DECIZIE nr. 524/2025

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Andrei Grigoraș - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. a) și ale art. 83 alin. (1) lit. a) din Codul penal, excepție ridicată de Ghenadi Timuș, Paul Stanciu, Daniel Dobroiu și Vasile Costea în Dosarul nr. 9.944/302/2020/a2 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.800D/2021.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției de neconstituționalitate Ghenadi Timuș, domnul avocat Broască Bogdan Viorel din cadrul Baroului București, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată. Se susține că reglementarea din Codul penal instituie o discriminare între persoanele aflate în stadii procesuale diferite ale unui proces penal. Astfel, în faza de urmărire penală se poate dispune o soluție de renunțare la urmărirea penală chiar și atunci când pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru fapta săvârșită este închisoarea până la 7 ani. Pe de altă parte, pentru o faptă identică, într-o cauză ajunsă în faza de judecată, se arată că judecătorul nu are posibilitatea să dispună nici renunțarea la aplicarea pedepsei, nicio soluție de amânare a aplicării pedepsei. Se arată că, dincolo de limitele generale ale pedepsei, astfel cum sunt reglementate în partea generală a Codului penal (de la 15 zile la 30 de ani), în partea specială legiuitorul stabilește limite speciale, structurate pe paliere de pedeapsă (de exemplu, 6 luni-3 ani, 1 an-5 ani etc.). Astfel, în cazul infracțiunii de contrabandă, pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea de la 2 la 7 ani, aceste limite se pot reduce succesiv cu o treime, mai întâi ca urmare a judecării cauzei potrivit procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii, iar ulterior cu încă o treime, ca urmare a achitării prejudiciului. Noile limite de pedeapsă ar fi, așadar, cuprinse în intervalul 11 luni-3 ani și o lună. Totuși, în aceste condiții, judecătorul, indiferent de voința sa, nu poate evita pronunțarea unei soluții de condamnare. Se mai arată că modul în care au fost redactate textele de lege supuse examinării reflectă o regretabilă lipsă de coerență legislativă, prin raportare la limitele de pedeapsă instituite. Se susține că discriminarea rezultă din faptul că, pentru fapte similare, procurorul poate dispune o soluție de renunțare la urmărirea penală, în timp ce judecătorul, în faza de judecată, nu are o posibilitate echivalentă. Pentru aceste motive, se solicită admiterea excepției de neconstituționalitate și intervenția legiuitorului pentru asigurarea unui tratament juridic nediscriminatoriu.

4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că autorii acesteia își fundamentează critica pe o comparație între dispoziții din Codul penal și dispoziții din Codul de procedură penală. Se susține că instituțiile renunțării la aplicarea pedepsei și amânării aplicării pedepsei reprezintă atribuții exclusive ale judecătorului. Totodată, se arată că analiza pretinsei neconstituționalități nu poate fi realizată prin compararea textelor legale între ele, ci numai prin raportare la dispozițiile Constituției. Se mai arată că, deși sunt invocate dispoziții constituționale referitoare la valorile supreme ale statului de drept, la principiul separației și echilibrului puterilor în stat, precum și la dreptul internațional și tratatele internaționale, acestea nu au relevanță pentru soluționarea prezentei excepții.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 21 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 9.944/302/2020/a2, Judecătoria Sectorului 5 București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. a) și ale art. 83 alin. (1) lit. a) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Ghenadi Timuș, Paul Stanciu, Daniel Dobroiu și Vasile Costea într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că, potrivit normelor de drept penal criticate, instanței de fond îi lipsește posibilitatea de a aplica o pedeapsă proporțională cu gravitatea faptei, contrar împrejurării că judecătorul trebuie să aibă capacitatea deplină de a interpreta și aplica legea în misiunea constituțională de a înfăptui justiția.

7. Astfel, se arată că, în prezenta cauză, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 2 și 7 ani, în ipoteza stabilirii vinovăției, nu se poate ajunge la o soluție de renunțare la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei.

8. Se mai susține că legiuitorul s-a îndepărtat de la propriile principii de politică penală, relevate în expunerea de motive a Codului penal, în sensul că, deși în expunerea de motive se inserează, cu titlu de principiu, ideea potrivit căreia caracterul proporțional al pedepsei în raport cu gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorului nu trebuie să se reflecte doar în natura, durata sau cuantumul acesteia, ci și în modul de executare, pentru că, altfel, există riscul ca efortul depus pentru reintegrarea infractorului să producă efecte contrare scopului urmărit, în realitate, normele Codului penal criticate încalcă tocmai acest principiu.

9. Mai mult, în susținerea caracterului neconstituțional al dispozițiilor legale menționate se face o analiză comparativă a normelor legale de drept penal material și procesual, cuprinse în art. 80 din Codul penal - Condițiile renunțării la aplicarea pedepsei și art. 83 din Codul penal - Condițiile amânării aplicării pedepsei, raportat la dispozițiile art. 318 din Codul de procedură penală - Renunțarea la urmărirea penală, fiind subliniat caracterul mai blând al normelor procedurale.

10. În esență, se arată că, în speța dedusă judecății, situația este similară cu aceea dintr-o altă cauză, în care a fost invocată, din oficiu, excepția de neconstituționalitate de către Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. 2.259/117/2019, motiv pentru care părțile înțeleg să invoce, nuanțat, aceleași excepții de neconstituționalitate și pentru aceleași motive.

11. Judecătoria Sectorului 5 București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este parțial întemeiată. Se arată, în acest sens, că singurul aspect criticabil, din perspectiva neconstituționalității textelor indicate, vizează necorelarea acestora prin raportare la condițiile privind renunțarea la urmărirea penală. Instanța consideră că se încalcă art. 24 alin. (1) și art. 126 din Constituție, având în vedere că, în faza de urmărire penală, se poate dispune renunțarea la urmărirea penală pentru infracțiuni pedepsite cu închisoarea de cel mult 7 ani [ art. 318 alin. (1) din Codul procedură penală ], dar, dacă inculpatul este trimis în judecată, legea stipulează obligația judecătorului de a pronunța o soluție de condamnare, neputând dispune nici renunțarea la aplicarea pedepsei, nici amânarea aplicării pedepsei.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile avocatului autorului excepției de neconstituționalitate Ghenadi Timuș, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 80 alin. (2) lit. a) și ale art. 83 alin. (1) lit. a) din Codul penal.

16. Referitor la stabilirea obiectului excepției de neconstituționalitate, în jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat că, în exercitarea controlului de constituționalitate, instanța de contencios constituțional trebuie să țină cont de voința reală a părții care a ridicat excepția de neconstituționalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, precum și Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017, paragrafele 16 și 17). De asemenea, potrivit jurisprudenței anterior amintite, determinarea obiectului excepției de neconstituționalitate este o operațiune care, pe lângă existența unor condiționări formale inerente ce incumbă în sarcina autorului acesteia, poate necesita și o apreciere obiectivă a Curții Constituționale, având în vedere finalitatea urmărită de autor prin ridicarea excepției. O atare concepție se impune tocmai datorită caracterului concret al controlului de constituționalitate exercitat pe cale de excepție.

17. Examinând încheierea de sesizare, precum și susținerile autorilor excepției din ședința de judecată din 7 mai 2021, Curtea observă că în ședința de judecată din 7 mai 2021 inculpatul Ghenadi Timuș arată că înțelege să critice, sub aspectul constituționalității, dispozițiile art. 76 alin. (1) și (3), ale art. 80 alin. (2) lit. d), precum și ale art. 83 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Codul penal, făcând trimitere la sesizarea Curții de Apel Cluj în Dosarul nr. 2.259/117/2019. Totodată, a fost depusă la dosar, având în prezenta cauză valoarea unor note scrise, sesizarea cu excepția de neconstituționalitate formulată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj, soluționată ulterior de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 629 din 21 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 11 aprilie 2024. În continuare, analizând actele dosarului, Curtea observă că, în susținerea admisibilității excepției de neconstituționalitate, inculpatul Vasile Costea a depus la dosarul cauzei considerente referitoare și la neconstituționalitatea art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal. În consecință, Curtea constată că, în realitate, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 76 alin. (1) și (3), ale art. 80 alin. (2) lit. a) și d) și ale art. 83 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Codul penal, dispoziții legale care au următorul conținut: – Art. 76 alin. (1) și (3):

(1) În cazul în care există circumstanțe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc cu o treime.

[

]

(3) Reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de numărul circumstanțelor atenuante reținute.;

– Art. 80 alin. (2) lit. a) și d): „Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă:

a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă:

a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

[

]

d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani.;

– Art. 83 alin. (1) lit. a) și alin. (2):

(1) Instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;

[

]

(2) Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărirea penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

18. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textele legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3 )-( 5) care consacră statul de drept, principiul separației și echilibrul puterilor în stat și calitatea legii, ale art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 23 alin. (11) privind prezumția de nevinovăție, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, ale art. 126 privind instanțele judecătorești și ale art. 148 cu referire la integrarea în Uniunea Europeană.

19. Examinând excepția de neconstituționalitate cu privire la criticile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1) și (3), ale art. 80 alin. (2) lit. d) și ale art. 83 alin. (1) lit. a), raportat la dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (3 )-( 5), ale art. 11, ale art. 16 alin. (1), ale art. 23 alin. (11) și ale art. 24, Curtea constată că a examinat o critică similară prin Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 9 decembrie 2015, și prin Decizia nr. 629 din 21 noiembrie 2023, precitată, excepțiile astfel ridicate fiind respinse ca neîntemeiate.

20. Pentru a pronunța aceste soluții, Curtea a reținut că individualizarea sancțiunilor de drept penal este, pe de o parte, legală - revine legiuitorului, care stabilește normativ pedepsele și celelalte sancțiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime și maxime ale fiecărei pedepse - iar, pe de altă parte, judiciară - pe care o realizează judecătorul în cadrul limitelor stabilite de lege.

21. Curtea a subliniat importanța individualizării legale a sancțiunilor de drept penal prin aceea că legiuitorul nu poate să confere judecătorului o libertate absolută în stabilirea pedepsei concrete, întrucât ar exista riscul unei interpretări și aplicări arbitrare a acesteia.

22. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în reglementarea sancțiunilor de drept penal de către legiuitor, trebuie menținut un echilibru între dreptul fundamental care face obiectul limitării impuse de sancțiune și valoarea socială a cărei protecție a determinat această limitare. De asemenea, Curtea a subliniat că legiuitorul nu trebuie să îi înlăture judecătorului dreptul de a proceda la individualizarea judiciară prin stabilirea unor pedepse absolut determinate sau prin instituirea unor sancțiuni care, datorită aplicării lor automate, scapă oricărui control judiciar. Prin individualizarea legală, legiuitorul oferă judecătorului puterea de a stabili pedeapsa în cadrul anumitor limite predeterminate - minimul și maximul special al pedepsei -, dar, totodată, îi pune la dispoziție instrumentele care îi permit alegerea și determinarea unei sancțiuni concrete, în raport cu particularitățile faptei și cu persoana infractorului ( Decizia nr. 629 din 21 noiembrie 2023, paragraful 21).

23. Cu privire la criticile de neconstituționalitate formulate în raport cu dispozițiile art. 16 și 124 din Constituție, Curtea a arătat că prevederile constituționale ale art. 16 alin. (2), potrivit cărora „Nimeni nu este mai presus de lege“, și ale art. 124 alin. (1), care stabilesc că „Justiția se înfăptuiește în numele legii“, fixează poziția justiției, a judecătorului față de lege. De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit normelor procesual penale ale art. 2, „Procesul penal se desfășoară potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.“, iar, potrivit art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii“. Cu alte cuvinte, judecătorul nu creează legea, ci o aplică în speța concretă. Competența judecătorului implică nu numai identificarea normei aplicabile și analiza conținutului său, ci și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit. Organul legislativ, emitent al normei juridice, poate fi însă mai restrictiv, obligându-l pe judecător să fie mai apropiat de lege, ori poate prefera, ținând seama de diversitatea și complexitatea relațiilor sociale, o redactare generală a legii ( Decizia nr. 629 din 21 noiembrie 2023, paragraful 23).

24. Curtea, în jurisprudența sa, a statuat că Parlamentul este liber să decidă cu privire la politica penală a statului, în virtutea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, în calitate de unică autoritate legiuitoare a țării. Totodată, Curtea a recunoscut că, în acest domeniu, legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acesta se află într-o poziție care îi permite să aprecieze, în funcție de o serie de criterii, necesitatea adoptării unei anumite politici penale ( Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragraful 66). În acest sens, Curtea a reținut că stabilirea condițiilor în care instanța de judecată poate dispune amânarea aplicării pedepsei intră în atribuțiile organului legiuitor, conform politicii penale a statului.

25. Analizând, în continuare, pretinsa încălcare a art. 16 din Constituție, Curtea a reținut că, reglementând condițiile negative în prezența cărora instanța nu poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării acesteia, condiții ce țin de persoana infractorului, precum și de pedeapsa prevăzută de lege sau stabilită pentru infracțiunea săvârșită, dispozițiile criticate nu sunt de natură să înfrângă principiul egalității în fața justiției (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 629 din 21 noiembrie 2023, paragraful 30).

26. Curtea a reținut că principiul egalității în fața justiției semnifică faptul că toate persoanele au o vocație egală de a fi judecate de aceleași instanțe judecătorești și potrivit acelorași dispoziții legale, fie că sunt de fond sau de procedură. Cu alte cuvinte, nu trebuie să existe privilegii de jurisdicție, iar egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice privește, deopotrivă, caracterul unitar al practicii judiciare în aceeași materie, egalitatea armelor sau realizarea efectivă a egalității în fața justiției prin asigurarea unui ajutor public judiciar care să garanteze accesul egal la actul de justiție. Egalitatea armelor - unul dintre elementele noțiunii mai largi de proces echitabil și componentă esențială a unei apărări efective într-un proces judiciar - semnifică un tratament egal al părților pe toată durata desfășurării procedurii în fața tribunalului, fără ca una dintre ele să fie avantajată în raport cu cealaltă.

27. Având în vedere că în prezenta cauză sunt formulate critici similare cu cele analizate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 629 din 21 noiembrie 2023, Curtea constată că se impune aceeași soluție de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1) și (3), ale art. 80 alin. (2) lit. d) și ale art. 83 alin. (1) lit. a) din Codul penal. Totodată, considerentele anterior citate sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. a) și ale art. 83 alin. (2) din Codul penal, raportat la criticile formulate de autori în prezenta cauză, astfel că și acestea sunt neîntemeiate, întrucât autorii nu aduc critici distincte acestor prevederi.

28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale mai sus invocate, considerentele și soluția deciziilor precitate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

29. Cu privire la critica de neconstituționalitate referitoare la caracterul sancționator mai blând al dispozițiilor de drept procesual penal din cuprinsul art. 318 din Codul de procedură penală, raportat la art. 80 și 83 din Codul penal, Curtea constată că autorii excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci se limitează la o analiză comparativă a instituțiilor de drept penal material, raportat la dispozițiile Codului de procedură penală.

30. În esență, s-a solicitat ca judecătorul să aibă posibilitatea să realizeze un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune renunțarea la aplicarea acesteia ori amânarea aplicării pedepsei, în condiții similare dispunerii de către procuror a renunțării la urmărirea penală, în caz contrar textul de lege criticat fiind neconstituțional.

31. Având în vedere însă prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată

“, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispozițiile și principiile constituționale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele. Așadar, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea unor prevederi legale dintro lege ori a prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.

32. De altfel, criticile privind compararea unor instituții de drept penal au fost respinse ca inadmisibile prin Decizia nr. 507 din 17 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 7 februarie 2025, Decizia nr. 286 din 28 mai 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1153 din 19 noiembrie 2024, Decizia nr. 485 din 13 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 din 15 noiembrie 2021, și Decizia nr. 614 din 21 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 5 aprilie 2024.

33. De asemenea, în raport cu motivele formulate în sprijinul excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că celelalte dispoziții constituționale invocate, referitoare la valorile supreme în statul de drept, principiul separației și echilibrului puterilor, calitatea legilor, dreptul internațional și dreptul intern, tratatele internaționale privind drepturile omului, precum și prezumția de nevinovăție, nu au nicio concludență pentru soluționarea prezentei excepții.

34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ghenadi Timuș, Paul Stanciu, Daniel Dobroiu și Vasile Costea în Dosarul nr. 9.944/302/2020/a2 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția I penală și constată că dispozițiile art. 76 alin. (1) și (3), ale art. 80 alin. (2) lit. a) și d) și ale art. 83 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 octombrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Andrei Grigoraș