DECIZIE nr. 569/2019

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cristina Bunea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal, excepție ridicată de Judecătoria Sectorului 1 București, din oficiu, în Dosarul nr. 17.698/299/2017, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.375 D/2017.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se arată că textul criticat respectă cerințele de claritate, precizie și previzibilitate, în sensul art. 1 alin. (5) din Constituție. Se susține că semnificația sintagmei criticate poate fi determinată prin analizarea din punct de vedere gramatical a dispozițiilor art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal, nefiind necesară definirea ei, în mod expres, prin lege. Se susține, de asemenea, că textul criticat respectă principiul legalității incriminării prevăzut la art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, totodată, dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 26 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 17.698/299/2017, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal, excepție ridicată, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de confirmare a unei ordonanțe de renunțare la urmărirea penală, emisă într-o cauză penală în care, în urma unei percheziții corporale efectuate în cadrul unui control de rutină, a fost găsit asupra intimatului un cuțit tip briceag, motiv pentru care împotriva acestuia s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul criticat este neconstituțional întrucât noțiunea de „cuțit“ și sintagma „alte asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, înțepare sau lovire“, din cuprinsul acestuia, sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, nepermițând destinatarului legii penale să își adapteze conduita la cerințele acesteia. Se susține că sensul noțiunilor anterior menționate nu poate fi determinat, nici măcar cu ajutorul unor specialiști, acestea fiind de o generalitate extremă, nepermisă de legislația penală, deoarece există foarte multe obiecte confecționate anume pentru tăiere, înțepare sau lovire. Se arată că, în acest fel, răspunderea penală pentru infracțiunea prevăzută la art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal poate fi extinsă la multe ipoteze care nu au fost avute în vedere de legiuitor cu prilejul reglementării infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. Se arată că, pentru asigurarea respectării standardelor de calitate a legii și a exigențelor principiului legalității incriminării, legiuitorul ar fi trebuit fie să definească, în cuprinsul titlului X al părții generale a Codului penal, noțiunea de „cuțit“ și sintagma „alte asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, înțepare sau lovire“, fie să facă trimitere, în scopul clarificării înțelesului acestora, la definiția armei albe cu lamă prevăzută la art. 2 pct. IV subpct. 8 lit. a) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor. Se susține că, în lipsa unei definiții legale a noțiunilor criticate, este aplicabil în legislația penală sensul comun al termenilor din care acestea sunt formate, însă definiția dată noțiunii de cuțit în Dicționarul explicativ al limbii române nu este relevantă în prezenta cauză. Se arată că, pentru aceste motive, prevederile art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal contravin dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și, totodată, prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție și celor ale art. 7 din Convenție. Este invocată jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la calitatea legii și la principiul legalității incriminării.

6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la standardele de calitate a legii și la principiul legalității incriminării și se arată că textul criticat enumeră în mod expres care sunt obiectele ce nu pot fi purtate în anumite locuri, de asemenea, expres și limitativ prevăzute de lege, prin folosirea unor termeni din limbajul comun ce nu necesită o definire separată în cuprinsul Codului penal. Se susține că prevederile art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal sunt formulate clar, fluent și inteligibil, că acestea nu conțin pasaje obscure sau echivoce și că ele reglementează cu claritate conduita de urmat de către destinatarul legii penale.

8. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Se susține că textele criticate sunt în acord cu exigențele art. 1 alin. (5) din Constituție și cu cele ale art. 7 din Convenție, dar că în susținerea acesteia sunt invocate aspecte ce țin de interpretarea și aplicarea legii, atribuție ce revine instanțelor judecătorești.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal, care au următorul conținut: „(1) Fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate și autorizate pentru distracție ori agrement sau în mijloace de transport în comun:

a) cuțitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, înțepare sau lovire; […].“

12. Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legii și ale art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, precum și prevederilor art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la principiul legalității incriminării.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că într-adevăr noțiunea de „cuțit“ din cuprinsul prevederilor art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal, ce reglementează infracțiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, nu este definită în legislația penală sau în cea procesual penală, neavând prin urmare o semnificație specifică acestei ramuri de drept, conform principiului autonomiei conceptuale a dreptului penal. Lipsa unei asemenea definiții denotă intenția legiuitorului de a conferi noțiunii analizate sensul comun, uzual al termenului. Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, prin „cuțit“ se înțelege un instrument de tăiat, format dintr-o lamă metalică și dintr-un mâner, având numeroase și variate întrebuințări în gospodărie, în atelier etc., acesta fiind, prin urmare, și înțelesul pe care termenul criticat îl are, în contextul determinării elementului material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute la art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal. (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 66 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 17 mai 2019, paragraful 11).

14. În ceea ce privește trimiterea făcută, în susținerea excepției de neconstituționalitate, la prevederile art. 2 pct. IV subpct. 8 lit. a) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, Curtea constată că legiuitorul a definit, prin norma juridică anterior referită, sintagma „arme albe cu lamă“ ca având sensul de arme care îndeplinesc următoarele criterii: lama este fie solidară cu mânerul, fie echipată cu un sistem ce îi permite să facă corp comun cu mânerul său; are tăiș dublu pe toată lungimea sa; lungimea este mai mare de 15 cm; lățimea este mai mare sau egală cu 0,4 cm; are un mâner prevăzut cu gardă. Dar, având în vedere că prevederile art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal nu fac trimitere la dispozițiile legale anterior menționate, Curtea reține că sfera obiectelor periculoase la care acestea se referă este diferită de categoria armelor albe cu lamă, definite la art. 2 pct. IV subcpt. 8 lit. a) din Legea nr. 295/2004.

15. De altfel, la noțiunea de „arme“ face trimitere alin. (1) lit. b) al aceluiași art. 372 din Codul penal, respectiv la „arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru șocuri electrice“, dispoziție legală ce trebuie interpretată prin raportarea la prevederile art. 179 alin. (1) din Codul penal, care definesc, în sensul legii penale, cuvântul „armă“ ca fiind „instrumentele, dispozitivele sau piesele declarate astfel prin dispoziții legale“. Totodată, conform alin. (2) al aceluiași art. 179, sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme și care au fost întrebuințate pentru atac.

16. Având în vedere considerentele mai sus arătate, Curtea reține că legea penală oferă suficiente definiții și criterii pentru a putea distinge între diversele categorii de arme și, prin raportare la acestea, pentru a putea determina sfera noțiunii de „cuțit“, în sensul prevederilor art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal. Pentru acest motiv, nu se poate reține că textul criticat este contrar standardelor de calitate a legii, prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituție, și principiului legalității incriminării reglementat la art. 7 din Convenție.

17. Așa fiind, încadrarea unor obiecte ca cele găsite asupra persoanei percheziționate, în prezenta cauză, constituie o problemă ce ține de interpretarea și aplicarea legii penale de către organele judiciare, aspecte ce excedează competenței instanței de contencios constituțional, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“ (a se vedea în mod corespunzător Decizia nr. 66 din 29 ianuarie 2019, precitată, paragraful 14).

18. În ceea ce privește expresia „alte asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, înțepare sau lovire“ din cuprinsul art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal, sensul acesteia trebuie determinat prin interpretarea sistematică a prevederilor art. 372 alin. (1) din Codul penal. Astfel, având în vedere că sintagma criticată a fost plasată de legiuitor după cele trei elemente ale enumerării de la alin. (1) lit. a) al art. 372 din Codul penal și că lit. b) și c) ale aceluiași alin. (1) fac referire la arme neletale și, respectiv, la substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, Curtea reține că expresia analizată vizează alte obiecte decât cele expres menționate la art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal, excluzându-le pe cele prevăzute la lit. b) și c) ale aceleiași norme de incriminare. Mai mult, prin folosirea sintagmei „alte asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, înțepare sau lovire“ în cuprinsul dispozițiilor art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal, legiuitorul arată că enumerarea din cuprinsul textului criticat nu este exhaustivă, lăsând instanțelor posibilitatea de a-l interpreta și aplica, în fiecare caz în parte, și de a include în sfera acestuia și alte obiecte care au fost fabricate sau confecționate pentru a tăia, înțepa sau lovi.

19. Prin urmare, semnificația cuvântului „cuțit“ și a sintagmei „alte asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, înțepare sau lovire“, folosite de legiuitor în reglementarea dispozițiilor art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal, poate fi determinată prin interpretarea gramaticală și sistematică a normei criticate de către orice persoană care cunoaște sensul comun al cuvintelor din vocabularul limbii române și, cu atât mai mult, dacă o astfel de persoană apelează la consultanță juridică de specialitate. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa - spre exemplu, prin Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragrafele 30 și 31 -, invocând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. S-a reținut, totodată, că noțiunea de „drept“ folosită la art. 7 corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenție și înglobează atât prevederile legale, cât și practica judiciară, presupunând cerințe calitative, îndeosebi cele ale accesibilității și previzibilității [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coeme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunțată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunțată în Cauza Achour împotriva Franței, paragrafele 41 și 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. și alții împotriva Italiei, paragrafele 107 și 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 și 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 și 91]. De asemenea, atât Curtea Constituțională, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au constatat că semnificația noțiunii de „previzibilitate“ depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. S-a reținut, astfel, că principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (hotărârile pronunțate în cauzele Cantoni împotriva Franței, paragraful 35, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi - S.R.L. și alții împotriva Italiei, paragraful 109). S-a constatat, prin aceeași jurisprudență, că, având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută și că una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. În acest context s-a arătat că, oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal, iar nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Totodată, s-a arătat că, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Pentru acest motiv, s-a statuat că rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, s-a reținut că art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, hotărârile pronunțate în cauzele Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93).

20. Or, prin raportare la exigențele mai sus arătate, prevederile art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal respectă atât principiul legalității incriminării și a pedepsei, prevăzut la art. 7 paragraful 1 din Convenție, cât și standardele de calitate a legii, impuse de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, sensul cuvântului „cuțit“ și al sintagmei „alte asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, înțepare sau lovire“ putând fi determinat de către destinatarii normei juridice criticate - prin utilizarea semnificației obișnuite a cuvintelor ce o compun și, la nevoie, prin recurgerea la consultanță juridică de specialitate, - permițându-le acestora să își adapteze conduita la exigențele sale.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Judecătoria Sectorului 1 București, din oficiu, în Dosarul nr. 17.698/299/2017 și constată că prevederile art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 București și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 1 octombrie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop