DECIZIE nr. 776/2016

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Livia-Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 231 alin. (2) din Codul penal, excepție ridicată de procuror în Dosarul nr. 56.580/300/2015 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.757D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 231 alin. (2) cu referire la art. 228 alin. (2) și (3), art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) și art. 230 din Codul penal, întrucât nu au legătură cu soluționarea cauzei, respectiv ca neîntemeiată în ceea ce privește dispozițiile art. 231 alin. (2) cu referire la art. 228 alin. (1) din Codul penal, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 19 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 56.580/300/2015, Judecătoria Sectorului 2 București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 231 alin. (2) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de procuror cu ocazia soluționării unei cauze penale privind trimiterea în judecată a unei persoane pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt, prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate procurorul, în calitate de autor al excepției, susține, în esență, că dispozițiile art. 231 alin. (2) din Codul penal încalcă prevederile constituționale ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată. Consideră că posibilitatea împăcării în cazul infracțiunilor de furt duce la o încurajare a comportamentului infracțional, astfel încât nu se mai realizează scopul de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni și, implicit, nu se mai asigură apărarea proprietății private.

6. Judecătoria Sectorului 2 București - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 231 alin. (2) din Codul penal este neîntemeiată.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 231 alin. (2) din Codul penal este neîntemeiată. În acest sens, arată că legiuitorul a renunțat pentru anumite infracțiuni, riguros selecționate, la principiul oficialității procesului penal și a lăsat la alegerea părților/subiecților procesuali principali necesitatea intervenirii organelor judiciare pentru soluționarea conflictului de drept penal sau pentru continuarea exercitării acțiunii penale. Consideră că prevederea posibilității împăcării - cu consecința stingerii acțiunii penale, care constituie o excepție de la regula generală a oficialității procesului penal - nu este contrară drepturilor și intereselor părților/subiecților procesuali principali și nu contravine principiului garantării dreptului de proprietate privată, fiind, din contră, o expresie a dreptului oricărei persoane de a dispune de proprietatea sa. Constituția garantează proprietatea privată, aceasta fiind ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, atât prin mijloace de drept civil, cât și, în ultimă instanță, prin mijloace de drept penal, printre care se numără și incriminarea faptei de furt. Posibilitatea împăcării în cazul comiterii infracțiunii de furt nu elimină protecția proprietății private, garantată prin Constituție. Împăcarea oferă părților/subiecților procesuali principali posibilitatea de a dispune de acțiunea penală în cazurile în care legiuitorul a apreciat că, având în vedere gradul redus de gravitate a faptei și condițiile săvârșirii ei, scopul de reeducare urmărit prin norma penală poate fi atins și fără pronunțarea unei pedepse în cauză. Consideră că dispozițiile privind împăcarea exprimă principii de politică penală democratice și umaniste în legătură cu soluționarea conflictelor de drept penal, având în vedere că lăsarea la alegerea părților/subiecților procesuali principali a posibilității înlăturării răspunderii penale prin împăcare constituie calea cea mai sigură și temeinică de aplanare a conflictului de drept penal, fapt confirmat de practică.

9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 231 alin. (2) din Codul penal sunt constituționale. Arată, astfel, că textul de lege criticat vizează acele infracțiuni de furt pentru care legiuitorul acordă posibilitatea părților/subiecților procesuali principali de a dispune cu privire la soarta procesului penal prin împăcarea lor, posibilitate reglementată, de altfel, și în cazul altor infracțiuni. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 42 din 3 februarie 2004, prin care Curtea a reținut că dreptul de proprietate implică prerogativa dispoziției, a cărei exercitare în limite legale, inclusiv în sensul renunțării la respectivul drept, nu poate fi anihilată prin invocarea faptului că dreptul de proprietate este ocrotit și garantat prin Constituție, aceste norme de protecție fiind evident inoperante împotriva voinței titularului.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 231 alin. (2) din Codul penal, care au următorul cuprins: „În cazul faptelor prevăzute la art. 228, art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) și a rt. 230, împăcarea înlătură răspunderea penală“.

13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta a fost ridicată de procuror cu ocazia soluționării unei cauze privind tragerea la răspundere penală a unei persoane pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal, ceea ce înseamnă că dispozițiile art. 231 alin. (2) din Codul penal referitoare la posibilitatea împăcării în cazul faptelor prevăzute la art. 228 alin. (2) și (3), art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) și art. 230 din același cod nu au legătură cu soluționarea cauzei. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [

] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [

].“ Prin urmare, ținând cont de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 231 alin. (2) cu referire la art. 228 alin. (2) și (3), art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) și art. 230 din Codul penal este inadmisibilă.

15. Curtea reține că reglementarea cuprinsă în dispozițiile art. 231 alin. (2) din Codul penal - potrivit căreia, în cazul faptelor prevăzute la art. 228, art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) și art. 230, împăcarea înlătură răspunderea penală - are caracter de noutate. Astfel, pentru infracțiunile de furt prevăzute de art. 228, art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) și art. 230 din Codul penal - infracțiuni urmărite din oficiu, legiuitorul acordă posibilitatea părților și subiecților procesuali principali să dispună asupra procesului penal prin împăcarea lor. Este permisă împăcarea - având drept consecință stingerea procesului penal - în cazul comiterii: infracțiunii de furt în formă simplă (art. 228); furtului calificat săvârșit într-un mijloc de transport în comun [ art. 229 alin. (1) lit. a) ], în timpul nopții [ art. 229 alin. (1) lit. b) ], de o persoană mascată, deghizată sau travestită [ art. 229 alin. (1) lit. c) ], prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase [ art. 229 alin. (1) lit. d) ], prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere [ art. 229 alin. (1) lit. e )], prin violare de domiciliu sau de sediu profesional [ art. 229 alin. (2) lit. b) ], de o persoană având asupra sa o armă [ art. 229 alin. (2) lit. c )]; precum și a furtului săvârșit în scop de folosință ( art. 230 ).

16. Dispozițiile art. 231 alin. (2) din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituționalitate, față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 445 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 9 septembrie 2016, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate - ca inadmisibilă - în ceea ce privește dispozițiile art. 231 alin. (2) cu referire la art. 229 alin. (1) lit. a), c) și e) și alin. (2) lit. b) și c) din Codul penal și - ca neîntemeiată - în ceea ce privește dispozițiile art. 231 alin. (2) cu referire la art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din Codul penal. Prin decizia menționată, Curtea a reținut că legiuitorul poate decide - în limita atribuțiilor sale constituționale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală și potrivit politicii penale a statului, având în vedere importanța valorilor sociale ocrotite prin normele penale adoptate și raporturile sociale ce se nasc în urma respectivelor incriminări -, care sunt infracțiunile urmărite din oficiu pentru care este posibilă înlăturarea răspunderii penale prin împăcare ( Decizia nr. 293 din 28 aprilie 2015, paragraful 20), fără ca, în acest mod, să se aducă vreo atingere principiilor constituționale privind valorile supreme ale statului român, universalitatea drepturilor și libertăților cetățenilor, rolul Ministerului Public și statutul procurorilor, principii consacrate de prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 15 alin. (1), ale art. 131 alin. (1) și ale art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală (paragraful 24).

17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 231 alin. (2) cu referire la art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din Codul penal, pronunțată de Curte prin Decizia nr. 445 din 28 iunie 2016, citată anterior, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 231 alin. (2) cu referire la art. 228 alin. (1) din Codul penal, raportată la prevederile constituționale ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată.

18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 231 alin. (2) cu referire la art. 228 alin. (2) și (3), art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) și art. 230 din Codul penal, excepție ridicată de procuror în Dosarul nr. 56.580/300/2015 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția penală.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar și constată că dispozițiile art. 231 alin. (2) cu referire la art. 228 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 decembrie 2016.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică