DECIZIE nr. 434/2005

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Constantin Doldur - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Ion Tiucă - procuror Benke Karoly - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, excepție ridicată de Emil Goia în Dosarul nr. 110/2005 al Judecătoriei Hațeg. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 30 martie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 110/2005, Judecătoria Hațeg a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, excepție ridicată de Emil Goia într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 60 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1). Autorul excepției arată că, în cazul autotractoarelor cu axa simplă motoare și a semiremorcilor specializate basculante, depășirea limitelor masice atrage "descărcarea până la încadrarea în limita de greutate admisibilă și plata autorizației speciale de transport pentru traseul parcurs până la locul controlului", în timp ce depășirea limitei de greutate în cazul oricărui alt vehicul duce la obligația plății "autorizației speciale de transport, fără a se putea opta pentru revenirea la greutatea normală". În consecință, în opinia autorului excepției, "rezultă clar că cetățenii în situații identice sunt tratați în mod diferit și discriminatoriu de lege". Se mai arată că, prin obligarea obținerii autorizației speciale de transport, "între cetățean și emitent se nasc niște raporturi juridice de drept privat prin care, în schimbul sumei plătite, cetățeanul va putea să meargă pe drumuri cu o greutate mai mare decât cea admisă". Așadar, "cetățeanul este obligat și dacă vrea și dacă nu vrea să între în raporturi contractuale și să plătească autorizația specială, aducându-se, astfel, atingere proprietății sale". Totodată se consideră că, "dacă plata autorizației pentru distanța deja parcursă este [

] normală, deoarece pe această distanță cetățeanul deja a circulat cu greutatea depășită, obligarea la plata autorizației și pentru restul de distanță, în condițiile în care pentru [această distanță] cetățeanul ar putea să facă astfel încât să nu mai circule cu greutatea depășită, este o atingere adusă proprietății". În consecință, autorul excepției apreciază că autorizația specială de transport "va trebui plătită doar dacă cetățeanul înțelege să circule în aceleași condiții de depășire a greutății". Judecătoria Hațeg nu și-a formulat opinia asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, încălcând, astfel, dispozițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii Guvernul arată că "textul legii nu face nici o distincție cu privire la tipul vehiculului condus pe drumurile publice, cu depășirea masei totale admise, a masei maxime admise pe osie sau a dimensiunilor maxime admise de gabarit și nici cu privire la calitatea cetățeanului care a săvârșit contravenția [

], atât dispoziția, cât și sancțiunea legii" aplicându-se în mod nediscriminatoriu. Totodată se mai susține că "obligarea la plata contravalorii autorizației speciale de transport, odată cu plata amenzii, intervine pentru a asigura desfășurarea transportului în cadrul fixat de lege", ceea ce este și în interesul general al societății. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât textul legal criticat "se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare". Totodată se arată că nici prevederile art. 44 alin. (1) din Constituție nu sunt încălcate, întrucât conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 60 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998, modificate și completate succesiv prin Ordonanța Guvernului nr. 79/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 413/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 9 iulie 2002, precum și prin Ordonanța Guvernului nr. 21/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 31 ianuarie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 98/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 9 mai 2005. În consecință, în prezent, dispozițiile criticate ca fiind neconstituționale au următorul cuprins: - Art. 60 alin. (2): "Pentru încălcarea prevederilor art. 41 alin. (1), precum și a restricțiilor de circulație instituite potrivit art. 44 alin. (2) contravenientul va plăti, pe lângă amenda contravențională, și contravaloarea autorizației speciale de transport. În aceste situații agentul constatator înscrie în procesul-verbal de constatare a contravenției obligația de plată a autorizației speciale de transport, calculată și eliberată potrivit prevederilor legale. Procesul-verbal devine titlu executoriu fără învestire sau altă formalitate și cu privire la obligația de plată a autorizației speciale de transport." Textele constituționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate sunt cele ale art. 16 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), care au următorul cuprins: - Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."; - Art. 44 alin. (1): "Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege." În esență, autorul excepției de neconstituționalitate susține că impunerea în sarcina transportatorilor care sunt depistați că efectuează transporturi cu vehicule a căror masă totală maximă admisă, masă maximă admisă pe osie și/sau ale căror dimensiuni maxime admise de gabarit depășesc limitele prevăzute în anexa nr. 2 la Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, pe lângă amenda contravențională, și a obligației obținerii autorizației speciale de transport până la locul de destinație a transportului, contravine textelor constituționale referitoare la egalitatea în drepturi și la garantarea dreptului de proprietate. Curtea observă că, prin Decizia nr. 10 din 18 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 28 februarie 2005, a statuat, de principiu, într-un alt context normativ, că instituirea condițiilor de transport este "un atribut exclusiv al legiuitorului, care a reglementat regimul de circulație pe drumurile publice astfel încât desfășurarea traficului să aibă loc în deplină siguranță". De asemenea, prin Decizia nr. 11 din 20 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 2 februarie 2004, Curtea a stabilit că stabilirea unor contravenții în sarcina participanților la trafic pe drumurile publice "are ca scop prevenirea consecințelor negative în cazul încălcării reglementărilor privind regimul drumurilor". Curtea constată că prevederile legale criticate nu sunt de natură a încălca principiul constituțional al egalității în drepturi, având în vedere că acestea se aplică tuturor transportatorilor care încalcă prevederile art. 41 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, fără excepții și fără discriminări. Susținerea autorului excepției în sensul că există o diferențiere de tratament juridic între autotractoarele cu axa simplă motoare și semiremorcile specializate basculante, respectiv celelalte vehicule, este neîntemeiată. Această diferențiere este făcută de legiuitor, care este liber să aprecieze, ținând cont de specificul vehiculelor în cauză. Potrivit jurisprudenței Curții, în acord cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru situații de fapt diferite se poate stabili un tratament juridic diferit, când acesta este justificat în mod obiectiv și rațional. Referitor la susținerea autorului excepției în sensul că prevederile legale criticate încalcă textul constituțional al art. 44 alin. (1), Curtea observă că în Decizia din 2 decembrie 1985 a Comisiei Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în cauza Svenska Management Gruppen AB împotriva Suediei, cu privire la dreptul statelor de a percepe impozite sau alte contribuții, s-a stabilit că natura taxelor și a altor contribuții nu trebuie să fie discriminatorie, iar statele au o largă marjă de apreciere în stabilirea și colectarea lor. Totodată Comisia a stabilit că statele trebuie "să realizeze un «echilibru just» între cerințele interesului general al comunității și cele ale protecției drepturilor fundamentale ale cetățenilor, precum și un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite". În consecință, obligarea unei persoane la plata unei taxe nu este contrară dreptului la respectarea bunurilor sale, decât dacă aceasta constituie pentru persoana respectivă "o sarcină excesivă sau îi înrăutățește în mod radical situația financiară". În cauza dedusă judecății Curtea reține că obligarea contravenientului, pe lângă amenda contravențională, și la plata contravalorii autorizației speciale de transport nu este excesivă, având în vedere rațiunea instituirii acestei obligații, și anume desfășurarea traficului rutier în deplină siguranță. Totodată Curtea constată că este la aprecierea exclusivă a legiuitorului de a stabili dacă această autorizație se eliberează de la punctul de plecare până la locul de destinație a transportului sau de la locul depistării transportatorului, care, neavând o astfel de autorizație, efectuează transporturi cu vehicule a căror masă totală maximă admisă, masă maximă admisă pe osie și/sau ale căror dimensiuni maxime admise de gabarit depășesc limitele prevăzute în anexa nr. 2 la Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 până la locul de destinație a transportului. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, excepție ridicată de Emil Goia în Dosarul nr. 110/2005 al Judecătoriei Hațeg. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 13 septembrie 2005. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Benke Karoly