DECIZIE nr. 277/2004

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Constantin Doldur - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Aurelia Popa - procuror Irina Loredana Lăpădat - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 241/2001, excepție ridicată de Antonio Malinschi în Dosarul nr. 5.979/2003 al Tribunalului Sibiu - Secția civilă. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 8 aprilie 2004, Tribunalul Sibiu Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Antonio Malinschi în Dosarul nr. 5.979/2003 al acelei instanțe. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și art. 53, precum și ale art. 11 alin. (1) din Constituție, republicată, raportat la art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se susține că exercițiul dreptului de locațiune recunoscut de lege trebuie să aibă un tratament egal cu exercițiul dreptului de proprietate, de asemenea protejat de lege. Potrivit autorului, dreptul de locațiune are un conținut complex, care implică, între altele, stabilitatea domiciliului și dreptul la respectarea vieții private. Se mai arată că prin consacrarea legală a schimbului obligatoriu de locuință "se compromite definitiv dreptul constituțional la un proces echitabil", instanța de judecată neputând dispune altfel. Tribunalul Sibiu - Secția civilă consideră excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. În acest sens, arată că limitările vizând folosința locuințelor nu contravin dispozițiilor constituționale și, mai mult, prevederile legale criticate dau eficiență deplină dreptului fundamental la locuință. În conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acesteia cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că nu sunt încălcate prevederile constituționale cuprinse în art. 53 și 21, întrucât "legiuitorul poate stabili reguli care să armonizeze drepturile fundamentale astfel încât să se țină seama atât de interesele proprietarilor, cât și ale chiriașilor", iar accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 16 din Constituție, republicată, arată că instituirea de regimuri juridice diferite în situații diferite nu poate fi apreciată ca o încălcare a principiului egalității în fața legii. Invocă în acest sens și jurisprudența Curții Constituționale. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. În acest sens, precizează că nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, deoarece legiuitorul a urmărit să asigure, prin textul de lege criticat, atât protecția chiriașilor din locuințele retrocedate foștilor proprietari, cât și garantarea dreptului de proprietate privată al persoanelor fizice îndreptățite la măsuri reparatorii. Nu este încălcat nici dreptul la un proces echitabil, dat fiind că sunt asigurate toate garanțiile procesuale care garantează exercitarea acestui drept. În ceea ce privește raportarea criticii de neconstituționalitate la prevederile art. 1 alin. (3) și art. 53 din Constituție, republicată, consideră că schimbul obligatoriu de locuință este o măsură stabilită prin lege, justificată de respectarea drepturilor și libertăților proprietarilor, și care respectă pe deplin prevederile constituționale invocate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, modificată și completată prin Legea nr. 232/2004, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 241/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001. Prevederile legale criticate au următorul conținut: - Art. 23 alin. (1): "Proprietarii au dreptul să ceară și să obțină mutarea chiriașilor din spațiile cu destinația de locuință pe calea unui schimb obligatoriu." În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, aceste dispoziții legale contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 53, precum și ale art. 11 alin. (1) din Constituție, republicată, raportat la art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevederi care au următorul conținut: - Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate." - Art. 11 alin. (1): "Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte." - Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări." - Art. 21 alin. (3): "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil." - Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."

De asemenea, sunt invocate ca fiind încălcate dispozițiile cuprinse în art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevăd: "1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora." Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare, între alte dispoziții constituționale, și la cele ale art. 16 și art. 53 din Constituție, republicată. Astfel, prin Decizia nr. 88 din 4 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 iulie 2000, excepția de neconstituționalitate a fost respinsă. La acea dată, Curtea Constituțională a statuat, între altele, că "

prin nici o dispoziție a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/1999 nu sunt puse în discuție restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale și nici exercitarea cu bună-credință a unor asemenea drepturi sau libertăți". Mai mult, prin Decizia nr. 139 din 8 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 20 iunie 2001, Curtea a reținut că "egalitatea în drepturi nu împiedică stabilirea de către legiuitor a unor soluții legislative diferite pentru situații diferite. Dispozițiile legale criticate îi ocrotesc în mod egal pe proprietar și pe chiriaș, stabilind, pe de o parte, în ce măsură proprietarul poate refuza în mod justificat prelungirea contractului, iar pe de altă parte, dând chiriașului posibilitatea să își apere dreptul locativ în condițiile în care nu i se poate reproșa vreo conduită culpabilă". Atât considerentele, cât și soluțiile pronunțate în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit împrejurări noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții. În ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 vin în contradicție cu prevederile constituționale cuprinse în art. 21 alin. (3), Curtea constată că aceasta nu poate fi reținută. Prevederile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, dat fiind că, în caz de litigiu, chiriașul are dreptul de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează procesul echitabil, de a formula apărări și de a recurge la căile de atac prevăzute de lege. Nu se poate reține nici încălcarea art. 11 alin. (1) raportat la prevederile art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece dispozițiile legale criticate nu aduc atingere dreptului persoanei la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului, cu atât mai mult cu cât chiriașul nu este ținut să procedeze la schimbul obligatoriu de locuință dacă nu sunt respectate anumite exigențe minimale, cuprinse în art. 24 alin. (1) și (2) din ordonanță, care prevede: "(1) Chiriașul nu este obligat să se mute, dacă în locuința care i se oferă în schimb nu i se asigură suprafața locuibilă și numărul de camere la care este îndreptățit conform anexelor nr. 1 și 2 la prezenta ordonanță de urgență, dar nici nu poate pretinde o suprafață locuibilă sau un număr de camere mai mare decât cele la care este îndreptățit potrivit prezentei ordonanțe de urgență sau decât cele pe care le deține cu chirie și nici condiții mai bune de locuit decât cele pe care le are în locuința din care urmează să se mute.

(2) Nu i se va putea cere chiriașului să se mute într-o locuință insalubră și nici să accepte o locuință lipsită de dependințele strict necesare - bucătărie, baie, WC -, prevăzute în contractul de închiriere a locuinței din care urmează să se mute."

Din acest punct de vedere, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate nu aduc nici o atingere demnității omului sau drepturilor și libertăților cetățenilor, garantate prin dispozițiile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3). Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A. d) și al art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, modificată și completată prin Legea nr. 232/2004, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 241/2001, excepție ridicată de Antonio Malinschi în Dosarul nr. 5.979/2003 al Tribunalului Sibiu - Secția civilă. Definitivă și obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 24 iunie 2004. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Irina Loredana Lăpădat