DECIZIE nr. 97/2000

Ioan Muraru - președinte Costica Bulai - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Nicolae Popa - judecător Lucian Stangu - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Paula C. Pantea - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Gabriel Cristea și Arina Ioana Cristea în Dosarul nr. 16.372/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 București. La apelul nominal se constata lipsa părților: Gabriel Cristea, Arina Ioana Cristea, Rodica Maria Cleja Cerna și Gheorghita Mihalcea, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ca nefondata. Se apreciază ca Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu contravine Constituției, ci, dimpotriva, aceste dispoziții au scopul de a proteja chiriașii din imobilele restituite foștilor proprietari atât în baza Legii nr. 112/1995, cat și prin hotărâri judecătorești. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 27 octombrie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 16.372/1999, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Gabriel Cristea și Arina Ioana Cristea într-o cauza având ca obiect evacuarea acestora din locuinta. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca prevederile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 "contravin dispozițiilor art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 22 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 49 alin. (1), art. 51, art. 54, art. 114 alin. (4) și art. 128 din Constituție. Dispozițiile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 încalcă în mod flagrant dispozițiile principiale ale Constituției cu privire la: egalitatea în drepturi a cetățenilor, egalitatea acestora în fața legii, Declarația Universala a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiție, dreptul la viața și integritate fizica și psihică, dreptul la un nivel de trai decent, obligativitatea respectării legilor, dreptul de acces la căile de atac în justiție." Judecătoria Sectorului 1 București, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prin dispozițiile ordonanței criticate nu se încalcă principiile și drepturile constituționale garantate prin art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 22 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 49 alin. (1), art. 51, 54, art. 114 alin. (4) și art. 128, ci se incearca să se ajungă la o soluție de compromis atât pentru proprietari, cat și pentru chiriași. În conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece egalitatea dintre cetățeni nu împiedica stabilirea unor restrictii sau limitări ale dreptului de proprietate, închirierea fiind, în dreptul civil, un simplu act de administrare care nu afectează atributul dispoziției, ca prerogativa a dreptului de proprietate. Se mai arata ca, deși prin ordonanța se impun unele restrictii ale dreptului de proprietate privind imobilele naționalizate și redobândite de foștii proprietari (prelungirea contractelor de închiriere, impunerea unor limite maxime ale chiriei), sunt prevăzute și o serie de dispoziții favorabile proprietarilor (evacuarea, pe calea ordonanței președințiale a chiriașului care refuza nejustificat sa încheie un nou contract, recursul împotriva hotărârii judecătorești în materia schimbului obligatoriu de locuinta). Pe de altă parte, potrivit art. 41 alin. (1) din Constituție, conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Guvernul precizează ca prelungirea prin lege a contractelor de închiriere își are temeiul în art. 43 din Constituție, potrivit căruia statul este obligat sa ia măsuri de natura să asigure cetățenilor un nivel de trai decent, iar prin art. 25 din Declarația Universala a Drepturilor Omului se stabilește ca dreptul la un nivel de trai corespunzător cuprinde și dreptul la locuinta. Referirea la art. 22 și 49 din Constituție este considerată neconcludenta în rezolvarea excepției, întrucât nu este încălcat dreptul la viața și la integritate fizica și psihică și nu este restrâns nici exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți. În privinta încălcării art. 21, referitor la accesul liber la justiție, și a art. 128, referitor la folosirea căilor de atac, Guvernul arata ca ordonanța acorda proprietarilor posibilitatea de a se adresa justiției, în cazul prevăzut la art. 11 alin. (2), iar la art. 25 din ordonanța este reglementată calea de atac a recursului. Se considera ca fiind irelevanta invocarea de către autorii excepției a dispozițiilor art. 51 și 54 din Constituție. În final, Guvernul considera ca Ordonanța de urgenta nr. 40/1999 a fost adoptată cu respectarea condițiilor de emitere a ordonanțelor de urgenta, prevăzute la art. 114 alin. (4) din Constituție. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, în legătură cu care se susține ca încalcă prevederile art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21, art. 22 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 49 alin. (1), art. 51, 54, art. 114 alin. (4) și ale art. 128 din Constituție. I. Autorii excepției considera ca Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 contravine dispozițiilor art. 114 alin. (4) din Constituție, referitoare la condițiile în care Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. În conformitate cu prevederile art. 114 alin. (4) din Constituție, "În cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. [

]" Autorii excepției susțin că nu pot fi considerate cazuri excepționale: "reglementarea încheierii și derulării contractelor dintre proprietari și chiriași, modificarea raporturilor dintre proprietari și chiriași, reglementarea schimbului obligatoriu de locuinta, redefinirea instituției ordonanței președințiale, regimul probatiunii în dreptul civil", dar recunosc ca "singura împrejurare care putea justifica adoptarea unei ordonanțe de urgență era încetarea efectelor Legii nr. 17/1994 pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafețe locative". Examinând, sub acest prim aspect, excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constata ca Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 a fost adoptată cu respectarea cerințelor art. 114 alin. (4) din Constituție. Cazul excepțional avut în vedere de Guvern la adoptarea acestei ordonanțe a fost necesitatea reglementării de urgenta a prelungirii contractelor de închiriere, a căror valabilitate expira la data de 8 aprilie 1999, conform Legii nr. 17/1994, tergiversarea reglementării putând crea conflicte sociale. Ordonanța are ca scop protecția chiriașilor prin: prelungirea contractelor de închiriere pentru o perioadă de, după caz, 5 sau 3 ani, asigurarea stabilitatii în viitor a drepturilor lor locative prin acordarea dreptului chiriașului la reînnoirea contractului de închiriere și crearea unor garanții împotriva unei evacuari abuzive, precum și a unui drept de preemțiune în cazul în care proprietarul intenționează sa vândă locuinta. Capitolul II al ordonanței reglementează schimbul obligatoriu de locuințe, cuprinzând dispoziții menite să asigure atât exercitarea de către proprietari a prerogativelor dreptului de proprietate, cat și exercitarea dreptului chiriașilor la o locuinta salubra și având dependintele strict necesare. Capitolul III al aceleiași ordonanțe reglementează modul de stabilire și de plată a chiriei, modalitățile de negociere a noului cuantum al acesteia și norme de protecție a chiriașului cu privire la nivelul chiriei, care nu poate depăși 25% din venitul lunar pe familie, în cazul în care acest venit este sub nivelul salariului mediu pe economie. Ordonanța reglementează și aspecte privind modificarea și revizuirea chiriei în condițiile creșterii ratei inflației, fiind interzisă expres rezilierea contractului sau evacuarea chiriașului pentru motivul ca acesta nu este de acord cu majorarea chiriei. Capitolul IV cuprinde dispoziții finale privind soluționarea litigiilor dintre chiriași și proprietari, drepturile chiriașilor care au făcut îmbunătățiri necesare și utile locuinței, precum și alte dispoziții. Curtea observa ca reglementarea de urgenta a acestor raporturi juridice dintre proprietari și chiriași se impunea nu numai sub aspectul prelungirii contractelor de închiriere, astfel cum au susținut în motivarea excepției autorii acesteia, ci și sub celelalte aspecte reglementate de ordonanța. De altfel, la aceeași soluție de respingere a excepției de neconstituționalitate se ajunge și pe baza argumentelor înfățișate în opinia separată formulată la Decizia Curții Constituționale nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, opinie pe care autorii acesteia, membri ai completului de judecată, o mențin și în cauza de fața. II. Autorii excepției considera ca prevederile ordonanței contravin și dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 49 alin. (1), art. 51, 54 și 128. De asemenea, în dezbaterile din fața Curții Constituționale reprezentanta acestora a susținut ca au fost incalcate și alte texte din Constituție, și anume art. 2 alin. (1), art. 45 alin. (2) și art. 72 alin. (3) lit. k). Cu privire la extinderea controlului de constituționalitate în raport cu aceste din urma prevederi constituționale, Curtea constata că nu este legal sesizată, deoarece în cererea prin care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate în fața instanței, precum și în încheierea de sesizare a Curții Constituționale nu a fost invocată încălcarea acestor dispoziții, iar potrivit art. 144 lit. c) din Legea fundamentală, Curtea se pronunța numai "asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor". Totodată, conform art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. [

]" În consecința, Curtea va examina excepția controland conformitatea dispozițiilor ordonanței cu următoarele texte constituționale: - art. 4 alin. (2): "România este patria comuna și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasa, de naționalitate, de origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenența politică, de avere sau de origine socială."; - art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."; - art. 20 alin. (1): "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte."; - art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- art. 22 alin. (1): "Dreptul la viața, precum și dreptul la integritate fizica și psihică ale persoanei sunt garantate."; - art. 43 alin. (1): "Statul este obligat sa ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natura să asigure cetățenilor un nivel de trai decent."; - art. 49 alin. (1): "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav."; - art. 51: "Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie."; - art. 54: "Cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu buna-credința, fără sa încalce drepturile și libertățile celorlalți."; - art. 128: "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii." Autorii excepției au mai invocat și încălcarea dreptului fiecărei persoane la un nivel de viața corespunzător asigurării sănătății sale, bunastarii proprii și a familiei, drept recunoscut prin art. 25 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și, totodată, violarea prevederilor art. 20 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte". Curtea constata ca referirile autorilor excepției la prevederile art. 4 alin. (2), art. 49 alin. (1) și ale art. 54 din Constituție sunt irelevante, întrucât prin nici o dispoziție a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu se creează discriminări între cetățeni pe criterii de rasa, de naționalitate, de origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenența politică, de avere sau de origine socială; nu sunt puse în discuție restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale și nici exercitarea cu buna-credința a unor asemenea drepturi sau libertăți. Cu privire la susținerea ca prin aceeași ordonanța a fost încălcat principiul egalității în drepturi a cetățenilor, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea retine ca dispozițiile ordonanței nu contravin acestui principiu, deoarece egalitatea între cetățeni nu împiedica stabilirea unor restrictii sau limitări ale dreptului de proprietate. Referitor la critica de neconstituționalitate privind încălcarea art. 25 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, Curtea Constituțională considera ca aceasta este neîntemeiată, deoarece prin ordonanța supusă controlului de constituționalitate Guvernul a avut în vedere tocmai apărarea acestor drepturi fundamentale ale omului, ratiunea adoptării ordonanței fiind protecția chiriașilor și prelungirea contractelor de închiriere. Pentru aceleași considerente Curtea retine că nu au fost incalcate nici dispozițiile art. 43 alin. (1) din Constituție, prin care este consacrată obligația statului de a asigura cetățenilor un nivel de trai decent, și nici prevederile constituționale ale art. 22 alin. (1), potrivit cărora dreptul la viața, dreptul la integritate fizica și psihică ale persoanei sunt garantate. Curtea Constituțională nu poate retine nici critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție. Liberul acces al părților la justiție nu este îngrădit prin dispozițiile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999, ci, dimpotriva, acest drept este confirmat prin soluționarea cauzei de către instanța de judecată, precum și prin soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională. Curtea Constituțională constata, de asemenea, că nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la încălcarea art. 128 din Constituție, referitor la folosirea căilor de atac, deoarece, potrivit ordonanței criticate, părțile interesate pot exercita calea de atac a recursului în condițiile reglementate prin ordonanța, iar potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege". Curtea Constituțională retine ca prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu sunt incalcate, asa cum susțin autorii excepției, nici prevederile art. 51 din Legea fundamentală referitoare la respectarea Constituției și a legilor. Îndatorirea fundamentală a cetățenilor de respectare a legilor nu este de natura sa împiedice Guvernul sa adopte, în cazuri excepționale, soluții urgente, diferite de reglementările anterioare. Dacă aceasta prevedere fundamentală ar fi interpretată în sensul invocat de autorii excepției, ar insemna ca autoritatea legiuitoare a tarii - Parlamentul - și, în temeiul art. 114, Guvernul sa nu își poată îndeplini atribuțiile constituționale, pentru ca în acest fel s-ar ajunge la încălcarea art. 51 din Constituție referitor la respectarea Constituției și a legilor. Fața de motivele arătate, Curtea Constituțională urmează sa respingă excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999, care nu contravin dispozițiilor din Constituție invocate în susținerea acesteia. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Gabriel Cristea și Arina Ioana Cristea în Dosarul nr. 16.372/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 București. Definitivă și obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 18 mai 2000. PREȘEDINTE, prof. univ. dr. Ioan Muraru Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu