DECIZIE nr. 291/2002

DECIZIE nr. 291 din 5 noiembrie 2002 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecințelor încetării răscumpărării de unități de fond de către Fondul Național de Investiții

Intrare în vigoare 19 noiembrie 2002

Nicolae Popa - președinte Costica Bulai - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Șerban Viorel Stanoiu - judecător Lucian Stangu - judecător Ioan Vida - judecător Aurelia Popa - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecințelor încetării răscumpărării de unități de fond de către Fondul Național de Investiții, excepție ridicată de Mircea Craciunoiu în Dosarul nr. 10.194/2000 al Tribunalului București - Secția comercială. La apelul nominal răspunde Societatea Comercială "SOVINVEST" - S.A., reprezentată prin avocat Gabriel Tutoiu, constatandu-se lipsa autorului excepției și a Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 215C/2002, având ca obiect aceeași excepție, ridicată de Societatea Comercială "EUROGIL" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 10.195/2000 al Tribunalului București - Secția comercială. La apelul nominal răspunde Societatea Comercială "SOVINVEST" - S.A., reprezentată prin avocat Gabriel Tutoiu, constatandu-se lipsa autorului excepției și a Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul părților prezente și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 215C/2002 la Dosarul nr. 213C/2002. Reprezentantul părților prezente solicita respingerea excepțiilor de neconstituționalitate pentru considerentele expuse în notele scrise depuse la dosare. Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției de neconstituționalitate, întrucât, cu privire la constituționalitatea prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 333/2001, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii. Se menționează, în acest sens, Decizia nr. 28 din 30 ianuarie 2002. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarelor, constata următoarele: Prin încheierile din 22 ianuarie 2002, pronunțate în dosarele nr. 10.194/2000 și nr. 10.195/2000, Tribunalul București - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 333/2001. Excepția a fost ridicată de Mircea Craciunoiu și de Societatea Comercială "EUROGIL" - S.R.L. din București în cadrul unor dosare având ca obiect plata contravalorii unităților de fond pe care aceștia le dețin. În motivarea excepțiilor de neconstituționalitate, al căror conținut este identic, se susține ca textul de lege criticat încalcă art. 21 și art. 20 alin. (2) din Constituție, prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, fără să se arate însă în ce consta aceasta încălcare. Tribunalul București - Secția comercială apreciază ca dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 333/2002 nu contravin textelor din Constituție invocate ca fiind incalcate. Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate. Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, se arata ca dispozițiile textului de lege criticat nu ingradesc accesul liber la justiție, "câtă vreme cauza în care reclamantul a ridicat aceasta excepție își urmează cursul, doar locul unuia dintre pârâți fiind luat de către Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare". Pentru aceleași argumente se considera că nu sunt incalcate nici prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cu referire la contrarietatea dintre art. 14 alin. (2) din lege și art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, opineaza ca acest articol "nu aduce atingere dreptului statului de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosință bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor". Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate ridicate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecințelor încetării răscumpărării de unități de fond de către Fondul Național de Investiții, potrivit căruia "Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare se subroga în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. și dobândește calitatea procesuala pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită". În opinia autorilor excepțiilor de neconstituționalitate, acest text de lege contravine dispozițiilor constituționale ale art. 21 referitoare la "Accesul liber la justiție" și ale art. 20 alin. (2) privind prioritatea reglementărilor internaționale ratificate de România, ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacra "Dreptul la un proces echitabil", precum și ale art. 1 - "Protecția proprietății" - din Protocolul adițional la Convenție, fără însă să se formuleze vreun argument din care să rezulte în ce consta aceasta contrarietate. Examinând excepțiile de neconstituționalitate ridicate, Curtea Constituțională observa ca nici din conținutul încheierilor de sesizare, nici din cererile prin care excepțiile au fost invocate în fața instanței de judecată nu rezultă motivele pentru care autorii acestora considera ca art. 14 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 încalcă textele din Constituție menționate. Or, din art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, care stabilește ca orice sesizare trebuie motivată, coroborat cu prevederile art. 144 lit. c) din Constituție, precum și cu cele ale art. 23 din aceeași lege, potrivit cărora Curtea se pronunța asupra constituționalității dispoziției legale criticate numai în limitele sesizării, rezultă ca excepțiile ridicate în aceste dosare urmează a fi respinse. Altminteri ar insemna ca jurisdicția constituțională să se substituie părții în ceea ce privește invocarea motivului de neconstituționalitate, exercitând astfel, sub acest aspect, un control din oficiu, ceea ce este inadmisibil, câtă vreme de esenta controlului pe calea excepției de neconstituționalitate este exercitarea acestuia la sesizarea subiectelor prevăzute de lege. În acest sens a statuat Curtea Constituțională în jurisprudenta sa, din care menționăm, de exemplu, Decizia nr. 96 din 27 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 31 mai 2001. Aceasta jurisprudenta își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza, deoarece în cursul dezbaterilor nu au rezultat elemente noi de natura să justifice schimbarea ei. Pe de altă parte, cu privire la constituționalitatea prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 333/2001, prin raportare la dispozițiile art. 20 din Constituție, ale art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 28 din 30 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 1 martie 2002, iar cele statuate, de asemenea, își mențin valabilitatea. În sfârșit, invocarea încălcării, prin textul de lege criticat, a prevederilor constituționale ale art. 21, privind accesul liber la justiție, nu poate fi reținută, de vreme ce acest drept este confirmat prin soluționarea cauzei de către instanța de judecată, precum și prin soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecințelor încetării răscumpărării de unități de fond de către Fondul Național de Investiții, excepție ridicată de Mircea Craciunoiu și de Societatea Comercială "EUROGIL" - S.R.L. din București în dosarele nr. 10.194/2000 și nr. 10.195/2000 ale Tribunalului București - Secția comercială. Definitivă și obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 5 noiembrie 2002. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 19 noiembrie 2002

HOTĂRÂRE nr. 1263 din 7 noiembrie 2002

HOTĂRÂRE nr. 1.263 din 7 noiembrie 2002 pentru trecerea unui imobil din patrimoniul Societății Comerciale "Rocar" - S.A. în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Educației și Cercetării, pentru Academia Națională de Educație Fizică și Sp...

LEGE nr. 615 din 13 noiembrie 2002

LEGE nr. 615 din 13 noiembrie 2002 privind respingerea Ordonanței Guvernului nr. 57/2000 pentru abrogarea Ordonanței Guvernului nr. 99/1999 privind atestarea agenților economici producători de bunuri materiale destinate comercializării și acordarea permisului...

DECRET nr. 911 din 12 noiembrie 2002

DECRET nr. 911 din 12 noiembrie 2002 pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanței Guvernului nr. 57/2000 pentru abrogarea Ordonanței Guvernului nr. 99/1999 privind atestarea agenților economici producători de bunuri materiale destinate comercializăr...