DECIZIE nr. 351/2018

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de Vasile Stănescu în Dosarul nr. 1.550/90/2015 al Curții de Apel Pitești - Secția I civilă, care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 189D/2017.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 282D/2017, 713D/2017, 890D/2017, 907D/2017, 1.062D/2017 și 1.174D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași dispoziții de lege, excepție ridicată de Carmen Lia Marinoiu și alții, de Dumitru Negoiță și Felix Costel Ionescu, de Vasile Bălănoiu și alții, de Octavian Cebuc, de Ștefan Călugăru și alții, precum și de Mihai Cheran și alții în dosarele nr. 3.780/90/2014, 375/90/2015, 1.223/90/2016, 461/90/2016, 2.647/90/2016 și 1.556/90/2015 ale Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă.

4. La apelul nominal se prezintă, în Dosarul nr. 1.062D/2017, partea Societatea „Distribuție Energie Oltenia“ - S.A., fostă „CEZ Distribuție“ - S.A., prin avocat Gheorghe Florin Colța, cu împuternicire avocațială la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în Dosarul Curții Constituționale nr. 713D/2017, autorii excepției au depus un înscris prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

6. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 189D/2017, 282D/2017, 713D/2017, 890D/2017, 907D/2017, 1.062D/2017 și 1.174D/2017, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Societății „Distribuție Energie Oltenia“ - S.A. și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 282D/2017, 713D/2017, 890D/2017, 907D/2017, 1.062D/2017 și 1.174D/2017 la Dosarul nr. 189D/2017, care este primul înregistrat.

7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Societății „Distribuție Energie Oltenia“ - S.A., care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În susținerea acestor concluzii invocă cele reținute de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Hotărârea din 21 martie 2018, pronunțată în cauzele conexate C-133/17 și C-134/17, Dănuț Podilă și alții împotriva Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători“ - S.A. București și Costel Mucea împotriva SMDA Mureș Insolvency SPRL.

8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că dispozițiile art. 21 din Constituție nu sunt încălcate, de vreme ce salariații au avut posibilitatea de a se adresa instanțelor de contencios administrativ împotriva deciziilor angajatorului referitoare la demersurile necesare încadrării unor locuri de muncă în condiții speciale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

9. Prin Încheierea din 11 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.550/90/2015, Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția a fost ridicată de Vasile Stănescu în cadrul unei acțiuni referitoare la încadrarea activității desfășurate în perioada 13 octombrie 2008-31 decembrie 2014 în condiții speciale.

10. Prin Încheierea din 19 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 3.780/90/2014, Încheierea din 26 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 375/90/2015, Încheierea din 21 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.223/90/2016, Încheierea din 6 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 461/90/2016, Încheierea din 24 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.647/90/2016, și Încheierea din 6 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.556/90/2015, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 și ale art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Carmen Lia Marinoiu și alții, de Dumitru Negoiță și Felix-Costel Ionescu, de Vasile Bălănoiu și alții, de Octavian Cebuc, de Ștefan Călugăru și alții și de Mihai Cheran și alții în cadrul unor litigii referitoare la încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale.

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă egalitatea în fața legii prevăzută de art. 16 din Constituție, precum și accesul liber la justiție, consacrat de art. 21 din Legea fundamentală, prin faptul că restrâng posibilitatea ca, pe baza unor probe, să se poată constata de către instanța de judecată existența unor meserii care se încadrează în condiții speciale, respectiv existența unor societăți care au locuri de muncă ce se încadrează în condiții speciale de muncă și care nu au fost menționate în anexele nr. 2 și 3 la Legea nr. 263/2010. Consideră că nu este vina salariaților că angajatorii nu au întreprins măsurile necesare în vederea încadrării unor locuri de muncă în condiții speciale, deși existau și continuă să existe factorii de risc care ar fi justificat această încadrare. De altfel, amintesc că aceste locuri de muncă erau încadrate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 în grupe superioare de muncă. Or, în aceste condiții, sunt discriminați în raport cu persoanele care au lucrat anterior în aceleași grupe superioare de muncă, dar care au obținut, ca urmare a demersurilor angajatorului, încadrarea în condiții deosebite sau speciale de muncă. De asemenea se consideră discriminați și în raport cu cei care au câștigat deja în instanță încadrarea în condiții speciale. Mai mult, autorii excepției susțin că există o discriminare și în raport cu cei care au ieșit la pensie sub imperiul reglementărilor anterioare și care au beneficiat de condiții mai favorabile de pensionare. În sfârșit, arată că dispozițiile de lege criticate contravin și art. 135 din Constituție, întrucât împiedică înființarea unei societăți în care activitatea să se desfășoare în condiții speciale și acei angajați să beneficieze de prevederile Legii nr. 263/2010 privind reducerea stagiului de cotizare în vederea pensionării.

12. Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, dispozițiile de lege criticate nefiind contrare prevederilor constituționale invocate de autorii excepției. În sprijinul acestor concluzii, amintește că, în jurisprudența Curții Constituționale, s-a statuat că legiuitorul are libertatea să stabilească drepturile de asigurări sociale cuvenite, condițiile și criteriile de acordare a acestora, modul de calcul și cuantumul lor valoric, în raport cu posibilitățile create prin resursele financiare disponibile, și să le modifice în concordanță cu schimbările ce se produc în resursele economico-financiare. De asemenea a amintit că, potrivit aceleiași jurisprudențe, „situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări.“ Totodată, Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă invocă cele reținute de Curtea Constituțională în sensul că „nu se poate pune un semn de egalitate între persoanele care anterior au lucrat în grupa I de muncă și cele care au fost încadrate ulterior în condiții speciale“, întrucât „încadrarea în trecut a unor locuri de muncă în grupa I nu a atras automat un tratament juridic unitar în prezent sub aspectul încadrării în condiții speciale.“ De asemenea amintește că instanța de contencios constituțional a considerat că dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere accesului liber la justiție, de vreme ce legiuitorul a stabilit o procedură de urmat în cazul încadrării locurilor de muncă în condiții speciale, atât în baza Legii nr. 19/2000, cât și în baza Legii nr. 263/2010, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, Legea nr. 226/2006 și Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011. În ceea ce privește art. 135 din Constituție apreciază că acesta nu are incidență în speță.

13. Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă apreciază, de asemenea, că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, întrucât stabilirea prin lege și în legislația secundară a criteriilor de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale și a procedurii de urmat în acest sens sunt atribuții exclusive ale legiuitorului și nu afectează dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiției pentru a reclama neîndeplinirea de către angajator sau de alte persoane a obligațiilor rezultate din aceste acte normative. Mai arată că, prin deciziile nr. 12 din 23 mai 2016 și nr. 14 din 23 mai 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, respectiv în procedura dezlegării unor chestiuni de drept, s-a statuat în sensul limitării posibilității instanței de drept comun de a analiza condițiile de muncă ale reclamanților și de a statua cu privire la încadrarea locurilor de muncă ale acestora în condiții speciale, însă această limitare nu a fost dedusă în mod direct din dispozițiile invocate a fi neconstituționale, ci din interpretarea întregii legislații care reglementează această materie.

14. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

15. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată și invocă, în acest sens, cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 259 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 18 iulie 2014, precum și considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 14 din 23 mai 2016, paragrafele 85-86.

16. Avocatul Poporului arată că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens arată că încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale sau deosebite (din Legea nr. 19/2000, respectiv Legea nr. 263/2010 ) a avut ca temei rațiuni asemănătoare divizării activității în grupele I și a II-a de muncă din Legea nr. 3/1977, rațiuni ce țin de gradul de solicitare, precum și de factorii de risc prezenți și expunerea la aceștia, totuși, în urma aplicării metodologiilor de încadrare stabilite prin hotărârile Guvernului mai sus amintite nu s-a realizat o suprapunere perfectă între locurile de muncă încadrate anterior Legii nr. 19/2000 în grupele I și a II-a de muncă cu cele încadrate ulterior în condiții speciale ori deosebite. Astfel, unele activități și unități care anterior se regăseau în grupa I de muncă au fost încadrate în activități și unități în care se desfășoară activitatea în condiții speciale, în timp ce altele au fost încadrate în condiții deosebite dacă au îndeplinit condițiile stabilite de art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001. Legea nr. 263/2010 a preluat clasificarea Legii nr. 19/2000 în condiții deosebite și speciale de muncă. Or, în vederea obținerii dreptului la pensie sunt aplicabile condițiile prevăzute de legea în vigoare la momentul deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum. De asemenea, Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate nu încalcă dreptul de acces liber la justiție. În sfârșit, în sprijinul opiniei sale, Avocatul Poporului menționează și cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 9 din 16 mai 2016, paragrafele 55-56, precum și prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, paragrafele 80-82.

17. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

18. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, și ale art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Dispozițiile de lege criticate au următoarea redactare: – Art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000:

(2) Alte locuri de muncă în condiții speciale decât cele prevăzute la alin. (1) pot fi stabilite numai prin lege.

(3) Metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și a Ministerului Sănătății și Familiei, în urma consultării CNPAS.“;

– Art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010:

(1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din:

a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;

b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații;

c) activitățile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, prevăzute de actele normative cu regim clasificat emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi;

d) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1;

e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3;

f) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4.“

20. Curtea constată că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010. Având în vedere însă cele reținute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, precum și faptul că dispozițiile art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 au fost invocate ca temei legal în cauzele în care s-a formulat excepția de neconstituționalitate, aceste dispoziții urmează să fie supuse analizei de constituționalitate.

21. Autorii excepției consideră că dispozițiile de lege criticate contravin următoarelor prevederi din Constituție: art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 privind dreptul de acces la justiție și art. 135 privind economia.

22. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională. Astfel, prin Decizia nr. 680 din 2 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 30 ianuarie 2018, paragrafele 57-66, Curtea a amintit că procedura încadrării unor locuri de muncă în condiții speciale a fost supusă unor condiții și termene prevăzute prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 10 septembrie 2003. Referindu-se la pretinsul caracter discriminator al dispozițiilor de lege criticate formulate de persoanele care au avut deschis accesul către procedura reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, dar fie nu au obținut încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, fie nu au făcut demersurile necesare în termenul prevăzut de acest act normativ, Curtea a apreciat că acestea sunt lipsite de temei. Astfel, Curtea a reținut că, deși dispozițiile art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 nu sunt aplicabile acestei categorii de persoane, această soluție legislativă este justificată de faptul că la momentul la care Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 a creat cadrul necesar încadrării locurilor de muncă în condiții speciale, cerințele legale prevăzute de acest act normativ nu au fost îndeplinite. În mod evident, aceste persoane se găsesc întro situație diferită față de cei care au întrunit aceste cerințe și au obținut încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, regăsindu-se, în prezent, în ipoteza art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010.

23. De asemenea, prin aceeași decizie, Curtea a amintit că, potrivit celor constatate prin Decizia nr. 259 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 18 iulie 2014, între persoanele care anterior Legii nr. 19/2000 au lucrat în grupa I de muncă și cele care au fost încadrate ulterior în condiții speciale nu se poate pune un semn de egalitate, „deși încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale sau deosebite a avut ca temei rațiuni asemănătoare divizării activității în grupele I și a II-a de muncă, rațiuni ce țin de gradul de solicitare, precum și de factorii de risc prezenți și expunerea la aceștia, totuși, în urma aplicării metodologiilor de încadrare stabilite prin hotărârile Guvernului mai sus amintite, nu s-a realizat o suprapunere perfectă între locurile de muncă încadrate anterior Legii nr. 19/2000 în grupele I și a II-a de muncă cu cele încadrate ulterior în condiții speciale ori deosebite. Astfel, unele activități și unități care anterior se regăseau în grupa I de muncă au fost încadrate în activități și unități în care se desfășoară activitatea în condiții speciale, în timp ce altele au fost încadrate în condiții deosebite, dacă au îndeplinit condițiile stabilite de art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001.“

24. Tot cu privire la situația persoanelor care au avut deschis accesul la procedura prevăzută prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, dar care nu au făcut demersurile necesare în temenele legale, Curtea Constituțională a amintit cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție având ca obiect posibilitatea constatării pe cale judiciară sau a obligării angajatorului la încadrarea activității desfășurate în condiții deosebite sau speciale de muncă, după 1 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 10 noiembrie 2016, paragraful 90 și următoarele, și a apreciat că cele constatate de instanța supremă pun în evidență faptul că, în cazul persoanelor care au avut acces la procedura reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, nu se poate vorbi de o obstrucționare a dreptului de acces liber la justiție.

25. De asemenea, în considerentele Deciziei nr. 680 din 2 noiembrie 2017, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 nu au incidență asupra accesului liber al angajatorilor la o activitate economică ori asupra manifestării liberei inițiative.

26. Cu același prilej, Curtea a analizat și situația persoanelor care susțin că desfășoară una dintre activitățile prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010, dar nu beneficiază de încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, deoarece acestea au fost constituite ulterior finalizării procedurii reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, iar legiuitorul nu a prevăzut o procedură care să permită actualizarea listelor prevăzute în anexele nr. 2 și 3 la Legea nr. 263/2010. Astfel, făcând din nou trimitere la evoluția reglementării în materia locurilor de muncă în condiții speciale, Curtea a amintit că dispozițiile art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 se referă la locuri de muncă care, potrivit legislației anterioare, au fost supuse unei evaluări ce a vizat nu doar caracteristicile activității, ci și condițiile concrete în care aceasta se desfășura în cadrul unei unități. Prin stabilirea unei limite temporale pentru procedura de încadrare a unor locuri de muncă în condiții speciale, precum și din reglementarea unei proceduri de reevaluare a acestei încadrări se desprinde intenția vădită a legiuitorului de a restrânge sfera locurilor de muncă încadrate în condiții deosebite sau speciale, prin normalizarea acestora și înlăturarea factorilor de risc pentru sănătatea salariaților, potrivit legislației privind protecția muncii. În acest sens a amintit și cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, paragrafele 39 și 40, potrivit cărora „legislația națională adoptată, începând cu Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, a urmat politica legislativă a Uniunii Europene de normalizare a condițiilor de lucru ale salariaților în sensul înlăturării, pe cât posibil, a condițiilor dăunătoare pentru sănătatea și securitatea acestora. În acest sens s-a dezvoltat, în baza Directivei Consiliului nr. 89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă, o legislație care stabilește norme și garanții pentru sănătatea și securitatea angajatului, cuprinzând măsuri și acțiuni eșalonate în scopul eliminării locurilor de muncă în condiții deosebite, prin normalizarea condițiilor de muncă, limitându-se totodată posibilitatea angajatorului de a crea și dezvolta noi locuri de muncă periculoase. Aceasta este rațiunea pentru care legislația ce face obiectul procesului de unificare a interpretării pe calea prezentului recurs în interesul legii are aplicabilitate limitată în timp și cu privire la persoane, astfel că nu poate fi extinsă în ceea ce privește unități lucrative noucreate, care ar cuprinde locuri de muncă încadrabile în condiții deosebite sau speciale. La data de 31 decembrie 2002 s-a încheiat procesul de avizare pentru condițiile deosebite de muncă, respectiv la data de 30 iunie 2005, pentru nominalizarea locurilor de muncă în care se desfășoară activități încadrate în condiții speciale. Reînnoirea avizelor de încadrare a fost permisă doar atunci când, pe baza măsurilor adoptate de angajator, nu a fost posibilă normalizarea condițiilor de muncă.“ Prin urmare, Curtea a apreciat că locurile de muncă înființate după încheierea procedurii reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 nu mai pot întruni, în mod obiectiv, aceleași criterii care au determinat încadrarea în condiții speciale a unor locuri de muncă încadrate potrivit legislației anterioare în grupa I de muncă și care se desfășurau într-un cadru care nu asigura o protecție suficientă a salariaților împotriva riscurilor activității desfășurate.

27. Curtea apreciază că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței sale în materie, astfel că soluția și considerentele Deciziei nr. 680 din 2 noiembrie 2017 își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

28. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vasile Stănescu în Dosarul nr. 1.550/90/2015 al Curții de Apel Pitești - Secția I civilă și de Carmen Lia Marinoiu și alții, de Dumitru Negoiță și Felix Costel Ionescu, de Vasile Bălănoiu și alții, de Octavian Cebuc, de Ștefan Călugăru și alții, precum și de Mihai Cheran și alții în dosarele nr. 3.780/90/2014, 375/90/2015, 1.223/90/2016, 461/90/2016, 2.647/90/2016 și 1.556/90/2015 ale Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Pitești - Secția I civilă și Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 22 mai 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea