DECIZIE nr. 141/2000

Lucian Mihai - președinte Costica Bulai - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Lucian Stangu - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Iuliana Nedelcu - procuror Maria Bratu - magistrat-asistent Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de Danut Carpaci în Dosarul penal nr. 898/2000 al Judecătoriei Gherla. La apelul nominal lipsește Danut Carpaci, autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, cu susținerea ca dispozițiile art. 60 alin. 3 din Codul penal, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 140/1996, nu contravin prevederilor art. 16 din Constituție. În jurisprudenta sa Curtea Constituțională a statuat în mod constant ca egalitatea nu înseamnă uniformitate și ca pentru situații diferite se impun soluții juridice diferite. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constata rmatoarele: Prin Încheierea din 17 aprilie 2000, pronunțată în Dosarul penal nr. 898/2000, Judecătoria Gherla a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. 3 din Codul penal, în redactarea anterioară modificării acestuia prin Legea nr. 140/1996, excepție ridicată de Danut Carpaci. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca textul de lege, care prevede condiții diferite pentru obținerea liberării condiționate și care este incident în cauza, dispozițiile sale fiind mai favorabile, creează o situație de inegalitate între condamnații care prestează munca și, prin aceasta, realizează mai repede fracțiunea de pedeapsa cerută de lege pentru obținerea liberării condiționate, pe de o parte, și condamnații care, din cauze independente de voința lor, nu participa la munca și de aceea trebuie să execute efectiv fracțiunile de pedeapsa, pe de altă parte, ceea ce contravine, în opinia sa, prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, conform cărora "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări". El arata ca incapacitatea sa de muncă, determinata de cauze independente de voința sa, l-a adus în situația de a nu realiza fracțiunea de pedeapsa necesară liberării condiționate, în timp ce condamnații sanatosi, care au putut presta munca în penitenciar, se pot libera condiționat. După părerea sa, art. 60 alin. 3 din Codul penal creează o discriminare fatisa între, pe de o parte, cei care vor sa lucreze, dar din cauze obiective nu pot sa o facă și, pe de altă parte, cei care vor sa lucreze și pot sa o facă pentru ca sănătatea le permite. Se ajunge astfel la situația ca un om bolnav care ar dori sa lucreze, dar nu poate, să aibă mai puține sanse de a fi liberat condiționat decât unul sanatos. Textul art. 60 alin. 3 ingradeste dreptul la liberare condiționată al detinutilor care nu au putut presta munca datorită unei boli grave de care suferă, creând o situație de inegalitate între persoanele care pot munci și cele care nu pot munci din motive independente de voința lor. Exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, instanța de judecată arata ca aceasta este neîntemeiată. Dispozițiile art. 60 alin. 3 din Codul penal, înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 140/1996, text aplicabil în speta, are, în principiu, aceeași formulare ca și actualul text al art. 60 alin. 1, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 140/1996. În practica sa judiciară Curtea Constituțională a decis în mod constant ca principiul egalității în drepturi, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituție, nu înseamnă aplicarea aceluiași regim juridic unor situații care prin specificul lor sunt diferite. Se citeaza în acest sens Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997. Liberarea condiționată, arata instanța, este un mijloc de individualizare a executării pedepsei închisorii în faza executării acesteia. Ea nu constituie un drept, ci doar o vocație a condamnatului, după cum nu constituie o obligație, ci doar o facultate pentru instanța. Staruinta în munca și disciplina constituie condiții exprese după executarea de către condamnat a fractiei din pedeapsa închisorii prevăzute pentru acordarea liberării condiționate. Când condamnatul este bolnav și nu a putut fi folosit la munca, prima condiție se rezuma doar la "dovezi temeinice de disciplina". Prin reglementarea de către legiuitor a modului de calculare a fractiilor de pedeapsa ce trebuie executate, prin includerea în aceste fractii a părții din durata pedepsei care se considera, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate, nu se creează un regim favorabil condamnaților care au prestat munca, în comparatie cu cei care, din motive de sănătate sau din cauze obiective, nu sunt folosiți la munca. Pe de o parte, condamnații care muncesc trebuie să execute efectiv o fractie din pedeapsa, iar pe de altă parte, aceiași condamnați pot fi mai bine cunoscuți după modul în care își îndeplinesc obligațiile de muncă, după rezultatele obținute, din atitudinea lor față de regulile de disciplina a muncii, din dorința de a-și completa cunoștințele generale și profesionale și din atitudinea față de regulamentul de ordine interioară a locului de detenție. În conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului României, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază excepția ca fiind neîntemeiată, arătând ca aplicarea unui tratament diferențiat persoanelor condamnate, în cazul liberării condiționate, după criteriul muncii prestate, nu aduce atingere principiului egalității în drepturi a cetățenilor, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece principiul egalității nu înseamnă uniformitate. În acest sens este citata jurisprudenta Curții Constituționale, menționându-se deciziile nr. 70/1993, nr. 79/1994 și nr. 139/1996. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. Textul de lege, considerat de autorul excepției ca fiind neconstitutional, este acela al art. 60 alin. 3 din Codul penal, anterior modificării acestuia prin Legea nr. 140/1996, cu următorul conținut: "Condamnatul care din cauza sănătății sau din alte cauze nu a fost niciodată folosit la munca ori nu mai este folosit, poate fi liberat condiționat după executarea fracțiunilor de pedeapsa arătate în art. 59 sau, după caz, în alin. 1 și 2 din prezentul articol, dacă da dovezi temeinice de disciplina și de îndreptare". Textul art. 60 alin. 3 din Codul penal în redactarea anterioară modificării, criticat de autorul excepției ca fiind neconstitutional, este preluat, în principiu, în art. 60 alin. 1 din Codul penal, în urma modificării acestuia prin Legea nr. 140/1996, și are următorul conținut: "Condamnatul care, din cauza stării sănătății sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la munca ori nu mai este folosit, poate fi liberat condiționat după executarea fracțiunilor de pedeapsa arătate în art. 59 sau, după caz, în art. 59^1, dacă da dovezi temeinice de disciplina și de îndreptare." În temeiul art. 15 alin. (2) din Constituție și al art. 13 din Codul penal, având în vedere ca prin Legea nr. 140/1996 au fost modificate, în sens restrictiv, condițiile de acordare a liberării condiționate, astfel încât sunt mai favorabile condamnatului reglementările anterioare modificării, rezultă ca în cauza de fața sunt incidente dispozițiile art. 60 alin. 3 din Codul penal, în redactarea anterioară. Dispozițiile art. 60 alin. 3 din Codul penal, în redactarea anterioară, sunt considerate de autorul excepției ca fiind contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, referitoare la egalitatea în drepturi, deoarece creează o inegalitate între, pe de o parte, condamnații care participa la munca și obțin un număr de zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și pot obține mai repede liberarea condiționată și, pe de altă parte, condamnații care din cauza sănătății sau din alte cauze nu sunt sau nu mai sunt folosiți la munca și, datorită acestui fapt, pot fi liberați condiționat numai după executarea efectivă a fracțiunilor din pedeapsa. Susținerile autorului excepției, în sensul că dispozițiile legale criticate ar infrange principiul egalității în drepturi, înscris în art. 16 alin. (1) din Constituție, nu pot fi primite. În jurisprudenta sa Curtea Constituțională a subliniat în mod constant ca egalitatea nu înseamnă uniformitate și ca pentru situații diferite se impun soluții juridice diferite. Astfel, în Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997, Curtea Constituțională a arătat ca principiul egalității în drepturi nu înseamnă "eo ipso" aplicarea aceluiași regim juridic unor situații care, prin specificul lor, sunt diferite. De asemenea, în Decizia nr. 256 din 17 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998, Curtea Constituțională a statuat ca principiul egalității nu presupune uniformitate, asa încât toate situațiile să fie tratate în același fel, ci presupune ca la situații egale sa corespundă un tratament egal, iar la situații diferite sa existe un tratament diferit. Principiul egalității nu se opune ca o lege sa stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se afla în situații diferite. Este firesc și echitabil ca legiuitorul sa îi stimuleze pe condamnații care desfășoară o munca utila, sunt stăruitori în munca și dau dovada prin aceasta ca s-au îndreptat. Cei care satisfac aceste condiții se bucura de acest tratament fără discriminări, după cum cei care nu prestează munca, indiferent din ce cauza, sunt supuși altui tratament, tot fără discriminări. Este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili condițiile în care poate fi acordată liberarea condiționată, mijloacele de stimulare a condamnaților în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei etc. Liberarea condiționată nu este un drept al condamnaților, ci doar o vocație pe care o au, prin voința legiuitorului, toți condamnații care, după ce au executat fracțiunile de pedeapsa stabilite de lege, după criteriile arătate, îndeplinesc, de asemenea, și condiția de a fi disciplinați și de a da dovezi temeinice de îndreptare, inclusiv atunci când nu prestează munca. Nu se poate susține, asadar, ca dispozițiile art. 60 alin. 3 din Codul penal, în redactarea anterioară și, în mod corespunzător, nici dispozițiile art. 60 alin. 1, în redactarea data prin Legea nr. 140/1996, ar fi contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție. De altfel, admiterea excepției de neconstituționalitate ar conduce la rezultatul ca nici condamnații care pot munci sa nu beneficieze de o mai rapida liberare condiționată, ceea ce ar fi contrar scopurilor politicii penale. Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de Danut Carpaci în Dosarul penal nr. 898/2000 al Judecătoriei Gherla. Definitivă și obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 13 iulie 2000. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Maria Bratu ────────────