DECIZIE nr. 669/2018

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală în Dosarul nr. 5.679/117/2014 și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.501D/2017.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Președintele Curții dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 2.502D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală în Dosarul nr. 2.129/103/2015.

4. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în Dosarul nr. 2.501D/2017, Agenția Națională de Administrare Fiscală a transmis concluzii scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. Totodată, în Dosarul nr. 2.502D/2017, partea Gheorghe Gav. Lungu a comunicat o adresă prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.502D/2017 la Dosarul nr. 2.501D/2017, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, întrucât dispozițiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituționale invocate de instanță, chiar dacă legiuitorul a prevăzut că admisibilitatea în principiu a recursului în casație are loc fără citarea părților și fără participarea procurorului. Pe de o parte, apreciază că neconstituționalitatea nu poate fi dedusă din compararea recursului în casație cu alte căi extraordinare de atac, iar, pe de altă parte, referitor la posibila încălcare a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, consideră că acestea nu sunt incidente în cauză, având în vedere că este vorba despre o cale extraordinară de atac, există o hotărâre definitivă de condamnare, prin urmare, nu se pune problema unei „acuzații în materie penală“. Apreciază, având în vedere natura acestei căi de atac, că legiuitorul are libertatea de a stabili criterii speciale de desfășurare a acesteia. În raport cu împrejurarea că, în această procedură, se pot depune concluzii scrise, memorii, apreciază că aceasta nu aduce atingere dispozițiilor art. 24 din Constituție, legiuitorul nefiind ținut ca pentru toate procedurile să prevadă o contradictorialitate efectivă, prin prezența părților sau a procurorului. De altfel, având în vedere că nici procurorul nu participă în această procedură, consideră că nu se poate susține că se aduce atingere echilibrului procesului penal sau dreptului persoanei care înțelege să exercite calea extraordinară de atac a recursului în casație. Apreciază că în cauză sunt incidente considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 591 din 1 octombrie 2015, paragraful 28.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin încheierile din 19 septembrie 2017, pronunțate în dosarele nr. 5.679/117/2014, respectiv nr. 2.129/103/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată din oficiu în procedura de examinare a admisibilității în principiu a unei cereri de recurs în casație.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea arată că atât legiuitorul, cât, mai ales, instanța de control constituțional au reafirmat imperativul respectării principiilor contradictorialității, citării părților, respectiv a persoanelor interesate și, în mod deosebit, respectarea dreptului acestora de a participa personal sau prin reprezentant la procedurile judiciare care se desfășoară în fața judecătorului/instanței. Reține că, potrivit art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, examinarea de către judecător a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație se efectuează în camera de consiliu, iar nu în ședință publică, fără emiterea citațiilor - care ar fi avut drept scop informarea procurorului și a părților interesate despre termenul de judecată având ca obiect examinarea admisibilității în principiu, respectiv realizarea premisei pentru ca acestea să poată participa efectiv la ședința de judecată -, fără posibilitatea ca procurorul și părțile să completeze ori să dezvolte cu argumente suplimentare motivele/cazurile de casare invocate în cererea introductivă sau contraargumentele, în cazul intimaților, așadar, fără respectarea principiului contradictorialității reale în fața judecătorului.

9. Reține că prin comunicarea anterioară a cererii de recurs în casație către procuror și părți, respectiv prin asigurarea posibilității acestora de a depune concluzii scrise se poate afirma că este respectat principiul contradictorialității, însă Curtea Constituțională a exprimat, în deciziile pronunțate anterior, în examinarea altor proceduri judiciare, o opinie contrară. Totodată, cu toate că examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație nu presupune examinarea unor chestiuni de fond, aspectele de drept examinate pot fi complexe și, nu în ultimul rând, pot decurge și din evaluarea concordanței dintre motivele/argumentele invocate și condițiile cazului de casare menționat ca temei al acesteia.

10. De asemenea, arată că la aspectele relevate se adaugă împrejurarea că, ulterior intrării în vigoare a Codului de procedură penală, textul a fost amendat în sensul că nu este obligatoriu ca redactarea cererii de recurs în casație să se facă de către un avocat, aceasta putând fi redactată chiar de către partea interesată, care este lipsită, de obicei, de cunoștințele juridice necesare. În aceste condiții, apreciază că sunt posibile numeroase imperfecțiuni ale cererii, care, fără a afecta fondul acesteia, pot fi remediate în cursul procedurii orale și contradictorii a examinării admisibilității cererii de recurs în casație, prin citarea părților interesate, participarea acestora și a reprezentantului Ministerului Public. În acest sens, reține că, potrivit art. 442 alin. (2) din Codul de procedură penală, „Instanța de recurs în casație examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute la art. 438, invocate în cererea de recurs în casație“. Arată, totodată, că procedura examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, configurată în modul arătat, a rămas singulară printre procedurile desfășurate în camera de consiliu sau în procedurile în care se examinează admisibilitatea/admisibilitatea în principiu și, în acest sens, face referire la dispozițiile procesual penale cuprinse în art. 335 alin. (4), art. 341 alin. (5) și (6), art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1) și (2), art. 347 alin. (3), art. 431 alin. (1) și (2), art. 459 alin. (2), art. 465 alin. (6)-(10), art. 468 alin. (1)-(3) și art. 488.

11. Reține că procedura examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație nu este una „administrativă“, ci una „judiciară/jurisdicțională“, acest lucru rezultând din examinarea întregii reglementări. Astfel, admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului. Totodată, dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434,

art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din Codul de procedură penală, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație. Dacă cererea de recurs în casație a fost retrasă, instanța ia act de retragere prin încheiere. În cazul în care instanța constată că cererea îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 din Codul de procedură penală, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație. De asemenea, instanța care admite, în principiu, cererea de recurs în casație sau completul care judecă recursul în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală. În aceste condiții, instanța apreciază că procedura judiciară a examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație nu poate fi diferită de celelalte proceduri judiciare menționate anterior, inclusiv sub aspectul respectării principiilor fundamentale ale oricărei proceduri desfășurate în fața judecătorului, respectiv dreptul la apărare, inclusiv prin asigurarea prezenței unui avocat ales sau desemnat din oficiu, dreptul de a fi informat cu privire la data procesului prin emiterea citației, dreptul de a compărea în persoană în fața judecătorului, dreptul de a pune concluzii orale în condiții de contradictorialitate, egalitatea de arme între acuzare și apărare, respectiv, dintre persoana care a formulat cererea de recurs în casație și celelalte persoane care au figurat ca părți în cauza penală soluționată definitiv, toate acestea fiind drepturi protejate de Constituție și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

12. Totodată, autoarea excepției susține că existența unei proceduri esențialmente în forma scrisă - depunerea cererii, comunicarea cererii, depunerea de concluzii - nu poate înlătura procedura orală în fața judecătorului - citarea părților, participarea părților și a procurorului, concluziile orale în condițiile contradictorialității. De asemenea, „contradictorialitatea implicită“, care ar putea fi susținută prin efectul depunerii cererii, comunicării acesteia către procuror și către părți, posibilitatea acestora de a depune concluzii scrise, nu poate înlătura „contradictorialitatea explicită/expresă“, care este un principiu fundamental al procesului penal.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

14. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la Decizia nr. 432 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, paragrafele 37 și 38, în care Curtea a reținut, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, că examinarea admisibilității cererii de recurs în casație se realizează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită. În urma acestei examinări, instanța pronunță, prin încheiere, o soluție de admitere în principiu sau de respingere a cererii de recurs în casație. Totodată, face referire la Decizia Curții nr. 591 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 19 noiembrie 2015, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificărilor survenite prin Legea nr. 75/2016, și s-a constatat că sintagma „dacă cererea este vădit nefondată“ din cuprinsul acestora este neconstituțională. Apreciază că din considerentele deciziei precitate rezultă că instanța de contencios constituțional a reținut atât faptul că principiul egalității de arme, ca aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil, este încălcat dacă admisibilitatea în principiu a unei căi de atac extraordinare este dezbătută cu participarea procurorului, dar fără citarea părților, cât și faptul că dezbaterea admisibilității în principiu a unor astfel de căi de atac fără participarea procurorului și fără citarea părților ridică doar o problemă de interpretare și aplicare a legii, iar nu una de constituționalitate a textului criticat. Consideră că, printr-o interpretare per a contrario, principiul egalității armelor, ca un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil, nu este încălcat dacă admisibilitatea în principiu a unei căi de atac extraordinare este dezbătută fără participarea procurorului și fără citarea părților. Pe cale de consecință, apreciază că soluția reglementată de art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală este conformă cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție, care reglementează dreptul la un proces echitabil. De asemenea, consideră că norma procesual penală criticată nu aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 24, câtă vreme acestea nu îngrădesc dreptul autorului excepției de neconstituționalitate de a fi asistat de un avocat, ales sau numit din oficiu, avocat care are dreptul să consulte actele dosarului, să exercite drepturile procesuale ale inculpatului, să formuleze plângeri, cereri, memorii, excepții și obiecțiuni și nici nu afectează dreptul acestuia de a beneficia de tipul și înlesnirile necesare pregătirii apărării.

15. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. În acest sens, reține că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate formulată în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 24. Observă că argumentele de neconstituționalitate invocate din perspectiva nerespectării principiilor publicității și contradictorialității în cadrul procedurii de admitere în principiu a cererii de recurs în casație au fost supuse controlului de constituționalitate, prin Decizia nr. 591 din 1 octombrie 2015, Curtea Constituțională respingând, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală. Reține că, în considerentele deciziei menționate, instanța de control constituțional a constatat că motivele pentru admiterea cererii de recurs în casație - cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege și când aceasta este făcută cu nerespectarea prevederilor art. 434,

art. 436 alin. (1), (2) și (6), art. 437 și art. 438 din Codul de procedură penală - vizează verificarea unor aspecte strict formale, care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului recursului în casație. Totodată, în aceeași decizie s-a reținut că, la fel ca și în cazul procedurilor referitoare la examinarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire, verificarea respectării dispozițiilor art. 434,

art. 435, art. 436 alin. (1), (2) și (6), art. 437 și art. 438 din Codul de procedură penală presupune analiza unor aspecte de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părților, caracterizată prin oralitate și contradictorialitate. De asemenea, Curtea a constatat că procedura examinării admisibilității cererii de recurs în casație trebuie să vizeze doar aspecte pur formale și, tocmai de aceea, se poate desfășura în lipsa Ministerului Public și a părților. În final, Avocatul Poporului apreciază că argumentele de neconstituționalitate sunt invocate din perspectiva necesității unei modificări legislative care să permită prezența părților și a procurorului în procedura verificării admisibilității cererii de recurs în casație, întocmai ca în cazul celorlalte căi extraordinare de atac, astfel încât apreciază că excepția de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.

16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse în cele două dosare conexate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: „Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului.“

19. Autoarea excepției susține că normele procesual penale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil și art. 24 referitor la dreptul la apărare.

20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în ceea ce privește dispozițiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, anterior modificării acestora prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016, s-a pronunțat prin Decizia nr. 591 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 19 noiembrie 2015, prin care a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală și a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală, constatând că sintagma „dacă cererea este vădit nefondată“ din cuprinsul acestora este neconstituțională.

21. Cu acel prilej, Curtea a examinat din punctul de vedere al constituționalității, raportat la dispozițiile art. 21 și 24 din Legea fundamentală, prevederile art. 440 alin. (1) potrivit cărora „Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.“, reținând, în paragrafele 18-23 ale deciziei precitate, că dispozițiile procesual penale ce reglementează soluționarea recursului în casație nu prevăd în mod expres neparticiparea procurorului la procedura de examinare a admisibilității în principiu a cererii. Așa fiind, având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 3 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 2 martie 2015, Curtea a constatat că participarea procurorului la procedura reglementată prin art. 440 din Codul de procedură penală apare ca fiind obligatorie, fiind aplicabilă în acest caz norma generală, respectiv art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală.

22. Totodată, Curtea a observat că procedura de examinare a admisibilității cererii de recurs în casație, reglementată la art. 440 din Codul de procedură penală, nu prevede în mod expres că aceasta se realizează fără citarea părților. Curtea a reținut că prevederile art. 353 din Codul de procedură penală reglementează citarea la judecată, prevăzând la alin. (1) teza întâi că judecata poate avea loc numai dacă persoana vătămată și părțile sunt legal citate și procedura este îndeplinită; conform dispozițiilor aceleiași norme, inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente și, după caz, reprezentanții legali ai acestora se citează din oficiu de către instanță, care poate dispune și citarea altor subiecți procesuali, atunci când prezența acestora este necesară pentru soluționarea cauzei. Analizând sistematic prevederile art. 353 și art. 363 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că acestea sunt norme cu caracter general aplicabile oricărei proceduri de judecată, în lipsa unor dispoziții speciale contrare. În aceste condiții, Curtea a constatat că în procedura admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație ar urma să fie aplicabile dispozițiile generale în materia citării, adică prevederile art. 353 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală, potrivit cărora inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente și, după caz, reprezentanții legali ai acestora se citează din oficiu de către instanță.

23. Concluzionând, Curtea a reținut că examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație trebuie realizată cu citarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a părților, conform art. 353 alin. (1) din Codul de procedură penală, și cu participarea procurorului, potrivit art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală. Aceasta în condițiile în care, dacă intenția legiuitorului ar fi fost aceea de a exclude participarea procurorului și citarea părților de la examinarea admisibilității în principiu a recursului în casație, acest lucru ar fi fost reglementat în mod expres în cuprinsul Codului de procedură penală, ca excepție de la dispozițiile art. 353 alin. (1) și art. 363 alin. (1), precitate.

24. Curtea a observat însă că jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție relevă un aspect diferit de cel reținut de instanța de control constituțional, în sensul că, în toate cazurile, cererile de recurs în casație sunt examinate din perspectiva admisibilității în principiu a acestora fără participarea procurorului și fără citarea părților, conform procedurii prevăzute la art. 440 din Codul de procedură penală. Așa încât Curtea a constatat că lipsa aplicării dispozițiilor art. 353 alin. (1) și art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală de către Înalta Curte de Casație și Justiție și, prin urmare, examinarea admisibilității în principiu a recursului în casație fără citarea părților și fără participarea procurorului ridică doar o problemă de interpretare și aplicare a legii, și nu una de constituționalitate a textului criticat, conform dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, din moment ce este asigurată egalitatea procesuală între părți, pe de o parte, și procuror, pe de altă parte. În aceste condiții, având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală.

25. Ulterior modificării dispozițiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, Curtea a pronunțat Decizia nr. 432 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile din Codul de procedură penală cuprinse în art. 436 alin. (2), art. 439 alin. (4^1) teza întâi și art. 440 alin. (2) cu referire la mențiunile care decurg din obligativitatea formulării cererii de recurs prin avocat sunt neconstituționale. Totodată, prin aceeași decizie, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

26. În ceea ce privește soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea a reținut că, prin Legea nr. 75/2016, legiuitorul a prevăzut în mod expres că admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează fără citarea părților și fără participarea procurorului. Curtea a constatat, în paragrafele 37 și 38 ale deciziei precitate, că dispozițiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală reglementează etapa admiterii în principiu a recursului în casație, procedură în care examinarea admisibilității cererii se realizează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită. În urma acestei examinări, instanța pronunță, prin încheiere, o soluție de admitere în principiu sau de respingere a cererii de recurs în casație.

27. Totodată, Curtea a reținut că, prin Decizia nr. 591 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 19 noiembrie 2015, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificărilor survenite prin Legea nr. 75/2016, și a constatat că sintagma „dacă cererea este vădit nefondată“ din cuprinsul acestora este neconstituțională. În aceste condiții, Curtea a apreciat că în cadrul procedurii admiterii în principiu nu are loc o judecată asupra temeiniciei recursului în casație, ci o judecată asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru introducerea cererii, examinându-se numai admisibilitatea în principiu a recursului, iar nu și temeinicia acestuia. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că dispozițiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală nu încalcă accesul liber la justiție și nici dreptul la apărare reglementate de prevederile art. 21 și 24 din Legea fundamentală.

28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența Curții, atât soluția, cât și considerentele Deciziei nr. 432 din 21 iunie 2016, precitată, sunt aplicabile și în prezenta cauză.

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală în dosarele nr. 5.679/117/2014 și nr. 2.129/103/2015 și constată că dispozițiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 30 octombrie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu