DECIZIE nr. 105/2001

DECIZIE nr. 105 din 11 aprilie 2001 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 și 31 din Legea nr. 25/1969 privind regimul străinilor în România, republicată

Intrare în vigoare 28 iunie 2001

Lucian Mihai - președinte Costica Bulai - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Ioan Muraru - judecător Nicolae Popa - judecător Lucian Stangu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Iuliana Nedelcu - procuror Cristina Radu - magistrat-asistent Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 și 31 din Legea nr. 25/1969 privind regimul străinilor în România, republicată, excepție ridicată de Anton Sommert în Dosarul nr. 1.906/2000 al Judecătoriei Sectorului 4 București. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 20 martie 2001, în prezenta autorului excepției și a reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 27 martie 2001 și, respectiv, 11 aprilie 2001. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 29 mai 2000, pronunțată în Dosarul nr. 1.906/2000, Judecătoria Sectorului 4 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 și 31 din Legea nr. 25/1969 privind regimul străinilor în România, republicată, excepție ridicată de Anton Sommert. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arata ca dispozițiile legale invocate încalcă dreptul constituțional la libera circulație prin instituirea interdicției de a părăsi teritoriul României pentru cetățeanul străin care are calitatea de invinuit sau inculpat. Autorul excepției susține, de asemenea, ca dispozițiile invocate contravin drepturilor consacrate prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Judecătoria Sectorului 4 București, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este intemeiata, arătând ca dispozițiile legale invocate instituie obligația cetățeanului străin de a nu părăsi țara, neatribuind instanței de judecată posibilitatea de a constata dacă se impune interdicția părăsirii tarii. "Astfel, în vreme ce îngrădirea liberei circulatii a cetățenilor români este circumstantiata de Legea nr. 216 din 17 noiembrie 1998 (pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România) și este atributul exclusiv al puterii judecătorești, care are libertatea de a aprecia asupra necesității măsurii, Legea nr. 25/1969 privind regimul străinilor impune un regim diferit cetățenilor străini; în cazul acestora instanțele judecătorești și orice persoane interesate sunt obligate sa anunțe organele Ministerului de Interne, acestea fiind cele abilitate sa ia măsura interdicției de a părăsi țara." Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepția de neconstituționalitate este intemeiata, arătând în esenta ca atât Constituția, cat și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impun ca orice restrictie să fie posibila numai în scopul pentru care a fost prevăzută și numai în anumite limite strict necesare, în funcție de situația ce o justifica. Președintele Camerei Deputaților și președintele Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituțională constata ca este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 27 și 31 din Legea nr. 25/1969 privind regimul străinilor în România, republicată. Aceste dispoziții au următorul conținut: - Art. 27: "Strainul invinuit sau inculpat într-o cauza penală nu poate părăsi țara decât numai după scoaterea de sub urmărire, încetarea urmăririi penale, încetarea procesului penal sau achitare, iar în caz de condamnare, numai după executarea pedepsei."; - Art. 31: "În cazurile prevăzute în art. 27, 28 și 30, organele competente sau persoanele interesate, după caz, vor înștiința de îndată Ministerul de Interne despre obligațiile ce revin strainului, precum și despre luarea și încetarea măsurilor cu privire la acesta, comunicând și actele doveditoare." Textele constituționale, invocate de autorul excepției ca fiind incalcate, sunt: - Art. 11: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai și cu buna-credința obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";

- Art. 15 alin. (1): "Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea."; - Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."; - Art. 18 alin. (1): "Cetățenii străini și apatrizii care locuiesc în România se bucura de protecția generală a persoanelor și a averilor, garantată de Constituție și de alte legi."; - Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 22 alin. (1) și (2): "(1) Dreptul la viața, precum și dreptul la integritate fizica și psihică ale persoanei sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant.";

- Art. 23 alin. (1) și (8): "(1) Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile. [

]

(8) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată.";

- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat."; - Art. 25 alin. (1): "Dreptul la libera circulație, în țara și în străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept." Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu depinde de prevederile textelor legale invocate. Într-adevăr, în cauza de fața excepția de neconstituționalitate a fost invocată în cadrul unui litigiu având ca obiect o plângere penală împotriva săvârșirii infracțiunii de insulta, prevăzută la art. 205 din Codul penal. Prin urmare, temeiul de drept al cererii de chemare în judecata nu atrage exercitarea controlului de constituționalitate cu privire la dispozițiile legale ce constituie obiectul excepției de neconstituționalitate. Astfel fiind, devin aplicabile dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, conform cărora Curtea Constituțională decide numai cu privire la dispozițiile de lege de care depinde soluționarea cauzei, precum și dispozițiile alin. (6) al aceluiași articol, conform căruia, dacă sunt incalcate dispozițiile alin. (1), excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca fiind inadmisibila. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 și 31 din Legea nr. 25/1969 privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Anton Sommert în Dosarul nr. 1.906/2000 al Judecătoriei Sectorului 4 București. Definitivă și obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 11 aprilie 2001. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Cristina Radu

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 28 iunie 2001

DECRET nr. 450 din 25 iunie 2001

DECRET nr. 450 din 25 iunie 2001 privind promulgarea Legii pentru aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului nr. 137/1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii

HOTĂRÂRE nr. 569 din 14 iunie 2001

HOTĂRÂRE nr. 569 din 14 iunie 2001 privind modificarea pct. 3 și 4 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 404/2001 pentru desemnarea reprezentanților Guvernului în Consiliul Național pentru Dezvoltare Regionala