HOTĂRÂRE nr. 488 din 6 septembrie 1997
HOTĂRÂRE nr. 488 din 6 septembrie 1997 privind remunerarea colaboratorilor fără drept de autor din instituțiile de cultură și arta
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
DECIZIE nr. 117 din 21 mai 1997 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă
Ioan Muraru - președinte Viorel Mihai Ciobanu - judecător Nicolae Popa - judecător Lucian Stangu - judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Raul Petrescu - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Marinescu Gheorghe împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 19 din 30 ianuarie 1997. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30 aprilie 1997, în lipsa părților cu care procedura de citare a fost legal îndeplinită, concluziile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în încheierea din aceeași dată. Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 7 mai 1997 și, apoi, datorită imposibilității întrunirii completului de judecată, la data de 21 mai 1997.
CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele: Prin Decizia nr. 19 din 30 ianuarie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă. În motivarea soluției, s-a reținut ca, prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, Curtea a statuat ca prevederile acestui articol sunt neconstituționale în măsura în care se aplică hotărârilor pronunțate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993. Împotriva acestei decizii, Marinescu Gheorghe a declarat recurs, sustinand, în esenta, ca imobilul care face obiectul recursului în anulare a aparținut părinților săi, nu a fost naționalizat și a trecut în proprietatea statului fără titlu. În raport cu cele relatate, solicita a se reveni "asupra hotărârii luate prin Decizia nr. 19 din 30 ianuarie 1997". Întrucât judecata în fond s-a făcut fără citarea părților, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare, decizia pronunțată și recursul au fost comunicate Camerei Deputaților, Senatului și Guvernului, pentru a comunică punctele lor de vedere asupra excepției. Comisia juridică de numiri, disciplina, imunități și validari din cadrul Senatului "constata ca excepția ridicată este nefondata". În punctul de vedere al Guvernului, transmis de către ministrul delegat pe lângă primul-ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului și a Departamentului pentru Administrație Publică Locală, se apreciază ca recursul este neîntemeiat. Se arata ca decizia atacată se fundamentează pe Decizia Curții Constituționale nr. 96 din 24 septembrie 1996, prin care s-a constatat ca dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale numai în măsura în care se aplică hotărârilor pronunțate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993, decizie care, potrivit prevederilor art. 145 alin. (2) din Constituție și ale art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, este obligatorie. Întrucât hotărârea împotriva căreia s-a declarat recurs în anulare a fost pronunțată și a rămas definitivă ulterior datei de 26 iulie 1993, conform celor statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, aceasta era susceptibilă de a fi atacată cu recurs în anulare. Camera Deputaților nu a comunicat punctul sau de vedere. CURTEA, având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Comisiei juridice de numiri, disciplina, imunități și validari din cadrul Senatului, precum și cel al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției, și ale Legii nr. 47/1992, retine: Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție, Curtea hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor, dispoziții preluate și în art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. În speta, Curtea a fost sesizată și s-a pronunțat asupra prevederilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă. Din examinarea motivelor invocate în recurs se constată că, în realitate, nu se critica decizia pronunțată de Curte la judecata de fond, ci se relateaza anumite situații de fapt în legătură cu imobilul în litigiu, care formează obiectul recursului în anulare: imobilul a aparținut părinților săi, nu a fost naționalizat și a trecut în proprietatea statului fără titlu. Potrivit practicii sale jurisdicționale constante, Curtea se pronunța numai asupra constituționalității dispozițiilor legale cu care a fost sesizată, fără a putea cerceta situații de fapt, a căror examinare este de competența exclusiva a instanțelor judecătorești. Asa fiind, se constată că recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins. Fața de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge recursul declarat de Marinescu Gheorghe împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 19 din 30 ianuarie 1997. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din 21 mai 1997. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Constantin Burada
HOTĂRÂRE nr. 488 din 6 septembrie 1997 privind remunerarea colaboratorilor fără drept de autor din instituțiile de cultură și arta
HOTĂRÂRE nr. 492 din 6 septembrie 1997 pentru declararea zilei de 13 septembrie "Ziua pompierilor din România"
DECIZIE nr. 76 din 22 aprilie 1997 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 258 alin. 1 și 2 din Codul penal
HOTĂRÂRE nr. 481 din 2 septembrie 1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/1997 cu privire la diminuarea blocajului financiar și a pierderilor din economie
HOTĂRÂRE nr. 486 din 6 septembrie 1997 privind modificarea și completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 319/1997 pentru modificarea structurii organizatorice a Agenției Naționale de Control al Exporturilor Strategice și al Interzicerii Armelor Chimice
DECIZIE nr. 19 din 30 ianuarie 1997*) referitoare la excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 330, ale art. 330^1 și ale art. 330^2 din Codul de procedură civilă
PRECIZĂRI nr. 3 din 24 februarie 1997 privind evidențierea în contabilitate, în cursul anului 1997, a diferențelor de curs valutar de către societățile bancare
Acest site folosește cookie-uri. Detalii