DECIZIE nr. 499/2020

Valer Dorneanu - președinte

Cristian Deliorga - judecător

Marian Enache - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent-șef

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (9) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, excepție ridicată de societatea ALRO - S.A. din Slatina în Dosarul nr. 3.500/2/2016 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.395D/2017 al Curții Constituționale.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16 iunie 2020, în prezența reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror Liviu Drăgănescu, și a reprezentanților autorului excepției, domnii avocați Valeriu Stoica și Dragoș Bogdan, și au fost consemnate în încheierea de ședință, dată la care Curtea, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, amânarea pronunțării pentru data de 23 iunie 2020. La acest termen, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului, Curtea a dispus, în temeiul art. 57 și al art. 58 alin. (1) din aceeași lege, amânarea pronunțării pentru data de 25 iunie 2020, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 17 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 3.500/2/2016, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (9) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de societatea ALRO - S.A. din Slatina într-o acțiune în contencios administrativ având ca obiect anularea unui act administrativ.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că textul de lege a fost redactat cu încălcarea cerințelor privind claritatea și previzibilitatea legii, ce decurg din normele art. 1 alin. (5) din Constituție, astfel că este dificil de înțeles și aplicat o problemă ce ține de esența sistemului de sprijinire a producătorilor de ESRE (energie electrică produsă din surse regenerabile de energie) prin sistemul de certificate verzi (CV), respectiv modul de stabilire a cotei obligatorii de achiziție de certificate. În primul rând, textul nu reglementează în niciun fel modul în care se vor colecta informațiile pe baza cărora urmează a se stabili cota obligatorie de achiziție de CV, întreaga procedură depinzând de interpretarea discreționară a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). În al doilea rând, legea nu definește sintagma „consum final de energie electrică“, astfel încât nu se poate cunoaște dacă aceasta se referă la:

a) consumul raportat de entitățile care au această obligație, indiferent de corectitudinea acestor valori; b) consumul efectiv realizat, așadar cu luarea în considerare a eventualelor corecții ale erorilor apărute. În al treilea rând, legea prevede că nivelul cotei obligatorii de achiziție de CV nu trebuie să depășească „nivelul corespunzător cotelor obligatorii de energie electrică din surse regenerabile stabilite la alin. (4).“ Or, potrivit acestui din urmă text, „Cotele anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru perioada 2010-2013 sunt următoarele: 2010 - 8,3%; 2011 - 10%; 2012 - 12%; 2013 - 14%.“ Enumerarea se oprește, așadar, la nivelul anului 2013, fără a avea posibilitatea verificării, în anii anteriori, a îndeplinirii condiției respective.

5. Referitor la principiul nediscriminării, protejat de art. 16 din Constituție, se arată că atât jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și cea a Curții Constituționale a României au stabilit, cu valoare de principiu, că există discriminare în ipoteza în care situații similare sau comparabile primesc un tratament diferit, fără o justificare obiectivă și rezonabilă prin existența unui scop legitim sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. Totodată, există discriminare și dacă „fără o justificare obiectivă și rezonabilă, statele nu aplică un tratament diferit persoanelor a căror situație este diferită în mod sensibil“ (de exemplu, Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Thlimmenos împotriva Greciei). Rezultă, în lumina acestor orientări jurisprudențiale, că adoptarea și aplicarea unui act normativ care instituie un tratament identic pentru toți destinatarii săi, deși aceștia se află în situații sensibil diferite, reprezintă o formă de discriminare.

6. În ce privește dispozițiile art. 4 alin. (9) din Legea nr. 220/2008, acestea sunt discriminatorii deoarece, urmare a interpretării date de ANRE, entități aflate în situații similare primesc un tratament diferit, fără o justificare obiectivă și rezonabilă prin existența unui scop legitim.

7. În concret, stabilirea cotei obligatorii de achiziție a CV în anul de analiză se face potrivit art. 25 din Metodologia de stabilire a cotelor anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi și a celor de achiziție de certificate verzi (Metodologia), aprobată prin Ordinul A.N.R.E. nr. 101/2015, după următoarea formulă de calcul: „Cota estimată de achiziție de CV în anul t-1 pentru anul t se calculează ca fiind raportul dintre numărul total de CV estimate a fi emise în anul t și consumul final de energie electrică estimat diminuat cu consumul final exceptat de energie electrică estimat pentru aceeași perioadă, exprimată în CV/MWh“. Așadar, orice raportare a unui consum de energie mai mare decât cel real va conduce la stabilirea unei cote obligatorii mai reduse (întrucât numitorul fracției va crește). Întrucât cota este stabilită în mod universal, rezultă că entitatea care va raporta un consum de energie mai mare decât cel real va trebui să achiziționeze CV în funcție de acest consum, rezultând un element de cost mai mare decât cel real, iar toate celelalte entități obligate la achiziție vor beneficia de o cotă obligatorie de achiziție mai mică decât cea reală, rezultând un element de cost mai mic decât cel real. În concluzie, raportarea eronată a unui consum mai mare de energie electrică - și imposibil de rectificat - va profita tuturor celorlalte entități obligate la achiziție, prin scăderea cotei obligatorii de achiziție de CV, în dauna celui care a efectuat o raportare eronată, în condițiile în care primii nu mai participă la subvenționarea energiei din surse regenerabile proporțional cu consumul lor de energie, ci plătesc mai puțin decât ar trebui, diferența fiind suportată în integralitate de autoarea excepției. Interpretarea A.N.R.E. este, așadar, discriminatorie, deoarece operatorii obligați la achiziția de CV (în funcție de consumul de energie electrică) primesc un tratament diferit (în sensul că toți, mai puțin cel care a făcut o raportare eronată, vor fi obligați să achiziționeze mai puține CV).

8. Posibilitatea recuperării energiei raportate în exces este limitată de împrejurarea neafectării cotei obligatorii de achiziție de CV, așa cum rezultă din interpretarea art. 4 alin. (9) din Legea nr. 220/2008 dată de A.N.R.E. prin metodologia aprobată prin Ordinul nr. 101/2015. Or, în condițiile în care legea nu conține o astfel de condiționare, modul în care A.N.R.E. a aplicat legislația incidentă creează o ingerință asupra dreptului de proprietate a furnizorului care a raportat un consum mai mare de energie electrică și o expropriere mascată, ceea ce contravine art. 44 alin. (2) din Constituție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale. Ingerința nu este doar una nelegală, ci și lipsită de scop legitim, deoarece sancționarea furnizorilor care au făcut raportări eronate sau gratificarea producătorilor de energie din resurse regenerabile nu poate întruni dezideratul scopului legitim când este consecința unei interpretări nelegale și arbitrare. Chiar presupunând ad absurdum că ingerința ar fi legală și că urmărește un scop legitim, aceasta nu este proporțională, deoarece, în realitate, prin permiterea unei corecții necondiționate și recuperarea integrală a cantității de energie eronat raportate în anul următor celui de referință nimeni nu are de pierdut și nici nu poate bulversa așteptările entităților, de vreme ce încă nu se stabilise cota obligatorie pentru anul următor.

9. În plus, se arată că, pe fondul unui cadru legislativ cu carențe manifeste, metodologia a fost supusă modificărilor în numeroase rânduri, ceea ce îi imprimă acesteia imprevizibilitate. Or, la data la care autoarea excepției a făcut corecția, metodologia nu prevedea faptul că recuperarea se va face doar în măsura neafectării cotei obligatorii de achiziție a CV pentru anii subsecvenți, iar această incoerență a autorităților nu poate fi imputată autoarei excepției.

10. În sfârșit, se susține că obligația de a achiziționa CV constituie, în realitate, o taxă parafiscală, care nu corespunde principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, stabilit de art. 56 alin. (2) din Constituție. Aceasta deoarece, prin modul în care A.N.R.E. interpretează prevederile art. 4 alin. (9) din Legea nr. 220/2008, furnizorul de energie electrică ajunge să plătească o taxă (contravaloarea CV) stabilită în funcție de o cantitate de energie electrică pe care nu a consumat-o cu adevărat. Or, principiul justei așezări a sarcinilor fiscale trebuie interpretat și în sensul că un contribuabil poate fi obligat să suporte numai sarcini fiscale aferente propriei activități ori unor beneficii proprii. Curtea Constituțională a arătat că acest principiu trebuie să reflecte însuși principiul egalității cetățenilor în fața legii și că fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, echitabilă, rezonabilă (în acest sens, Decizia nr. 1.394/2010 și, respectiv, Decizia nr. 3/1994 ).

11. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că art. 4 alin. (9) din Legea nr. 220/2008, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2011 ar putea fi neconstituțional, în anumite condiții, în raport de art. 1 alin. (5), art. 16,

art. 44 și art. 56 alin. (2) din Constituție. Consideră că textul criticat este greu de aplicat datorită caracterului său ambiguu și că principiul egalității în drepturi poate fi extins și la persoane juridice. Întrucât cota anuală obligatorie de achiziție a CV nu apare a avea un fundament (juridic sau economic) foarte clar și reprezintă o sarcină asupra proprietății, arată că „urmează a se aprecia dacă această sarcină este justificată sau dacă face parte dintr-un mecanism pe care pârâta (A.N.R.E.) nu l-a explicat în detaliu.“ Această obligație ar putea fi interpretată ca o taxă parafiscală, „dacă nu ar constitui în sine un avantaj material deținerea de CV, valorificabile pe o piață reglementată, cu șansa unui profit. Taxele prin natura lor presupun o plată unilaterală, fără alte avantaje economice, pentru ca persoanele juridice sau cetățeanul să aibă acces de principiu constituțional la autoritățile statului.“

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13. Autoritățile publice menționate nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, notele scrise transmise la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4 alin. (9) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 13 august 2010, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2011 privind modificarea și completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 19 octombrie 2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 134/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 23 iulie 2012. Textul de lege criticat are următorul cuprins:

(9) A.N.R.E. stabilește prin ordin, până la data de 1 martie a fiecărui an, cota anuală obligatorie de achiziție de certificate verzi aferentă anului precedent, pe baza cantităților realizate de energie electrică din surse regenerabile și a consumului final de energie electrică din anul precedent, dar fără a depăși nivelul corespunzător cotelor obligatorii de energie electrică din surse regenerabile stabilite la alin. (4)

16. Dispozițiile art. 4 alin. (4), la care textul legal criticat face trimitere, au fost modificate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 23/2014 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea și completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 14 martie 2014 și au următorul cuprins: „(4) Cotele anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru perioada 2010-2013 sunt următoarele: 2010 - 8,3%; 2011 - 10%; 2012 - 12%; 2013 - 14%“.

17. Legea nr. 23/2014 a completat Legea nr. 220/2008 în sensul introducerii, la art. 4, a două noi alineate, alin. (4^1) și (4^2), care, la data sesizării Curții Constituționale, erau în vigoare și prevedeau următoarele: (4^1)

Începând cu anul 2014, A.N.R.E. monitorizează anual cotele anuale realizate de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi și, în funcție de gradul de realizare a obiectivului național și de impactul la consumatorul final, estimează, publică pe site-ul propriu și informează Guvernul până la data de 30 iunie a anului curent asupra nivelului cotei anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru anul următor.

(4^2) Pentru perioada 2015-2020, cota anuală obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi, se stabilește anual și se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Departamentului pentru Energie, în termen de 60 de zile de la data comunicării acesteia de către ANRE.

18. Ulterior invocării excepției, textele mai sus citate au fost abrogate prin art. VI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2017 privind modificarea și completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 31 martie 2017.

19. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituțională va examina atât textul de lege criticat, cât și cadrul normativ incident în vigoare la data invocării prezentei excepții de neconstituționalitate prin Încheierea din 17 februarie 2017.

20. Textele constituționale invocate în motivarea excepției sunt cele ale art. 1 alin. (5), cu referire la principiul legalității, în componenta privind calitatea legii, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 44 - Dreptul de proprietate privată și ale art. 56 alin. (2), potrivit cărora „Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale.“ De asemenea, este invocat, prin prisma art. 20 din Constituție, și art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, referitor la dreptul de proprietate.

21. În prealabil, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a mai examinat dispoziții ale Legii nr. 23/2014 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea și completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, relevantă în prezenta cauză fiind Decizia nr. 108 din 25 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 10 mai 2016, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 3 și ale art. III alin. (1) din această lege.

22. Cu acel prilej, a fost examinat contextul reglementării Legii nr. 220/2008, precum și al modificărilor ulterioare operate de legiuitor în materia sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, fiind detaliat pe larg mecanismul de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie prin certificatele verzi, analizat în raport de prevederile în materie ale dreptului Uniunii Europene. În esență, acest mecanism urmărește stimularea creșterii producției de energie regenerabilă și atingerii obiectivului impus la nivelul Uniunii Europene de creștere cu 20% până în 2020 a resurselor regenerabile de energie, sens în care prin Legea nr. 220/2008 s-au adoptat unele dispoziții de natură să asigure investitorilor români și străini un sprijin pentru promovarea activităților economice în acest domeniu. Între facilitățile acordate potrivit legii se regăsește acordarea cu titlu gratuit de certificate verzi, care, în urma valorificării pe piața centralizată sau pe piața bilaterală, are scopul de a asigura obținerea unor venituri suplimentare producătorilor de energie din surse regenerabile. Tranzacționarea certificatelor verzi are loc între acești producători și furnizorii de energie electrică, costul său reflectându-se, în final, în factura de energie electrică transmisă consumatorilor finali (casnici sau industriali).

23. Curtea a arătat că adoptarea acestei legi nu echivalează cu încheierea unui contract între statul român și potențialii investitori români sau străini și nici nu garantează în favoarea acestora un drept de proprietate asupra unei anumite valori a certificatelor verzi atribuite, ci doar creează cadrul legislativ care, ținând seama de imperativele dreptului la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic, să le ofere investitorilor un climat atrăgător de afaceri.

24. Având în vedere, pe de o parte, obligația statului de a asigura un mediu înconjurător sănătos și de a susține libera inițiativă și economia de piață prin măsuri specifice, dar și, pe de altă parte, obligația asigurării unui mediu de afaceri concurențial și necesitatea protejării drepturilor consumatorilor finali prin sistarea efectului de creștere necontrolată a prețurilor la clienții finali de energie electrică, legiuitorul, prin Legea nr. 23/2014, a eliminat din Legea nr. 220/2008 cotele anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru perioada 2014-2020. Corelativ, a fost reglementată obligația Guvernului de a stabili, prin hotărâre, cota anuală obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi, cotă anuală comunicată de A.N.R.E. și calculată în funcție de gradul de realizare a obiectivului național și de impactul la consumatorul final.

25. Cu alte cuvinte, dacă până atunci, nivelul cotelor anuale era unul fix, reglementat prin lege în limita nivelului țintelor naționale privind ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie în consumul final brut de energie electrică, acesta fiind stabilit, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 220/2008, în perspectiva anilor 2010, 2015 și 2020, la o cotă de 33%, 35% și, respectiv, 38%, legiuitorul a adoptat, începând cu anul 2014, un sistem flexibil, elastic, cota anuală obligatorie de achiziție a certificatelor verzi fiind determinată anual de autoritatea competentă în domeniul energiei - A.N.R.E. - pe baza constatărilor reflectate în raportul dintre producție și consum, astfel încât să nu existe riscul depășirii acestor limite maximale. Așadar, a fost reglementată o modalitate prin care schema de sprijin a producătorilor de „energie curată“, prin valorificarea certificatelor verzi, să fie adaptată anual la noile realități sociale și economice sub aspectul reevaluării cuantumului cotei anuale obligatorii de energie electrică, în baza unor criterii economice clare și previzibile, adaptate pieței astfel reglementate.

26. Curtea reține că cele anterior statuate prin decizia mai sus indicată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, raportat la cadrul legislativ incident în materie la data sesizării Curții cu excepția de neconstituționalitate.

27. Astfel, având în vedere necesitatea unui mecanism flexibil prin care să fie stabilită cota anuală obligatorie de achiziție a certificatelor verzi, Curtea constată că dispozițiile legale criticate, care conferă A.N.R.E. competența stabilirii prin ordin, până la data de 1 martie a fiecărui an, a cotei anuale obligatorie de achiziție de certificate verzi aferentă anului precedent, pe baza cantităților realizate de energie electrică din surse regenerabile și a consumului final de energie electrică din anul precedent, dar fără a depăși nivelul corespunzător cotelor obligatorii de energie electrică din surse regenerabile stabilite de lege, nu contravin normelor constituționale invocate în motivarea excepției.

28. Referitor la principiul calității legii, invocat în motivarea excepției, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că legea trebuie să întrunească cele trei cerințe de calitate care rezultă din art. 1 alin. (5) din Constituție - claritate, precizie și previzibilitate. Normele juridice trebuie să aibă o redactare clară și predictibilă, astfel încât cetățeanul să își poată adapta conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita ( Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). Totodată, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrariului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66).

29. Curtea a mai reținut, având în vedere principiul generalității legilor, că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se rețin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).

30. Așadar, deși i se impune condiția preciziei, un text normativ trebuie să răspundă, în același timp, cerinței de generalitate, suplețe și flexibilitate, astfel încât să fie apt să încadreze în ipoteza sa normativă o varietate de situații de fapt conexe ce pot apărea în practică, dar care nu au fost în mod expres prevăzute. Totodată, ar fi de nedorit ca, pentru fiecare situație de fapt nouă, dar aflată în strânsă conexiune cu domeniul deja reglementat, să fie nevoie de o nouă intervenție legislativă. Caracterul rigid al normei juridice răspunde necesității de asigurare a stabilității raporturilor juridice, însă nu poate să afecteze caracterul său de generalitate, care impune legiuitorului un mod de redactare flexibil a normei juridice. Așa fiind, Curtea a precizat, de exemplu prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragrafele 47 și 48, că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi.

31. În acest context, Curtea observă că dispozițiile art. 4 alin. (9) din Legea nr. 220/2008, criticate în cauză, conțin suficiente repere la nivel legal astfel încât autoritatea competentă să stabilească în concret, prin act normativ propriu, nivelul respectivelor cote anuale obligatorii. Acestea indică autoritatea competentă să stabilească în concret cota anuală obligatorie de achiziție a certificatelor verzi aferentă anului precedent, data până la care aceasta trebuie să efectueze această operațiune, criteriile de calcul avute în vedere, și anume cantitățile realizate de energie electrică din surse regenerabile și consumul final de energie electrică din anul precedent, precum și condiția de a nu fi depășit nivelul maxim admis de lege pentru cotele obligatorii de energie electrică din surse regenerabile stabilite la alin. (4).

32. Curtea conchide în sensul că textul de lege examinat este suficient de clar și precis încât să permită destinatarului normei conformarea corespunzătoare, în sensul că stabilește cadrul legal incident aplicării respectivei formule de calcul. Normele juridice de la nivelul legii au caracter general și trebuie ca, prin elementele de referință conținute, să constituie baza reglementărilor ulterioare, de nivel infralegal, prin care soluția juridică astfel reglementată să fie valorificată și pusă în aplicare, la nivel metodologic. Desigur, o reglementare mai detaliată ar fi de multe ori de dorit, însă aceasta ar imprima normei un caracter rigid, lipsit de flexibilitate, care s-ar opune caracterului său general.

33. În ce privește critica referitoare la pretinsul caracter lacunar al textului criticat, pe motiv că nu prevede o definiție a noțiunii „consum final de energie electrică“, Curtea observă că art. 2 din Legea nr. 220/2008 cuprinde definirea unor termeni și noțiuni, iar la lit. i^1) „consumul final brut de energie“ este definit ca fiind „consumul de produse energetice furnizate în scopuri energetice industriei, transporturilor, sectorului casnic, serviciilor, inclusiv serviciilor publice, agriculturii, silviculturii și pescuitului, inclusiv consumul de energie electrică și termică din sectorul de producere a energiei electrice și termice, precum și pierderile de energie electrică și termică din distribuție și transport“. Chiar dacă noțiunea definită nu răspunde direct și în concret la problema particulară expusă de autorul excepției, fiind, în definitiv, o problemă de interpretare a normei și aplicare a acesteia la respectiva speță, Curtea nu poate constata existența vreunui viciu de tehnică legislativă, apt să determine neconstituționalitatea textului de lege criticat. Dat fiind limbajul de specialitate utilizat în cuprinsul normei juridice, determinat de însuși obiectul de reglementare a Legii nr. 220/2008, precum și faptul că aceasta se adresează, în principal, fie autorității competente în domeniu - A.N.R.E. - fie agenților economici care operează în domeniul producerii și furnizării energiei electrice, Curtea constată că textul de lege îndeplinește condițiile clarității și previzibilității.

34. Aceleași argumente sunt valabile și cu privire la pretinsa omisiune a legiuitorului de a reglementa procedura rectificării consumului de energie inițial eronat raportat, această operațiune intrând în atribuțiile A.N.R.E. prin act normativ propriu. Curtea face referire, în acest sens, la considerentele expuse la paragrafele 26-28 ale prezentei decizii, prin care se arată că un text de lege nu poate reglementa în detaliu orice situație posibilă sau eventuală, ci trebuie, prin caracterul său general și flexibil, să permită autorității competente în domeniu - cum este A.N.R.E., în cazul de față - să intervină prin acte subsecvente pentru a detalia norma juridică și a facilita aplicarea acesteia.

35. Totodată, autorul excepției invocă pretinse omisiuni de reglementare, care, în opinia sa, determină, printr-o interpretare arbitrară a A.N.R.E., o aplicare cu efecte discriminatorii a textului examinat. Or, așa cum s-a arătat, dispozițiile art. 4 alin. (9) din Legea nr. 220/2008 sunt exprimate într-o redactare ce corespunde exigențelor de calitate a legii, prevăzute expres de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și consacrate, implicit, de art. 1 alin. (5) din Constituție și de jurisprudența de principiu în materie a Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel că omisiunea invocată nu are relevantă constituțională, aceasta raportându-se doar la o altă posibilă modalitate de redactare a textului legal criticat.

36. Dincolo de aceste constatări de principiu, referitoare la faptul că textul de lege criticat respectă cerințele de calitate a legii, Curtea observă, în subsidiar, că motivarea formulată în susținerea excepției de neconstituționalitate se circumscrie cu evidență unei anumite spețe, raportat la o anumită modalitate de interpretare a autorității competente - A.N.R.E. - în aplicarea textului legal criticat. Or, Curtea Constituțională nu are atribuții cu privire la examinarea constituționalității actelor normative cu caracter infralegal - cum este ordinul A.N.R.E. -, acest control fiind de resortul contenciosului administrativ exercitat pe calea controlului de legalitate de instanțele judecătorești competente. De altfel, chiar obiectul litigiului în care a fost invocată excepția este reprezentat de acțiunea în anulare a unui asemenea ordin al A.N.R.E., astfel că, din această perspectivă, criticile de neconstituționalitate au caracter inadmisibil.

37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de societatea ALRO - S.A. din Slatina în Dosarul nr. 3.500/2/2016 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 4 alin. (9) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 iunie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi