DECIZIE nr. 384/2003

Nicolae Popa - președinte Costica Bulai - judecător Nicolae Cochinescu - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Șerban Viorel Stanoiu - judecător Lucian Stangu - judecător Ioan Vida - judecător Paula C. Pantea - procuror Doina Suliman - magistrat-asistent șef Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 506/2001, excepție ridicată de Societatea Comercială "Asterix" - S.R.L. din Moinesti în Dosarul nr. 9.698/2002 al Tribunalului Bacau - Secția comercială și contencios administrativ. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public, considerând ca textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 9 mai 2003, pronunțată în Dosarul nr. 9.698/2002, Tribunalul Bacau - Secția comercială și contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 506/2001. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Asterix" - S.R.L. din Moinesti cu ocazia soluționării acțiunii formulate în contencios administrativ în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bacau și alții. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esenta, ca dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 20, 21, 48, 49 și 130. În acest sens, arata ca Ministerul Public nu poate participa alături de instanțele judecătorești la exercitarea controlului de legalitate care privește actele de drept administrativ, dat fiind ca prin "aspectele sale functionale are o strânsă legătură cu executivul", iar intervenția sa nu se justifica nici din "considerente" de "apărare a intereselor generale sau a legalității". În motivarea acestor sustineri, este invocată practica instanțelor care releva ca, în general, poziția reprezentanților Ministerului Public este defavorabila particularilor, avantajand poziția procesuala a administrației. Astfel, considera ca Ministerul Public exercita, în cadrul acestor litigii, o veritabila funcție de "supraveghere generală a legalității" ce nu își găsește fundamentul în principiul legalității activității procurorului și nu este compatibila cu rolul tradițional al părților și funcția instanței de contencios administrativ, incalcandu-se astfel "principiul constituțional al proportionalitatii", precum și cerințele unui proces echitabil. Instanța de judecată apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care sunt invocate prevederile art. 1, art. 26 alin. ultim, art. 27 alin. 1 lit. e) și alin. ultim, precum și cele ale art. 28 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească. Potrivit acestor dispoziții legale, "Autoritatea judecătorească se compune din instanțele judecătorești, Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii, fiecare cu atribuțiile proprii prevăzute de Constituție și de lege", Ministerul Public fiind "independent în relațiile cu celelalte autorități publice și exercitandu-și atribuțiile numai în temeiul legii și pentru asigurarea respectării acesteia". Între atribuțiile acestuia se regaseste și participarea, în condițiile legii, la ședințele de judecată, precum și exercitarea oricăror alte atribuții prevăzute de lege în sarcina sa, iar procurorul este liber să prezinte în instanța concluziile pe care le considera întemeiate potrivit legii, ținând seama de probele administrate în cauza. Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Guvernul considera ca excepția este neîntemeiată, deoarece "problemele ridicate de reclamanta în motivarea excepției nu vizează constituționalitatea prevederilor criticate, acestea fiind de stricta aplicare a legii". Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 10 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 6 februarie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 506/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 16 octombrie 2001. Aceste dispoziții au următoarea redactare: "(1) Organul de soluționare a contestației prevăzut la art. 5 poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când exista indiciile săvârșirii unei infracțiuni a carei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie data în procedura administrativă reglementată de prezenta ordonanță de urgență.

(1^1) Decizia de suspendare poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competența. Judecata se face în regim de urgenta, cu participarea reprezentantului Ministerului Public. Soluția instanței este definitivă și irevocabilă.

(2) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în condițiile legii." În susținerea neconstitutionalitatii acestor texte de lege, autorul excepției invoca încălcarea următoarelor prevederi constituționale:

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 48: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita să obțină recunoașterea dreptului pretins, anularea actului și repararea pagubei.

(2) Condițiile și limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.

(3) Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale.";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății.";

- Art. 130: "(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apara ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.

(2) Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii."

De asemenea, autorul excepției susține ca textul de lege criticat aduce atingere prevederilor care reglementează desfășurarea unui proces echitabil, prevederi ce sunt cuprinse în art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și au următorul conținut: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției." Examinând excepția, Curtea observa ca autorul acesteia își îndreaptă critica de neconstituționalitate împotriva dispozițiilor art. 10 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 care reglementează participarea procurorului la soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin acte de control sau impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, sens în care se arata ca Ministerul Public are o atitudine partinitoare în proces, data fiind subordonarea sa față de executiv. Pentru aceste motive, autorul excepției apreciază ca sunt incalcate garanțiile constituționale privind liberul acces la justiție, drepturile persoanei vătămate de o autoritate publică și cele ce se referă la restrangerea exercitării unor drepturi sau libertăți, precum și dispozițiile care fixează rolul Ministerului Public în activitatea judiciară și cele care se referă la desfășurarea unui proces echitabil. Curtea constata ca nici unul dintre aceste argumente nu poate fi reținut. Într-adevăr, prin mai multe decizii ale sale, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea textului de lege criticat în raport cu dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției și ale art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, în ceea ce privește argumentul bazat pe încălcarea prevederilor art. 21 și 48 din Constituție, Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 248 din 12 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 23 iunie 2002, ca acesta nu poate fi reținut "atât timp cat, potrivit art. 12 din aceeași ordonanța, deciziile date de organele administrative de jurisdicție în cadrul acestei proceduri pot fi atacate la instanțele judecătorești, iar hotărârile instanțelor sunt supuse recursului". În legătură cu susținerile referitoare la încălcarea prevederilor art. 130 din Constituție, Curtea, în Decizia nr. 1 din 4 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 11 aprilie 1995, a statuat ca "poziția procurorului, concluziile sale din proces, nu leagă judecătorii ce soluționează cauza, deoarece aceștia sunt, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, independenți și se supun numai legii", precum și faptul ca "procurorul nu este adversarul instanței și nici al vreuneia dintre părți, el intervine în proces pentru a veghea la respectarea legii". De altfel, asa cum s-a reținut și în Decizia nr. 7 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 26 martie 2003, imparțialitatea instanței nu poate fi considerată ca fiind afectată nici de raporturile constituționale dintre procuror și

ministrul justiției, "întrucât procurorul nu intră în compunerea completului de judecată. Singurii care <<spun dreptul>>, care decid în cauza, transeaza litigiul, sunt judecătorii care compun acest complet, procurorul având un cu totul alt rol în desfășurarea procesului, și anume acela prevăzut de art. 130 alin. (1) din Constituție". Curtea retine ca aceste argumente sunt suficiente pentru a demonstra și conformitatea textului de lege criticat cu dispozițiile art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care se referă la un proces echitabil, judecat de o instanța independenta și impartiala. Asa fiind, Curtea considera ca, prin participarea procurorului la soluționarea litigiilor în cadrul litigiilor de contencios administrativ la care se referă art. 10 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, drepturile și garanțiile procesuale ale părților nu sunt afectate, fapt pentru care nu se poate retine argumentul autorului excepției privind art. 49 din Constituție. Deoarece nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauza. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și (6) și al art. 25 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 503/2001, excepție ridicată de Societatea Comercială "Asterix" - S.R.L. din Moinesti în Dosarul nr. 9.698/2002 al Tribunalului Bacau - Secția comercială și contencios administrativ. Definitivă și obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 14 octombrie 2003. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent șef, Doina Suliman ──────────────