DECIZIE nr. 27/1993

Notă

*) Rămasă definitivă prin nerecurare.

Mihai Constantinescu - președinte Viorel Mihai Ciobanu - judecător Antonie Iorgovan - judecător Florentina Geangu - magistrat-asistent. Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele: În cauza ce formează obiectul dosarului nr. 1435/1992, aflat pe rolul Tribunalului Județean Sibiu, reclamanta-recurenta Buiculescu Mia Armida, prin reprezentantul sau Buiculescu Aurel, a invocat la termenul de 25 februarie 1993 excepția de neconstituționalitate a Decretului nr. 92/1950 și a H.C.M. nr. 606/1959. În motivarea excepției se susține ca imobilul situat în Miercurea Sibiului nr. 679, proprietatea lui Kapdebo Ernest - tatăl reclamantei-recurente - a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului, familia proprietarului fiind evacuata din imobil în noiembrie 1948 fără nici o baza legală, întrucât acesta nu figura în anexa la Decretul nr. 92/1950, deși era deținut de stat de 2 ani, și a fost inclus în tabelul-anexa la H.C.M. nr. 606/1959 după zece ani de deținere ilegala. Cu referire la Decretul nr. 92/1950, care a stat la baza actului de naționalizare, se susține ca este neconstitutional, deoarece a fost adoptat cu nesocotirea art. 8 al Constituției din anul 1948, care prevedea ocrotirea și respectarea dreptului de proprietate. La termenul la care s-a invocat în instanța de recurs excepția de neconstituționalitate, intimata - Prefectura Județului Sibiu - a lipsit, și ca atare nu și-a exprimat punctul de vedere cu privire la aceasta. Întrucât încheierea inițială din 25 februarie 1993 de sesizare a Curții Constituționale nu raspundea cerinței legale obligatorii, prevăzută de art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, aceasta a fost restituită instanței, la data de 17 martie 1993, în scopul exprimarii opiniei sale cu privire la excepția invocată, însoțită și de dosarul cauzei. Urmare adresei de restituire, Tribunalul Județean Sibiu remite la data de 29 martie 1993 dosarul nr. 1435/1992 și încheierea din 25 februarie 1993, completate cu opinia sa asupra excepției. Instanța considera excepția intemeiata, întrucât Constituția din anul 1948, în vigoare până la data de 24.09.1952, garanta dreptul de proprietate, situație de care nu s-a ținut seama prin adoptarea Decretului de naționalizare. H.C.M. nr. 606/1959 a completat listele-anexe la Decretul nr. 92/1950, asa încât este și acesta neconstitutional, pentru aceleași motive. Instanța mai apreciază ca cele doua acte atacate sunt neconstituționale și în lumina prevederilor cuprinse în actuala Constituție. Judecata cauzei a fost suspendată până la soluționarea excepției. CURTEA CONSTITUȚIONALĂ, luând act de excepția de neconstituționalitate a Decretului nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile și a H.C.M. nr. 606/1959 privind completarea listelor-anexe la Decretul nr. 92/1950, invocată de Buiculescu Mia Armida în fața Tribunalului Județean Sibiu, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 1435/1992 al acestei instanțe, retine următoarele: Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția, deși instanța a apreciat ca Decretul nr. 92/1950 și H.C.M. nr. 606/1959 ar fi neconstituționale, deoarece aceasta nu are în vedere aplicarea unei legi anterioare Constituției la raporturi juridice stabilite după intrarea ei în vigoare, ci este vorba de efectele aplicării unei legi anterioare Constituției, respectiv raporturi juridice stabilite anterior intrării în vigoare a Constituției din anul 1991. Asa fiind, nu se pune problema de a alege între competența instanței în căderea căreia este aplicarea legii și competența Curții Constituționale, ci de admisibilitatea excepției de neconstituționalitate și, deci, competența aparține Curții. Examinând excepția se constată că ea privește neconstituționalitatea Decretului nr. 92/1950 care, însă, a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, potrivit Deciziei nr. 3/1993, rămasă definitivă și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95/1993, prin care aceasta excepție a fost respinsă. Faptul ca excepția se referă și la H.C.M. nr. 606/1959 nu schimba datele problemei, întrucât a fost emis ca urmare a delegării legislative acordate prin art. XI din Decretul nr. 92/1950, astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 524/1955. În aceste condiții și ținând seama de prevederile art. 145 alin. (2) din Constituție și ale art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora deciziile definitive ale Curții Constituționale sunt obligatorii pentru viitor, se impun unele distincții. Partea care a invocat excepția nu o mai poate reitera, întrucât, fiind contrară puterii lucrului judecat, ea este inadmisibila. Dacă excepția respinsă este din nou invocată, dar de altă parte, nu exista puterea de lucru judecat. Decizia anterioară de respingere este, însă, obligatorie potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție, astfel ca atât timp cat motivele care au justificat-o subzistă în continuare, fiind aceleași, rezolvarea excepțiilor ulterioare de aceeași natura nu poate fi alta. Din conținutul Deciziei nr. 3/1993 rezultă ca excepția neconstitutionalitatii Decretului nr. 92/1950 a fost respinsă pe următoarele motive de principiu: - nu se poate retine neconstituționalitatea Decretului nr. 92/1950 în raport cu Constituția din 1948, deoarece o lege poate fi apreciată, inclusiv în ce privește posibilitatea controlului constituționalității sale, numai în funcție de regimul constituțional sub imperiul căruia a fost adoptată; - constatarea neconstitutionalitatii Decretului 92/1950 pe baza Constituției din 1991 nu este posibila în temeiul criteriului ierarhic, al supremației Constituției, deoarece ar insemna să se confere regimului constituțional actual un efect retroactiv, ceea ce interzice art. 15 alin. (2) din Constituție, și nici în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituție, potrivit principiului "lex posterior derogat priori", deoarece este vorba de un drept constituit conform unei legi anterioare, care nu poate fi stins fără a se da putere retroactivă legii noi și fără a se încalcă dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992; - prin invocarea excepției se urmărește repararea, în natura a daunelor suferite prin naționalizare, problema rezervată, prin dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 și art. 77 din Legea nr. 58/1991, legii și care, de aceea, nu poate fi rezolvată de organele de jurisdicție, indiferent care ar fi ele, fără infrangerea acestor dispoziții legale, ceea ce ar insemna și încălcarea principiului separației în exercitarea puterii în stat. Aceste motive care fundamentează Decizia nr. 3/1993 subzistă și în dosarul cauzei, deși se invoca și neconstituționalitatea H.C.M. nr. 606/1959, și întrucât nu exista nici un nou element care să le infirme și care, deci, să facă necesară reconsiderarea lor, ținând seama de prevederile art. 145 alin. (2) din Constituție, excepția urmează a fi respinsă ca vadit nefondata. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 15 alin. (2), art. 144 lit. c) și art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 lit. A. c), art. 24 alin. (2), art. 25 alin. (1) și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a Decretului 92/1950 și a H.C.M. nr. 606/1959, invocată de Buiculescu Mia Armida, prin reprezentantul sau Buiculescu Aurel, domiciliat în Sibiu, str. Axente Sever nr. 29, județul Sibiu, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 1435/1992 aflat pe rolul Tribunalului Județean Sibiu. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată la 25 mai 1993. PREȘEDINTE, dr. Mihai Constantinescu

Magistrat-asistent, Florentina Geangu