DECIZIE nr. 102/1997

Ioan Muraru - președinte Costica Bulai - judecător Nicolae Popa - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Raul Petrescu - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Giurculescu Ioan și Mihaescu Maria împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 110 din 8 octombrie 1996 *). Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 29 aprilie 1997, în prezenta părților și a reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 6 mai 1997. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele: Prin Decizia nr. 110 din 8 octombrie 1996 Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă. Pentru a se pronunța aceasta soluție, s-a reținut ca, prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, Curtea a constatat ca prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale în măsura în care se aplică hotărârilor pronunțate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Giurculescu Ioan și Mihaescu Maria, pentru următoarele motive: - necitarea la judecata în fond; - nemotivarea Deciziei nr. 110/1996, deoarece se limitează doar la referiri privitoare la decizii anterioare ale Curții Constituționale.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului. În punctul sau de vedere, Guvernul considera ca prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă privesc promovarea recursului în anulare numai pentru motive strict determinate, în scopul apărării anumitor valori generale, care exced interesului părților, cum este respectarea principiului constituțional al separarii puterilor în stat. Dispozițiile speciale privind recursul în anulare, precum și regulile de desfășurare a activității de judecată, în general, își au temeiul în prevederile de principiu ale art. 125 și 128 din Constituție, potrivit cărora atât competența și procedura de judecată, cat și căile de atac exercitate de părțile interesate ori de Ministerul Public sunt stabilite de lege. Ca urmare, prevederile referitoare la recursul în anulare nu pot fi considerate neconstituționale. În consecința, se apreciază ca recursul introdus împotriva Deciziei nr. 110/1996 este neîntemeiat. Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Motivul de recurs privind necitarea recurentilor la judecata în fond este neîntemeiat. Legea nr. 47/1992 prevede în art. 24 alin. (2) ca, atunci când excepția este vadit nefondata, soluția se aproba de către completul de judecată cu unanimitate de voturi, fără citarea părților. Legiuitorul a prevăzut însă și garanții pentru părți: o atare soluție poate fi pronunțată numai cu unanimitate de voturi, iar împotriva deciziei se poate exercita calea de atac a recursului, care în toate cazurile se soluționează cu citarea părților și a Ministerului Public. Rezultă ca dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 sunt derogatorii de la dreptul comun. În acest sens sunt și deciziile Curții Constituționale nr. 88 din 3 octombrie 1995 și nr. 96 din 24 octombrie 1995, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 26 octombrie 1995, și, respectiv, nr. 274 din 24 noiembrie 1995. De asemenea, este neîntemeiat și motivul de recurs privind nemotivarea deciziei de fond prin trimiterea la precedente judiciare, deoarece, potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, aceasta statuează numai asupra problemelor de drept, asa încât o prevedere legală nu poate fi constituțională într-o cauza și neconstitutionala în alta cauza, cat timp legitimitatea sa constituțională se determina prin raportarea acestei prevederi la dispozițiile și principiile constituționale, astfel cum dispune art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Pe cale de consecința, referirea la decizii anterioare, prin care Curtea s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, nu înseamnă o nemotivare, ci, dimpotriva, aplicarea consecventa a dispozițiilor constituționale și legale. Pentru motivele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 și ale art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA, în numele legii DECIDE: Respinge recursul declarat de Giurculescu Ioan și Mihaescu Maria împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 110 din 8 octombrie 1996. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din 6 mai 1997. ---------------- Notă

*) Decizia Curții Constituționale nr. 110 din 8 octombrie 1996 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 6 martie 1997.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent, Florentina Geangu