DECRET nr. 199 din 4 iunie 1998
DECRET nr. 199 din 4 iunie 1998 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 11/1998 pentru modificarea și completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
DECIZIE nr. 70 din 28 aprilie 1998 referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 26 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului
Ioan Muraru - președinte Costica Bulai - judecător Mihai Constantinescu - judecător Nicolae Popa - judecător Lucian Stangu - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Paula C. Pantea - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent Pe rol, pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a art. 26 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, invocată de Oprea Gheorghe în Dosarul nr. 8.198/1996 al Judecătoriei Oradea. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21 aprilie 1998, în prezenta lui Oprea Gheorghe și a reprezentantului Ministerului Public și în lipsa Consiliului Județean Bihor - Comisia judeteana de aplicare a Legii nr. 112/1995, legal citata, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 28 aprilie 1998. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele: Judecătoria Oradea, prin Încheierea din 27 februarie 1997, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 26 din Legea nr. 112/1995, ridicată de Oprea Gheorghe. În motivarea excepției se susține ca dispozițiile art. 26 din Legea nr. 112/1995 sunt neconstituționale, întrucât încalcă prevederile art. 41 din Constituție, potrivit cărora proprietatea privată este ocrotită de lege, și ca orice despăgubire este stabilită de comun acord cu proprietarul, iar în caz de divergenta, prin justiție. Se arata ca despăgubirea primită pentru cele cinci apartamente ale sale, care au fost trecute în proprietatea statului, a fost derizorie și nu a reprezentat o reparatie efectivă și legală. Exprimandu-și opinia, instanța de judecată apreciază ca excepția este vadit nefondata, deoarece art. 26 din Legea nr. 112/1995 nu contravine art. 41 din Constituție, ci doar exceptează anumite categorii de persoane de la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de lege. În speta, actul normativ prin care s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea statului, respectiv art. 56 alin. 2 din Legea nr. 4/1973, este anterior Constituției din anul 1991. Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat puncte de vedere președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului. În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca art. 26 din Legea nr. 112/1995 nu contravine Constituției, ci exceptează de la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de lege pe foștii proprietari ale căror locuințe au trecut în proprietatea statului "cu plata unor despăgubiri" sau "prin hotărâri judecătorești penale ori în temeiul Legii nr. 18/1968". Aspectul referitor la cuantumul insuficient al despăgubirilor primite nu privește constituționalitatea legii, ci interpretarea și aplicarea acesteia, care sunt de competența exclusiva a instanțelor judecătorești. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții, concluziile procurorului, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele: În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate invocată.
Art. 26 din Legea nr. 112/1995 stabilește ca foștii proprietari ai imobilelor cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, cu plata unor despăgubiri, nu mai beneficiază de măsurile reparatorii reglementate de lege, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 2 alin. 2 din aceasta. Alin. 2 al art. 26 dispune ca măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995 sa nu se aplice în cazul imobilelor cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului prin hotărâri judecătorești penale ori în temeiul Legii nr. 18/1968. La alin. 3 al art. 26 din Legea nr. 112/1995 se stipulează ca suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului. În speta, Curtea constata ca autorul excepției se referă la cuantumul insuficient al despăgubirii primite la data trecerii celor cinci apartamente ale sale în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 4/1973. Potrivit art. 26 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, foștii proprietari ai imobilelor cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, cu plata unor despăgubiri, nu mai beneficiază de măsurile reparatorii reglementate de lege, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 2 alin. 2. Prevederea citata nu exclude însă posibilitatea ca imobilele trecute în proprietatea statului sa constituie obiectul unei reglementări viitoare. Aceasta soluție legislativă este prevăzută în mod expres la art. 25 din Legea nr. 112/1995, care stabilește ca, prin legi speciale, se vor reglementa situațiile juridice ale altor imobile decât cele care fac obiectul acestei legi, trecute în proprietatea statului înainte de 22 decembrie 1989, indiferent de destinația lor inițială, inclusiv ale celor demolate pentru cauze de utilitate publică. Asadar, în fapt, problema despăgubirilor primite de proprietari la data trecerii imobilului în proprietatea statului nu constituie ea însăși o problemă de constituționalitate a Legii nr. 112/1995, ea reprezentând obiectul unei reglementări legislative ulterioare, de domeniul unor legi speciale, astfel ca, în prezent, Curtea Constituțională nu este competența să se pronunțe asupra acestei probleme. În acest sens Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 48 din 7 martie 1997, rămasă definitivă în urma respingerii recursului prin Decizia nr. 471 din 18 noiembrie 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 10 februarie 1998. Deoarece nu au intervenit elemente noi care să determine modificarea practicii Curții, soluția pronunțată își menține valabilitatea și în acest dosar. Totodată, cu privire la constituționalitatea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 112/1995, Curtea s-a pronunțat prin decizii definitive și obligatorii, dintre care menționăm Decizia nr. 278 din 30 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 26 februarie 1998, și Decizia nr. 549 din 4 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 11 februarie 1998. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, invocată de Oprea Gheorghe în Dosarul nr. 8.198/1996 al Judecătoriei Oradea. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din data de 28 aprilie 1998. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu
DECRET nr. 199 din 4 iunie 1998 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 11/1998 pentru modificarea și completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
LEGE nr. 115 din 5 iunie 1998 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/1997 privind utilizarea disponibilităților existente în urma execuției bugetare pe anul 1997 a fondurilor constituite în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 45/199...
DECRET nr. 202 din 4 iunie 1998 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/1997 privind utilizarea disponibilităților existente în urma execuției bugetare pe anul 1997 a fondurilor constituite în baza Ordonanței de urg...
LEGE nr. 119 din 5 iunie 1998 privind înființarea Universității de Medicina și Farmacie din Craiova
DECRET nr. 206 din 4 iunie 1998 pentru promulgarea Legii privind înființarea Universității de Medicina și Farmacie din Craiova
DECRET nr. 195 din 4 iunie 1998 privind revocarea și numirea unui procuror financiar
DECRET nr. 196 din 4 iunie 1998 privind acordarea drapelului de lupta Școlii de Aplicație pentru Aviație "Aurel Vlaicu"
DECRET nr. 197 din 4 iunie 1998 privind eliberarea din funcție a unor magistrați
Acest site folosește cookie-uri. Detalii