DECIZIE nr. 88/1995

Ioan Muraru - președinte Viorel Mihai Ciobanu - judecător Ioan Deleanu - judecător Antonie Iorgovan - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător

Raul Petrescu - procuror Doina Suliman - magistrat-asistent Pe rol soluționarea recursului declarat de Niculescu Vasile împotriva Deciziei nr. 3, pronunțată de Curtea Constituțională la data de 10 ianuarie 1995. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 12 septembrie 1995, în prezenta reprezentantului recurentului și în lipsa intimatei, Societatea Comercială "Moraritul" - S.A. Ialomita, legal citata, au fost consemnate în Încheierea de la aceeași dată, când pronunțarea s-a aminat la 19 septembrie 1995, la 26 septembrie 1995 și apoi la 3 octombrie 1995. CURTEA CONSTITUȚIONALĂ, examinînd actele și lucrările dosarului, constata: Prin Decizia nr. 3 din 10 ianuarie 1995, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 119/1948 privind naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, invocată de Niculescu Vasile în Dosarul nr. 590/1991 al Tribunalului Ialomita. Împotriva acestei decizii, Niculescu Vasile, prin mandatarul sau, Lepadatu Alexandru, a declarat recurs, în termenul legal, în esenta pentru următoarele motive: necitarea la judecarea cauzei în prima instanța, existenta unor contradictii între considerente și dispozitiv, aplicarea gresita a legii și afirmații vadit ilegale în cadrul deciziei atacate. Curtea Constituțională, făcând aplicarea prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului. Dind curs solicitării Curții Constituționale, Guvernul, în punctul sau de vedere, insusindu-și considerentele deciziei atacate, apreciază excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 119/1948 ca vadit nefondata. Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA CONSTITUȚIONALĂ, examinînd decizia atacată cu recurs, motivele de recurs, raportul întocmit în cauza și concluziile procurorului, dispozițiile Legii nr. 119/1948 raportate la prevederile constituționale și ale Legii nr. 47/1992, precum și dispozițiile Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale, retine următoarele: Fața de prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, motivul de recurs vizind necitarea, în prima instanța, la Curtea Constituțională, a autorului excepției de neconstituționalitate, nu poate fi primit, deoarece, dacă judecătorul-raportor considera ca excepția este vadit nefondata, înștiințează pe președinte pentru convocarea completului de judecată, care poate hotărî, cu unanimitate de voturi, sa respingă excepția fără citarea părților. De altfel, dreptul la apărare contradictorialitatea se realizează prin judecata în recurs care se desfășoară cu citarea părților. Critica care vizează existenta unor contradictii între considerentele și dispozitivul deciziei atacate este neîntemeiată, deoarece, indiferent de obiectul deciziilor anterioare ale Curții Constituționale nr. 4/1992, nr. 3/1993, nr. 5/1993, nr. 14/1993 și nr. 27/1993, în cauza interesează faptul ca suprematia dispozițiilor constituționale referitoare la constituirea dreptului de proprietate privată, ca de altfel suprematia legii fundamentale prevăzute în art. 51 din Constituție, se aplică exclusiv legilor și altor reglementări în vigoare. Aplicarea criteriului ierarhic al supremației Constituției față de o lege anterioară ar avea drept consecința încălcarea principiului neretroactivitatii legii, prevăzut în art. 15 alin. (2) din Constituție. Din regimul actual al dreptului de proprietate, inclusiv cel al statului, nu se poate deduce stingerea acestui drept cît timp legea în baza căreia el s-a constituit a fost adoptată sub alt regim constituțional. De aceea, art. 77 din Legea nr. 58/1991 și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 stipulează ca repararea daunelor suferite înainte de intrarea în vigoare a Constituției din 1991 se reglementează prin lege. Urmează să se constate deci ca drepturile subiective create sub imperiul legii anterioare sau derivate dintr-o astfel de lege nu pot fi stinse printr-o lege posterioară, fie ea chiar fundamentală, fiindca s-ar încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție. Evident, un astfel de drept, constituit anterior, urmează să se exercite, în prezent, cu respectarea prevederilor constituționale, inclusiv a celor care au ca obiect reglementarea dreptului de proprietate. Dar noile condiții ale exercitării dreptului nu afectează însăși existenta acestuia. De altfel, din cuprinsul prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă explicit ca neconstituționalitatea unei legi se poate constata doar ca referire la raporturile juridice stabilite după intrarea în vigoare a Constituției din 1991. În sfârșit, considerentele deciziei atacate ar fi putut face obiectul recursului numai dacă prin ele s-ar fi rezolvat o probleme litigioasa, specifică contenciosului constituțional. Dar prin considerentele respective s-au reiterat de fapt argumente din deciziile anterioare pentru a evoca astfel conceptia și practica jurisdicției constituționale în situații similare, de la care Curtea Constituțională nu are motive să se îndepărteze. Fața de cele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, ale art. 1, 3 și 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23, 25 și 26 din Legea nr. 47/1992, precum și ale art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale,

Respinge recursul declarat de Niculescu Vasile împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 3 din 10 ianuarie 1995. Definitivă. Pronunțată în ședința din 26 septembrie 1995. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent, Doina Suliman