DECIZIE nr. 71/1997

Ioan Muraru - președinte Nicolae Popa - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Raul Petrescu - procuror Constantin Burada - magistrat-asistent Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Simulescu Gheorghe împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 131 din 29 octombrie 1996*). ---------- Notă

*) Decizia Curții Constituționale nr. 131 din 29 octombrie 1996 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 12 martie 1997.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 8 aprilie 1997, în prezenta recurentului, asistat de avocat Aurel Sitaru, și în lipsa celorlalte părți cu care procedura de citare a fost legal îndeplinită, și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 15 aprilie 1997. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele: Prin Decizia nr. 131 din 29 octombrie 1996 Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, invocată de Simulescu Gheorghe în Dosarul nr. 2.889/1995 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă. În motivarea deciziei s-a reținut ca, prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, definitivă, Curtea a constatat ca prevederile acestui articol sunt neconstituționale în măsura în care se aplică hotărârilor pronunțate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993. Împotriva acestei decizii Simulescu Gheorghe a declarat recurs, sustinand ca: - s-a violat principiul convingerii intime și principiul independentei judecătorilor, deoarece, în realitate, nu s-a judecat excepția, soluția întemeindu-se pe precedentul creat la același nivel de jurisdicție și fără a se verifica dacă completul de fond a fost format din aceiași judecători care au pronunțat și decizia la care se face referire în motivare; - recursul în anulare formulat de procurorul general este neconstitutional, întrucât instanțele, prin hotărârile pronunțate, nu și-au depășit atribuțiile puterii judecătorești, actionand în baza art. 21 din Constituție, în limitele art. 3 din Codul civil și ale principiului tempus regit actum; - Legea nr. 112/1995, prin conținutul sau, este neconstitutionala. Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este neîntemeiat, deoarece Decizia nr. 131 din 29 octombrie 1996 se fundamentează pe Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, definitivă, care, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție și art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, este obligatorie. Senatul și Camera Deputaților nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine: Primul motiv de recurs privind întemeierea soluției pe precedentul judiciar, violandu-se astfel principiile intimei convingeri și cel al independentei judecătorilor, este nefondat. Adoptarea acestei soluții se bazează pe dispozițiile art. 145 alin. (2) din Constituție și ale art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora deciziile definitive ale Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor. De asemenea, art. 29 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale prevede că aceasta statuează numai asupra problemelor de drept, asa încât o prevedere legală nu poate fi apreciată constituțională într-o cauza și neconstitutionala în alta, cat timp legitimitatea sa constituțională se determina prin raportarea acestei prevederi la dispozițiile sau principiile constituționale, astfel cum dispune art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea practicii Curții, în mod întemeiat, la judecata în fond, excepția de neconstituționalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă a fost respinsă ca vadit nefondata. Totodată, nu poate fi primită susținerea ca prin referirea la o decizie anterioară, în speta Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, se încalcă principiile intimei convingeri și al independentei judecătorilor, cat timp aceștia au posibilitatea sa sesizeze Plenul Curții Constituționale în vederea schimbării practicii, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 2 din regulamentul Curții, care prevede că "În cazul în care completul de 3 judecători sau completul de 5 judecători dorește să se îndepărteze de interpretarea juridică continuta într-o decizie a plenului sau într-o decizie definitivă a unui complet se va adresa plenului acordând termen în cauza pe care o dezbate. Interpretarea data de plen cu votul majorității judecătorilor este obligatorie pentru completul de judecată". Cu privire la art. 330^1 din Codul de procedură civilă, Curtea constata însă ca prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, prevederile acestui articol au fost modificate, instituindu-se un termen de 6 luni pentru exercitarea recursului în anulare. În aceste condiții, urmează a se admite recursul, a se modifica decizia atacată și, pe fond, a se respinge excepția, întrucât, prin instituirea termenului de 6 luni, aceasta a rămas fără obiect. Al doilea motiv, prin care se susține ca declararea recursului în anulare, pentru depășirea de către instanța a atribuțiilor puterii judecătorești, este neconstitutional, urmează a fi respins. Curtea Constituțională nu poate cenzura dacă instanțele, prin hotărârile atacate cu recurs în anulare, și-au depășit sau nu atribuțiile puterii judecătorești, aceasta nefiind o problemă de constituționalitate, ci una de interpretare și de aplicare a legii, care, potrivit practicii constante a Curții, este de competența exclusiva a instanțelor judecătorești. Nici ultimul motiv de recurs referitor la neconstituționalitatea Legii nr. 112/1995 nu este întemeiat. Excepția de neconstituționalitate invocată de recurent privește exclusiv prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, asa cum rezultă din încheierea de sesizare. Invocarea în recurs și a neconstitutionalitatii Legii nr. 112/1995 este inadmisibila, deoarece, asa cum s-a statuat în mod constant în practica jurisdicțională a Curții, în conformitate cu prevederile art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 23 și următoarele din Legea nr. 47/1992, o excepție de neconstituționalitate nu poate fi invocată în mod direct în fața Curții Constituționale, ci numai în fața unei instanțe judecătorești. Fața de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 și ale art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA În numele legii DECIDE: Admite recursul declarat de Simulescu Gheorghe și modifica Decizia Curții Constituționale nr. 131 din 29 octombrie 1996, în sensul că respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, fiind lipsită de obiect. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 1997. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Constantin Burada