DECIZIE nr. 65/1994

Președintele Camerei Deputaților prin adresa nr. 8 din 25 mai 1994 a solicitat Curții Constituționale ca în conformitate cu art. 144 lit. b) din Constituția României și cu art. 21 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 să se pronunțe asupra constituționalității art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 25 februarie 1994.

Sesizarea fiind formulată de chiar președintele Camerei Deputaților, nu s-a mai cerut și un punct de vedere, deoarece art. 21 din Legea nr. 47/1992 nu prevede o asemenea obligație.

Având în vedere dispozițiile art. 144 lit. b) din Constituție, precum și ale art. 2, art. 3, art. 12 și art. 21 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională constata ca este competența sa verifice constituționalitatea prevederilor Regulamentului Camerei Deputaților.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ, având în vedere prevederile Constituției, ale Legii nr. 47/1992 și ale art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaților, precum și raportul judecătorului-raportor, retine următoarele:

Art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaților are următorul conținut: "În cazurile în care Constituția sau regulamentul prevede o majoritate de voturi de cel puțin două treimi și președintele constata imposibilitatea întrunirii majorității prevăzute, amina votul până când în sala de ședințe se afla majoritatea cerută."

Acest alineat, în contextul art. 113, da soluția procedurala care să asigure activității parlamentare legislative eficienta în aducerea la îndeplinire a unor norme constituționale, și anume: a art. 145 alin. (1), care cere o majoritate de cel puțin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere pentru înlăturarea obiectiei de neconstituționalitate; art. 147 alin. (1), care cere o majoritate de cel puțin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere pentru adoptarea proiectului sau propunerii de revizuire a Constituției; art. 147 alin. (2), care cere votul a cel puțin trei pătrimi din numărul deputaților și senatorilor pentru mediere în cazul revizuirii Constituției.

Constituționalitatea art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaților trebuie apreciată prin raportarea sa la mai multe norme constituționale, și anume la cele care rezultă din: art. 64, potrivit căruia Camera Deputaților și Senatul adoptă legi, hotărâri și moțiuni, în prezenta majorității membrilor; art. 72 alin. (1), potrivit căruia Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare; art. 74 alin. (1) și (2), potrivit cărora legile organice și hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorității membrilor fiecărei Camere, iar legile ordinare și hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare Cameră; art. 145 alin. (1) și art. 147 alin. (1) și (2), al căror conținut s-a expus mai înainte.

Prin interpretarea tuturor acestor norme constituționale rezultă ca decisiva în stabilirea conformitatii art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaților cu Constituția este categoria majoritate și nu cea de cvorum legal. Cvorumul legal trebuie să asigure conjunctura utila și reală pentru ca o Camera să-și poată exercita practic atribuțiile sale. Ca atare, acest alineat din regulamentul parlamentar trebuie raportat nu numai la art. 64 din Constituție, pentru ca o asemenea interpretare ar putea duce la consecințe juridice străine literei și spiritului Constituției. Este în afară oricărei îndoieli ca normele constituționale formează un sistem unitar care permite ordinii constituționale să se realizeze. În cazul supus examinării Curții este evident ca interpretarile trebuie să fie în acest sens, adică în sensul că normele regulamentare trebuie să asigure procedural posibilitatea ca Parlamentul să se poată pronunța asupra problemelor pentru finalizarea cărora se cere vot. Totodată, și aceasta tine de rationalizarea și eficienta vieții parlamentare, normele regulamentare nu trebuie să permită o tergiversare, o amînare sine die a deciziei parlamentare. Normele regulamentare sunt constituționale dacă asigura desfășurarea normală, responsabilă și rezonabila a vieții parlamentare.

Art. 64 din Constituție trebuie interpretat în sensul că se referă la actele juridice ale Parlamentului, cu excepția legilor de modificare a Constituției. Aceste legi sunt consacrate distinct mai întâi în art. 72 alin. (1), care le nominalizeaza, și în art. 72 alin. (2), care le defineste. Apoi urmează reglementările din art. 145 alin. (1) și din art. 147 alin. (1), care stabilesc majoritatea calificată pentru vot, și din art. 147 alin. (2), care dau soluția pentru mediere în cazul legilor constituționale.

Art. 64 din Constituție are în vedere actele Parlamentului pentru votarea cărora se cer majoritățile stabilite prin art. 74. Art. 64, cerind un cvorum egal cu majoritatea cerută pentru votarea legilor organice (majoritatea membrilor), face posibila, teoretic cel puțin, votarea unei legi organice în situația în care este îndeplinit cvorumul de lucru, iar toți cei prezenți votează pentru lege. În cazul în care cvorumul legal nu este întrunit, Camera nu poate proceda la votarea unei legi organice, un asemenea lucru fiind o imposibilitate certa. Ca atare, amînarea votului se impune, lucru stabilit prin art. 113 alineatul final din Regulamentul Camerei Deputaților; art. 64 stabilește o limita minima, dar nimic nu împiedica o Camera ca prin regulamentul sau sa stabilească reguli care să facă aplicabile și reale dispozițiile constituționale care privesc legile de revizuire a Constituției sau adoptarea altor măsuri pentru care se impune o majoritate calificată.

Altfel ar insemna ca însăși Constituția să-și obstructioneze propria aplicare și eficacitate, ceea ce a fi evident contrar literei și spiritului ei, iar regulile stabilite prin Regulamentul Camerei Deputaților sunt reguli procedurale, care privesc organizarea și funcționarea Camerei. În legătură cu asemenea reguli, în Decizia Curții Constituționale nr. 45/1994 se arata ca "Regulamentul Camerei Deputaților fiind un act juridic inferior Constituției și legilor nu poate cuprinde reguli de fond care sunt de domeniul acestora, dar poate cuprinde reguli de procedura pentru realizarea acestor reglementări. Aceste reguli trebuie să permită doar valorificarea dispozițiilor constituționale și legale, neputindu-le afecta cît privește domeniul de reglementare și conținutul".

Problemele se pun similar și cît privește art. 145 alin. (1) din Constituție.

Chiar dacă s-ar interpreta ca art. 64 din Constituție se referă și la legile constituționale sau la situațiile prevăzute de art. 145 alin. (1), o asemenea interpretare nu poate duce la concluzia ca art. 64 ar urmări sa împiedice Parlamentul (Camerele) să-și exercite atribuțiile.

Dacă s-ar accepta ca se poate pune la vot o problemă pentru care se cere o majoritate calificată (2/3; 3/4), în situația în care în sala este prezenta doar majoritatea membrilor Camerei, ar insemna să se accepte ca art. 64 stabilește o situație imposibila, și anume o situație în care varianta de vot ar fi una sigura: căderea legii. Astfel s-ar reduce rolul Camerei, în asemenea situații, doar la un simulacru parlamentar, din moment ce deputații își dau seama ca și dacă ar vota toți cei prezenți "pentru", votul lor este inutil, chiar dacă ei ar dori adoptarea legii. O asemenea interpretare a literei și spiritului Constituției ar fi obstructionista și evident nu ar sprijini viața parlamentară.

Ca atare, interpretarea corecta a dispozițiilor constituționale și regulamentare implica luarea în considerare a tuturor normelor care trebuie să asigure cadrul organizatoric și funcțional necesar pentru ca Parlamentul în întregul său, precum și fiecare Cameră să-și poată exercita efectiv atribuțiile, iar normele constituționale privind majoritățile cerute pentru vot nu pot fi ocolite.

Art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaților da o soluție practica și rațională: el permite amînarea votului, da posibilitatea președintelui Camerei sa explice motivul aminarii și sa ia măsuri regulamentare pentru realizarea corecta a atribuțiilor Camerei, într-o alta ședința. Prin posibilitatea aminarii, textul salveaza o lege care altfel, într-o alta interpretare, este de la început respinsă.

Aceasta dispoziție regulamentara trebuie însă astfel construită încât sa nu permită amînarea la nesfirsit a votului, impiedicind Parlamentul sa ia o decizie, să se pronunțe prin vot. Ca atare, dacă dreptul de a amina votul nu este delimitat și condiționat, printr-o procedură sau eventual un termen, exercitarea sa continua, în același caz, poate duce până la urma la căderea în desuetudine a problemei asupra căreia trebuie să se decidă.

Ar fi astfel o alta ipostaza în care atribuțiile Camerei nu s-ar putea exercita datorită unui abuz procedural, ipostaza care contravine literei și spiritului Constituției.

De aceea, pentru ca prevederile art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaților sa răspundă exigențelor constituționale, el trebuie să conțină o delimitare în timp, rezonabila, care să asigure exercitarea votului și, bineînțeles, posibilitatea Camerei de a se pronunța, în cunoștința de cauza, asupra problemei ce s-ar încadra în ipotezele prevăzute de acest articol.

Numai la împlinirea acestui termen Camera Deputaților va putea proceda la vot și în condițiile art. 64 din Constituție care instituie cvorumul minim legal de lucru al Parlamentului. Decizia va putea fi însă adoptată cu respectarea majorității cerute de Constituție, potrivit naturii problemei supuse dezbaterii, lipsa în continuare a unor parlamentari neputind avea alta semnificație decît aceea a refuzului de a participa la vot.

Fața de cele arătate, având în vedere prevederile art. 144 lit. b) din Constituție, ale art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaților și ale Legii nr. 47/1992,

1. Textul art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaților este constituțional numai în măsura în care prin regulament s-ar stabili un termen rezonabil pentru supunerea la vot a problemei aflate în discuție, destinat să asigure păstrarea actualitatii acestei probleme.

2. Prezenta decizie se comunică Camerei Deputaților și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deliberarea a avut loc la data de 6 iunie 1994 și la ea au participat Vasile Gionea, președinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Miklos Fazakas, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu și Victor Dan Zlatescu, judecători.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. dr. VASILE GIONEA

Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu