DECIZIE nr. 152/1997

DECIZIE nr. 152 din 3 iunie 1997 referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă

Intrare în vigoare 8 septembrie 1997

Ioan Muraru - președinte Viorel Mihai Ciobanu - judecător Nicolae Popa - judecător Lucian Stangu - judecător Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Teguiani Venera împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 20 din 30 ianuarie 1997. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 20 mai 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa celorlalte părți, legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data 3 iunie 1997. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 3 decembrie 1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă, ridicată de Teguiani Venera. Prin Decizia nr. 20 din 30 ianuarie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluție s-a fundamentat pe Decizia Curții Constituționale nr. 73 din 4 iunie 1997, definitivă ca urmare a Deciziei nr. 96 din 24 septembrie 1996, prin care s-a statuat ca dispozițiile art. 330 din Codul de procedură civilă sunt constituționale. Împotriva Deciziei nr. 20 din 30 ianuarie 1997 a declarat recurs, în termen legal, Teguiani Venera, pentru următoarele motive: cauza a fost judecata fără citare, incalcandu-se astfel prevederile art. 85 din Codul de procedură civilă; au fost incalcate dispozițiile art. 164 din Codul de procedură civilă, deoarece au fost conexate dosare în care excepțiile de constituționalitate priveau texte legale diferite, fără legătură între ele; Decizia nr. 20/1997 nu este motivată, ci face trimitere la practica Curții Constituționale în materie.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul nu este fondat, întrucât Curtea s-a pronunțat prin decizii definitive obligatorii cu privire la aceste dispoziții legale. Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele: Motivul de recurs, prin care se solicita casarea Deciziei Curții Constituționale nr. 20/1997, întrucât a fost pronunțată fără citare, deci cu încălcarea dispozițiilor art. 85 din Codul de procedură civilă, nu este întemeiat și urmează a fi respins.

Articolul 85 din Codul de procedură civilă prevede că "judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel". Legea nr. 47/1992 prevede la art. 24 alin. (2) ca, atunci când excepția este vadit nefondata, soluția se adoptă de completul de judecată, cu unanimitate de voturi, fără citarea părților. Rezultă ca dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 sunt derogatorii de la dreptul comun, ele invocandu-se în ipoteza ca "legea dispune altfel". Dacă împotriva deciziei astfel pronunțate se exercită calea de atac a recursului, acesta se soluționează, în toate cazurile, cu citarea părților și a Ministerului Public. Motivul de recurs potrivit căruia conexarea acestui dosar la altele în care au fost invocate excepții de neconstituționalitate care nu vizează aceeași dispoziție legală, incalcandu-se astfel art. 164 din Codul de procedură civilă, este, de asemenea, neîntemeiat.

Articolul 164 din Codul de procedură civilă reglementează posibilitatea conexarii atât la cererea părților, cat și din oficiu, de către instanța, atunci când exista o strânsă legătură de obiect și cauza, care să justifice judecarea împreună a unor pricini. În speta, obiectul dosarelor conexate fiind excepția de neconstituționalitate a acelorași dispoziții din Codul de procedură civilă, privind recursul în anulare, evident ca între aceste dosare exista o strânsă legătură, iar conexarea lor este justificată. De altfel, recurenta nu invoca nici o particularitate care ar fi justificat o soluție diferita în ce privește excepția invocată. Și motivul de recurs privind nemotivarea deciziei de fond, prin trimiterea la decizii anterioare ale Curții, nu este întemeiat. Potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, aceasta statuează numai asupra problemelor de drept, asa încât o prevedere legală nu poate fi constituțională într-o cauza și neconstitutionala în alta cauza cat timp legitimitatea sa constituțională se determina prin raportarea acestei prevederi la dispozițiile sau principiile constituționale, astfel cum dispune art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Pe cale de consecința, referirea la decizii anterioare, prin care Curtea s-a pronunțat asupra constituționalității art. 330 din Codul de procedură civilă, nu înseamnă o nemotivare, ci, dimpotriva, aplicarea consecventa a dispozițiilor constituționale și legale. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge recursul declarat de Teguiani Venera împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 20 din 30 ianuarie 1997. Definitivă. Pronunțată în ședința din 3 iunie 1997. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 8 septembrie 1997

HOTĂRÂRE nr. 479 din 2 septembrie 1997

HOTĂRÂRE nr. 479 din 2 septembrie 1997 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de decontare a cheltuielilor de depozitare a graului din recolta anului 1997, proprietate a producătorilor agricoli și a arendașilor