DECIZIE nr. 185/2004

Nicolae Popa - președinte Costică Bulai - judecător Nicolae Cochinescu - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Lucian Stângu - judecător Ioan Vida - judecător Aurelia Popa - procuror Maria Bratu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Ervin Mulak și Georgeta Mulak în Dosarul nr. 2.181/2003 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă. La apelul nominal este prezentă Mariana Ilie, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Partea prezentă solicită respingerea excepției. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudența în materie a Curții Constituționale, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 22 octombrie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 2.181/2003, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Ervin Mulak și Georgeta Mulak. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile legale criticate încalcă accesul la justiție consacrat în art. 21 din Constituție, precum și dispozițiile art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și pe cele ale art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu motivarea că nu "se poate refuza judecarea de către instanțele judecătorești a unor acțiuni în revendicare prin care se reclamă încălcarea dreptului de proprietate imobiliară ca urmare a aplicării prevederilor Decretului nr. 223/1974 ". Instanța de judecată apreciază că textul legal criticat nu contravine dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției, arătând că instituirea unei proceduri administrative nu este contrară principiilor prevăzute de art. 21 din Constituție, atâta timp cât decizia poate fi atacată la instanța de judecată. Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului. Guvernul arată că termenul prevăzut de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu este un termen de prescripție, deoarece procedura instituită prin această lege este o procedură administrativă, care nu împiedică accesul la justiție. Persoana nemulțumită poate ataca în justiție modul de soluționare a notificării de către persoana juridică deținătoare a imobilului care trebuie restituit. Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază că dispozițiile legale criticate nu contravin art. 21 din Constituție, întrucât instituirea unui termen de 6 luni în interiorul căruia trebuie trimisă notificarea are ca finalitate evitarea perpetuării stării de incertitudine în ceea ce privește situația juridică a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și de a facilita accesul la justiție prin asigurarea unui climat de ordine în vederea exercitării acestui drept constituțional. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost legal sesizată. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, text de lege care are următorul conținut: - Art. 21 alin. (5): "Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent." Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 21 din Constituție, care prevede: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil."

De asemenea mai este invocată și încălcarea art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, texte ce au următoarea redactare: - Art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției."; - Art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor." Analizând critica referitoare la încălcarea art. 21 din Constituție, Curtea reține că instituirea unui termen de decădere nu este de natură să împiedice liberul acces la justiție, deoarece toate măsurile luate de autoritățile și persoanele juridice prevăzute în Legea nr. 10/2001 pentru stabilirea și punerea în executare a măsurilor reparatorii prevăzute de lege pot fi atacate în justiție de către persoanele interesate, pe baza dispozițiilor pe care însăși legea le prevede. Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție. S-a considerat că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege"; astfel că, pentru situații deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiție să nu fie afectat. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, între care și stabilirea unor termene după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia textul criticat încalcă prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în jurisprudența sa Curtea a statuat că în practica Curții Europene a Drepturilor Omului cerința privind judecarea unui proces în mod echitabil și într-un termen rezonabil nu se analizează în abstract, ci se raportează la fiecare caz, ținându-se seama de durata procedurii, de natura pretențiilor, de complexitatea procesului, de comportamentul autorităților și al părților, de dificultatea dezbaterilor, de aglomerarea rolului instanței, de exercitarea căilor de atac etc. De aceea, Curtea constată că textul criticat are în vedere tocmai celeritatea soluționării procesului, satisfăcând astfel cerința soluționării într-un termen rezonabil. În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea observă că textul de lege criticat se armonizează cu aceste prevederi, având ca scop asigurarea stabilității și securității raporturilor civile, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în jurisprudența sa, că statele contractante sunt îndrituite să reglementeze exercitarea dreptului de proprietate în concordanță cu interesul general, adoptând în acest sens legile necesare. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Ervin Mulak și Georgeta Mulak în Dosarul nr. 2.181/2003 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă. Definitivă și obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 27 aprilie 2004. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Maria Bratu