DECIZIE nr. 726/2016

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal și art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepție ridicată de Cristian Mădălin Stîngă în Dosarul nr. 543/1.372/2015/a7 al Tribunalului pentru minori și familie Brașov, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 368 D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, făcând trimitere la argumentele formulate în Dosarul nr. 153 D/2016, prin care, în esență, s-a reținut că noțiunea de "subiect pasiv" este definită în teoria generală a dreptului, că aceasta a fost întotdeauna definită ca reprezentând persoana care este titulara valorii sociale ocrotite. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 21 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 543/1.372/2015/a7, Tribunalul pentru minori și familie Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal și art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepție ridicată de Cristian Mădălin Stîngă într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției autorului excepției sub aspectul săvârșirii, în concurs, a unor infracțiuni de trafic de minori. 5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că, în cauza penală dedusă judecății, autorului excepției i-au fost aplicate prevederile art. 38 din Codul penal în condițiile traficării a două persoane minore în aceleași condiții de loc și de timp. Este subliniat faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a încetării aplicabilității Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 49 din 4 iunie 2007 privind încadrarea juridică a faptei de trafic de persoane, comisă asupra mai multor persoane, în aceleași condiții de loc și de timp, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, precum și a reglementării în cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal a condiției unicității subiectului pasiv în cazul concursului de infracțiuni, în sarcina sa a fost reținută săvârșirea unui concurs de două infracțiuni de trafic de minori, și nu o infracțiune continuată. Se arată, în acest sens, că prevederile art. 35 alin. (1) din Codul penal definesc infracțiunea continuată ca fiind o infracțiune săvârșită la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și împotriva aceluiași subiect pasiv, definiție ce trebuie coroborată cu prevederile art. 238 din Legea nr. 187/2012, conform cărora condiția unității subiectului pasiv al infracțiunii continuate este îndeplinită și atunci când:

a) bunurile ce constituie obiectul infracțiunii se află în coproprietatea mai multor persoane; b) infracțiunea a adus atingere unor subiecți pasivi secundari diferiți, dar subiectul pasiv principal este unic. 6. Se arată că sintagmele "subiect pasiv" și "același subiect pasiv" din cuprinsul textului criticat nu sunt definite nici în cuprinsul Codului penal, nici în cuprinsul Codului de procedură penală și că acestea sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, ambiguitate ce afectează principiul securității raporturilor juridice, prima condiție ce asigură aplicabilitatea dreptului fiind suficienta sa definire. Se face trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile din 4 mai 2000 și 25 ianuarie 2007, pronunțate în cauzele Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Sissanis împotriva României, paragraful 66, prin care instanța europeană a subliniat necesitatea asigurării standardului de calitate a legii, ca premisă a respectării principiului legalității incriminării, dar și la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv la deciziile nr. 189 din 2 martie 2006, nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 26 din 18 ianuarie 2012 și nr. 362 din 7 mai 2015. 7. Din interpretarea, per a contrario, a dispozițiilor legale criticate se deduce că, atunci când actele materiale săvârșite sunt îndreptate împotriva unor subiecți pasivi diferiți, suntem în prezența unui concurs real sau formal de infracțiuni. Se observă că subiectul pasiv principal al tuturor infracțiunilor este, în mod generic, statul, iar subiect pasiv secundar persoana căreia îi este lezat un drept, prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală. De asemenea este subliniat faptul că subiectul pasiv secundar al unei infracțiuni nu trebuie confundat cu persoana prejudiciată, aceasta din urmă putând fi diferită și având la dispoziție mijloace juridice specifice de realizare a intereselor sale procesuale. Se face trimitere la doctrină, clasificând subiectul pasiv al infracțiunii în subiect pasiv general și subiect pasiv special. Se mai observă că există și infracțiuni complexe, cum este cea de tâlhărie, în care actele materiale pot fi îndreptate împotriva unui singur patrimoniu, dar actele de violență pot viza două sau mai multe persoane. Se conchide că textul criticat încalcă dreptul la un proces echitabil și principiul legalității incriminării, fiind, prin urmare, contrar normelor constituționale și convenționale invocate în susținerea excepției. 8. Tribunalul pentru minori și familie Brașov opinează că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, însă nu pentru neîndeplinirea unuia dintre criteriile prevăzute la art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, ci pentru faptul că autorul excepției critică opțiunea legiuitorului de a defini concursul de infracțiuni conform politicii sale penale. Se arată că unitatea subiectului pasiv este singura diferență între actuala reglementare a concursului de infracțiuni și cea prevăzută la art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1969 și că, asupra celor dintâi, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 54 din 24 februarie 2015, prin care a respins, ca neîntemeiată o excepție de neconstituționalitate similară. Se susține, de asemenea, că textul criticat este clar, precis și previzibil, că definirea în cuprinsul codurilor a unor noțiuni reprezintă tot o opțiune a legiuitorului și că, în lipsa unor asemenea definiții, este avut în vedere sensul comun al termenilor. 9. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. 10. Guvernul opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că previzibilitatea normelor juridice presupune ca destinatarii acestora să aibă reprezentarea aspectelor în funcție de care sunt obligați să își modeleze conduita și că, deși normele penale nu definesc noțiunea de "subiect pasiv", aceasta nu ridică probleme de înțelegere sau de interpretare. Se observă că doctrina este unitară în stabilirea aspectului că subiectul pasiv al unei infracțiuni este persoana fizică sau persoana juridică titulară a valorii sociale ocrotite și care este vătămată sau periclitată prin infracțiune, sintagma criticată nefiind de natură a produce dificultăți de interpretare. Se susține, totodată, că această interpretare trebuie să fie una sistematică, sensul sintagmei "subiect pasiv" putând fi dedus din ansamblul normativ din care fac parte prevederile art. 35 alin. (1) din Codul penal. Se face trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 92 din 3 martie 2015, nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011, nr. 1 din 11 ianuarie 2012 și nr. 146 din 12 martie 2015, precum și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile din 15 noiembrie 1996, 25 noiembrie 1996, 4 mai 2000 și 9 noiembrie 2006, pronunțate în cauzele Cantoni împotriva Franței, Wingrove împotriva Regatului Unit, Rotaru împotriva României, Leempoel & S. A. Ed. Cine Revue împotriva Belgiei. 11. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Se susține că prevederile art. 238 din Legea nr. 187/2012 explică dispozițiile art. 35 alin. (1) din Codul penal în anumite ipoteze speciale în care se menține condiția unității subiectului pasiv și că textele criticate nu sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, acestea respectând cerințele de calitate a legii prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituție. Mai mult, se arată că textele criticate reprezintă voința legiuitorului, încadrându-se în politica penală a acestuia, aspect reținut de Curtea Constituțională în Decizia nr. 837 din 8 decembrie 2015. Se susține că, din interpretarea sistematică și teleologică a dispozițiilor legale criticate, rezultă, cu claritate, sensul sintagmei "subiect pasiv", dar că aplicarea concretă a dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal și ale art. 238 din Legea nr. 187/2012 excedează competenței Curții Constituționale. 12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. 14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 35 alin. (1) din Codul penal și ale art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul cuprins: - Art. 35 alin. (1) din Codul penal: "Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni."; - Art. 238 din Legea nr. 187/2012: "În aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, condiția unității subiectului pasiv se consideră îndeplinită și atunci când:

a) bunurile ce constituie obiectul infracțiunii se află în coproprietatea mai multor persoane;

b) infracțiunea a adus atingere unor subiecți pasivi secundari diferiți, dar subiectul pasiv principal este unic".

15. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii și ale art. 23 alin. (12) cu privire la legalitatea pedepsei. 16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 35 alin. (1) din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la critici de neconstituționalitate asemănătoare, Curtea pronunțând, în acest sens, Decizia nr. 54 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015, și Decizia nr. 837 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 7 martie 2016, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată. 17. Prin deciziile anterior menționate, Curtea a reținut că textul criticat adaugă la definiția similară, consacrată prin art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1969, condiția săvârșirii infracțiunii împotriva aceluiași subiect pasiv. Prin urmare, potrivit actualei reglementări, infracțiunea continuată constă în săvârșirea, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și împotriva aceluiași subiect pasiv, de acțiuni sau inacțiuni, care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, fiind, astfel, caracterizată prin unitate de subiect activ, unitate sub aspectul laturii subiective și, așa cum s-a arătat anterior, unitate de subiect pasiv. Din acest ultim punct de vedere, Curtea a subliniat faptul că, potrivit art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, condiția unității subiectului pasiv se consideră îndeplinită și atunci când bunurile ce constituie obiectul infracțiunii se află în coproprietatea mai multor persoane sau când infracțiunea a adus atingere unor subiecți pasivi secundari diferiți, dar subiectul pasiv principal este unic. 18. Având în vedere cele arătate prin decizia anterior referită, Curtea a constatat că, indiferent de existența unui subiect pasiv secundar sau de unicitatea acestuia, persoanele care săvârșesc aceeași infracțiune, în formă continuată, conform dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, se află în situații similare, atâta vreme cât infracțiunile săvârșite sunt caracterizate prin existența unui subiect pasiv principal unic, și vor beneficia de același regim juridic sancționator. 19. De asemenea, Curtea a reținut că, și în contextul actualei reglementări, care prevede unicitatea subiectului pasiv, infracțiunile de pericol pot fi reținute în formă continuată, atunci când sunt îndeplinite celelalte condiții prevăzute la art. 35 alin. (1) din Codul penal, respectiv unitatea subiectului activ și existența unei singure rezoluții infracționale. În acest caz, subiectul pasiv al infracțiunii este statul, această categorie de infracțiuni consumându-se prin crearea stării de pericol social. Prin urmare, persoanele care săvârșesc astfel de infracțiuni continuate se află în situații juridice similare cu cele care săvârșesc infracțiuni continuate de rezultat, caracterizate prin existența subiectului pasiv principal unic sau prin existența unui subiect pasiv principal unic și a unui subiect pasiv secundar, urmând a li se aplica același regim sancționator. 20. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că textul criticat nu este lipsit de claritate, precizie și previzibilitate, așa cum susține autorul excepției, acesta respectând cerințele de calitate a legii prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituție. 21. Totodată, Curtea a reținut că dispozițiile legale criticate reprezintă opțiunea legiuitorului, care se încadrează în politica penală promovată de acesta, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin adoptarea acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, respectând principiul egalității în drepturi a cetățenilor (a se vedea Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015). 22. Cum nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența invocată, atât soluția, cât și considerentele reținute de Curtea Constituțională prin deciziile mai sus invocate sunt aplicabile și în prezenta cauză. 23. Distinct de cele reținute de Curtea Constituțională prin jurisprudența anterior menționată, în ceea ce privește sensul sintagmelor "subiect pasiv" și "același subiect pasiv", Curtea reține că acestea nu sunt definite în legislația penală în vigoare. Cu toate acestea, noțiunea de "subiect pasiv" este folosită în mod frecvent în doctrina juridică de drept penal, ea definind titularul valorii sociale ocrotite prin reglementarea infracțiunii, valoare socială care este afectată prin săvârșirea acesteia. Astfel cum s-a reținut prin Decizia nr. 837 din 8 decembrie 2015, acesta poate fi statul sau o altă persoană fizică sau juridică. Sensul noțiunii de "subiect pasiv" nu se suprapune însă cu cel al noțiunii de "persoană vătămată", subiectul pasiv putând fi, totodată, persoana păgubită prin săvârșirea infracțiunii (este, spre exemplu, cazul infracțiunilor împotriva patrimoniului) sau poate fi o altă persoană decât cea căreia îi este provocat un prejudiciu, evaluabil în bani, prin săvârșirea infracțiunii (spre exemplu, în cazul infracțiunilor de omor săvârșit împotriva unor persoane care au în întreținere alte persoane, acestea din urmă au calitatea de persoane vătămate). 24. Prin urmare, sintagma "același subiect pasiv" are în vedere identitatea subiectului pasiv în cazul săvârșirii mai multor acte materiale, identitate ce se referă la subiectul pasiv principal și care trebuie să existe chiar dacă infracțiunile săvârșite au subiecți pasivi secundari diferiți, aspect prevăzut de legiuitor prin dispozițiile art. 238 lit. b) din Legea nr. 187/2012. 25. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că textul criticat este clar, precis și previzibil și că acesta nu încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii și ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea incriminării. 26. Cu privire la principiul legalității incriminării, prevăzut, totodată, la art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Constituțională, făcând trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, reține că legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora [a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coeme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunțată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51]. Așa fiind, dispozițiile art. 35 alin. (1) din Codul penal și art. 238 din Legea nr. 187/2012 nu sunt de natură a încălca principiul convențional analizat, acestea asigurând destinatarilor legii penale posibilitatea de a le înțelege și de a-și adapta conduita la exigențele pe care le impun. 27. În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dreptului la un proces echitabil, Curtea reține că dispozițiile constituționale și convenționale ce reglementează acest principiu nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât aceasta privește dispoziții de drept penal substanțial. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cristian Mădălin Stîngă în Dosarul nr. 543/1.372/2015/a7 al Tribunalului pentru minori și familie Brașov și constată că dispozițiile art. 35 alin. (1) din Codul penal și art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului pentru minori și familie Brașov și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 6 decembrie 2016.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop