DECIZIE nr. 409/2025

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a sintagmei „în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni“ din cuprinsul dispozițiilor art. 323 alin. 1 din Codul penal din 1969, respectiv a sintagmei „în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni“ din cuprinsul dispozițiilor art. 367 alin. (6) din Codul penal, excepție ridicată de Nicușor Daniel Constantinescu în Dosarul nr. 2.596/118/2015 al Curții de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 560D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care invocă Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2021 și solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 11 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.596/118/2015, Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei „în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni“ din cuprinsul dispozițiilor art. 323 alin. 1 din Codul penal din 1969, respectiv a sintagmei „în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni“ din cuprinsul dispozițiilor art. 367 alin. (6) din Codul penal, excepție ridicată de Nicușor Daniel Constantinescu cu ocazia soluționării unei cauze penale aflate în etapa procesuală a apelului.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată, în esență, că în cuprinsul dispozițiilor criticate nu sunt specificate infracțiunile care intră în scopul constituirii grupului infracțional organizat. Sintagma criticată este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, componente ale principiului legalității, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție. Or, principiul legalității incriminării presupune ca destinatarul normei să cunoască din însuși textul normei juridice aplicabile care sunt actele, faptele sau omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală. Sintagma criticată reprezintă o normă de trimitere generală, vizând toate infracțiunile reglementate atât în Codul penal, cât și în legile speciale, fără a le preciza. Așa fiind, în lipsa reglementării unor infracțiuni concrete sau a unor categorii de infracțiuni, se apreciază că textul este redactat deficitar, fiind lipsit de claritate și previzibilitate și, în consecință, încalcă principiile legalității și proporționalității. Face referire la art. 2 lit. a) și b), art. 3 alin. (1), art. 5, 6, 8 și 23 din Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 565/2002, precum și la art. 35 alin. (1) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.

6. Susține că sintagma criticată este incompatibilă cu principiul fundamental privind respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta sa privind claritatea și previzibilitatea legii, precum și cu principiul restrângerii proporționale a drepturilor și libertăților fundamentale, prevăzut de art. 53 alin. (2) din Constituție. Imprecizia acestei sintagme afectează și garanțiile constituționale prevăzute de art. 21 alin. (3) și de art. 24 din Constituție.

7. Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege pretins neconstituționale fiind unele precise, clare și previzibile, aplicabile tuturor categoriilor de fapte și făptuitori.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale în materia clarității și previzibilității legilor. Apreciază că sintagma „uneia sau mai multor infracțiuni“, din cuprinsul normelor criticate, constituie o sintagmă adecvată legislației penale. Termenii din cuprinsul acestei sintagme sunt termeni uzuali în limba română, legiuitorul folosindu-i în sensul pe care aceștia îl au în limbajul curent, astfel încât prin utilizarea lor nu sunt create dificultăți de înțelegere și interpretare a dispozițiilor legale analizate. O astfel de formulare a textului de lege nu este de natură să afecteze previzibilitatea normelor penale criticate, fiind de așteptat ca orice destinatar al acestora să cunoască înțelesul incriminării, astfel încât să își poată adapta conduita în mod corespunzător exigențelor legii.

10. În concret, orice persoană interesată va putea cunoaște că inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup va putea antrena răspunderea penală, dacă aceste variante alternative ale elementului material au fost realizate în vederea comiterii uneia sau a mai multor infracțiuni. Așadar, antrenarea răspunderii penale va putea fi realizată doar în cazul existenței unei intenții calificate prin acest scop impus, în mod expres, de legiuitor.

11. Așa fiind, apreciază că sintagma criticată este formulată clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce, reglementând cu claritate conduita de urmat pentru destinatarul normei penale care acționează în vederea comiterii de infracțiuni.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie sintagma „uneia sau mai multor infracțiuni“ cuprinsă în dispozițiile art. 367 alin. (6) din Codul penal și ale art. 323 alin. 1 din Codul penal din 1969, prevederile criticate având următorul conținut: – Art. 367 alin. (6) din Codul penal: „Prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.“;

– Art. 323 alin. 1 din Codul penal din 1969: „Fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce intră în scopul asocierii.“

15. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind calitatea legii, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalității incriminării și pedepsei, art. 24 referitor la dreptul la apărare și art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia apreciază că sintagma „uneia sau mai multor infracțiuni“ din cuprinsul textelor de lege criticate este lipsită de claritate și previzibilitate deoarece nu sunt specificate infracțiunile care intră în scopul constituirii grupului infracțional organizat. Plecând de la aceste premise, Curtea reține că, în ceea ce privește claritatea și previzibilitatea legii, în jurisprudența sa, de exemplu, prin Decizia nr. 464 din 5 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 26 octombrie 2018, paragrafele 16 și 17, a statuat că dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, iar dacă este lacunar sau neclar, sistemul de drept recunoaște judecătorului competența de a tranșa ceea ce a scăpat atenției legiuitorului, printr-o interpretare judiciară, cauzală a normei. Sensul legii nu este dat pentru totdeauna în momentul creării ei, ci trebuie să se admită că adaptarea conținutului acesteia se face pe cale de interpretare - ca etapă a aplicării normei juridice la cazul concret -, în materie penală, cu respectarea principiului potrivit căruia legea penală este de strictă interpretare. Curtea a reținut astfel că interpretarea autentică, legală poate constitui o premisă a bunei aplicări a normei juridice, prin faptul că dă o explicație corectă înțelesului, scopului și finalității acesteia, însă legiuitorul nu poate și nu trebuie să prevadă totul - în concret, orice normă juridică ce urmează să fie aplicată pentru rezolvarea unui caz concret urmează să fie interpretată de instanțele judecătorești (interpretare judiciară) pentru a emite un act de aplicare legal.

17. Totodată, Curtea a constatat că, potrivit jurisprudenței instanței de la Strasbourg, art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracțiuni, prevede și principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie. Rezultă, astfel, că legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, ale căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, Curtea de la Strasbourg a statuat că art. 7 paragraful 1 din Convenție nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil ( Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, și Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93).

18. Totodată, Curtea a precizat, în jurisprudența sa, că dispozițiile de lege criticate trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra previzibilității acestora ( Decizia nr. 92 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 14).

19. Curtea, prin Decizia nr. 238 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 28 iulie 2020, paragraful 36, a reținut că există mai multe metode interpretative, și anume literală, extensivă, restrictivă, gramaticală, sistematică, istorică, teleologică sau logică. Or, sensul normei poate fi înțeles/dedus prin metodele interpretative. Dacă în urma parcurgerii metodelor interpretative se ajunge la concluzia că textul legal este neclar/imprecis/imprevizibil, atunci se poate constata încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție.

20. Așa fiind, Curtea constată că dispozițiile criticate nu pot fi interpretate strict gramatical și izolat de ansamblul actului normativ din care fac parte, respectiv Codul penal, și că sensul prevederilor legale analizate avut în vedere de legiuitor este cel care decurge din interpretarea lor sistematică, prin coroborarea acestora cu restul normelor din cuprinsul Codului penal (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 509 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1077 din 13 noiembrie 2020, paragraful 20).

21. În aceste context, Curtea observă că, prin Decizia nr. 823 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 5 aprilie 2018, paragrafele 14 și 17, a reținut că pluralitatea constituită este o formă a pluralității de infractori - alături de pluralitatea naturală și de pluralitatea ocazională (participația penală) -, creată prin asocierea sau gruparea mai multor persoane în vederea săvârșirii de infracțiuni. Spre deosebire de celelalte două forme ale pluralității de infractori, pluralitatea constituită se caracterizează prin aceea că ia naștere prin simplul fapt al asocierii sau grupării mai multor persoane în vederea săvârșirii de infracțiuni - indiferent dacă această asociere sau grupare a fost sau nu urmată de punerea în practică a vreunuia dintre proiectele infracționale -, fiind incriminată prin voința legiuitorului tocmai din cauza caracterului periculos al grupării, care este structurată, de regulă, în trepte sau nivele de comandă, cu sarcini precise, ierarhizări exacte, disciplină și subordonare. Potrivit doctrinei, condițiile de existență a pluralității constituite sunt următoarele:

a) să existe o grupare de mai multe persoane; b) gruparea să fie constituită pe o anumită perioadă de timp, să nu aibă caracter ocazional; c) gruparea să aibă un program infracțional și o structură ierarhică.

22. Incriminarea instituită prin art. 367 din Codul penal a preluat, astfel, atât dispozițiile art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003, cât și pe cele ale art. 323 din Codul penal anterior și ale art. 8 din Legea nr. 39/2003, așa cum rezultă și din expunerea de motive a noului Cod penal, în care se arată că, în privința grupărilor infracționale, noul cod urmărește să renunțe la paralelismul existent înainte de intrarea sa în vigoare între textele care incriminează acest gen de fapte (grup infracțional organizat, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, complot, grupare teroristă) în favoarea instituirii unei incriminări-cadru - constituirea unui grup infracțional organizat - cu posibilitatea menținerii ca incriminare distinctă a asociației teroriste, dat fiind specificul acesteia.

23. În acest context, Curtea reține că, în ceea ce privește dispozițiile art. 367 alin. (6) din Codul penal, legiuitorul nu realizează o enumerare a infracțiunilor care intră în scopul grupului infracțional organizat, ci a făcut referire la săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni, ceea ce denotă intenția legiuitorului de a se referi la orice infracțiune prevăzută de fondul activ al legislației. Astfel, în concepția Codului penal, grupul infracțional organizat are ca scop comiterea uneia sau mai multor infracțiuni, fără ca legiuitorul să reglementeze vreo limitare în sensul adăugării vreunei caracteristici infracțiunilor care intră în scopul grupului infracțional organizat [a contrario, referirea la comiterea unei „infracțiuni grave“ din art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012].

24. De altfel, Curtea, prin Decizia nr. 823 din 12 decembrie 2017, precitată, paragraful 18, a constatat că dispozițiile art. 367 alin. (6) din Codul penal nu au o formulare ambiguă, neclară sau imprevizibilă, astfel că nu încalcă cerințele de claritate, precizie și previzibilitate a legii, cerințe impuse de prevederile art. 23 alin. (12) din Constituție privind legalitatea pedepsei, precum și de dispozițiile art. 7 referitor la principiul legalității incriminării și pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât există un proces firesc prin care regulile răspunderii penale se clarifică în mod gradual, pe calea interpretării judiciare, de la un caz la altul, singura condiție ce se cere îndeplinită fiind aceea ca rezultatul acestui proces de clarificare, de lămurire a conținutului normei, să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil.

25. În ceea ce privește dispozițiile art. 323 alin. 1 din Codul penal din 1969, Curtea observă că acestea reglementau infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, ce consta, printre altele, în fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, altele decât cele la care face trimitere art. 167 din același act normativ, respectiv cele prevăzute la art. 155 - 163, 165 și 166^1 din Codul penal din 1969.

26. Așa fiind, având în vedere jurisprudența de principiu în ceea ce privește cerințele de calitate a legii, Curtea constată că dispozițiile art. 323 alin. 1 din Codul penal din 1969 nu conțin nicio doză de imprevizibilitate, înglobând toate elementele necesare pentru identificarea existenței infracțiunii într-o speță sau alta, iar destinatarul normei penale de incriminare are posibilitatea să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea ei și își poate adapta conduita în mod corespunzător.

27. Totodată, Curtea reține că art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție nu au legătură cu textul criticat, întrucât sfera de cuprindere a dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare nu vizează normele de incriminare/de drept substanțial, ci normele procesuale (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 85 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragrafele 19 și 20, sau Decizia nr. 232 din 27 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 din 4 august 2023, paragraful 15). Or, în cauză, se contestă o normă cu caracter substanțial, astfel că nu se poate reține incidența acestui text de referință. De asemenea, Curtea nu poate reține nici pretinsa încălcare prin norma penală criticată a prevederilor art. 53 din Legea fundamentală, întrucât prevederile constituționale invocate sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale, restrângere care nu s-a constatat însă în cauza de față.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicușor Daniel Constantinescu în Dosarul nr. 2.596/118/2015 al Curții de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că sintagma „uneia sau mai multor infracțiuni“ cuprinse în dispozițiile art. 367 alin. (6) din Codul penal și ale art. 323 alin. 1 din Codul penal din 1969 este constituțională în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 septembrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu