DECIZIE nr. 5/1998

Ioan Muraru - președinte Costica Bulai - judecător Viorel Mihai Ciobanu - judecător Mihai Constantinescu - judecător Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Paula C. Pantea - procuror Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent Pe rol, pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 52^1 și ale art. 55 alin. 2 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, modificată și completată prin Legea nr. 73/1991 privind stabilirea unor drepturi de asigurări sociale, precum și de modificare și completare a unor reglementări din legislația de asigurări sociale și pensii publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 16 decembrie 1991, invocată de Nenetu Valentin în Dosarul nr. 2.121/1996, aflat pe rolul Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27 ianuarie 1998, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și a autorului excepției, Nenetu Valentin, lipsind cealaltă parte legal citata, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 3 februarie 1998. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele: Prin Încheierea din 13 octombrie 1997, pronunțată de Curtea Suprema de Justiție - Secția de contencios administrativ, în Dosarul nr. 2.121/1996, a fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 3/1977, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 73/1991, în legătură cu dispozițiile referitoare la căile de atac și la termenele prevăzute pentru sesizarea instanței de judecată cu privire la nelegalitatea deciziilor de pensionare. În susținerea excepției autorul arata că nu i s-a comunicat niciodată decizia de pensionare, emisă în anul 1991, și nici nu i s-a desfăcut contractul de muncă ca urmare a pensionării. De asemenea, arata ca a cerut anularea deciziei de pensionare, formuland mai multe memorii la Comisia de contestații de pe lângă direcția generală de muncă și protecție socială și la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, însă, de fiecare data, i s-a răspuns ca acestea sunt tardive. Ulterior s-a adresat și instanțelor de judecată, pentru a se pronunța asupra nelegalitatii deciziei de pensionare. Autorul excepției considera ca se afla în termen la data contestarii deciziei, invocand, totodată, și faptul ca în perioada termenului de contestare a deciziei a fost internat în spital. De asemenea, precizează ca scopul pe care l-a urmărit prin ridicarea excepției este acela de a îndeplini condiția cerută pentru a se adresa Tribunalului Internațional de la Strasbourg. Neexistand nici o critica referitoare la neconstituționalitatea prevederilor atacate, s-a solicitat Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ sa completeze încheierea de sesizare. Aceasta a răspuns însă ca "sesizarea Curții Constituționale este regulată, întrucât se referă atât la susținerile părții, cat și la opinia instanței asupra excepției". Opinia instanței este ca procedura de atacare a deciziilor de pensionare, prevăzută de Legea nr. 3/1977, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 73/1991, nu încalcă dispozițiile constituționale. În temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului. În punctul de vedere al Guvernului se arata ca textele art. 52^1 și ale art. 55 alin. 2 din Legea nr. 3/1977, modificată prin Legea nr. 73/1991, a căror neconstituționalitate a fost invocată, nu contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (2) din Constituție, care instituie principiul egalității cetățenilor în fața legii, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție și ale art. 48 care consacra drepturile persoanelor vătămate de o autoritate publică. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de către judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale atacate, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, republicată, retine: Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția cu care a fost sesizată, în conformitate cu prevederile art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată. Din conținutul încheierii de sesizare rezultă ca obiectul excepției îl formează reglementările din Legea nr. 3/1977, modificată și completată prin Legea nr. 73/1991, referitoare la căile de atac și la termenele prevăzute pentru sesizarea instanței cu privire la nelegalitatea deciziei de pensionare. Raportand cele invocate de autorul excepției la conținutul legii atacate, rezultă ca sunt avute în vedere dispozițiile art. 52^1, care prevăd ca, împotriva deciziei de pensionare, persoana interesată poate introduce contestație, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisia de contestații de pe lângă direcția generală de muncă și protecție socială, precum și dispozițiile art. 55 alin. 2, conform cărora deciziile comisiilor de contestații, date în materie de pensii, pot fi atacate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990. În susținerea excepției autorul, în esenta, critica faptul că nu i s-a comunicat decizia de pensionare și arata că nu a depășit termenul de sesizare a instanței de judecată, competența cu soluționarea legalității acesteia, fără însă sa invoce nici un argument de natura sa infirme constituționalitatea art. 52^1 și a art. 55 alin. 2 din lege. Întrucât este contestată numai legalitatea deciziei de pensionare, rezultă ca acest aspect, fiind legat de stabilirea unei situații de fapt, este de competența exclusiva a instanței judecătorești și că nu are nici o legătură cu legitimitatea constituțională a textelor ce fac obiectul excepției. Pe cale de consecința, excepția invocată încalcă prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora sesizările adresate Curții trebuie motivate, ceea ce implica, în mod necesar, invocarea unui temei constituțional pentru contestarea legitimitatii constituționale a prevederii ce face obiectul sesizării. Curtea nu se poate substitui autorului sesizării în ceea ce privește invocarea unui anume motiv de neconstituționalitate, în acest sens fiind și jurisprudenta sa, asa cum rezultă din Decizia nr. 338 din 18 iulie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 21 iulie 1997, și din Decizia nr. 392 din 15 octombrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997. Altminteri, în cadrul procedurii de soluționare a excepțiilor de neconstituționalitate, controlul Curții Constituționale ar insemna să se exercite nu la sesizare, ci din oficiu, ceea ce contravine prevederilor art. 144 lit. c) din Constituție, care se referă în mod expres la "excepțiile ridicate în fața instanțelor judecătorești", consacrand astfel un drept constituțional al părților de a invoca neconstituționalitatea unei prevederi legale dintr-o lege sau ordonanța sau chiar neconstituționalitatea unor asemenea acte normative în ansamblul lor. Totodată, în subsidiar, se constată că dispozițiile atacate, referitoare la căile de atac și la termenele prevăzute pentru sesizarea instanței cu privire la nelegalitatea deciziei de pensionare, nu sunt contrare normelor constituționale. Prin art. 52^1 din Legea nr. 3/1977 s-a organizat o procedură jurisdicțională administrativă, prealabilă contenciosului judecătoresc asigurându-se, totodată, potrivit art. 55 alin. 2, accesul părții la justiție, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990. Astfel aceasta reglementare corespunde principiului constituțional al liberului acces la justiție, întrucât, astfel cum s-a statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 1/1994, instituirea unei proceduri administrative jurisdicționale prealabile nu contravine acestui principiu, cat timp actul emis în cadrul jurisdicției respective poate fi atacat la instanța judecătorească de contencios administrativ. Totodată, procedura legală prevăzută de legea nr. 3/1977 nu contravine prevederilor art. 48 din Constituție. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 52^1 și ale art. 55 alin. 2 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, modificată și completată prin Legea nr. 73/1991 privind stabilirea unor drepturi de asigurări sociale, precum și de modificare și completare a unor reglementări din legislația de asigurări sociale și pensii, invocată de Nenetu Valentin în Dosarul nr. 2.121/1996 al Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din data de 3 februarie 1998. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta