DECIZIE nr. 144/2000

Lucian Mihai - președinte Costica Bulai - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Ioan Muraru - judecător Nicolae Popa - judecător Lucian Stangu - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Mariana Trofimescu - procuror Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. 3 teza finala din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu alta destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, republicată, excepție ridicată din oficiu în Dosarul nr. 8.053/C/1999 al Curții de Apel Timișoara - Secția civilă. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27 iunie 2000 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 6 iulie 2000 și apoi la data de 14 iulie 2000. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele: Prin Încheierea din 16 martie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 8.053/C/1999, Curtea de Apel Timișoara Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. 3 teza finala din Legea nr. 85/1992, republicată, excepție ridicată din oficiu. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca prevederile art. 19 alin. 3 teza finala din Legea nr. 85/1992 contravin dispozițiilor art. 16 din Constituție, deoarece au caracter sanctionator față de cumpărătorul locuinței, deși în contractul de vânzare-cumpărare părțile au o poziție de egalitate. Prin urmare, societatea comercială vanzatoare este privilegiată câtă vreme "a primit prețul și a beneficiat de sporirea valorii acestuia, iar la desființarea contractului ea nu poate fi obligată sa restituie cumparatorilor acest spor de valoare, determinat și prin devalorizarea monedei naționale datorită procesului inflationist". În aceste condiții cumpărătorului nu i se poate imputa ignorarea cauzei de nulitate a contractului, respectiv faptul ca locuinta în cauza nu putea fi vândută. Instanța de judecată considera ca prevederile legale criticate contravin și dispozițiilor art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituție, întrucât "societatea comercială vanzatoare nu poate fi obligată sa restituie prețul actualizat, cu toate ca a reinvestit aceste sume și acestea i-au adus profit, timp în care cumpărătorii ar fi putut obține același profit dacă ar fi investit aceste sume într-o activitate de profit". Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 19 alin. 3 teza finala din Legea nr. 85/1992, republicată, este intemeiata. În motivarea acestei opinii sunt însușite argumentele autorului excepției, considerându-se totodată ca "Textul invocat este neconstitutional și pentru faptul ca instituie o prezumție de vinovăție a cumpărătorului, pe care îl considera întotdeauna răspunzător de situațiile care determina nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare". Potrivit opiniei Guvernului, Curtea Constituțională a examinat constituționalitatea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 85/1992 numai prin raportare la prevederile art. 15 și 41, iar nu și la cele ale art. 16 din Constituție. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituțională, pe baza datelor ce rezultă din încheierea de sesizare, constata ca a fost legal sesizată și este competența, conform dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată cu privire la un text de lege pe care s-a întemeiat decizia instanței de apel, iar instanței de recurs i s-a cerut sa dea o alta interpretare textului de lege respectiv. Examinând actele dosarelor instanțelor de judecată, Curtea Constituțională constata însă ca dispozițiile legale criticate nu sunt aplicabile în cauza și ca ele au fost greșit invocate prin acțiunea introductivă ca și în considerentele hotărârilor pronunțate. Critica de neconstituționalitate are ca obiect prevederile art. 19 alin. 3 teza finala din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu alta destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998.

Art. 19 din Legea nr. 85/1992, republicată, prevede: "Contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea dispozițiilor Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi sunt lovite de nulitate absolută. Nulitatea poate fi invocată de orice persoană și pe orice cale. Prefectii vor organiza depistarea acestor cazuri și sesizarea instanțelor judecătorești pentru constatarea nulității și restabilirea situației anterioare. Din sumele ce se restituie cumparatorilor se va retine chiria aferentă perioadei de la contractare și până la restituire. Sumele restituite nu sunt purtătoare de dobânzi și nici nu se actualizează." Analizând motivarea excepției ridicate din oficiu de Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă, Curtea Constituțională constata ca sunt criticate numai prevederile din teza finala a alin. 3 al art. 19 din lege, referitoare la neacordarea dobânzilor și neactualizarea prețului restituit în situația constatării nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare de către instanțele judecătorești, dispunandu-se restabilirea situației anterioare. În urma examinării actelor din dosarele instanțelor de judecată Curtea retine ca imobilul care a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare anulat de prima instanța a fost preluat de stat în executarea pedepsei complementare a confiscării averii, aplicată fostului proprietar prin Hotărârea penală nr. 2 din 4 iunie 1945 a Tribunalului Poporului București. Aceasta hotărâre penală a fost în întregime desfiintata, inclusiv dispoziția referitoare la pedeapsa complementara a confiscării averii, prin Decizia nr. 17 din 8 mai 1995 a Curții Supreme de Justiție - Secția penală. Totodată, se mai retine ca Societatea Comercială "OJCVLTIM" - S.A. din Timișoara a vândut imobilul prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 451/R din 22 ianuarie 1997. Din situația de fapt astfel reținută rezultă ca la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu erau incidente în speta nici dispozițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și nici cele ale Legii nr. 85/1992, întrucât aceste dispoziții se referă la "vânzarea de locuințe și spații cu alte destinații construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat" și, evident, aflate încă în proprietatea acestora. Pe de altă parte, imobilul din litigiu a revenit de drept în proprietatea moștenitorilor fostului proprietar anterior datei vânzării sale. Curtea mai retine ca, datorită acelorași considerente de fapt, în speta nu erau aplicabile nici dispozițiile Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 29 noiembrie 1995. Într-adevăr, la data intrării în vigoare a acestei legi imobilul din litigiu nu se mai afla în proprietatea statului și, în consecința, greșit s-a menționat în contractul de vânzare-cumpărare ca acesta se încheie în cadrul procedurii de aplicare a Legii nr. 112/1995. Asa fiind, Curtea constata ca, întrucât vânzarea imobilului nu s-a realizat în temeiul dispozițiilor Decretului-lege nr. 61/1990, ale Legii nr. 85/1992 sau ale Legii nr. 112/1995, nici constatarea nulității ori anularea contractului de vânzare-cumpărare, cu consecințele ce decurg din aceasta, nu se poate întemeia pe dispozițiile acestor acte normative. În situația în care vânzătorul a dispus prin actul de înstrăinare de un bun ce apartinea altuia, problemele referitoare la validitatea contractului de vânzare-cumpărare, desființarea acestuia și acordarea reparațiilor cuvenite părților urmează să fie rezolvate pe baza dispozițiilor din dreptul comun. Curtea Constituțională, retinand ca de dispozițiile legale criticate ca fiind neconstituționale nu depinde rezolvarea cauzei în care s-a ridicat excepția, constata ca devin incidente dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, care prevăd: "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor de judecată privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei", iar neîndeplinirea condițiilor prevăzute în alin. (1) al art. 23 determina consecința ca, potrivit dispozițiilor alin. (6) al aceluiași articol, excepția de neconstituționalitate este inadmisibila. Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. 3 teza finala din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu alta destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, republicată, excepție ridicată din oficiu în Dosarul nr. 8.053/C/1999 al Curții de Apel Timișoara - Secția civilă. Definitivă și obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 14 iulie 2000. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta