DECIZIE nr. 3/1994

Notă

*) Definitivă prin nerecurare.

Ion Filipescu - președinte Ioan Muraru - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Raul Petrescu - procuror Constantin Burada - magistrat-asistent Pe rol pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 cu privire la corelarea salariilor prevăzute de Legea nr. 53/1991, Legea nr. 40/1991 și Legea nr. 52/1991 cu nivelul salariilor de la societățile comerciale și regiile autonome, invocată de reclamantul Flavius Antoniu Baias în dosarul nr. 3127/1993 al Judecătoriei Sectorului 5, municipiul București.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 8 decembrie 1993, concluziile părților fiind consemnate pe larg în încheierea au aceeași dată, pronunțarea fiind amînată pentru 15 decembrie și apoi 27 decembrie și, respectiv, 6 ianuarie 1994.

Flavius Antoniu Baias a susținut, în esenta, ca prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 sunt neconstituționale întrucît contravin atât art. 16 alin. (1), cît și art. 53 alin. (2) din Constituție.

Totodată, cu ocazia dezbaterilor, a solicitat, ținând seama ca între timp art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 a fost abrogat expres prin art. 3 alin. 2 din Legea nr. 35/1993 pentru modificarea și completarea Legii nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii și cum art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii a preluat, sub o alta forma, principiul din vechiul art. 3 alin. (2) al Legii nr. 58/1992, să se constate și neconstituționalitatea acestuia.

Procurorul a solicitat respingerea excepției, întrucît prin art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991 s-a înlăturat discriminarea din art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992, plata unui impozit majorat urmînd să se aplice tuturor categoriilor de salariați care cumulează funcții.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ, având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Reclamantul Flavius Antoniu Baias a chemat în judecata Baroul de avocați al municipiului București, solicitând Judecătoriei Sectorului 5, municipiul București, să constate ca impozitul pe veniturile realizate, ca avocat, în luna februarie 1993 au fost greșit impozitate, respectiv cu un impozit majorat cu 100% și, pe cale de consecința, să fie obligat baroul să-i restituie suma de 14.065 lei.

La primul termen de judecată - 7 mai 1993 - reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992, susținând ca acesta este în vădită contradictie cu art. 16 alin. (1) și art. 53 alin. (2) din Constituție, și a solicitat sesizarea Curții Constituționale pentru a hotărî cu privire la constituționalitate articolului în discuție.

Judecătoria Sectorului 5, municipiul București, prin Încheierea din 7 mai 1993, a sesizat Curtea Constituțională, și-a exprimat opinia în sensul că excepția este intemeiata întrucît prin articolul respectiv se introduce un spor de impozit doar pentru o anumită categorie de persoane, respectiv pentru cele încadrate prin cumul de funcții, ceea ce reprezintă o încălcare a egalității cetățenilor în fața legii, care contravine art. 16 alin. (1) din Constituție, și a dispus suspendarea judecații cauzei.

În vederea soluționării excepției de neconstituționalitate au fost solicitate, în baza art. 24 din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere Senatului, Camerei Deputaților și Guvernului.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca, într-adevăr, prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 au fost neconstituționale, întrucît au creat o discriminare, în sensul că impozitarea majorată se referea numai la salariații ce cumulau funcții din instituțiile publice, textul nefiind aplicabil salariaților agenților economici sau altor persoane juridice și nici celor angajați la persoane fizice.

Senatul și Camera Deputaților nu și-au exprimat punctul de vedere.

Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992, salariile realizate prin cumul de funcții, precum și veniturile realizate în afară funcției de baza, indiferent de unitatea în care acestea se obțin, se impozitează separat, aplicindu-se impozitul prevăzut de lege, majorat cu 100%. Aceasta impozitare majorată se referă numai la salariații care cumulează funcții din instituțiile publice, deoarece textul sus-menționat nu se aplică salariaților economici sau altor persoane juridice și nici celor angajați la persoane fizice. În acest fel se face o discriminare între salariații care realizează venituri prin cumul la instituțiile publice și salariații care realizează venituri prin cumul la agenții economici, la alte persoane juridice ori la persoane fizice. Aceasta discriminare este contrară egalității în drepturi a cetățenilor prevăzută de art. 16 alin. (1) din Constituție și principiului de așezare a impozitelor stabilit de art. 53 alin. (2) din Constituție.

Potrivit art. 16 alin. (1) din Constituție "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări". În sensul art. 4 alin. (2) din Constituție, criteriile nediscriminarii sunt rasa, naționalitatea, originea etnică, limba, religia, sexul, opinia, apartenența politică, averea, originea socială.

Dispozițiile constituționale menționate trebuie corelate și interpretate în raport cu prevederile cuprinse în instrumentele juridice internaționale în domeniul drepturilor omului. Într-adevăr, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție: "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vot fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului,cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte". În acest fel sunt aplicabile dispozițiile art. 26 din Pactul internațional privitor la drepturile civile și politice, intrat în vigoare la 23 martie 1976, potrivit cărora: "Toate persoanele sunt egale în fața legii și au dreptul, fără discriminare, la o egala protecție a legii. În aceasta privinta legea trebuie să interzică orice discriminare și sa garanteze tuturor persoanelor o protecție egala di eficace împotriva oricăror discriminări, îndeosebi de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica și orice alta opinie, originea naționala sau socială, avere, naștere sau intemeiata pe orice alta împrejurare".

Dispoziții similare sunt cuprinse în art. 2 alin. 2 din Pactul internațional privitor la drepturile economice, sociale și culturale, intrat în vigoare la 3 ianuarie 1976.

În raport cu dispozițiile legale menționate, se poate observa ca art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 stabilește un spor de impozit de 100% doar pentru o anumită categorie de salariați cu cumul de funcții, respectiv cei care realizează venituri prin cumul la instituțiile publice, nu și în alte locuri de muncă, ceea ce înseamnă o încălcare a principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. Art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 introduce, deci, o excepție de la dispozițiile comune în materie de impozite, și anume cel cuprinse în Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, care în art. 7 alin. 4 stabilește ca "Veniturile sub forma de salarii și alte venituri salariale, provenite din munca prestată în mai multe locuri de muncă, se impune separat, pe fiecare loc de muncă, cu cotele și în condițiile prevăzute la primul alineat al acestui articol". Rezultă ca Legea nr. 32/1991 are în vedere veniturile salariale obținute și nu vreo diferentiere pe criterii sociale sau categorii de funcționari.

În aprecierea constituționalității art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 trebuie avute în vedere și prevederile art. 53 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justa a sarcinilor fiscale". Prin urmare, fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabila, echitabila și sa nu diferentieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni.

Fața de cele arătate, se constată că excepția de neconstituționalitate a art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 este intemeiata.

În ce privește art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 35/1993, care prevede o impozitare majorată cu 30% pentru veniturile realizate prin cumul de către toți salariații, indiferent de locul de muncă, a cărui neconstituționalitate a fost ridicată de reclamant în fața Curții Constituționale cu ocazia dezbaterilor din 8 decembrie 1993, cu motivarea ca acest text introduce o alta inegalitate și discriminare, respectiv între salariații care realizează venituri fără cumul, se retine ca cererea reclamantului nu s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora Curtea hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.

Totodată, se constată că au fost incalcate și dispozițiile art. 23 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992 care prevăd ca sesizarea Curții se dispune de către instanța judecătorească prin încheiere, care trebuie să cuprindă punctele de vedere ale părților, precum și opinia instanței.

În aceste condiții, întrucît cererea nu a fost facuta în fața unei instanțe judecătorești, iar Curtea nu a fost legal sesizată, excepția invocată nu poate fi examinata în fond.

Fața de considerentele expuse,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepția de neconstituționalitate cu care Curtea a fost sesizată prin Încheierea din 7 mai 1993, ridicată de Flavius Antoniu Baias în fața Judecătoriei Sectorului 5, municipiul București, și constata ca prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 cu privire la corelarea salariilor prevăzute de Legea nr. 53/1991, Legea nr. 40/1991 și Legea nr. 52/1991 cu nivelul salariilor de la societățile comerciale și regiile autonome sunt neconstituționale. Cu privire la cererea reclamantului Flavius Antoniu Baias în sensul declarării ca neconstituționale și a prevederilor art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 35/1993, formulată în fața Curții cu ocazia dezbaterilor din 8 decembrie 1993, se constată că sesizarea acesteia, sub acest aspect, nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 23 alin. (1), (4) și (5) din Legea nr. 47/1992 și, în consecința, nu poate fi examinata în fond.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 6 ianuarie 1994.

PREȘEDINTE,

ION FILIPESCU Magistrat - asistent, Constantin Burada