DECIZIE nr. 249/2000

DECIZIE nr. 249 din 23 noiembrie 2000 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 198/1999 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apa

Intrare în vigoare 26 februarie 2001

Lucian Mihai - președinte Costica Bulai - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Ioan Muraru - judecător Lucian Stangu - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Gabriela Ghita - procuror Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 198/1999 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apa, excepție ridicată de Societatea de Investiții Financiare Banat-Crisana în Dosarul nr. 351/2000 al Tribunalului Arad - Secția comercială și de contencios administrativ, având ca părți pe autorul excepției și Societatea Comercială "Arno" - S.A. din Arad. La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca fiind neîntemeiată, având în vedere jurisprudenta Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele: Prin Încheierea din 24 mai 2000, pronunțată în Dosarul nr. 351/2000, Tribunalul Arad - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 198/1999 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apa, excepție ridicată de Societatea de Investiții Financiare Banat-Crisana. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca prin reglementările cuprinse în ordonanța de urgență criticata Guvernul a dispus în mod abuziv ca terenurile agricole să fie scoase din capitalul social al societăților comerciale, astfel ca a fost încălcat dreptul sau de proprietate asupra acțiunilor, drept protejat de art. 41 din Constituție. Totodată autorul excepției susține ca prin Hotărârea Guvernului nr. 746/1991 a dobândit în proprietate acțiuni aferente valorii terenurilor agricole, iar conform art. 3 alin. (4) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 198/1999 s-a dispus scoaterea acestor terenuri din capitalul social, ceea ce îi produce un prejudiciu prin diminuarea numărului acțiunilor la Societatea Comercială "Arno" S.A. din Arad. În acest mod se considera ca a fost încălcat art. 41 alin. (2) din Constituție. Tribunalul Arad - Secția comercială și de contencios administrativ, exprimandu-și opinia, considera ca excepția este neîntemeiată, întrucât procedura de reducere a capitalului social al societății comerciale a urmat dispozițiile art. 202 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, fiind dispusă legal prin hotărârea adunării generale a acționarilor societății comerciale. De asemenea, instanța de judecată face referire la dispozițiile art. 3 și 4 din Hotărârea Guvernului nr. 746/1991, precum și la prevederile art. 25 din Legea nr. 16/1994, din care rezultă, în opinia sa, ca textul criticat pentru neconstituționalitate "este în concordanta cu stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole în favoarea proprietarilor persoane fizice" și deci cu prevederile Constituției, care ocrotesc dreptul de proprietate. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Ordonanța de urgenta nr. 198/1999 este neîntemeiată, întrucât aceste dispoziții nu aduc atingere dreptului de proprietate privată, garantat de art. 41 din Legea fundamentală. Se menționează în continuare ca Hotărârea Guvernului nr. 746/1991 privind stabilirea valorii de patrimoniu a terenurilor agricole în vederea aplicării art. 36 și 38 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, invocată de reclamanta în susținerea excepției, "cuprinde dispoziții privind majorarea capitalului social al societăților comerciale agricole cu valoarea terenurilor aflate în proprietatea acestora". În consecința, "aceste dispoziții nu pot constitui temeiul legal pentru majorarea capitalului social al societăților comerciale agricole, foste întreprinderi agricole de stat, cu valoarea terenurilor agricole aflate în exploatarea acestora, a căror situație juridică nu a fost clarificata". De asemenea, cu privire la aceste terenuri, " Legea privatizării societăților comerciale nr. 58/1991 prevede, la art. 75, ca din masa capitalului social al societății comerciale supus distribuirii către Fondul Proprietății Private (reorganizat și transformat în societăți de investiții financiare) și Fondul Proprietății de Stat se exclude capitalul aferent acțiunilor emise în condițiile prevăzute la art. 36 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 ". În concluzie, considera Guvernul, "nici valoarea terenurilor agricole aparținând persoanelor fizice cărora li s-a stabilit calitatea de acționar în temeiul art. 36 și 38 din Legea nr. 18/1991 nu a fost inclusă în capitalul supus distribuirii către Fondul Proprietății de Stat și Fondul Proprietății Private". Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 3 alin. (4) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 198/1999 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apa, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 13 decembrie 1999, care au următorul cuprins: "Terenurile agricole și terenurile aflate permanent sub luciu de apa nu fac parte din capitalul social al societăților comerciale prevăzute la art. 1 și 2." Autorul excepției de neconstituționalitate susține ca textul criticat contravine prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituție, dar, analizând conținutul motivarii, Curtea constata ca în realitate s-a avut în vedere încălcarea numai a prevederilor alin. (2) teza întâi din art. 41, potrivit cărora "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular". Examinând prevederile ordonanței criticate pentru neconstituționalitate și dispoziția constituțională invocată, Curtea retine ca între aceste texte nu exista nici o contradictie. De altfel, art. 3 alin. (4) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 198/1999 nu cuprinde propriu-zis o dispoziție, o norma de conduita, ci din formularea sa rezultă ca se face o constatare în sensul clarificarii situației terenurilor agricole și a terenurilor aflate permanent sub luciu de apa, stabilindu-se ca acestea "[

] nu fac parte din capitalul social al societăților comerciale prevăzute la art. 1 și 2". De aceea nu se poate susține ca textul criticat încalcă dreptul de proprietate al autorului excepției, care în realitate nici nu a avut un drept de proprietate asupra terenurilor respective. Acesta nu deține un drept de proprietate asupra bunurilor societății comerciale, ci doar acțiuni care îi conferă un drept de creanta asupra patrimoniului societății respective. Analizând textul criticat pentru neconstituționalitate, Curtea constata ca acesta se integreaza într-un context legislativ care nu a stabilit existenta dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și asupra celor aflate sub luciu de apa în favoarea societăților comerciale care le exploatau, în mare parte, tocmai datorită necesității de a se clarifica situația juridică a acestor terenuri, în perspectiva măsurilor reparatorii avute în vedere de legiuitor încă de la început. Astfel, din examinarea actelor normative care, succesiv, au cuprins reglementări privind situația juridică a terenurilor agricole și a celor aflate sub luciu de apa, Curtea observa ca aceste terenuri nu au fost, în mod legal, incluse în capitalul social al societăților comerciale agricole. Chiar dacă Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990, a prevăzut ca "Bunurile din patrimoniul societăților comerciale sunt proprietatea acestora, cu excepția celor dobândite cu alt titlu", aceasta dispoziție legală nu poate fi disociata, în ceea ce privește situația terenurilor agricole și a celor aflate sub luciu de apa, de reglementările speciale intervenite după anul 1989 pentru clarificarea complexei probleme a situației juridice a acestor terenuri. În acest sens, prin Legea nr. 9/1990 privind interzicerea temporară a înstrăinării terenurilor prin acte între vii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 1 august 1990, se stabilise deja ca "până la adoptarea unei noi reglementări legale privind regimul fondului funciar se interzice înstrăinarea, prin acte între vii, a terenurilor de orice fel, situate înăuntrul sau în afară localităților". Ulterior, prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, s-a reglementat situația terenurilor aflate în intravilanul și extravilanul localităților, inclusiv a celor agricole, prevăzându-se și posibilitatea înstrăinării acestora prin acte juridice între vii, condiționat de exercitarea dreptului de preemțiune al statului prin Agenția pentru Dezvoltare și Amenajare Rurală, care însă nu s-a mai înființat. Această lege este încă în curs de aplicare, în condițiile în care a intervenit și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8, din 12 ianuarie 2000. De altfel, unele dispoziții ale Legii nr. 1/2000 privesc în mod direct reconstituirea dreptului de proprietate al vechilor proprietari pe terenuri "aflate în patrimoniul societăților comerciale pe acțiuni cu profil agricol sau al altor societăți comerciale care au în patrimoniu terenuri agricole". De asemenea, art. 18 din Legea nr. 1/2000 prevede în mod explicit ca "Terenurile agricole aflate în patrimoniul societăților comerciale cu profil agricol și în administrarea regiilor autonome și a societăților naționale cu profil agricol, după restituirea în natura în conformitate cu dispozițiile art. 8 și ale art. 14-16 din prezenta lege, rămân proprietate privată a statului", terenurile respective continuand să fie în "exploatarea societăților comerciale pe acțiuni și a regiilor autonome și societăților naționale cu profil agricol în patrimoniul cărora se afla și se evidențiază ca atare în cadastrul agricol". În afară acestor acte normative, care privesc direct situația juridică a terenurilor deținute de societățile comerciale, sunt concludente, de asemenea, și dispozițiile Legii arendării nr. 16/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 7 aprilie 1994, conform cărora foștilor proprietari de terenuri agricole, acționari ai societăților comerciale agricole, li s-a permis sa opteze pentru a deveni locatori, dar în urma modificărilor aduse acestor prevederi prin Legea nr. 58/1995 pentru modificarea și completarea art. 25 din Legea arendării nr. 16/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 21 iunie 1995, și prin Legea nr. 65/1998 pentru modificarea și completarea Legii arendării nr. 16/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 26 martie 1998, s-a reglementat dreptul lor de a-și redobândi terenurile în natură. De asemenea, prin Legea nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 4 martie 1998, a devenit posibila înstrăinarea prin acte între vii a terenurilor proprietate privată, indiferent de titularul lor. Este relevant totodată ca art. 75 din Legea nr. 58/1991 cu privire la privatizarea societăților comerciale, în prezent abrogată, preciza, referitor la capitalul social al societăților comerciale aferent acțiunilor emise în condițiile prevăzute la art. 36 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 (text care se referea tocmai la beneficiarii măsurilor reparatorii dispuse prin această lege, ale căror terenuri se aflau în administrarea unităților agricole de stat), ca acesta se exclude din masa capitalului supus distribuirii către Fondurile Proprietății Private (antecesoare ale Societăților de Investiții Financiare, dintre care se numara și autorul excepției) și Fondul Proprietății de Stat. Pe de altă parte, conform Legii nr. 58/1991, acțiunile corespunzătoare capitalului social al fiecărei societăți comerciale au fost repartizate procentual între Fondul Proprietății de Stat și fostele fonduri ale proprietății private, transformate ulterior în societăți de investiții financiare, acest raport rămânând neschimbat și în condițiile aplicării ordonanței criticate pentru neconstituționalitate. Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 198/1999, stabilind prin Decizia nr. 206 din 17 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 13 decembrie 2000 ca acestea sunt constituționale. Întrucât în cauza nu au intervenit elemente noi, de natura sa modifice aceasta jurisprudenta, Curtea urmează sa respingă excepția. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA, În numele legii DECIDE: Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 198/1999, excepție ridicată de Societatea de Investiții Financiare Banat-Crisana în Dosarul nr. 351/2000 al Tribunalului Arad - Secția comercială și de contencios administrativ. Definitivă și obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 23 noiembrie 2000. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta ──────────

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 26 februarie 2001

DECIZIE nr. 23 din 23 ianuarie 2001

DECIZIE nr. 23 din 23 ianuarie 2001 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, modificate prin Ordonanța Guvernului nr. 126/1...

LEGE nr. 14 din 22 februarie 2001

LEGE nr. 14 din 22 februarie 2001 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 107/2000 privind ratificarea Convenției pentru unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian internațional, adoptată la Montreal la 28 mai 1999

DECRET nr. 48 din 20 februarie 2001

DECRET nr. 48 din 20 februarie 2001 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 107/2000 privind ratificarea Convenției pentru unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian internațional, adoptată la Montreal la 28 mai 1...

LEGE nr. 16 din 22 februarie 2001

LEGE nr. 16 din 22 februarie 2001 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 76/2000 pentru acceptarea Rezoluției A.747(18) referitoare la aplicarea măsurării tonajului tancurilor de balast separat la navele petroliere, adoptată la 4 noiembrie 1993 de Adunare...

DECRET nr. 50 din 20 februarie 2001

DECRET nr. 50 din 20 februarie 2001 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 76/2000 pentru acceptarea Rezoluției A.747 (18) referitoare la aplicarea măsurării tonajului tancurilor de balast separat la navele petroliere, adoptată la...

DECIZIE nr. 39 din 6 februarie 2001

DECIZIE nr. 39 din 6 februarie 2001 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Ordonanța Guvernului nr. 82/1999 pentru modificarea și completarea Decretului nr. 247/1977 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în...