DECIZIE nr. 742/2016

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 549^1 alin. (1) și alin. (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de HR Eden 2007 - S.R.L. din Pitești în Dosarul nr. 491/46/2015 al Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 170D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, apreciind că nu se aduce atingere dreptului de acces liber la justiție, întrucât, în această materie, este competentă o instanță de judecată, urmare a legiferării, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituție. Observă că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată înainte de modificarea textului de lege criticat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, prin care s-a prevăzut expres că judecata unei astfel de proceduri are loc cu citarea părților și a procurorului, însă reține că excepția a fost invocată după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 166 din 17 martie 2015 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 549^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, că soluția legislativă cuprinsă în art. 549^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță "în camera de consiliu, fără participarea procurorului ori a persoanelor prevăzute la alin. (2)", este neconstituțională și că soluția legislativă cuprinsă în art. 549^1 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit căreia instanța ierarhic superioară ori completul competent se pronunță "fără participarea procurorului și a persoanelor prevăzute la alin. (2)", este neconstituțională. Așa încât apreciază că, de la data publicării deciziei precitate și până la modificarea textelor de lege declarate ca fiind neconstituționale, judecătorul avea obligația de a aplica direct dispozițiile constituționale și convenționale identificate prin decizia de admitere a instanței de control constituțional a fi încălcate, în aceste condiții autorul excepției beneficiind de o procedură contradictorie, orală, având posibilitatea de a-și face toate apărările pe care le consideră necesare pentru dovedirea situației de fapt pe care o pretinde. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 5 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 491/46/2015, Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 549^1 alin. (1) și alin. (4) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de HR Eden 2007 - S.R.L. din Pitești cu ocazia soluționării sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. 75/P.2014 - în temeiul dispozițiilor art. 315 alin. (2) lit. d) și ale art. 549^1 din Codul de procedură penală - în vederea desființării unor contracte de vânzare-cumpărare, precum și a unor acte adiționale și a unui certificat de atestare fiscală emis de Primăria Pitești. 5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că normele procesual penale criticate îngrădesc accesul liber la justiție, întrucât stabilesc în favoarea judecătorului de cameră preliminară competența de a dispune asupra desființării unor înscrisuri, într-o procedură simplificată, fără o analiză temeinică și fără o investigație efectivă, în ipoteza în care cauza penală s-a finalizat fără trimiterea în judecată, prin clasare sau renunțare la urmărirea penală. Face referire la situația de fapt din cauză și arată că, raportat la contractele și actele adiționale încheiate, sintagma folosită - "desființarea" - nu este adecvată, câtă vreme asupra acestora nu planează nici măcar suspiciunea de fals, în ceea ce privește aceste înscrisuri fiind vorba despre sancțiuni precum anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea, așadar sancțiuni cu caracter civil, de natură a fi pronunțate de o instanță civilă sau de către o instanță penală în rezolvarea laturii civile a procesului penal. Totodată, susține autoarea excepției că există un paralelism legislativ între normele procesual penale criticate și dispozițiile art. 304 și art. 308 din Codul de procedură civilă. 6. Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, normele procesual penale criticate nefiind afectate de vicii de neconstituționalitate, constituind expresia aplicării prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Opțiunea legiuitorului de a atribui judecătorului de cameră preliminară competența de a decide cu privire la confiscarea specială sau la desființarea unui înscris, soluție diferită de cea reglementată de Codul de procedură penală din 1968, nu este de natură să încalce prevederile constituționale atât timp cât, în cadrul acestei proceduri, există posibilitatea administrării de probe, în ședință publică, în condiții de contradictorialitate și oralitate, cu respectarea garanțiilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. Face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 166 din 17 martie 2015, în care s-a reținut că legiuitorul are obligația de a respecta normele de tehnică legislativă menite să asigure sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, precum și conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ și în care Curtea a observat că, potrivit art. 308 din Codul de procedură civilă, "În cazul în care, potrivit legii, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare ori nu poate continua, cercetarea falsului se va face de către instanța civilă, prin orice mijloace de probă". Or, clasarea sau renunțarea la urmărirea penală, ipoteze în care devin incidente dispozițiile art. 549^1 din Codul de procedură penală, reprezintă situații în care "acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare ori nu poate continua", conform art. 16 și art. 17 alin. (1) din Codul de procedură penală, și care atrag astfel și incidența art. 308 din Codul de procedură civilă. Într-o atare împrejurare, Curtea Constituțională a reținut că legiuitorul nu și-a respectat obligația de a adopta norme clare, predictibile și neechivoce, care să elimine orice confuzie în procesul de interpretare și aplicare a acestora. Însă, instanța de control constituțional a considerat, prin aceeași decizie, că dispozițiile art. 549^1 alin. (1) și alin. (4) din Codul de procedură penală nu sunt afectate de vicii de neconstituționalitate, instanța de judecată achiesând la această soluție. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. 8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens reține că niciuna dintre criticile formulate de autoare nu este fondată. Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege." În temeiul acestor dispoziții ale Legii fundamentale, legiuitorul Codului de procedură penală a stabilit competența judecătorului de cameră preliminară de a soluționa propunerea procurorului de desființare a înscrisului - obiect material al unei infracțiuni, în acele cazuri în care instanța fondului nu s-ar putea pronunța pe acest aspect, întrucât acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare ori nu mai poate fi exercitată. Soluționarea propunerii procurorului de desființare a unor înscrisuri se realizează după o procedură ce garantează exercitarea efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Astfel, urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 166 din 17 martie 2015, general obligatorie de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, toate instanțele de judecată sunt ținute să asigure, în cadrul procedurii reglementate de art. 549^1 din Codul de procedură penală, atât în primă instanță, cât și în calea de atac a contestației, posibilitatea administrării de probe în ședință publică, în condiții de contradictorialitate și oralitate, cu respectarea garanțiilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. Apreciază că între normele procesual penale criticate și dispozițiile art. 308 din Codul de procedură civilă nu există paralelism legislativ, întrucât acestea au în vedere ipoteze normative diferite. Astfel, în cazul art. 308 din Codul de procedură civilă, cercetarea falsului de către instanța civilă constituie o chestiune incidentală în cadrul unui proces civil pendinte și are loc atunci când procurorul - sesizat de instanță conform art. 307 din Codul de procedură civilă, pentru cercetarea falsului unui înscris propus ca probă în procesul civil - dispune clasarea sau renunțarea la urmărirea penală, constatând că, în cauză, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare ori nu mai poate fi exercitată. Așadar, în cazul în care sesizarea cu privire la cercetarea falsului a fost înaintată parchetului de către instanța civilă, procurorul - constatând incidența unuia dintre cazurile prevăzute la art. 16 din Codul procedură penală - nu va putea apela la procedura reglementată de art. 549^1 din Codul de procedură penală, propunând judecătorului de cameră preliminară desființarea înscrisului, ci va comunica instanței civile soluția de clasare/renunțare la urmărirea penală, iar aceasta va proceda conform art. 308 din Codul de procedură civilă, cercetând falsul prin orice mijloace de probă. Face referire la Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, în care Curtea Constituțională a apreciat că prevederile art. 549^1 alin. (1) și alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile invocate. 9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. 11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 549^1 alin. (1) și alin. (4) din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curții, alin. (1) al art. 549^1 din Codul de procedură penală a fost modificat prin art. II pct. 128 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Ca efect al aceluiași act normativ, soluția legislativă cuprinsă în alin. (4) al art. 549^1 din Codul de procedură penală, nemodificată, se regăsește în prezent în alin. (6) al art. 549^1 din Codul de procedură penală. Având în vedere că, în cauză, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. 75/P.2014 a fost soluționată de Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie prin Încheierea nr. 15 din 10 februarie 2016, în sensul respingerii, ca nefondată, a cererii, producând efecte norma de procedură prevăzută de textul art. 549^1 din Codul de procedură penală, în redactarea cu care a fost sesizată Curtea, aceasta din urmă se va pronunța asupra dispozițiilor art. 549^1 din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016. Textele de lege criticate au următorul conținut: "(1) În cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunțarea la urmărirea penală și sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranță a confiscării speciale sau a desființării unui înscris, ordonanța de clasare, însoțită de dosarul cauzei, se înaintează instanței căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunțarea hotărârii prin care plângerea fost respinsă. [

] (4) În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul și persoanele prevăzute la alin. (2) pot face, motivat, contestație. Contestația nemotivată este inadmisibilă." 12. Autoarea excepției susține că prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și principiul legalității, art. 15 alin. (1) - "Universalitatea", art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil și art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare. 13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, constatând că dispozițiile art. 549^1 alin. (1) și (4) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În considerentele deciziei precitate, paragrafele 28-33, Curtea a reținut că dispozițiile art. 549^1 din Codul de procedură penală reglementează procedura de confiscare sau desființare a unui înscris în cazul clasării, atribuție conferită de către legiuitor judecătorului de cameră preliminară tocmai în considerarea art. 54 lit. d) din Codul de procedură penală și în completarea dispozițiilor art. 315 alin. (2) lit. c) și d) din Codul de procedură penală. 14. Dintr-o perspectivă istorică, Curtea a observat că în Codul de procedură penală anterior, art. 245 alin. 1 lit. c1) și art. 249 alin. 2 cu raportare la art. 245 alin. 1 lit. c1) stabileau faptul că prin ordonanțele de încetare a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire penală se dispune și asupra "sesizării instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris." Cu privire la aceste dispoziții, prin Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2011 pentru examinarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 45 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă raportat la dispozițiile art. 245 alin. 1 lit. c1) din Codul de procedură penală, asupra legitimării procesuale active a procurorului de a formula acțiunea civilă pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat atunci când acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că "art. 245 alin. 1 lit. 1 lit. c1) din Codul de procedură penală statuează cu valoare de principiu asupra dreptului procurorului de a sesiza instanța civilă cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris, fără a face vreo distincție cu privire la motivele pentru care se solicită desființarea înscrisului." De asemenea s-a statuat că această reglementare reprezintă "un caz expres prevăzut de lege", în înțelesul art. 45 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, în care procurorului i se recunoaște legitimare procesuală pentru a formula acțiune civilă. 15. Tot în legătură cu acest aspect a fost citată și Decizia nr. XV din 21 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii cu privire la organul judiciar competent să dispună desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluție de netrimitere în judecată adoptată de procuror, prin care instanța supremă a statuat că, "pentru cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, instanța penală nefiind deci sesizată cu soluționarea acțiunii penale, nicio formă de procedură penală nu prevede competența acestei instanțe de a se pronunța cu privire la acțiunea civilă și de a dispune repararea pagubei în natură prin desființarea totală ori parțială a unui înscris sau prin orice alt mijloc de reparare. Ca atare, în lipsa unei norme de procedură care să prevadă competența instanței penale de a soluționa acțiunea civilă în cauzele în care procurorul a adoptat o soluție de netrimitere în judecată și în raport cu prevederile art. 184 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice mijloace de dovadă, competența de a dispune desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, aparține instanței civile." 16. Așa fiind, Curtea a constatat că, în legislația anterioară, în procedura desființării totale sau parțiale a unui înscris, instanța civilă soluționa cauza în baza principiilor care guvernează un proces echitabil, în condiții de publicitate, contradictorialitate și oralitate, cu respectarea dreptului la apărare, prin administrarea probațiunii, a invocării de cereri și excepții, fiind respectate pe deplin prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) și art. 24, precum și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 17. Curtea a observat, de asemenea, că, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, procedura desființării unui înscris nu mai este atribuită instanței civile, ci instanței penale, respectiv judecătorului de cameră preliminară, conform art. 549^1, aceasta fiind una dintre procedurile speciale reglementate expres de titlul IV din noul cod. S-a făcut trimitere la doctrina recentă care a arătat că, în reglementarea actuală, instanța sesizată este cea penală și nu cea civilă, cauza neavând natura unei acțiuni civile nici în situația în care obiectul sesizării îl constituie desființarea unui înscris. 18. În ceea ce privește dispozițiile art. 549^1 alin. (1) și (4) din Codul de procedură penală, care reglementează competența judecătorului de cameră preliminară de a soluționa sesizările având ca obiect luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale sau a desființării unui înscris, respectiv cu privire la depunerea contestației împotriva soluției date, Curtea a constatat, în paragrafele 53 și 54 ale Deciziei nr. 166 din 17 martie 2015, că acestea nu sunt afectate de vicii de neconstituționalitate, constituind expresia aplicării prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". 19. În altă ordine de idei, Curtea a considerat că opțiunea legiuitorului de a atribui judecătorului de cameră preliminară competența de a decide cu privire la confiscarea specială sau la desființarea unui înscris, soluție diferită de cea reglementată de Codul de procedură penală din 1968, nu este de natură să încalce prevederile constituționale atât timp cât, în cadrul acestei proceduri, există posibilitatea administrării de probe, în ședință publică, în condiții de contradictorialitate și oralitate, cu respectarea garanțiilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. Or, Curtea, prin Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 549^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, că soluția legislativă cuprinsă în art. 549^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță "în camera de consiliu, fără participarea procurorului ori a persoanelor prevăzute la alin. (2)", este neconstituțională și, totodată, că soluția legislativă cuprinsă în art. 549^1 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit căreia instanța ierarhic superioară ori completul competent se pronunță "fără participarea procurorului și a persoanelor prevăzute la alin. (2)", este neconstituțională, reținând că procedura desfășurată în fața judecătorului de cameră preliminară în această materie prevede o judecată sumară, pe baza notelor scrise depuse de către persoanele ale căror drepturi sau interese legitime au fost afectate, fără respectarea principiilor oralității și contradictorialității, potrivit cărora procurorul și părțile din proces au dreptul de a lua cunoștință de toate piesele și observațiile prezentate judecătorului și de a-și putea expune susținerile în fața acestuia (paragraful 45) și că persoanele vătămate în interesele lor și procurorul nu au dreptul de a solicita administrarea unor mijloace de probă, de a folosi aceste mijloace de probă și de a invoca excepții pentru a-și argumenta poziția. Astfel, instanța de contencios constituțional a stabilit că, din perspectiva dreptului la apărare garantat de art. 24 din Constituție, o atare situație este inacceptabilă. Curtea a reținut că dreptul la apărare conferă oricărei părți implicate într-un proces și indiferent de natura acestuia (civil, penal, comercial, administrativ, litigiu de muncă) posibilitatea de a folosi toate mijloacele prevăzute de lege prin care pot fi invocate situații sau împrejurări ce susțin și probează apărarea, incluzând și participarea la ședințele de judecată, posibilitatea de a folosi orice mijloc de probă, de a solicita administrarea unor probe și de a invoca excepții procedurale ce îi pot sprijini poziția (paragraful 49). Așa încât, Curtea a constatat că procedura desfășurată în fața judecătorului de cameră preliminară, în temeiul art. 549^1 din Codul de procedură penală, nu întrunește garanțiile prevăzute de art. 6 paragrafele 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudența instanței europene. 20. Ulterior publicării Deciziei nr. 166 din 17 martie 2015, Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, prin care a fost modificat art. 549^1 din Codul de procedură penală, în sensul că, pentru termenul de soluționare de către judecătorul de cameră preliminară a sesizării în vederea luării măsurii de siguranță a confiscării speciale sau a desființării unui înscris, se dispune încunoștințarea procurorului și se citează persoanele ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate [alin. (3)], iar judecătorul de cameră preliminară se pronunță prin încheiere, în ședință publică, după ascultarea procurorului și a persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate, dacă sunt prezente, dispozițiile cuprinse în titlul III al părții speciale privind judecata, care nu sunt contrare dispozițiilor art. 549^1 din Codul de procedură penală, aplicându-se în mod corespunzător [alin. (4)], și, totodată, contestația formulată cu privire la încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară soluționează cererea este soluționată cu citarea persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate și încunoștințarea procurorului [alin. (7)]. 21. De asemenea, în Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, Curtea, observând că, potrivit art. 308 din Codul de procedură civilă, "În cazul în care, potrivit legii, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare ori nu poate continua, cercetarea falsului se va face de către instanța civilă, prin orice mijloace de probă", clasarea sau renunțarea la urmărirea penală fiind ipoteze în care devin incidente dispozițiile art. 549^1 din Codul de procedură penală, așadar situații în care "acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare ori nu poate continua", conform art. 16 și art. 17 alin. (1) din Codul de procedură penală, și care atrag astfel și incidența art. 308 din Codul de procedură civilă, a reținut că legiuitorul are obligația de a respecta normele de tehnică legislativă menite să asigure sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, precum și conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ (paragraful 54), această situație nefiind constatată ca un viciu de neconstituționalitate care să afecteze dispozițiile art. 549^1 alin. (1) și (4) din Codul de procedură penală. 22. Considerentele Deciziei nr. 166 din 17 martie 2015 au fost preluate și în Decizia Curții Constituționale nr. 444 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 10 august 2015. 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții cu privire la art. 549^1 alin. (1) și (4) din Codul de procedură penală, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată prin deciziile precitate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, astfel încât excepția urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. 24. Totodată, Curtea reține că prevederile art. 549^1 alin. (1) și (4) din Codul de procedură penală sunt criticate și prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituție. În motivarea excepției însă nu sunt evidențiate aspecte de natură să circumscrie această critică de neconstituționalitate și nu sunt aduse argumente care să facă posibilă compararea reală a textului de lege criticat cu reperul constituțional invocat. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de HR Eden 2007 - S.R.L. din Pitești în Dosarul nr. 491/46/2015 al Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 549^1 alin. (1) și alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 decembrie 2016.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu