DECIZIE nr. 524/2005

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Constantin Doldur - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Marinela Mincă - procuror Marieta Safta - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Eugen Nicoară în Dosarul nr. 5.187/2005 al Judecătoriei Sectorului 3 București. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă Curții că Eugen Nicoară a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 615D/2005, având ca obiect aceeași excepție, ridicată de instanța de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 3.553/2005 al Judecătoriei Sectorului 2 București. La apelul nominal lipsește partea, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate care fac obiectul dosarelor nr. 597D/2005 și nr. 615D/2005 au conținut identic, pune în discuție, din oficiu, conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 615D/2005 la Dosarul nr. 597D/2005, care a fost primul înregistrat. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, apreciind că prevederile legale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale și nici celor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate ca fiind încălcate. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele: Prin încheierile din 5 mai 2005 și 4 mai 2005, pronunțate în dosarele nr. 5.187/2005 și nr. 3.553/2005, Judecătoria Sectorului 3 București și Judecătoria Sectorului 2 București au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Eugen Nicoară și, respectiv, de instanța de judecată, din oficiu, în dosarele menționate. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale "în măsura în care nici o persoană nu poate accede la justiție decât după respingerea unei plângeri prin rezoluție dată de procuror", întrucât, în condițiile în care "procurorul nu dă o astfel de rezoluție nici după ani de zile, ar însemna ca orice persoană să nu mai ajungă în fața justiției niciodată, ori să ajungă după o perioadă îndelungată de timp". În plus, Judecătoria Sectorului 2 București, care a invocat din oficiu excepția de neconstituționalitate, având în vedere practica neunitară existentă la nivelul acestei instanțe în ceea ce privește interpretarea sintagmei "orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate", cuprinsă în textul de lege criticat, susține că art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală este neconstituțional în măsura în care se interpretează în sensul că persoanele față de care s-a aplicat amenda administrativă potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b^1) din Codul de procedură penală nu au dreptul de a ataca soluția dată de procuror. În opinia instanței, această sintagmă vizează inclusiv persoanele față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și cărora li s-au aplicat sancțiuni administrative, apreciindu-se că "admiterea unei soluții contrare ar echivala [

] cu o încălcare flagrantă a principiului liberului acces la justiție, [

] garantat atât de dispozițiile art. 6 alin. 2 din Codul de procedură penală, cât și de art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale". Judecătoria Sectorului 3 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că formularea plângerii în temeiul art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală nu este condiționată de comunicarea soluției date de prim-procuror cu privire la soluționarea plângerii împotriva soluției de netrimitere în judecată, câtă vreme, potrivit alin. 2 al art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, în cazul în care prim-procurorul parchetului nu a soluționat plângerea în termenul de 20 de zile prevăzut de art. 277 din Codul de procedură penală, termenul pentru introducerea acțiunii la instanța de judecată curge de la expirarea celor 20 de zile. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Guvernul, referindu-se la critica dispozițiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală în raport de prevederile art. 21 din Constituție, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că, pentru a garanta persoanei lezate accesul liber la justiție într-un termen rezonabil, prin dispozițiile art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală s-a stabilit în mod expres dreptul persoanei respective de a formula plângere direct la instanța de judecată în cazul în care procurorul ierarhic superior avea obligația de a soluționa plângerea sa. Ca urmare, atât în cazul în care procurorul ierarhic superior nu soluționează plângerea, cât și în situația în care tergiversează soluționarea acesteia peste termenul legal prevăzut de art. 277 din Codul de procedură penală, la expirarea acestui termen se naște dreptul persoanei lezate de a se adresa direct cu plângere la instanța de judecată, accesul său liber la justiție fiind asigurat prin dispozițiile art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală. În ceea ce privește criticile vizând interpretarea sintagmei "orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate", formulate de Judecătoria Sectorului 2 București, din oficiu, Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât aceasta "se întemeiază în exclusivitate, pe de o parte, pe existența unei practici neunitare la nivelul completelor de judecată de la o instanță judecătorească [

], iar, pe de altă parte, pe existența unei carențe legislative", în sensul că "nu se prevede soluția ce ar trebui pronunțată în situația în care o astfel de plângere ar fi admisibilă și, totodată, întemeiată". Or, "împrejurarea că, în practica instanței judecătorești, s-au pronunțat soluții contradictorii pe acest aspect [

] nu poate face obiectul controlului de constituționalitate, întrucât nici Constituția, nici Legea nr. 47/1992 [

] nu recunoaște Curții Constituționale o astfel de competență". Avocatul Poporului apreciază că textul legal ce face obiectul excepției de neconstituționalitate este deopotrivă aplicabil tuturor persoanelor aflate în ipoteza acestuia, fără privilegii sau discriminări în raport de criteriile egalității în drepturi stabilite de art. 4 alin. (2) din Constituție, și, de asemenea, nu încalcă liberul acces la justiție, ci, dimpotrivă, asigură realizarea acestui drept în acord cu prevederile art. 21 din Legea fundamentală și cu cele ale art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În ceea ce privește criticile formulate de Judecătoria Sectorului 2 București, din oficiu, se apreciază că acestea "vizează extinderea prevederilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală și la alte situații neprevăzute de acestea, și anume posibilitatea atacării, pe calea plângerii la instanțele judecătorești, și a altor acte sau măsuri ale procurorului. Acceptarea unor astfel de critici ar echivala cu transformarea instanței de contencios constituțional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituție, potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării." În concluzie, Avocatul Poporului, făcând referire și la jurisprudența Curții Constituționale în materie, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora, "După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță". Prevederile constituționale pretins încălcate sunt cele cuprinse în art. 16 alin. (1), privind egalitatea în drepturi, în art. 20, referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, și în art. 21, care consacră accesul liber la justiție. Se invocă, de asemenea, încălcarea art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care reglementează dreptul la un proces echitabil, respectiv dreptul la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale. Examinând excepția invocată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să fie respinsă pentru următoarele considerente: I. O primă critică de neconstituționalitate constă în susținerea că prin dispozițiile art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt încălcate prevederile art. 21 din Constituție "în măsura în care nici o persoană nu poate accede la justiție decât după respingerea unei plângeri prin rezoluție dată de procuror", întrucât, în ipoteza în care procurorul întârzie soluționarea ori nu soluționează plângerea cu care a fost sesizat, nu se mai poate realiza liberul acces la justiție sau acesta se poate realiza cu mare întârziere. Contrar acestei susțineri, Curtea reține că art. 278^1 din Codul de procedură penală reprezintă un răspuns la necesitatea consacrării legale exprese a dreptului persoanei de a se adresa instanței de judecată competente atunci când este nemulțumită de soluția dată plângerii sale contra actelor procurorului, așadar o concretizare a dispozițiilor constituționale privind dreptul de acces liber la justiție. În vederea garantării dreptului la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil, legiuitorul a prevăzut în mod expres, în cuprinsul art. 278^1 din Codul de procedură penală, dreptul persoanei vătămate de a formula plângere direct la instanța de judecată în cazul în care procurorul nu se conformează prevederilor art. 277 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "procurorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire și să comunice de îndată persoanei care a făcut plângerea modul în care a fost rezolvată". Astfel, în conformitate cu art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, "în cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție ori procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul de 20 de zile prevăzut în art. 277, termenul de 20 de zile prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului de 20 de zile". Așa fiind, este neîntemeiată critica potrivit căreia eventuala nesoluționare a plângerii de către procuror sau soluționarea cu întârziere a acesteia ar avea drept consecință împiedicarea accesului la justiție, câtă vreme termenul de formulare a plângerii la instanță curge, în ipotezele arătate, de la data expirării termenului legal de soluționare a acesteia de către procuror. II. În ceea ce privește criticile fundamentate pe existența unei practici neunitare la nivelul Judecătoriei Sectorului 2 București sub aspectul interpretării sintagmei "orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate", Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, aceasta "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [

]". Așadar, solicitarea de interpretare a prevederilor legale criticate nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale. De altfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în jurisprudența sa asupra constituționalității art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 452 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.043 din 11 noiembrie 2004, și Decizia nr. 27 din 25 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 22 februarie 2005. Cu acele prilejuri, respingând excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, Curtea a reținut că dispozițiile alin. 1 al art. 278^1 din Codul de procedură penală, care reglementează tocmai posibilitatea formulării plângerii la instanța de judecată împotriva actelor prin care procurorul soluționează cauza penală fără ca aceasta să mai ajungă în fața instanței, asigură exercitarea dreptului de acces la justiție în concordanță cu dispozițiile art. 21 din Legea fundamentală, respectiv cu cele ale art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Au deschisă calea accesului la justiție, prin posibilitatea de a formula plângere la instanțele judecătorești în temeiul art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, atât "persoana vătămată", cât și "orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate". Așadar, textul de lege criticat este deopotrivă aplicabil tuturor persoanelor care se află în ipoteza acestuia, fără privilegii sau discriminări în raport de criteriile egalității în drepturi stabilite de art. 4 alin. (2) din Legea fundamentală, astfel încât nu poate fi reținută pretinsa încălcare a principiului egalității în drepturi, prevăzut de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția pronunțată în deciziile menționate, cât și considerentele care au fundamentat-o sunt valabile și în prezenta cauză. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Eugen Nicoară în Dosarul nr. 5.187/2005 al Judecătoriei Sectorului 3 București și de instanța de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 3.553/2005 al Judecătoriei Sectorului 2 București. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 11 octombrie 2005. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Marieta Safta