DECIZIE nr. 166/2004

Costică Bulai - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Constantin Doldur - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Lucian Stângu - judecător Ioan Vida - judecător Aurelia Popa - procuror Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Mihai Paul Neamț, în calitate de reprezentant al lui Răducu Alin Radu, în Dosarul nr. 9.399/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca. La apelul nominal răspunde Mihai Paul Neamț, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Mihai Paul Neamț formulează o cerere de acordare a unui termen de judecată pentru ca, în acest interval, autoritățile cărora li s-au solicitat puncte de vedere cu privire la critica de neconstituționalitate să comunice Curții Constituționale opinia lor. Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de amânare a judecării cauzei, arătând că autoritățile publice nu au obligația de a transmite Curții Constituționale punctul lor de vedere cu privire la excepția ridicată și, prin urmare, nu se justifică acordarea unui nou termen. Examinând cererea, Curtea Constituțională apreciază că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, potrivit căruia "președintele Curții Constituționale

va comunică încheierea prin care a fost sesizată Curtea Constituțională președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, indicându-le data până la care pot să trimită punctul lor de vedere", coroborat cu art. 19 din aceeași lege, conform căruia, "până la data dezbaterilor, președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul pot prezenta, în scris, punctul lor de vedere", și, în consecință, urmează să respingă cererea de amânare. Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepției arată că textul de lege criticat excedează intenției inițiale a legiuitorului, instituind o prezumție de corupție în sarcina persoanei care își exercită profesia de avocat la instanța de judecată sau la parchetul unde soțul, ruda ori afinul până la gradul al treilea inclusiv îndeplinește funcția de magistrat. Autorul excepției susține că textul de lege criticat încalcă dreptul la familie, determinând o renunțare la acesta, și că, de asemenea, dispoziția criticată nu își găsește aplicabilitatea în condițiile în care Codul de procedură civilă prevede deja incompatibilități în persoana judecătorului sau procurorului când soțul are vreun interes în soluționarea pricinii. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate au mai făcut obiectul controlului de neconstituționalitate, când Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 190/2000, a constatat că prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 sunt conforme cu dispozițiile din Legea fundamentală. Deoarece nu au intervenit elemente noi, soluția și considerentele deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în acest caz. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 19 noiembrie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 9.399/2003, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Excepția a fost ridicată de Mihai Paul Neamț, în calitate de reprezentant al lui Răducu Alin Radu, în dosarul de mai sus, având drept obiect soluționarea unei acțiuni de divorț formulate de reclamanta Tania Claudia Radu. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate aduc atingere principiilor constituționale referitoare la ocrotirea vieții intime, familiale și private și la neîngrădirea dreptului la muncă. În speță, pentru a ieși din starea de incompatibilitate prevăzută de norma atacată, reprezentantul autorului excepției se vede obligat să procedeze la încetarea relațiilor familiale stabilite legal sau să determine pe unul dintre membrii familiei sale să exercite limitat drepturile pentru prezervarea dreptului celuilalt. Judecătoria Cluj-Napoca opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, dispozițiile legale criticate neîncălcând drepturile reglementate prin textele constituționale invocate. În acest sens instanța invocă jurisprudența Curții Constituționale care a statuat că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, și art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a transmite punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziția criticată nu contravine principiului constituțional privind respectarea și ocrotirea vieții intime, familiale și private. Instituirea unor incompatibilități în exercitarea profesiei de avocat este necesară în vederea asigurării unui act de justiție imparțial și obiectiv. În ceea ce privește încălcarea dreptului la muncă, textul criticat este în deplin acord cu prevederile art. 53 din Constituție, republicată. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale referitoare la respectarea și ocrotirea vieții intime, familiale și private. Nu poate fi reținută nici critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 41 din Constituție, republicată, întrucât avocatura este un serviciu public, organizat pe baza unei legi speciale, respectiv Legea nr. 51/1995. Introducerea unor condiționări legale pentru exercitarea profesiei de avocat nu reprezintă o îngrădire a dreptului la muncă, ci, dimpotrivă, datorită specificului acestei profesii și în considerarea interesului public și a exigențelor cetățeanului în relațiile cu justiția, s-a cristalizat necesitatea stabilirii prin lege a unor condiții de exercitare a acestei profesii. Textul legal criticat nu instituie o restrângere a exercitării dreptului la muncă, respectiv a exercitării profesiei de avocat, ci o garanție legală prevăzută în scopul asigurării probității participanților la realizarea justiției. Interdicția contestată nu atinge existența dreptului și este impusă de necesitatea apărării unor valori sociale importante, și anume ordinea și morala publică. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctul lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susținerile reprezentantului autorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 6 martie 2001, cu modificările și completările ulterioare, cu următorul conținut: - Art. 20 alin. (1): "Profesia de avocat nu poate fi exercitată la instanța de judecată sau la parchetul unde soțul avocatului sau ruda ori afinul său până la gradul al treilea inclusiv îndeplinește funcția de magistrat." Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 26, 38 și 49 din Constituția României. După revizuirea Constituției și republicarea acesteia, dispozițiile invocate au fost cuprinse în art. 26, 41 și 53, având următorul conținut: - Art. 26: "(1) Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată.

(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.";

- Art. 41: "(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă.

(2) Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege.

(3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.

(4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbații.

(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate.";

- Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."

Curtea constată că art. 20 alin. (1) din legea susmenționată nu instituie restrângeri ale exercitării dreptului de a profesa avocatura, ci incompatibilități în exercitarea profesiei de avocat la instanța de judecată sau la parchetul unde soțul, ruda ori afinul până la gradul al treilea inclusiv îndeplinește funcția de magistrat. Aceste incompatibilități constituie măsuri de protecție pentru părți împotriva suspiciunilor privind situații de natură să altereze actul de justiție. Critica în sensul că textul atacat instituie o prezumție de corupție împotriva persoanei care își exercită profesia de avocat la instanța de judecată sau la parchetul unde soțul, ruda ori afinul până la gradul al treilea inclusiv îndeplinește funcția de magistrat este nefondată. Interdicția stabilită în sarcina avocatului, care are rude la o anumită instanță de judecată, de a lua parte la soluționarea unui litigiu de către această instanță nu prezumă reaua-credință, ci exprimă grija legiuitorului pentru asigurarea condițiilor de imparțialitate necesare în rezolvarea unui litigiu în deplin acord cu dispozițiile art. 124 alin. (2) din Constituție, republicată. Incompatibilitatea reglementată de dispoziția criticată reprezintă o garanție și o măsură de protecție a justițiabililor care recurg la serviciile unui avocat, ale căror interese trebuie asigurate potrivit legii. Curtea constată că nu poate fi primită nici susținerea în sensul că starea de incompatibilitate prevăzută de norma criticată încalcă dreptul la viața intimă, familială și privată, dat fiind că nu are nici o legătură cu acest domeniu de reglementare. În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dreptului la muncă, Curtea reține că textul de lege criticat nu contravine principiului constituțional. Potrivit art. 41 din Constituție, republicată, și art. 6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, dreptul la muncă constă în posibilitatea acordată unei persoane de a-și câștiga existența printr-o muncă liber aleasă sau acceptată. Or, limitarea prevăzută de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu exclude posibilitatea ca avocatul să-și exercite profesia în cauzele aflate pe rolul altor instanțe sau de a efectua alte activități specifice profesiei de avocat, dreptul la muncă al acestuia nefiind deci încălcat. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că nu au fost încălcate nici prevederile art. 53 din Constituție, republicată. În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională și prin Decizia nr. 45 din 2 mai 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 mai 1995, și Decizia nr. 190 din 10 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 5 februarie 2001. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să reconsidere această jurisprudență, atât considerentele acestor decizii, cât și soluțiile pronunțate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Mihai Paul Neamț, în calitate de reprezentant al lui Răducu Alin Radu, în Dosarul nr. 9.399/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca. Definitivă și obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 1 aprilie 2004. PREȘEDINTE, prof. univ. dr. COSTICĂ BULAI Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru