DECIZIE nr. 164/2026

DECIZIA nr. 164 din 26 februarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 lit. c) , d) , e) și h) și ale art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală

Intrare în vigoare 27 iulie 2026

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Alina Oprișan - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 lit. c), d), e) și h) și ale art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală. Excepția fost ridicată de Bratu Adrian-Robert în Dosarul nr. 3.132/226/2021/a1 al Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.964D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că autorul excepției se limitează la enumerarea dispozițiilor constituționale, fără să arate în ce constă contrarietatea dintre textele criticate și normele de referință.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 22 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.132/226/2021/a1, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 lit. c), d), e) și h) și ale art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Bratu Adrian-Robert într-o cauză penală având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, în esență, autorul acesteia precizează că organele judiciare i-au încălcat dreptul la apărare prin faptul că nu i-au asigurat prezența unui avocat din oficiu nici în cursul urmăririi penale, nici în procedura camerei preliminare și nu i-au adus la cunoștință, oral sau în scris, prevederile art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală.

6. Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Apreciază că autorul invocă argumente care vizează fondul contestației, acesta nefăcând o corelare concretă și precisă a dispozițiilor art. 83 lit. c), d), e) și h) din Codul de procedură penală, precum și ale art. 90 lit. b) din același act normativ cu prevederile constituționale pretins încălcate.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile constituționale, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 83 lit. c), d), e) și h) și ale art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: – Art. 83 lit. c), d), e) și h):

În cursul procesului penal, inculpatul are următoarele drepturi:

c) dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;

d) dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii;

e) dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei;

h) alte drepturi prevăzute de lege.;

– Art. 90 lit. b):

Asistența juridică este obligatorie:

b)

în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea;.

11. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta se interpretează în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție și prin prisma exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție, în art. 24 - Dreptul la apărare, în art. 51 alin. (1), (3) și (4) privind dreptul la petiționare, în art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, în art. 124 - Înfăptuirea justiției, precum și în art. 129 - Folosirea căilor de atac.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în esență, autorul excepției reclamă o presupusă încălcare a dreptului la apărare, susținând că, pe parcursul urmăririi penale și în procedura camerei preliminare, organele judiciare nu i-au asigurat prezența unui avocat din oficiu și nu i-au fost aduse la cunoștință, nici oral, nici în scris, prevederile art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală.

13. Curtea reține că susținerile autorului nu vizează neconstituționalitatea textelor de lege criticate, ci modul în care aceste prevederi legale au fost aplicate de către organele judiciare în cauza dedusă judecății. Prin urmare, Curtea apreciază că nemulțumirile exprimate de autorul excepției privesc exclusiv modul de aplicare, în situația sa particulară, a dispozițiilor legale criticate, aspect ce intră în competența instanțelor de judecată, acestea putând să îl analizeze și să îl remedieze, după caz. Controlul constituționalității normelor juridice vizează exclusiv examinarea conformității dispozițiilor legale cu normele constituționale, nu și modul de aplicare a acestora de către organele judiciare.

14. Așadar, întrucât susținerile formulate de autorul excepției se raportează la modalitatea de aplicare a legii, și nu la pretinse vicii de neconstituționalitate ale textelor criticate, aceste aspecte excedează competenței Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“, fără a putea analiza modul de aplicare concretă a legii într-o cauză determinată (în același sens, a se vedea Decizia nr. 491 din 27 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 18 ianuarie 2023, paragraful 29).

15. În consecință, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă prin prisma dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Constituție și art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992.

16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 lit. c), d), e) și h) și ale art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Bratu Adrian-Robert în Dosarul nr. 3.132/226/2021/a1 al Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 26 februarie 2026.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Alina Oprișan

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 27 iulie 2026

HOTĂRÂRE nr. 571 din 23 iulie 2026

HOTĂRÂRE nr. 571 din 23 iulie 2026 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 487/2016 privind compatibilitatea electromagnetică, precum și a Hotărârii Guvernului nr. 740/2016 privind punerea la dispoziție pe piață a echipamentelor radio

ORDIN nr. 930 din 22 iulie 2026

ORDIN nr. 930 din 22 iulie 2026 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 5.994/2024 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii...

HOTĂRÂRE nr. 561 din 23 iulie 2026

HOTĂRÂRE nr. 561 din 23 iulie 2026 pentru aprobarea amendamentului convenit prin schimbul de scrisori, semnate la București la 16 aprilie 2026 și la Paris la 26 mai 2026 între Guvernul României și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, la Acordul-cadru de...

AMENDAMENT din 27 iulie 2026

AMENDAMENT din 16 aprilie 2026 convenit prin schimbul de scrisori, semnate la București la 16 aprilie 2026 și la Paris la 26 mai 2026 între Guvernul României și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, la Acordul-cadru de împrumut dintre România și Banca de...