DECIZIE nr. 388/2005

Ion Predescu - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Aurelia Rusu - procuror Mădălina Ștefania Diaconu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Cătălina Stan în Dosarul nr. 2.332/Civ/2004 al Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textul criticat a mai făcut, în numeroase rânduri, obiectul controlului de constituționalitate, iar Curtea Constituțională a statuat, în mod constant, că acesta nu aduce atingere dispozițiilor Legii fundamentale. Consideră că textul legal nu are caracter retroactiv și, totodată, nu constituie o noutate în materia nulității actelor juridice, deoarece anterior intrării sale în vigoare, soluția pe care o conține era deja consacrată în Codul civil. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 9 februarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 2.332/Civ/2004, Curtea de Apel București Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Excepția a fost ridicată de către Cătălina Stan cu prilejul soluționării unei acțiuni civile având ca obiect anularea unui act de vânzare-cumpărare a unui imobil. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile art. 46 alin. (2) încalcă dispozițiile art. 15, 16, 44 și 136 din Constituție. Astfel, cu privire la art. 15 din Legea fundamentală, autorul excepției consideră că "edictarea unei norme la cinci ani distanță în timp de momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, prin care se declară nulitatea absolută a unor acte juridice încheiate anterior, încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii. De asemenea, se conferă în mod nelegal instanțelor judecătorești dreptul de a cenzura și de a se pronunța, în prima fază, asupra legitimității titlului de preluare al statului și apoi asupra bunei sau relei-credințe a părților contractante, deși în momentul încheierii actelor de vânzare-cumpărare acestea respectau toate prevederile legale în vigoare la acel moment". Cu privire la art. 16 din Constituție se susține că textul legal criticat creează un dezechilibru pe plan procesual între foștii proprietari și foștii chiriași, deoarece aceștia din urmă sunt obligați să își dovedească buna-credință pornindu-se ab initio de la o prezumție de rea-credință. Cu privire la art. 44 și 136 din Legea fundamentală se afirmă că, prin acordarea posibilității de a analiza retroactiv buna-credință a cumpărătorului în baza Legii nr. 112/1995 și valabilitatea titlului statului la nivelul anilor 'f650, se încalcă principiile stabilite în aceste texte constituționale, deoarece este incontestabil că la data încheierii lor aceste acte respectau toate normele în vigoare. Desființarea titlurilor de proprietate cu caracter retroactiv nu face decât să destabilizeze circuitul juridic și să încalce normele constituționale. Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că Legea nr. 10/2001 oferă suficientă protecție chiriașilor, care nu sunt ținuți să-și probeze buna-credință, deoarece sarcina probei revine proprietarului. Art. 15 din Legea fundamentală, care prevede principiul neretroactivității legii, nu este încălcat prin textul legal criticat, deoarece acesta nu a făcut decât să reafirme și să consolideze un principiu general al dreptului civil, acela al ocrotirii bunei-credințe a subdobânditorului cu titlu oneros al unui imobil. De asemenea, textul de lege criticat nu încalcă dispozițiile art. 44 și 136 din Constituție, întrucât legiuitorul nu operează prin intermediul său nici o expropriere sau confiscare. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată. Guvernul apreciază că textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate. Astfel, cu privire la art. 15 din Legea fundamentală, arată că prin Decizia nr. 191/2002 Curtea Constituțională a statuat că textul legal ar fi putut fi considerat ca având caracter retroactiv numai dacă, anterior intrării sale în vigoare, soluția consacrată de acesta nu era de conceput. Or, potrivit art. 966 și 968 din Codul civil, orice act de înstrăinare în care ambele părți au fost de rea-credință era considerat nul absolut, chiar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Cu privire la art. 16 din Constituție Guvernul consideră că textul legal criticat nu conține nici un element de discriminare, recunoașterea prevalenței interesului subdobânditorului de bună-credință fiind impusă de legiuitor în scopul asigurării securității circuitului civil și a stabilității raporturilor juridice. Din perspectiva art. 44 și 136 din Constituție se arată că textul legal criticat reprezintă o aplicare a principiului ocrotirii proprietății private "pentru proprietarul care a dobândit imobilul prin cumpărare de la stat, în baza legii în vigoare la data respectivă și cu respectarea întocmai a prevederilor acesteia, fiind de bună-credință la momentul cumpărării". Avocatul Poporului arată că prevederile legale criticate sunt constituționale. Astfel, referitor la art. 16 din Constituție, "persoanele care revendică imobile preluate de stat fără titlu și subdobânditorii de bună-credință se află în situații juridice diferite, ceea ce justifică aplicarea unui tratament juridic diferit". Cu privire la art. 44 și 136 din Legea fundamentală se arată că "ocrotirea interesului dobânditorului de bună-credință a fost determinată de rațiuni care vizează asigurarea securității circuitului civil și stabilitatea raporturilor civile". Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. Așa cum reiese din încheierea de sesizare a Curții Constituționale din 9 februarie 2005, autorul excepției critică prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001. Se constată însă că, ulterior sesizării Curții Constituționale, Legea nr. 10/2001 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, dându-se textelor o nouă numerotare. Astfel, art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a devenit art. 50 alin. (2), fără a se modifica substanța reglementării. Prevederile legale criticate au următorul conținut: Art. 50 alin. (2): "Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință." În susținerea neconstituționalității acestor texte de lege autorii excepției invocă încălcarea prevederilor art. 15, 16, 44 și 136 din Constituție, potrivit cărora: - Art. 15: "(1) Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.

(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.";

- Art. 16: "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

(3) Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condițiile legii, de persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară. Statul român garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea acestor funcții și demnități.

(4) În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii Uniunii care îndeplinesc cerințele legii organice au dreptul de a alege și de a fi aleși în autoritățile administrației publice locale.";

- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

(4) Sunt interzise naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenței sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității.

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție.

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii.";

- Art. 136: "(1) Proprietatea este publică sau privată.

(2) Proprietatea publică este garantată și ocrotită prin lege și aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale.

(3) Bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietății publice.

(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică.

(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textul legal criticat pentru neconstituționalitate a făcut obiectul unei jurisprudențe constante a instanței de contencios constituțional. Astfel, prin numeroase decizii, excepția de neconstituționalitate ridicată cu privire la art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, raportată la aceleași texte constituționale, a fost respinsă ca neîntemeiată. În acest sens, cităm Decizia nr. 191 din 25 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 1 august 2002, Decizia nr. 71 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 1 aprilie 2003, Decizia nr. 69 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003, Decizia nr. 222 din 3 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 28 iulie 2003, și Decizia nr. 92 din 4 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 20 aprilie 2004. În aceste decizii s-a reținut, în esență, că, "în conflictul de interese legitime dintre adevăratul proprietar și subdobânditorul de bună-credință al bunului său imobil, a fost preferat cel din urmă. Recunoașterea prevalenței interesului subdobânditorului de bună-credință a fost impusă - în baza unor rațiuni cu o aplicare mult mai largă și care au creat un adevărat principiu - de preocuparea pentru asigurarea securității circuitului civil și a stabilității raporturilor juridice. Din punct de vedere juridic, soluția și-a aflat, așadar, suport în rațiuni de ordin pragmatic, concretizate în principiul validității aparenței în drept, a cărui esență este exprimată prin adagiul error communis facit jus". Consacrarea unei astfel de soluții legislative a fost impusă legiuitorului și de împrejurarea că în această materie eroarea comună cu privire la concordanța dintre aparență și realitate și-a avut suportul în cadrul legislativ în vigoare la acel moment, care confirma, cu forța unei prezumții juris et de jure, că proprietarul aparent, statul, este adevăratul proprietar. O atare împrejurare justifică pe deplin opțiunea legiuitorului de a conferi bunei-credințe o eficiență juridică similară celei din dreptul comun. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a impune o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția amintite își păstrează valabilitatea și în cauza de față. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Cătălina Stan în Dosarul nr. 2.332/Civ/2004 al Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 12 iulie 2005. PREȘEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent, Mădălina Ștefania Diaconu ___________