DECIZIE nr. 239/2001

Nicolae Popa - președinte Costica Bulai - judecător Nicolae Cochinescu - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Lucian Stangu - judecător Ioan Vida - judecător Gabriela Ghita - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent Pe rol se afla soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 alin. (5), art. 13 alin. (1) lit. a) și b), art. 18, art. 21 alin. (5) și (6) și ale art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, excepții ridicate de Abdulah H. Awla Khoshnaw și Laith Abdulhamid Abdul Hussain Al Kazimi în dosarele nr. 3.511/2001 și 3.509/2001 ale Judecătoriei Sectorului 6 București. La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public arata ca, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, se impune conexarea dosarelor, având în vedere ca acestea au ca obiect aceleași dispoziții legale. Curtea, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 160C/2001 la Dosarul nr. 158C/2001. Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întemeiate criticile de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 20 alin. (5) și ale art. 21 alin. (6), referitoare la caracterul definitiv și executoriu al hotărârii date în prima instanța. În ceea ce privește celelalte dispoziții criticate se solicita respingerea excepțiilor. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarelor, constata următoarele: Prin încheierile din 6 aprilie 2001, pronunțate în dosarele nr. 3.511/2001 și 3.509/2001 Judecătoria Sectorului 6 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (5), art. 13 alin. (1) lit. a) și b), art. 18, art. 21 alin. (5) și (6) și ale art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, excepții ridicate de Abdulah H. Awla Khoshnaw și Laith Abdulhamid Abdul Hussain Al Kazimi. În motivarea excepțiilor de neconstituționalitate, al căror conținut este identic, se susține ca dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20, 21, 23, 24 și 49 din Constituție, precum și celor ale art. 3, art. 5 pct. 1 și 4, art. 13 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Judecătoria Sectorului 6 București, exprimandu-și opinia, apreciază, în esenta, ca textele vizate de excepțiile de neconstituționalitate sunt conforme cu prevederile constituționale. Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate. Guvernul, în punctele de vedere exprimate, apreciază ca excepțiile de neconstituționalitate sunt neintemeiate. În esenta, se arata ca textele de lege criticate "reglementează condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea prin care strainul solicita acordarea statutului de refugiat, acestea fiind prevederi amanuntite, care au menirea de a fi înțelese și folosite cu usurinta de cetățeni străini, care solicită acordarea statutului de refugiati". Se mai arata ca dispozițiile constituționale invocate ca fiind incalcate "reglementează obligațiile statului român de a îndeplini cu buna-credința obligațiile ce-i revin din tratatele internaționale, care fac parte din dreptul intern și ca statutul de refugiat se acordă numai în condițiile legii". Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1) și ale art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate ridicate. Obiectul excepțiilor de neconstituționalitate îl constituie următoarele dispoziții din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiatilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000: - art. 9 alin. (5) și art. 13 alin. (1) lit. a), privind procedura ordinară de acordare a statutului de refugiat; - art. 18, referitor la procedura accelerata de acordare a statutului de refugiat; - art. 21 alin. (5) și (6) și art. 22, privind procedura în cazul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat depuse în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat. Autorii excepțiilor de neconstituționalitate susțin ca textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziții constituționale: - art. 11 alin. (2), privind tratatele ratificate de Parlament; - art. 16 alin. (1), referitor la egalitatea cetățenilor; - art. 20 alin. (2), referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului; - art. 23, privind libertatea individuală; - art. 24, referitor la dreptul la apărare; - art. 49, privind restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. În susținerea neconstitutionalitatii textelor de lege criticate se invoca și încălcarea dispozițiilor art. 3, art. 5 pct. 1 și 4, art. 13 și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispoziții privind interzicerea torturii, dreptul la libertate și la siguranța, dreptul la un recurs efectiv și interzicerea discriminarii. Analizând excepțiile de neconstituționalitate ridicate, Curtea Constituțională retine următoarele: I. În legătură cu dispozițiile art. 21 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiatilor în România, ulterior sesizării cu excepțiile din prezentele dosare, Curtea Constituțională s-a pronunțat într-o alta cauza, având ca obiect și aceste prevederi din lege care au fost criticate sub aceleași aspecte și prin raportare la aceleași dispoziții din Constituție și din acte internaționale, ca și în cauzele de fața. Astfel, prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001, nepublicata, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000, statuand, în esenta, ca aceste prevederi, potrivit cărora "În cazul prevăzut la alin. (5) lit. a) hotărârea este motivată, definitivă și executorie de drept [

]", încalcă dreptul la apărare garantat de art. 24 din Constituție. Pentru a pronunța aceasta soluție Curtea a reținut ca, întrucât "hotărârea primei instanțe este definitivă și executorie, aceasta hotărâre urmează să fie pusă în aplicare imediat. Drept urmare, în exercitarea caii de atac a recursului (care nu este suspensiv de executare), solicitantul, nemulțumit de soluția de respingere a cererii sale de către prima instanța, nu va mai putea sa beneficieze efectiv de dreptul de a se apara în fața instanței de recurs". Ulterior pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 176 din 29 mai 2001 a fost adoptată Legea nr. 323 din 27 iunie 2001 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiatilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001. Potrivit dispozițiilor acestei legi, pe data intrării sale în vigoare alineatul (6) al articolului 21 va avea următorul cuprins: "În cazul prevăzut la alin. (5) lit. a) hotărârea instanței este definitivă și irevocabilă." Ca urmare a acestei modificări, la data pronunțării prezentei decizii art. 21 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000, în redactarea criticata de autorii excepțiilor de neconstituționalitate, nu mai este în vigoare. Or, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, aceasta nu se poate pronunța decât asupra dispozițiilor dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, ceea ce exclude exercitarea controlului de constituționalitate asupra unor prevederi de lege eliminate din legislație. Acesta este și sensul în care Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii, de exemplu prin Decizia nr. 32 din 2 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999. În consecința, în temeiul prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, coroborate cu cele ale alin. (6) din art. 23 al legii, care prevăd ca excepția este inadmisibila atunci când este contrară prevederilor alin. (1), excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiatilor în România urmează să fie respinsă, ca devenită inadmisibila. II. Referitor la excepțiile de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a), art. 18, art. 21 alin. (5) și ale art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, dispoziții de lege criticate, de asemenea, ca fiind neconstituționale, Curtea constata ca și acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate. Prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001, respingând, cu majoritate de voturi în ceea ce privește art. 22 alin. (1), excepțiile de neconstituționalitate ridicate cu referire la aceleași dispoziții din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 și prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și internaționale ca și prezentele dosare Curtea Constituțională a reținut, în esenta, următoarele: Dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, care reglementează egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, pretins a fi incalcate prin art. 13 alin. (1) lit. a) din ordonanța criticata, nu sunt aplicabile în cauza, întrucât acest text constituțional are în vedere persoane care au calitatea de cetățean român. În legătură cu susținerea referitoare la încălcarea art. 18 alin. (1) din Constituție, care statuează cu privire la cetățenii străini și apatrizi, Curtea a observat ca între drepturile refugiatilor și ale persoanelor care au dobândit o formă de protecție legea română prevede: liberul acces la instanțele de judecată - art. 23 alin. (1) lit. l); dreptul de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a i se asigura în mod gratuit un interpret pe întreaga durata a procedurii de acordare a statutului de refugiat - art. 13 alin. (1) lit. b), precum și dreptul de a nu fi expulzat sau returnat ("non-refoulement"), cu excepțiile stabilite prin lege - art. 23 alin. (1) lit. m). Asa fiind, nu exista contrarietate între textele criticate și dispoziția constituțională menționată. Susținerile privind neconstituționalitatea normelor din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 care reglementează procedura accelerata (art. 18-20) și pe acelea care reglementează procedura în cazul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat depuse în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat (art. 21-22), prin raportare la art. 49 din Constituție, au fost respinse deoarece textele de lege criticate nu conțin restrangeri speciale ale exercițiului unor drepturi pentru străinii care urmează procedura de acordare a unei forme de protecție din partea statului român. Prin aceeași decizie Curtea a mai reținut ca, "de altfel, pentru aceleași motive, urmează a fi respinse și excepțiile de neconstituționalitate privind celelalte dispoziții din ordonanța." În sfârșit, în legătură cu încălcarea art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale Curtea a reținut ca textele de lege criticate "nu opresc, în realitate, părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești, de a fi aparate și de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționeaza, într-o societate democratica, procesul echitabil". Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții, cele statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 176/2000 își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza. III. În motivarea excepțiilor de neconstituționalitate autorii acestora au invocat și încălcarea prin prevederile art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 a dispozițiilor art. 23 din Constituție. Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca textul criticat reglementează procedura pentru acordarea statutului de refugiat, pe când dispozițiile constituționale pretins a fi incalcate stipulează cu privire la "Libertatea individuală" a persoanei și condițiile în care se pot realiza perchezitii, rețineri și arestari și faptul ca acestea pot fi dispuse numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege. Asa fiind, rezultă ca prevederile art. 23 din Constituție nu sunt incidente în cauza și, în consecința, critica urmează să fie respinsă ca neîntemeiată. IV. Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000, prin raportare la prevederile art. 49 din Constituție și ale art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constata ca aceasta nu poate fi primită. Textul criticat permite restrangerea dreptului de libera circulație în cazul străinilor solicitanți ai statutului de refugiat, restrangere care este conformă cu dispozițiile constituționale, deoarece ea are loc numai pentru motivele enumerate de text, care coincid cu cele prevăzute în art. 49 din Constituție. De asemenea, Curtea constata ca invocarea prevederilor art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu are incidența în cauza, deoarece aceste prevederi se aplică "lipsirii" de libertate, iar nu "restrângerii" libertății. V. Curtea constata ca este neîntemeiată și critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000. Acest text de lege garantează dreptul la apărare și dreptul la interpret, fiind în concordanta cu prevederile constituționale ale art. 24 și 127. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce privește art. 22 alin. (1), CURTEA În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenite inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, excepții ridicate de Abdulah H. Awla Khoshnaw și Laith Abdulhamid Abdul Hussain Al Kazimi în dosarele nr. 3.511/2001 și 3.509/2001 ale Judecătoriei Sectorului 6 București. 2. Respinge excepțiile de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 9 alin. (5), art. 13 alin. (1) lit. a) și b), art. 18, art. 21 alin. (5) și ale art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, excepții ridicate de aceiași autori în aceleași dosare. Definitivă și obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 5 iulie 2001. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Florentina Geangu