DECIZIE nr. 202/2001

Nicolae Popa - președinte Costica Bulai - judecător Nicolae Cochinescu - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Șerban Viorel Stanoiu - judecător Lucian Stangu - judecător Ioan Vida - judecător Iuliana Nedelcu - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări prin Legea nr. 241/2001, excepție ridicată de Gheorghe Zenik și Ana Zenik în Dosarul nr. 5.392/2000 al Judecătoriei Timișoara. La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției ca fiind nefondata, invocand în acest sens jurisprudenta Curții Constituționale referitoare la prevederile legale criticate. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele: Prin Încheierea din 1 februarie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 5.392/2000, Judecătoria Timișoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Gheorghe Zenik și Ana Zenik. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 114 alin. (1) și (4) din Constituție, deoarece Guvernul nu poate emite ordonanțe de urgență în domenii care fac obiectul legilor organice, iar aceasta nu poate intră în vigoare decât după depunerea spre aprobare la Parlament. Judecătoria Timișoara, exprimandu-și opinia, apreciază ca dispozițiile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu contravin normelor constituționale. În concluzie, apreciază ca excepția este neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Președintele Camerei Deputaților, având în vedere jurisprudenta Curții Constituționale, considera excepția ca fiind neîntemeiată. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În susținerea acestui punct de vedere se invoca jurisprudenta Curții Constituționale prin care s-a statornicit ca interdicția reglementării prin ordonanța a domeniilor rezervate legilor organice nu este aplicabilă ordonanțelor de urgenta. Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul judecătorului-raportor și concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin ca dispozițiile legale criticate contravin art. 114 alin. (1) și (4) din Constituție, deoarece, pe de o parte, Guvernul nu poate să emita ordonanțe de urgență în domeniul legilor organice, iar pe de altă parte, ca Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu a fost depusa spre aprobare la Parlament. Examinând excepția, Curtea constata ca art. 114 din Constituție conține cinci alineate în care se stabilește un regim juridic diferențiat al ordonanțelor emise de Guvern. Este, mai întâi, cazul ordonanțelor Guvernului emise în temeiul unei legi speciale de abilitare [alin. (1), (2) și (3)] și, apoi, cazul ordonanțelor de urgenta [alin. (4) și (5)]. Aceste texte constituționale prevăd: "(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul și data până la care se pot emite ordonanțe.

(3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanțele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței.

(4) În cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu.

(5) Aprobarea sau respingerea ordonanțelor se face printr-o lege în care vor fi cuprinse și ordonanțele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3)."

O prima critica de neconstituționalitate vizează posibilitatea Guvernului de a reglementa, prin ordonanțe de urgență, în domeniul legii organice. În jurisprudenta sa Curtea Constituțională a statuat ca interdicția reglementării de către Guvern în domeniul legii organice privește numai ordonanțele Guvernului adoptate în baza unei legi speciale de abilitare, aceasta interdicție decurgând direct din textul constituțional. O asemenea limitare nu este prevăzută, însă, de alin. (4) al art. 114 din Constituție, referitor la ordonanțele de urgenta, "deoarece cazul excepțional ce impune adoptarea unor măsuri urgente pentru salvgardarea unui interes public ar putea reclama instituirea unei reglementări de domeniul legii organice, nu numai ordinare, care, dacă nu ar putea fi adoptată, interesul public avut în vedere ar fi sacrificat, ceea ce este contrar finalitatii constituționale a instituției" (Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998). Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, aceasta își menține valabilitatea și în prezenta cauza. Nici cea de-a doua critica de neconstituționalitate nu poate fi primită, având în vedere ca Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 a fost depusa la Parlament la data de 8 aprilie 1999, fiind astfel îndeplinită condiția impusa de art. 114 alin. (4) teza a doua din Constituție, referitoare la intrarea în vigoare a ordonanțelor de urgenta. De altfel, în prezent, aceasta ordonanța a fost aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 241 din 16 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări prin Legea nr. 241/2001, excepție ridicată de Gheorghe Zenik și Ana Zenik în Dosarul nr. 5.392/2000 al Judecătoriei Timișoara. Definitivă și obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 26 iunie 2001. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Florentina Geangu ──────────────