiferare a răspunderii penale printr-o normă care explică și sancționează o faptă de dare de mită în raport cu o persoană circumstanțiată. În opinia instanței judecătorești, norma juridică supusă controlului de constituționalitate este clară și corespunde exigențelor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, persoana având previzibilitate asupra a ceea ce presupune angajarea răspunderii penale.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, raportat la art. 254 alin. 1 și 2 și art. 255 alin. 1 din Codul penal din 1969 și la art. 63 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001.

14. Având în vedere criticile de neconstituționalitate formulate de autoare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000), în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012), cu referire la sintagma „funcționar cu atribuții de control“, raportat la art. 254 alin. 1 și 2 și art. 255 alin. 1 din Codul penal din 1969, precum și la art. 63 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007).

15. Dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție au fost modificate prin art. 79 pct. 4 din titlul II al Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

16. Prevederile art. 254 alin. 1 și ale art. 255 alin. 1 și 2 din Codul penal din 1969 au fost abrogate prin art. 250 din titlul IV al Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

17. Dispozițiile art. 63 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 au fost abrogate prin art. 597 alin. (2) lit. e) din partea a IX-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019.

18. Cu toate acestea, dispozițiile legale criticate de autoare produc efecte juridice în cauza în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, sub aspectul alegerii legii penale mai favorabile. Ca atare, în acord cu jurisprudența sa, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare ( Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea se va pronunța asupra dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu referire la sintagma „funcționar cu atribuții de control“, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 187/2012, raportat la art. 254 alin. 1 și 2 și art. 255 alin. 1 din Codul penal din 1969, precum și la art. 63 din Legea nr. 215/2001.

19. Art. 63 din Legea nr. 215/2001 enumeră atribuțiile primarului, iar textele de lege criticate din Legea nr. 78/2000 și din Codul penal din 1969 au următorul cuprins: – Art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000: „(2) Fapta de dare de mită săvârșită față de una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) sau față de un funcționar cu atribuții de control se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 din Codul penal, al cărei maxim se majorează cu 2 ani.“;

– Art. 254 alin. 1 și 2 din Codul penal din 1969: Fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a fost săvârșită de un funcționar cu atribuții de control, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

– Art. 255 alin. 1 din Codul penal din 1969: „Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile și scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.“;

20. În susținerea neconstituționalității prevederilor legale criticate, autoarea excepției invocă atât dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, ale art. 15 alin. (1) privind principiul universalității drepturilor și libertăților cetățenești, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, astfel cum sunt interpretate, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma exigențelor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea incriminării și a pedepsei, astfel cum sunt interpretate, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma exigențelor art. 7 privind principiul legalității incriminării și a pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare.

21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea acesteia nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci invocă aspecte privind interpretarea și aplicarea normelor legale, soluționarea acestora intrând în competența instanțelor judecătorești.

22. În concret, autoarea solicită instanței de control constituțional identificarea actului normativ prin care sunt prevăzute atribuțiile de control ale funcționarului public și stabilirea că acesta trebuie să se afle efectiv în exercitarea acestor atribuții la data săvârșirii faptei, pentru a se putea reține varianta agravată prevăzută de art. 7 alin. (2) Legea nr. 78/2000, în ipoteza săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 255 alin. 1 din Codul penal din 1969, prin raportare la atribuțiile primarului prevăzute de dispozițiile art. 63 din Legea nr. 215/2001.

23. Curtea reține însă că o asemenea solicitare nu intră în competența de soluționare a instanței de control constituțional, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea interpreta și aplica legea în cauza dedusă soluționării instanței de judecată.

24. În ceea ce privește conținutul și întinderea noțiunilor, interpretarea, respectiv aplicarea legii, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa ( Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, Decizia nr. 145 din 19 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 956 din 24 septembrie 2024, paragraful 21), a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte.

25. Tot în acest sens, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa ( Decizia nr. 494 din 3 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1196 din 29 decembrie 2023, paragraful 22) că interpretarea normelor de lege este operațiunea de stabilire a conținutului și a sensului la care acestea se referă și este o etapă absolut necesară în vederea aplicării corecte a legii în situația de fapt concretă din cauză, instanța de judecată fiind ținută să aplice, în acest scop, metodele de interpretare a normelor juridice.

26. Prin urmare, a răspunde criticilor autoarei excepției în această situație ar echivala cu o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce contravine prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu referire la sintagma „funcționar cu atribuții de control“, raportat la art. 254 alin. 1 și 2 și art. 255 alin. 1 din Codul penal din 1969, precum și la art. 63 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, excepție ridicată de Societatea Tettas - S.R.L. din București în Dosarul nr. 45.168/3/2018 al Tribunalului București - Secția I penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 octombrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Nelu Bocancia