DECIZIE nr. 407/2025

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88^8 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în interpretarea dată prin Decizia nr. 3 din 26 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, și ale art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția judiciară - Serviciul judiciar penal în Dosarul nr. 1.816/1/2020/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.094D/2020.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care, invocând Decizia nr. 645 din 13 decembrie 2022, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88^8 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în interpretarea dată prin Decizia nr. 3 din 26 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Se arată că dispoziția criticată a fost abrogată expres, fără ca aceasta să mai producă efecte juridice. Așa fiind, au devenit incidente prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, care impun ca textul criticat să fie în vigoare. În ceea ce privește dispozițiile art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, apreciază că acestea sunt constituționale. Se susține că prin dispozițiile criticate legiuitorul a reglementat o garanție procedurală a independenței procurorului în funcție de eventualele măsuri abuzive, arătându-se că magistrații se bucură de independență pe perioada exercitării funcției, iar garanțiile procedurale aferente funcției nu se mai justifică după ce aceasta încetează.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 16 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.816/1/2020/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88^8 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în interpretarea dată prin Decizia nr. 3 din 26 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, și ale art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția judiciară - Serviciul judiciar penal într-o cauză penală referitoare la soluționarea unei propuneri de arestare preventivă.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile art. 88^8 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 nu îndeplinesc condițiile de claritate și previzibilitate prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituție. Sintagma „ședințele de judecată“ este neclară întrucât nu explicitează dacă se referă la ședințele de judecată de după momentul sesizării instanței prin rechizitoriu sau printr-o plângere împotriva soluției de netrimitere în judecată sau la ședințele de cameră de consiliu prilejuite de vreo cerere formulată în timpul urmăririi penale de procurorul de caz. Susține că neconstituționalitatea decurge și din faptul că textul instituie interdicția pentru procurorii Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție de a participa la judecată în cauzele de competența secției, aceștia putând efectua doar activități de urmărire penală.

6. Or, potrivit art. 131 alin. (1) din Constituție, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății, apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor. Întrucât art. 88^8 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 reglementează o categorie de procurori care nu au vocația/dreptul de a exercita o atribuție expres arătată în art. 131 alin. (1) din Constituție, el contravine acestui text constituțional. Apreciază, de asemenea, că textul contravine și prevederilor art. 132 din Constituție.

7. În ceea ce privește dispozițiile art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, apreciază că acestea sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că încuviințarea Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii este necesară doar pentru reținerea sau arestarea unui procuror în funcție, iar nu și a unui fost procuror. Luarea unei măsuri preventive privative de libertate cu privire la un procuror în funcție sau la un fost procuror, pentru fapte comise în calitate de magistrat, trebuie să beneficieze de aceeași protecție juridică. Susține că nu ne aflăm în ipoteza existenței unor situații juridice diferite, iar finalitatea acestei garanții trebuie să fie una de protecție a statutului și, prin aceasta, de ocrotire a interesului public.

8. Solicitarea avizului Consiliului Superior al Magistraturii este o măsură de protecție, o garanție legală de ordin procedural, de ocrotire a interesului public. Apreciază că se aplică mutatis mutandis raționamentul din Decizia Curții Constituționale nr. 665 din 5 iulie 2007.

9. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88^8 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în interpretarea dată prin Decizia nr. 3 din 26 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală este neîntemeiată. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, reluând cele expuse de autorul excepției, apreciază că aceasta este întemeiată.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Guvernul arată că art. 88^8 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 este o normă specială, derogatorie de la norma generală, instituită în vederea eficientizării activității procesual penale, care, pe de o parte, este suficient de clară și precisă pentru a nu crea impredictibilitate în aplicare, iar, pe de altă parte, prin scopul și prin conținutul său, nu are o legătură directă cu prevederile legale care dau conținut principiului constituțional al controlului ierarhic.

12. În ceea ce privește dispozițiile art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, arată că nu se poate susține că procurorii în funcție și foștii procurori se află în aceeași situație juridică din punctul de vedere al protecției juridice de care trebuie să se bucure. Justificarea instituirii unei prevederi cum este cea de la art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 este dată de necesitatea asigurării unor garanții procedurale solide de protejare a independenței magistraților în funcție de eventuale măsuri penale abuzive, având în vedere specificul activității acestora, regimul strict al incompatibilităților și interdicțiilor și necesitatea protecției împotriva eventualelor atacuri împotriva justiției și independenței magistraților. Or, magistratul se bucură de independență pe perioada exercitării funcției. Ulterior eliberării din funcție, indiferent de temei, el nu mai îndeplinește nicio atribuție din cele care reclamă asigurarea independenței sale. Prin urmare, nici garanțiile procedurale de care se bucură în timpul activității nu se mai justifică după acest moment. De aceea, sub acest aspect, nu are nicio relevanță momentul săvârșirii infracțiunii. Chiar dacă aceasta este săvârșită pe perioada cât era magistrat, măsurile procedural-penale pot fi luate ulterior încetării funcției, fără a mai fi necesară instituirea de garanții suplimentare, pentru simplul motiv că acesta nu se mai bucură de independență (de exemplu, după eliberarea din funcție poate exercita orice alte funcții sau profesii, poate fi membru al unui partid politic, nu mai este ținut de respectarea regimului incompatibilităților și interdicțiilor etc.).

13. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 136 din 20 martie 2018 și arată că, în ceea ce privește inviolabilitatea legală a magistraților, scopul acesteia este de a proteja magistratul de eventualele presiuni sau abuzuri ce s-ar comite împotriva persoanei sale prin aplicarea măsurilor preventive cu grad ridicat de intruziune în dreptul la viață intimă, familială și privată sau de restrângere a libertății individuale, fiindu-i astfel asigurate independența, libertatea și siguranța în exercitarea drepturilor și obligațiilor care îi revin potrivit Constituției și legilor. Apreciază că este eronată și analogia cu situația miniștrilor, respectiv a foștilor miniștri, întrucât scopul reglementării protecției pentru magistrați este diferit de cel instituit pentru protecția membrilor Guvernului, Decizia Curții Constituționale nr. 665 din 5 iulie 2007 neputând fi aplicată prin analogie în cazul magistraților.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 88^8 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în interpretarea dată prin Decizia nr. 3 din 26 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 27 iunie 2019, și ale art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Legea nr. 304/2004 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, iar dispozițiile art. 88^8 au fost introduse prin art. I pct. 45 din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20 iulie 2018. Ulterior sesizării Curții, dispozițiile art. 88^8 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 au fost abrogate prin art. 15 lit. a) din Legea nr. 49/2022 privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 martie 2022. Legea nr. 303/2004 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, ulterior aceasta fiind abrogată prin art. 294 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 16 noiembrie 2022. Dispozițiile criticate au următorul conținut: – Art. 88^8 alin. (2) din Legea nr. 304/2004: „Participarea la ședințele de judecată în cauzele de competența secției se asigură de procurori din cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanța învestită cu judecarea cauzei.“;

– Art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004: „Judecătorii și procurorii pot fi percheziționați, reținuți sau arestați numai cu încuviințarea Secției pentru judecători sau, după caz, a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.“

17. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public și art. 132 referitor la statutul procurorilor.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88^8 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în interpretarea dată prin Decizia nr. 3 din 26 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea constată că, ulterior sesizării sale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, întreaga secțiune a 2^1-a - Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție din Legea nr. 304/2004, din care fac parte și prevederile de lege criticate, a fost abrogată expres prin art. 15 lit. a) din Legea nr. 49/2022.

19. Curtea, prin Decizia nr. 645 din 13 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 20 aprilie 2023, paragrafele 17-23, a constatat că, în aceste condiții, devine incidentă cauza de inadmisibilitate reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la obiectul excepției de neconstituționalitate, care impune ca, la data examinării sale în fața Curții, norma de reglementare primară criticată să fie „în vigoare“, inclusiv prin raportare la efectele și incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.

20. Din această perspectivă, Curtea a reținut că, drept urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 49/2022, dispozițiile art. 88^8 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 nu continuă să producă efecte juridice după ieșirea lor din vigoare în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, noile dispoziții ale Legii nr. 49/2022 fiind norme de imediată aplicare, începând cu data de 14 martie 2022.

21. Curtea a apreciat că dispozițiile Legii nr. 49/2022 demonstrează că prevederile criticate din Legea nr. 304/2004 nu mai pot produce efecte juridice ulterior abrogării lor exprese, indiferent de stadiul soluționării cauzei ce intra în competența Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție. În aceste condiții, s-a constatat lipsa incidenței în cauză a Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, ceea ce duce la concluzia că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale criticate este inadmisibilă, întrucât nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și dezvoltată în jurisprudența Curții Constituționale, și anume aceea ca textul de lege care formează obiect al excepției să fie „în vigoare“.

22. În acest context, Curtea constată că cele reținute în decizia anterior menționată se aplică și în prezenta cauză, astfel că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88^8 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în interpretarea dată prin Decizia nr. 3 din 26 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, este inadmisibilă.

23. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, Curtea reține că autorul acesteia solicită instanței de contencios constituțional pronunțarea unei decizii de interpretare prin care să stabilească faptul că dispozițiile art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că încuviințarea Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii este necesară și pentru reținerea sau arestarea unui fost procuror.

24. În acest context, Curtea constată că autorul excepției de neconstituționalitate formulează criticile de neconstituționalitate prin prisma aspectelor legate de interpretarea și aplicarea dispozițiilor criticate în speța dedusă judecății, de către organele judiciare. Or, în ceea ce privește conținutul și întinderea celor două noțiuni cuprinzătoare - interpretarea, respectiv aplicarea legii -, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009), iar, în virtutea rolului constituțional al instanțelor de judecată, le revine acestora competența de a stabili dacă interpretarea și aplicarea dispozițiilor de lege criticate au fost realizate corect.

25. Totodată, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa probleme care țin de interpretarea și/sau aplicarea legii. Astfel, Curtea s-a pronunțat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile Constituției. Așadar, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte aplicarea și interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție, respectiv al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale ( Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14).

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88^8 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în interpretarea dată prin Decizia nr. 3 din 26 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, și ale art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția judiciară - Serviciul judiciar penal în Dosarul nr. 1.816/1/2020/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 septembrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu