DECIZIE nr. 335/2001

Nicolae Popa - președinte Costica Bulai - judecător Nicolae Cochinescu - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Șerban Viorel Stanoiu - judecător Lucian Stangu - judecător Ioan Vida - judecător Iuliana Nedelcu - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent Pe rol se afla pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1-3, art. 7, art. 9-13 și art. 14 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecințelor încetării răscumpărării de unități de fond de către Fondul Național de Investiții, excepție ridicată de Asociația Naționala pentru Protecția Investitorilor (ANPI), de Asociația Naționala a Investitorilor FNA, precum și de Mircea Ionescu Muscel-Ianculescu, Mircea Costescu, Gheorghe Negura, Costica Turcanu și Costin Boiangiu în Dosarul nr. 18.518/2000 al Judecătoriei Sectorului 2, municipiul București. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22 noiembrie 2001 și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 28 noiembrie 2001. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele: Prin Încheierea din 20 septembrie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 18.518/2000, Judecătoria Sectorului 2, municipiul București, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1-3, art. 7, art. 9-16 și art. 18 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecințelor încetării răscumpărării de unități de fond de către Fondul Național de Investiții. Excepția a fost ridicată de Asociația Naționala pentru Protecția Investitorilor, de Asociația Naționala a Investitorilor FNA, precum și de Mircea Ionescu Muscel-Ianculescu, Mircea Costescu, Gheorghe Negura, Costica Turcanu și Costin Boiangiu într-o cauza penală având ca obiect art. 215 din Codul penal. În motivarea excepției de neconstituționalitate Asociația Naționala pentru Protecția Investitorilor (ANPI) susține ca, "deși Legea nr. 333/2001 a fost adoptată «pentru protecția intereselor investitorilor»", dispozițiile acesteia "nu pun pe picior de egalitate investitorii FNI", ci conțin "prevederi discriminatorii referitoare la situația investitorilor" sub aspectul cuantumului despăgubirilor și al priorității acordării acestora, pe criterii arbitrare (veniturile pe membru de familie și efectuarea unor rascumparari în perioada de funcționare), ceea ce contravine dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor și ale art. 4 referitoare la "«egalitatea între cetățeni

. fără deosebire de

avere»". Se mai arata ca dispozițiile legii criticate "prin care se distribuie ajutoare sociale pentru investitorii cei mai afectați de situația actuala" din fonduri ce sunt proprietatea comuna a tuturor investitorilor, fără aprobarea Adunării generale a investitorilor, încalcă art. 41 alin. (1)-(3) din Constituție, care reglementează protecția proprietății private. În continuare, se apreciază ca "prevederile art. 7 pct. b) încalcă drepturile de proprietate inalienabile și exclusive ale tuturor investitorilor FNI, prevăzute și de art. 10 alin. 1 al Ordonanței Guvernului nr. 24/1993, art. 475, 480, 481, 969, 970 din Codul civil", solicitandu-se Curții constatarea neconstitutionalitatii acestora. De asemenea, se solicita Curții "să constate ca, începând cu art. 9, cap. IV, prevederile legii nu mai au nici o legătură cu asa-zisele ajutoare financiare pentru investitorii FNI cei mai afectați". În acest sens, se susține ca împuternicirea, prin legea criticata, a Oficiului pentru Recuperarea Creanțelor Bancare de a se substitui drepturilor exclusive și inalienabile ale investitorilor Fondului Național de Investiții, deși potrivit art. 39 din Ordonanța Guvernului nr. 24/1993, aprobată prin Legea nr. 83/1994, investitorii înșiși hotărăsc "într-o situație de criza, prin Adunarea generală a investitorilor (AGI), organizată în termen de maximum 90 de zile de la data intrării în criza", reprezintă "un abuz cras, o ilegalitate strigatoare la cer, care arata ca de fapt nu se dorește rezolvarea problemei FNI, ci manipularea investitorilor prin intermediul unui terț, reprezentant al statului". Solicitând constatarea neconstitutionalitatii art. 9 alin. (1) și a art. 10 din Legea nr. 333/2001, autorul excepției considera ca, în cazul Fondului Național de Investiții, "Consiliul de încredere nu mai reprezintă pe investitori încă de la momentul declanșării crizei", fapt anuntat public încă de atunci de către Asociația Naționala pentru Protecția Investitorilor, dar abia "la peste un an de la producerea fraudei", prin art. 13 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 "se prevede că membrilor Consiliului de încredere li se interzice, pe viitor, dreptul de a mai desfășura activități în piața fondurilor mutuale". Se apreciază ca în felul acesta "prevederile art. 9 alin. (1) și art. 13 alin. (2) se bat cap în cap, chiar în textul aceleiași legi" și totodată se încalcă dreptul la informare prevăzut la art. 31 din Constituție, "deoarece ni s-a negat accesul la orice fel de act al arhivei și portofoliului FNI, necesare pentru pregătirea în cunoștința de cauza a AGI". Se susține ca dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001, care prevăd ca "printre alte subiecte pe ordinea de zi a AGI se poate afla problema transformarii în fond închis a FNI", încalcă prevederile art. 39 din Ordonanța Guvernului nr. 24/1993, potrivit cărora, într-o asemenea situație, "investitorii pot decide continuarea activității fondului, fuziunea cu alt fond de investiții sau lichidarea fondului" și ca, de fapt, acest articol "dublează și parțial modifica prevederile legale în vigoare". De altfel, se arata în continuare, conform legislației în materie comercială nici o societate nu se poate transforma în alta fără lichidare, or, "atât art. 9 alin. (2), cat și art. 13 vorbesc despre posibilitatea transformarii FNI în fond închis și de reglementări, în acest sens, care ar urma să fie adoptate de CNVM". În consecința, se solicita Curții Constituționale să constate neconstituționalitatea prevederilor art. 9 alin. (2) și ale art. 13 din legea criticata. În opinia autorului excepției dispozițiile art. 11 și 12 din lege, potrivit cărora "organizarea AGI se face de către altcineva (ORCB) cu banii investitorilor, tocmai pentru ca investitorii sa nu poată dispune liber asupra propriei proprietăți din societate", deși "legislația existenta prevede că organizarea oricărei AGI, la societățile civile sau comerciale, se face de către membrii societății, cu banii societății, deci ai investitorilor", contravin, ca de altfel întregul capitol IV din Legea nr. 333/2001, prevederilor art. 41 alin. (1)-(3) din Constituție. În susținerea neconstitutionalitatii prevederilor cap. V Măsuri pentru reglementarea unor raporturi între Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. și Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare, precum și a art. 14 alin. (1) din legea criticata, prin care se instituie "un transfer de drepturi și obligații asumate de către C.E.C., către ORCB", se apreciază ca aceste reglementări "reprezintă o infrangere abuzivă a voinței titularilor drepturilor corelative, care conduce la dispariția acestor drepturi, izvorâte în același raport juridic", astfel ca "eliberarea de obligație a unei persoane de drept privat față de o altă persoană de drept privat, prin intervenția statului, echivaleaza cu o expropriere a titularului dreptului de creanta corelativ". Se mai considera ca art. 14 din Legea nr. 333/2001 contravine și dispozițiilor constituționale ale art. 16, art. 41 alin. (1)-(3), art. 134 alin. (2) lit. a) și art. 135 alin. (6), precum și, în ordinea enumerării lor de către autorul excepției, ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1) cu referire "aici la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 24/1993 ", ale art. 51 și ale art. 20 alin. (1) și (2) din Constituție. Asociația Naționala a Investitorilor FNA, ridicand excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 și 2 din Legea nr. 333/2001, apreciază ca acestea "fac discriminare între investitorii FNI și FNA", ceea ce aduce "o grava atingere" art. 1 alin. (3), art. 15, art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, art. 21, art. 47 alin. (2) și (4), art. 51, art. 58 alin. (1), art. 79 alin. (1), art. 80 alin. (2), art. 101 alin. (2), art. 107 alin. (2), art. 123, art. 125 alin. (1) și art. 136 alin. (1) din Constituție. În motivarea excepției Mircea Ionescu Muscel-Ianculescu, Mircea Costescu și Gheorghe Negura susțin ca art. 14 alin. (2) din Legea nr. 333/2001, "precum și legea în integralitatea sa, cu referire specială la prevederile art. 1-3, 7, 9-16, 18 sunt neconstituționale și încalcă în mod flagrant dispozițiile art. 16 punctul 1, art. 41 punctul 1, art. 37 punctul 1, art. 49 alin. 1 și 2 și art. 134 punctul 1 și punctul 2 litera a) din Constituția României". Autorii excepției de neconstituționalitate apreciază ca " Legea nr. 333/2001, prin întreg conținutul și finalitatea sa", încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor, "întrucât creează discriminări între aceleași categorii de cetățeni ai României, și anume investitorii la Fondul Național de Investiții". Or, se susține în continuare, "în conformitate cu art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu se pot crea discriminări între cetățeni pe criterii de [

] avere sau de origine socială, astfel ca se contravine principiului constituțional din art. 20 al Constituției" care, în privinta drepturilor și îndatoririlor fundamentale, stabilește aplicarea cu prioritate a reglementărilor internaționale, dacă exista neconcordante între acestea și legile interne. Se considera, de asemenea, ca prevederile legii criticate contravin și dispozițiilor art. 134 alin. (1) și (2) lit. a) și lit. f) din Constituție, întrucât "întreaga Lege nr. 333/2001 impune investitorilor Fondului Național de Investiții anumite reguli incompatibile cu economia de piața și libertatea comerțului și care în nici un caz nu pot crea condițiile necesare pentru creșterea calității vieții". Cu privire la neconstituționalitatea art. 3 din Legea nr. 333/2001 se arata ca prin aceste dispoziții investitorii la Fondul Național de Investiții sunt tratați "în raport de niște criterii stabilite într-un mod cu totul arbitrar de către legiuitor", ceea ce produce o încălcare flagrantă a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, precum și "o discriminare între investitori, în sensul art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, între această categorie de investitori și cei care nu îndeplinesc aceste condiții". Se apreciază ca art. 11 și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001, care stabilesc procedura de transformare a Fondului Național de Investiții în fond închis de investiții, contravin art. 37 din Constituție, referitor la dreptul de asociere, întrucât acest Fond "este o societate civilă creata prin asocierea libera a membrilor săi, în conformitate cu dispozițiile legale care reglementează modul de organizare și funcționare a unor asemenea societăți civile", și, conform Ordonanței Guvernului nr. 24/1993 privind reglementarea constituirii și funcționarii fondurilor deschise de investiții și a societăților de investiții ca instituții de intermediere financiară, precum și celorlalte acte normative în materie, "singurii care pot decide asupra viitorului Fondului Național de Investiții sunt investitorii Fondului". În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, "prin conținutul art. 11 și 13 din Legea nr. 333/2001 se încalcă și prevederile art. 49 alin. (1) și (2) din Constituție, în care se arata în ce cazuri poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți și întinderea acestor restrangeri". În susținerea neconstitutionalitatii art. 14 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 se arata ca, "prin transmiterea obligatorie a drepturilor și obligațiilor Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. către Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare, prin efectul aplicării dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 333/2001, se încalcă dispozițiile constituționale prevăzute de art. 41 alin. (1), conform cărora creanțele asupra statului sunt garantate, având în vedere ca Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare nu este o instituție garantată suta la suta de către stat". Potrivit Încheierii de sesizare din 20 septembrie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 18.518 de Judecătoria Sectorului 2, municipiul București, autori ai excepției de neconstituționalitate sunt și Costica Turcanu și Costin Boiangiu, dar nici în conținutul acesteia și nici în actele dosarului nu se regăsesc susținerile acestora privind neconstituționalitatea dispozițiilor Legii nr. 333/2001. În opinia instanței de judecată excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, dar, "constatând ca sunt îndeplinite în cauza condițiile de admisibilitate a sesizării Curții Constituționale prevăzute de art. 23 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 și art. 144 lit. c) din Constituția României, va face aplicarea dispozițiilor art. 23 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992". Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, sub un prim aspect, se arata ca Legea nr. 333/2001: are în vedere diminuarea consecințelor situației create la Fondul Național de Investiții, iar nu soluționarea definitivă, prin lege, a acestei situații; instituie un sistem de ajutorare financiară a persoanelor pagubite, cu posibilități materiale reduse; capitolul IV din lege are în vedere unele măsuri cu privire la continuarea sau nu, în viitor, a activității Fondului Național de Investiții, decizia aparținând însă exclusiv Adunării generale a investitorilor; subrogarea Agenției pentru Recuperarea Creanțelor Bancare, ca instituție a statului specializată în recuperarea creanțelor, în drepturile și obligațiile C.E.C. ar putea fi benefica. În legătură cu susținerea referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, se arata ca prevederile legii criticate stabilesc unele măsuri pe care statul le considera necesare pentru sprijinirea categoriilor defavorizate și care nu aduc atingere principiului egalității în drepturi a cetățenilor. În ceea ce privește neconstituționalitatea Legii nr. 333/2001 în raport cu dispozițiile art. 41 alin. (1) din Constituție, se apreciază ca prin subrogarea Autorității de Valorificare a Activelor Bancare în drepturile și obligațiile Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. se urmăresc recuperarea în baza procedurilor speciale a creanțelor C.E.C. și totodată stingerea obligațiilor acesteia rezultând din acte juridice. În sfârșit, se mai arata ca actul normativ criticat nu este contrar prevederilor constituționale ale art. 37 alin. (1), art. 49 alin. (1) și (2) și art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a), iar în ceea ce privește dispozițiile cap. IV din lege care reglementează unele măsuri pentru continuarea activității Fondului Național de Investiții sub forma unui fond închis de investiții, apreciate de asemenea ca fiind neconstituționale, se considera ca "legea oferă doar unele repere și soluții la indemana investitorilor, în considerarea rezolvarii în interes general a situației create". Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente și concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform Încheierii de sesizare din 20 septembrie 2001, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2, municipiul București, în Dosarul nr. 18.518/2000, dispozițiile art. 1-3, art. 7, art. 9-16 și art. 18 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecințelor încetării răscumpărării de unități de fond de către Fondul Național de Investiții. În realitate, potrivit susținerilor autorilor excepției de neconstituționalitate, sunt criticate atât Legea nr. 333/2001, în ansamblu, cat și, în special, dispozițiile art. 1-3, art. 7, art. 9-13 și art. 14, care au următorul cuprins: "Art. 1. - Prezenta lege stabilește cadrul juridic pentru acordarea de ajutoare financiare unor investitori la Fondul Național de Investiții, unele măsuri pentru recuperarea sumelor investite la acest fond, precum și pentru reglementarea unor raporturi între Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C.- S.A. și Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare. Art. 2. - Persoanele fizice care au investit la Fondul Național de Investiții beneficiază de ajutor financiar în cuantumul și în condițiile prevăzute de prezenta lege. Art. 3. - (1) Beneficiază de un ajutor financiar de până la 10.000.000 lei persoanele fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) au investit în unități de fond la Fondul Național de Investiții și nu au efectuat nici o răscumpărare de unități de fond;

b) au un venit net lunar pe membru de familie, în luna depunerii cererii pentru acordarea ajutorului financiar, de până la 1.000.000 lei.

(2) În sensul prezentei legi, prin termenul familie se înțelege soțul, sotia și copiii minori aflați în întreținerea acestora. Se asimilează termenului familie și persoana singura care are copii în întreținere.

(3) În cazul în care suma care a fost investită este mai mica decât ajutorul financiar prevăzut la alin. (1), ajutorul care se acordă persoanei în cauza se reduce până la limita sumei investite. [

]

Art. 7. - Fondul prevăzut la art. 6 se constituie din următoarele surse:

a) contribuția societăților comerciale cu capital integral de stat, din fondul propriu de rezerva al acestora, în cuantumul care se aproba prin hotărâre a Guvernului;

b) dobânzi încasate pentru plasamentele financiare, pe termen scurt, efectuate din disponibilul fondului;

c) vărsăminte, donații, făcute de persoane fizice sau juridice, precum și alte surse, în condițiile legii. [

]

Art. 9. - (1) În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Consiliul de încredere al Fondului Național de Investiții, cu acordul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, asigura încheierea unui contract pentru efectuarea unui audit complet al activității fondului. Raportul de audit include, fără a se limita la acestea, calcularea activelor totale și a obligațiilor, precum și o evaluare generală a situației financiare a fondului.

(2) Adunarea generală a investitorilor la Fondul Național de Investiții decide, conform legii, cu privire la continuarea activității fondului, transformarea în fond închis de investiții, în condițiile legii, sau lichidarea fondului.

Art. 10. - În cazul în care Consiliul de încredere al Fondului Național de Investiții nu își îndeplinește obligațiile prevăzute la art. 9, acestea se aduc la îndeplinire de către Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare. Art. 11. - Cheltuielile pentru efectuarea auditului prevăzut la art. 9 alin. (1), pentru consultarea investitorilor și, după caz, pentru finalizarea procedurilor de transformare în fond închis de investiții, în condițiile legii, se avanseaza de către Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare din fondul prevăzut la art. 6, urmând să fie recuperate din activele fondului sau din sumele obținute prin lichidarea activelor acestuia, dacă investitorii hotărăsc lichidarea. Art. 12. - După finalizarea procedurilor de transformare a Fondului Național de Investiții reprezentanții acestuia pot solicita instanțelor judecătorești competente ridicarea sechestrului asupra activelor acestuia. Art. 13. - (1) Procedura de transformare a Fondului Național de Investiții în fond închis de investiții, în condițiile legii, precum și organizarea și funcționarea acestuia se stabilesc prin regulament al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

(2) Membrilor Consiliului de încredere al Fondului Național de Investiții, precum și persoanelor care au deținut funcții de conducere sau au fost angajați ai Societății Comerciale SOV INVEST - S.A. li se interzice dreptul de a mai desfășura activități specifice piețelor reglementate și supravegheate de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare.

Art. 14. - (1) Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare preia fără plata toate drepturile și obligațiile Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., rezultate din actele juridice încheiate de aceasta cu Fondul Național de Investiții și/sau cu Societatea Comercială SOV INVEST - S.A., prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

(2) Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare se subroga în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. și dobândește calitatea procesuala pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită."

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate aceste texte de lege contravin dispozițiilor constituționale sau altor dispoziții legale, astfel: - Art. 1-3 din Legea nr. 333/2001 sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) "Statul român", art. 4 "Unitatea poporului și egalitatea între cetățeni", art. 15 "Universalitatea", art. 16 "Egalitatea în drepturi", art. 20 "Tratatele internaționale privind drepturile omului", art. 21 "Accesul liber la justiție", art. 41 alin. (1)-(3) "Protecția proprietății private", art. 47 alin. (2) și (4) "Dreptul de petiționare", art. 51 "Respectarea Constituției și a legilor", art. 58 alin. (1) "Rolul și structura Parlamentului", art. 79 alin. (1) "Consiliul Legislativ", art. 80 alin. (2) "Rolul Președintelui", art. 101 alin. (2) "Rolul și structura Guvernului", art. 107 alin. (2) "Actele Guvernului", art. 123 "Înfăptuirea justiției", art. 125 "Instanțele judecătorești" și art. 136 alin. (1) "Sistemul financiar", precum și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale "Interzicerea discriminarii"; - Art. 7 lit. b) din Legea nr. 333/2001 este contrar art. 10 alin. 1 al Ordonanței Guvernului nr. 24/1993 privind reglementarea constituirii și funcționarii fondurilor deschise de investiții și a societăților de investiții ca instituții de intermediere financiară, precum și art. 475, 480, 481, 969 și 970 din Codul civil; - Art. 9-13 ale legii criticate contravin atât prevederilor din Constituție invocate în susținerea neconstitutionalitatii art. 1-3 din lege, cat și art. 31 "Dreptul la informație", art. 37 "Dreptul la asociere", art. 41 alin. (1)-(3) "Protecția proprietății private", art. 49 "Restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți", art. 134 "Economia" și art. 135 "Proprietatea", toate din Constituție. De asemenea, se susține ca art. 9-13 din lege contravin și art. 39 al Ordonanței Guvernului nr. 24/1993; - Art. 14 din lege încalcă dispozițiile art. 16 "Egalitatea în drepturi", art. 41 alin. (1)-(3) "Protecția proprietății private", art. 134 alin. (2) lit. a) "Economia" și art. 135 alin. (6) "Proprietatea" din Constituție. Totodată autorii excepției de neconstituționalitate mai considera ca dispozițiile criticate contravin și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede: "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naționala sau socială, apartenența la o minoritate naționala, avere, naștere sau orice alta situație." Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională constata ca aceasta este neîntemeiată și, în consecința, urmează să fie respinsă. I. O prima categorie de critici privește atât dispozițiile Legii nr. 333/2001 în întregul său, cat și dispozițiile art. 1-3 din aceasta, în legătură cu care se susține, în esenta, ca instituie unele discriminări între investitori sub aspectul despăgubirilor și al priorității acordării acestora, incalcandu-se astfel, cu deosebire, dispozițiile constituționale ale art. 4 alin. (2) "care prevede egalitatea între cetățeni fără deosebire de

avere" și ale art. 16 alin. (1), potrivit căruia "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări". Din analiza conținutului textelor de lege considerate ca fiind neconstituționale Curtea retine ca acestea nu au ca obiect acordarea unor despăgubiri investitorilor Fondului Național de Investiții și nici răscumpărarea de unități de fond de către investitori. Dispozițiile art. 1-3 din Legea nr. 333/2001 au ca obiect acordarea unor ajutoare financiare unor investitori la Fondul Național de Investiții, în condițiile în care acest fond a intrat în incapacitate de plată. Subiectii beneficiari ai ajutoarelor sunt, asa cum rezultă din expunerea de motive a legii, persoane fizice "aflate în situații sociale deosebite". Ratiunea legii rezultă din faptul ca la sfârșitul lunii mai 2000 Fondul Național de Investiții, înființat în anul 1995, a încetat răscumpărarea unităților de fond, iar investitorii fondului au fost pagubiti cu sume importante de bani și au reclamat organelor în drept existenta unor fapte penale care au determinat prăbușirea fondului. Pe rolul instanțelor judecătorești se afla mai multe cauze ce au ca obiect "criza FNI" și, pentru eliminarea tensiunii sociale create prin aceasta, a fost elaborata Legea nr. 333/2001, care vizează, pe de o parte, acordarea unor ajutoare persoanelor care au investit în fond ultimele economii, iar pe de altă parte, sa conserve disponibilitățile Fondului și să soluționeze problema implicarii Casei de Economii și Consemnațiuni în aceasta criza. Asa fiind, Curtea observa ca prin dispozițiile legii criticate nu se creează discriminare între investitori pe criteriul averii, astfel că nu sunt incalcate prevederile art. 4 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție. Aceasta deoarece scopul legii este de a acorda investitorilor ajutoare sociale în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistența medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asistența socială prevăzute de lege", și nu de a-i pune pe aceștia în situația anterioară crizei. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin, de asemenea, ca atât legea în ansamblul sau, cat și art. 1-3 din aceasta încalcă și prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la "Interdicția discriminarii". Examinând aceasta sustinere, Curtea retine ca prin prevederile legii criticate se reglementează acordarea de ajutoare unui anumit grup de subiecti de drept - investitori la Fondul Național de Investiții -, aflați într-o situație critica, în scopul iesirii din aceasta criza. Legea nr. 333/2001 nu reglementează situația investitorilor în general și nici nu urmărește răscumpărarea unităților de fond, ipoteza în care s-ar fi putut crea discriminări, în sensul art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căruia "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naționala sau socială, apartenența la o minoritate naționala, avere, naștere sau orice alta situație". Autorii excepției mai considera ca "art. 1 și art. 2 din Legea nr. 333/2001 fac discriminare între investitorii FNI și FNA". Și cu privire la acest aspect Curtea observa ca legiuitorul este cel ce poate determina categoriile sociale care au dreptul la ajutoare financiare, astfel încât nici aceasta sustinere nu poate fi reținută. Invocarea neconstitutionalitatii art. 1-3 din Legea nr. 333/2001, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 15, art. 20, art. 21, art. 47 alin. (2) și (4), art. 51, art. 58 alin. (1), art. 79 alin. (1), art. 80 alin. (2), art. 101 alin. (2), art. 107 alin. (2), art. 123, art. 125 și art. 136, toate din Constituție, nu cuprinde și motivele pentru care se considera ca acestea ar fi incalcate, iar Curtea nu constata existenta vreunei contradictii între textele de lege criticate și prevederile constituționale menționate. II. Cea de a doua critica de neconstituționalitate privește dispozițiile art. 7 lit. b) din Legea nr. 333/2001, dispoziții potrivit cărora "Fondul prevăzut la art. 6 se constituie din următoarele surse: [

]; b) dobânzi încasate pentru plasamentele financiare, pe termen scurt, efectuate din disponibilul fondului;". În legătură cu aceste dispoziții, se susține ca "încalcă drepturile de proprietate inalienabile și exclusive ale tuturor investitorilor FNI prevăzute și de art. 10 alin. 1 al Ordonanței Guvernului nr. 24/1993, art. 475, 480, 481, 969 și 970 din Codul civil". Examinând aceste sustineri, Curtea constata ca art. 7 lit. b) din legea criticata, care prevede că dobânzile încasate pentru plasamentele financiare reprezintă o sursa de constituire a Fondului pentru ajutor financiar al unor investitori la Fondul Național de Investiții, nu încalcă "drepturile de proprietate inalienabile și exclusive ale tuturor investitorilor FNI", deoarece aceste plasamente privesc disponibilul fondului creat prin lege pentru acordarea de ajutoare financiare unor investitori ai Fondului Național de Investiții și nu au nici o legătură cu sumele depuse de alți investitori la Fondul Național de Investiții. În ceea ce privește referirea la încălcarea art. 10 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 24/1993, precum și a art. 475, 480, 481, 969 și 970 din Codul civil, Curtea constata ca aceasta nu este o problemă de constituționalitate, ci una de corelare a dispozițiilor legale, ce nu intră în competența sa de soluționare. III. O alta critica de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 9-13 din Legea nr. 333/2001, dispoziții cuprinse în cap. IV, intitulat "Măsuri pentru recuperarea sumelor investite la Fondul Național de Investiții", care, în esenta, reglementează unele măsuri cu privire la continuarea activității fondului, transformarea lui, în condițiile legii și cu aprobarea Adunării generale a investitorilor la Fondul Național de Investiții, în fond închis de investiții sau lichidarea sa, precum și interdicția pentru membrii Consiliului de încredere al Fondului, pentru persoanele care au deținut funcții de conducere sau au fost angajați ai Societății Comerciale SOV INVEST - S.A. de a mai desfășura activități specifice piețelor reglementate și supravegheate de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare. Autorii excepției apreciază ca aceste dispoziții "reprezintă un grav abuz și o încălcare grosolana și neavenită a acelorași drepturi prevăzute de Codul civil și Constituție", invocate cu prilejul sustinerii neconstitutionalitatii prevederilor Legii nr. 333/2001, în ansamblul sau, cat și a prevederilor art. 1-3 din lege, precum și art. 31, 41 alin. (1)-(3), art. 37 și 49 din Constituție. Se apreciază, de asemenea, ca sunt incalcate și dispozițiile art. 21 și 39 din Ordonanța Guvernului nr. 24/1993 și ale art. 79 din Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori. În legătură cu susținerea potrivit căreia dispozițiile art. 9-13 din Legea nr. 333/2001 contravin dreptului la informație, prevăzut de art. 31 din Constituție, precum și art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 24/1993 și art. 79 din Legea nr. 52/1994, prin aceea ca Asociației Naționale pentru Protecția Investitorilor "i s-a negat accesul la orice fel de act al arhivei și portofoliului F.N.I., necesare pentru pregătirea în cunoștința de cauza a A.G.I.", Curtea constata ca dreptul constituțional la informație privește numai informațiile de interes public, astfel ca în cauza nu sunt incidente aceste dispoziții constituționale. Pentru considerentele arătate la pct. II din prezenta decizie, Curtea nu poate retine nici susținerea referitoare la contrarietatea dintre textele criticate și prevederile din legile invocate, întrucât ele nu pot face obiectul controlului de constituționalitate. Autorii excepției de neconstituționalitate considera, de asemenea, ca prin dispozițiile art. 11 și 12 din Legea nr. 333/2001 "Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare este «improprietarit» cu portofoliul Fondului Național de Investiții", ceea ce încalcă prevederile constituționale ale art. 41 alin. (1)-(3) privind protecția proprietății private. Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca, potrivit textelor de lege criticate, Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare este împuternicit să efectueze unele cheltuieli pentru conservarea patrimoniului Fondului Național de Investiții, pentru convocarea Adunării generale a investitorilor Fondului și transformarea lui, în condițiile legii, în fond închis de investiții, precum și posibilitatea ca după finalizarea procedurilor de transformare a fondului reprezentanții acestuia să solicite instanțelor judecătorești competente ridicarea sechestrului asupra activelor acestuia. De altfel, Curtea observa ca la data de 4 iulie 2001 mandatul Consiliului de încredere al Fondului Național de Investiții a încetat, situație în care, pentru soluționarea problemelor fondului, se impunea înființarea unei autorități publice - Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (înființată în temeiul art. I pct. 7 din Legea nr. 409 din 17 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor) - cu atribuții privind convocarea Adunării generale a investitorilor, alegerea unui nou Consiliu de încredere și în vederea reluării activității fondului. Asa fiind, Curtea nu poate retine încălcarea prevederilor constituționale ale art. 41 alin. (1)-(3) care dispun cu privire la garantarea și ocrotirea proprietății private. Se mai susține ca prevederile art. 11 și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001, care stabilesc procedura de transformare a Fondului Național de Investiții în fond închis de investiții, contravin art. 37 din Constituție, care consacra dreptul de asociere. Aceasta sustinere nu poate fi primită, întrucât apartenența la un fond de investiții nu reprezintă o asociere în sensul art. 37 din Constituție și, ca atare, textele criticate nu pot fi contrare acestei dispoziții a Legii fundamentale. Totodată Curtea retine ca potrivit art. 9 din Legea nr. 333/2001 Adunarea generală a investitorilor la Fondul Național de Investiții este singura abilitata sa decidă asupra continuării activității fondului, asupra transformarii sale în fond închis de investiții ori cu privire la lichidarea acestuia. Curtea nu poate retine nici critica potrivit căreia art. 11 și 13 din Legea nr. 333/2001 încalcă dispozițiile art. 49 din Constituție, în cauza nefiind în prezenta restrângerii exercițiului unor drepturi, ci în prezenta unor măsuri legale apte sa salvgardeze drepturile investitorilor Fondului Național de Investiții. IV. O ultima critica de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 333/2001, potrivit cărora "Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare preia fără plata toate drepturile și obligațiile Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., rezultate din actele juridice încheiate de aceasta cu Fondul Național de Investiții și/sau cu Societatea Comercială SOV INVEST - S.A., prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege", în legătură cu care se susține ca instituie "un transfer de drepturi și obligații asumate de către Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. către Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare", ceea ce echivaleaza cu o expropriere și, în consecința, încalcă prevederile art. 16, art. 41 alin. (1)-(3), art. 134 alin. (2) lit. a) și ale art. 135 alin. (6) din Constituție. Examinând aceasta critica și scopul Legii nr. 333/2001, Curtea constata ca dispozițiile din lege privitoare la preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Valorilor Mobiliare a drepturilor și a obligațiilor Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., rezultate din actele juridice încheiate cu Fondul Național de Investiții și/sau cu Societatea Comercială SOV INVEST - S.A., reprezintă, alături de celelalte soluții legale, o măsura menita sa concure la soluționarea unei stări de criza, la conservarea patrimoniului fondului și a drepturilor de creanta ale investitorilor. Ca atare, nu este vorba de expropriere și nici de o încălcare a libertății comerțului, a protecției sau a inviolabilitatii proprietății private ori a egalității în drepturi a cetățenilor. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi și cu opinia separată a domnului judecător Kozsokar Gabor, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1-3, art. 7, art. 9-13 și art. 14 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecințelor încetării răscumpărării de unități de fond de către Fondul Național de Investiții, excepție ridicată de Asociația Naționala pentru Protecția Investitorilor (ANPI), de Asociația Naționala a Investitorilor FNA, precum și de Mircea Ionescu Muscel-Ianculescu, Mircea Costescu, Gheorghe Negura, Costica Turcanu și Costin Boiangiu în Dosarul nr. 18.518/2000 al Judecătoriei Sectorului 2, municipiul București. Definitivă și obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 28 noiembrie 2001. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu OPINIE SEPARATĂ Prin prezenta opinie separată doresc să-mi exprim dezacordul față de soluția adoptată în cauza cu votul majorității membrilor Curții Constituționale, apreciind ca excepțiile de neconstituționalitate ridicate sunt întemeiate, situație în care se impunea constatarea ca Legea nr. 333/2001 contravine, în integralitatea sa, unor dispoziții și principii constituționale. Înainte de a trece la examinarea punctuala a dispozițiilor legii supuse controlului de constituționalitate și de prezentarea normelor și principiilor constituționale incalcate consider ca se impun unele consideratii preliminare, de ordin general. A. Constituționalitatea unei legi nu se poate examina și aprecia în funcție de oportunitatea ei sau în raport cu consecințele ce s-ar produce în cazul declarării neconstitutionalitatii, după ce legea a intrat în vigoare și a produs anumite efecte pe planul nașterii, modificării sau al încetării unor raporturi juridice și, cu atât mai puțin, în raport cu evenimentele sau presiunile sociale care au determinat adoptarea legii respective. Constituționalitatea unei legi semnifica stricta conformitate a dispozițiilor sale cu prevederile și principiile Constituției. Conform prevederilor art. 144 din Constituție, atât de la lit. a), cat și de la lit. c), Curtea Constituțională se pronunța sau hotărăște "asupra constituționalității legilor", respectiv "privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor". În același sens, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că "Sunt neconstituționale prevederile actelor normative prevăzute la alin. (1), care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că "În exercitarea controlului, Curtea Constituțională se pronunța numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. De asemenea, Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și de aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituției". De altfel, indiferent de presiunea socială determinanta, de motivatia adoptării sau de scopul presupus de a fi atins, este de observat ca finalitatea prevederilor legii nu multumeste pe nimeni, rezolvarea tensiunilor sociale rămânând o speranta neimplinita. B. Curtea Constituțională, în exercitarea controlului constituționalității unei legi, după promulgare și intrare în vigoare, nu se poate limita strict la dispozițiile legii respective expres inserate în încheierea de sesizare a instanței judecătorești în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate. Potrivit prevederilor art. 144 lit. c) din Constituție, Curtea Constituțională "hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor;". Într-o interpretare stricta și corecta a acestor prevederi constituționale, obiectul controlului de constituționalitate îl constituie ansamblul dispozițiilor legale criticate ca fiind neconstituționale, invocate de către partea din proces, subiect abilitat de a ridica excepția de neconstituționalitate, indiferent dacă instanța judecătorească le-a cuprins sau nu pe toate în încheierea de ședința prin care a dispus trimiterea cauzei la Curtea Constituțională. Curtea, sesizată fiind prin primirea încheierii și a dosarului cauzei, este obligată să se pronunțe asupra tuturor criticilor formulate de partea care a ridicat excepția de neconstituționalitate, în afară, bineînțeles, de excepțiile de neconstituționalitate pe care însăși instanța judecătorească le-a apreciat ca fiind inadmisibile și le-a respins ca atare printr-o încheiere motivată, în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată. În prezenta cauza autorii excepțiilor de neconstituționalitate au calificat Legea nr. 333/2001, în ansamblu, ca fiind neconstitutionala, chiar dacă în argumentatia concretă au evidențiat doar coliziunea unor articole din lege cu dispoziții și principii constituționale. Este de reținut ca articolele invocate nominalizat reprezintă esenta legii, fără de care celelalte articole nu mai au nici un sens, rămân fără obiect de reglementare. Acceptând încălcarea unor dispoziții sau principii constituționale prin articolele de baza ale legii, trebuie constatat ca legea, în ansamblu, prin modul cum a înțeles sa reglementeze anumite raporturi juridice, este contrară Constituției. Curtea Constituțională, statuand asupra constituționalității doar a unora dintre dispozițiile legii, lasă în suspensie eventuala neconstituționalitate a altor dispoziții ale aceleiași legi. C. Numeroase dispoziții ale Legii nr. 333/2001 și, prin efectul determinant al acestora, întreaga lege contravine, în opinia mea, mai multor principii sau dispoziții ale Constituției, după cum urmează: 1. Legea examinata încalcă principiul constituțional al separației puterilor în stat, principiu neformulat textual în Constituție, dar care rezultă în mod evident din ansamblul reglementării competentelor și atribuțiilor diferitelor autorități publice.

a) În primul rând, legiuitorul, prin mai multe prevederi ale Legii nr. 333/2001, și-a permis o imixtiune directa în atribuțiile exclusive ale autorității judecătorești, incercand reglementarea unor raporturi juridice născute în urma faptelor juridice îndeplinite anterior adoptării acestei legi, pe baza altor norme juridice în vigoare în timpul respectiv, precum și rezolvarea litigiilor declansate în cadrul derulării acelor raporturi juridice, multe dintre acestea aflate deja pe rolul instanțelor judecătorești, în diferite faze de soluționare.

Obiectul proceselor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, inclusiv al celui în cadrul căruia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 333/2001, îl constituie stabilirea răspunderii penale și civile a persoanelor vinovate pentru ajungerea în incapacitate de plată a Fondului Național de Investiții, acordarea de despăgubiri investitorilor pagubiti, stabilirea obligațiilor unor persoane responsabile civilmente, precum și determinarea întinderii răspunderii Casei de Economii și Consemnațiuni în baza contractului de fidejusiune/cauțiune încheiat cu Fondul Național de Investiții și Societatea Comercială SOV INVEST - S.A. Toate aceste litigii își au izvorul în fapte săvârșite anterior adoptării legii examinate, iar rezolvarea lor nu se poate face decât prin acte de justiție infaptuite în temeiul dispozițiilor legale în vigoare în perioada în care au fost săvârșite faptele declansatoare ale litigiilor. Intervenția ulterioară a legiuitorului în soluționarea acestor conflicte trebuie să fie considerată ca fiind facuta cu încălcarea dispozițiilor art. 125 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", precum și a celor ale art. 15 alin. (2) din Constituție, conform cărora "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile".

b) În al doilea rând, Legea nr. 333/2001 prevede intervenția în rezolvarea unor probleme de competența exclusiva a instanțelor judecătorești și a unui organ de specialitate al administrației publice, deci din sfera puterii executive, respectiv a Oficiului pentru Recuperarea Creanțelor Bancare, organ aflat în subordinea Guvernului.

c) Intervenția legiuitorului în rezolvarea problemelor ce intră în atribuțiile altor autorități publice rezultă și din formularea unuia dintre scopurile legii examinate, chiar în primul articol, în sensul stabilirii unor "măsuri pentru recuperarea sumelor investite" la Fondul Național de Investiții.

d) Deși legea folosește sintagma de "ajutoare financiare", consider ca, în realitate, ea reglementează o despăgubire parțială deghizată. Aceasta rezultă din faptul ca ajutoarele se acordă "unor investitori la Fondul Național de Investiții", dar, mai ales, din condițiile prevăzute pentru acordarea ajutoarelor.

Acordarea acestor "ajutoare financiare" nu poate fi calificată ca o măsura de "protecție socială" în sensul prevederilor art. 43 alin. (2) din Constituție, măsuri care au cu totul alta natură. Eventualele ajutoare financiare, de natura măsurilor de protecție socială asigurate de stat, se pot acorda din fondurile prevăzute în bugetul de stat, iar nu dintr-un fond constituit în modalitățile reglementate de Legea nr. 333/2001. Asemenea măsuri de protecție socială constituie, de exemplu: venitul minim garantat; ajutoarele de urgenta; ajutoarele acordate în urma unor calamitati naturale; diferite compensări și altele. În cazul în care se accepta ideea ca ajutoarele financiare prevăzute de Legea nr. 333/2001 reprezintă o măsura de protecție socială, se impune constatarea ca reglementarea acordării lor se face cu caracter vadit discriminator, contrar dispozițiilor art. 16 alin. (1) cu raportare la prevederile art. 4 alin. (2) din Constituție. Discriminarea este evidenta, pe de o parte, în raport cu alte categorii de cetățeni aflați într-o situație defavorizată (mulți chiar într-o stare economico-financiară mai grava), independent de voința lor, fără sa fi avut posibilitatea și fără să-și fi asumat riscurile inerente ale unor investiții. Discriminarea apare, pe de altă parte, și în cadrul categoriei investitorilor la diferite fonduri de investiții. Ajutoarele financiare se acordă doar investitorilor la Fondul Național de Investiții, iar nu și investitorilor la alte fonduri de aceeași natura, care au fost la fel pagubiti. Condițiile de acordare a ajutoarelor financiare creează discriminări și privilegii chiar și în rândul investitorilor la Fondul Național de Investiții. Astfel, de exemplu, persoana care și-a investit toate economiile sau chiar întreaga avere, dar a reușit sa rascumpere unități de fond, într-un procent oricât de infim, nu beneficiază de nici un ajutor, în schimb, cel care a investit numai o parte din economiile sale, mentinandu-și o situație materială buna, și nu a efectuat nici o răscumpărare de unități de fond primește ajutorul financiar prevăzut; sau diferentierea doar în raport cu venitul net lunar pe membru de familie, fără a se avea în vedere situația economico-financiară reală a diferitelor familii. 2. Legiuitorul, prin prevederile Legii nr. 333/2001, intervine în rezolvarea problemelor proprii ale unor asociații și societăți comerciale, contrar principiilor și regulilor economiei de piața, cum este caracterizată economia României în art. 134 alin. (1) din Constituție, incalcand, în același timp, și alte norme constituționale. Astfel:

a) Înființarea, organizarea, funcționarea, transformarea, dizolvarea fondurilor de investiții, precum și alte aspecte ale activității lor sunt reglementate prin acte normative deopotrivă aplicabile tuturor fondurilor de investiții din categoria respectiva. În limitele și cu respectarea reglementărilor legale, toate fondurile de investiții se bucura de autonomie în conducerea activității lor, conform voinței majorității investitorilor. Dacă legiuitorul apreciază ca reglementările legale existente sunt necorespunzătoare sau insuficient de cuprinzatoare, poate modifica sau completa reglementările respective prin acte normative aplicabile pentru viitor și general valabile pentru toate fondurile. Or, Legea nr. 333/2001 intervine doar în problemele interne, în activitatea concretă a unui singur fond, Fondul Național de Investiții. Legea obliga Consiliul de încredere al Fondului Național de Investiții să asigure "încheierea unui contract pentru efectuarea unui audit complet al activității fondului" (art. 9), iar în cazul neîndeplinirii acestei obligații, traseaza aceasta sarcina unui organ al administrației publice, Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare (art. 10).

b) Legea intervine și în utilizarea fondurilor unor societăți comerciale. Astfel, printre sursele de constituire a fondului pentru acordarea ajutoarelor financiare, prevede la lit. a) a art. 7 "contribuția societăților comerciale cu capital integral de stat, din fondul propriu de rezerva al acestora, în cuantumul care se aproba prin hotărâre a Guvernului". Asadar, Guvernul poate hotărî, contrar dispozițiilor art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituție, referitoare la ocrotirea în mod egal de lege a proprietății private, indiferent de titular, cat se va lua din patrimoniul (din fondul propriu) unor societăți comerciale pentru constituirea fondului pentru ajutor financiar. Este adevărat ca se au în vedere doar societățile comerciale cu capital integral de stat, dar nu mai puțin adevărat este și faptul ca toate societățile comerciale au drept de proprietate asupra întregului patrimoniu al lor și ca aceasta proprietate are caracter privat. Statul este deținătorul acțiunilor, ceea ce îi asigura un drept de creanta față de societatea comercială. Chiar și în cadrul procesului de privatizare, statul vinde acțiunile, iar de patrimoniu dispune societatea comercială, în condițiile legii.

Lezarea dreptului de proprietate este evidenta și dacă examinam reglementarea utilizării fondului, constituit, pe lângă contribuția societăților comerciale cu capital integral de stat, și din "vărsăminte, donații, făcute de persoane fizice sau juridice, precum și alte surse, în condițiile legii" [art. 7 lit. c)]. Art. 8 din legea examinata prevede că după plata ajutoarelor, efectuarea și deducerea cheltuielilor soldul fondului se vărsa la trezoreria statului și "se utilizează la răscumpărarea titlurilor de stat, în vederea diminuării datoriei publice". Într-un asemenea mod statul putea dispune de dividendele încasate de la societățile comerciale la care este acționar.

c) Același caracter neconstitutional are și intervenția Legii nr. 333/2001 în rezolvarea unor probleme patrimonial financiare ale Casei de Economii și Consemnațiuni: preluarea fără plata de către Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare a tuturor drepturilor și obligațiilor Casei de Economii și Consemnațiuni, rezultate din actele juridice încheiate de aceasta cu Fondul Național de Investiții și/sau cu Societatea Comercială SOV INVEST - S.A., precum și subrogarea Oficiului pentru Recuperarea Creanțelor Bancare în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Casei de Economii și Consemnațiuni (art. 14).

Este de observat ca, potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 66/1996 privind reorganizarea Casei de Economii și Consemnațiuni din România în societate bancară pe acțiuni, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 26 ianuarie 1999, "Casa de Economii și Consemnațiuni, denumita prescurtat C.E.C., persoana juridică română de drept privat, se reorganizează în societate bancară pe acțiuni, cu acționar unic statul român". Prin urmare, Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. acționează conform regulilor general valabile pentru toate societățile bancare pe acțiuni și celor prevăzute în legea de reorganizare, fiindu-i asigurata autonomia economico-financiară. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din aceeași lege de reorganizare, statul garantează doar "Sumele depuse de persoanele fizice la Casa de Economii și Consemnațiuni pe instrumente de economisire, precum și dobânzile și câștigurile cuvenite pentru acestea [

]".

Legea nr. 333/2001 dispune, contrar dispozițiilor art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituție, și de unele resurse financiare ale Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C.- S.A., prevăzând la art. 17 ca "Sumele obținute din realizarea creanțelor prevăzute la art. 14, după deducerea cheltuielilor efectuate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, sunt utilizate pentru răscumpărarea titlurilor de stat în vederea diminuării datoriei publice interne". 3. Consider ca prin dispozițiile art. 12 din Legea nr. 333/2001, potrivit cărora "După finalizarea procedurilor de transformare a Fondului Național de Investiții reprezentanții acestuia pot solicita instanțelor judecătorești competente ridicarea sechestrului asupra activelor acestuia", se încalcă dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin art. 21 alin. (1) din Constituție, precum și dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol, conform cărora "Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept". 4. Dispozițiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 333/2001, conform cărora "Membrilor Consiliului de încredere al Fondului Național de Investiții, precum și persoanelor care au deținut funcții de conducere sau au fost angajați ai Societății Comerciale SOV INVEST - S.A. li se interzice dreptul de a mai desfășura activități specifice piețelor reglementate și supravegheate de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare", prevăd răspunderea obiectivă a unor categorii de cetățeni, fără condiția stabilirii vinovatiei acestora și în mod vadit discriminator. Apreciez ca aceste dispoziții încalcă 3 norme constituționale prin care se consacra drepturi fundamentale ale cetățenilor sau ale persoanelor, în general, și anume cele din art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări; art. 23 alin. (8) referitoare la prezumția de nevinovatie și art. 38 alin. (1) referitoare la interdicția îngrădirii dreptului la munca și la dreptul la alegerea locului de muncă și a profesiei. Observ și faptul ca interdicția înscrisă în art. 13 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 are natura unei pedepse complementare prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. c) din Codul penal, care se poate aplica numai de către o instanța judecătorească, alături de pedeapsa principala aplicată pentru săvârșirea unor infracțiuni, incalcandu-se astfel și dispozițiile art. 125 alin. (1) din Constituție. JUDECĂTOR,

KOZSOKAR GABOR ──────────────