DECIZIE nr. 392/2005

Ion Predescu - președinte Aspazia Cojocaru - judecător Nicolae Cochinescu - judecător Constantin Doldur - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Iuliana Nedelcu - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140^2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Olimpia Grava în Dosarul nr. 421/P/2005 al Curții de Apel Pitești - Secția penală. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 387 D/2005, având ca obiect aceeași excepție, ridicată de Olimpia Grava în Dosarul nr. R-380/P/2005 al Curții de Apel Pitești - Secția penală. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 387 D/2005 la Dosarul nr. 386D/2005, care a fost primul înregistrat. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca nefondată, întrucât apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate ca fiind încălcate. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele: Prin încheierile din 22 și 26 aprilie 2005, pronunțate în dosarele nr. 421/P/2005 și nr. R-380/P/2005, Curtea de Apel Pitești - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconsti-tuționalitate a dispozițiilor art. 140^2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de învinuita Olimpia Grava în dosarele menționate având ca obiect soluționarea recursului declarat de aceasta împotriva Încheierii de ședință din data de 19 aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția penală, prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece nu prevăd posibilitatea declarării recursului și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, încălcându-se prin aceasta prevederile art. 21 și 20 din Constituție, precum și dispozițiile art. 5 pct. 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la convenție. Curtea de Apel Pitești - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 140^2 din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate nu îngrădesc, ci, dimpotrivă, permit accesul liber la justiție, fiind în concordanță cu dispozițiile și principiile Constituției și ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Avocatul Poporului apreciază ca fiind neîntemeiată critica de neconstituționalitate adusă dispozițiilor art. 140^2 din Codul de procedură penală, având în vedere că folosirea căilor de atac se realizează în condițiile legii. Se arată totodată că textele legale criticate sunt norme de procedură și reprezintă opțiuni ale legiuitorului, conforme cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție. De asemenea, invocând jurisprudența Curții Constituționale în legătură cu aplicarea art. 5 pct. 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, apreciază că dispozițiile art. 140^2 din Codul de procedură penală dau expresie dreptului persoanei arestate de a se plânge înaintea unui tribunal competent asupra măsurii de arestare sau deținere luate împotriva sa. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 140^2 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, având următorul cuprins: "Împotriva ordonanței procurorului prin care se dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea ori a măsurii obligării de a nu părăsi țara, învinuitul sau inculpatul poate face plângere în termen de 3 zile de la luarea măsurii, la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea se va soluționa în camera de consiliu. Citarea învinuitului sau inculpatului este obligatorie. Neprezentarea acestuia nu împiedică judecarea plângerii. Participarea procurorului la judecarea plângerii este obligatorie. Dosarul va fi înaintat instanței în termen de 24 de ore, iar plângerea se soluționează în termen de 3 zile. Instanța se pronunță în aceeași zi, prin încheiere. Când consideră că măsura preventivă este ilegală sau nu este justificată, instanța dispune revocarea ei. Plângerea învinuitului sau inculpatului împotriva ordonanței procurorului, prin care s-a dispus luarea măsurii preventive, nu este suspensivă de executare. Dosarul se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la soluționarea plângerii." În opinia autorului excepției aceste dispoziții de lege contravin prevederilor art. 21 și 20 din Constituție, precum și dispozițiilor art. 5 pct. 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și celor ale art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la convenție. Examinând excepția de neconstituționalitate formulată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată și, în consecință, urmează să fie respinsă. Curtea reține că prevederile art. 140^2 din Codul de procedură penală reglementează procedura prin care se poate ataca în fața instanței ordonanța procurorului prin care se dispune măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv măsura obligării de a nu părăsi țara. Textul mai sus menționat, prin necuprinderea unor prevederi speciale privind atacarea încheierii instanței, determină aplicabilitatea implicită a cadrului general în materie, respectiv a prevederilor art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, potrivit cărora încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs. Se constată că folosirea căilor de atac se realizează în condițiile legii, astfel cum prevede art. 129 din Constituție. Prin urmare, este de competența exclusivă a legiuitorului de a stabili care sunt căile de atac și în ce condiții pot fi exercitate, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, care prevede: "Competența [

] și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege." Faptul că încheierea de ședință prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, cum este cazul în speță, nu este supusă separat căii de atac a recursului nu aduce atingere dreptului unei persoane de a se adresa justiției sau a posibilității de a se folosi căile de atac stabilite de legea procedurală. Lipsa reglementării privind exercitarea căii de atac a recursului împotriva unor atare încheieri se justifică prin nevoia de a se evita tergiversarea inutilă a soluționării fondului cauzei. De asemenea, este de reținut că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește. Accesul liber la justiție nu înseamnă însă că el trebuie asigurat la toate căile de atac prevăzute de lege - apel, recurs -, deoarece, astfel cum s-a arătat, competența și căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situații diferite, sens în care s-a statuat prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994. În argumentarea excepției de neconstituționalitate se susține că lipsa unui recurs separat față de încheierea de ședință prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea este de natură a încălca prevederile art. 5 pct. 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la libertate și la siguranță, precum și pe cele ale art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la convenție, referitoare la dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală. Cu privire la aceste susțineri este de observat că dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale fac referire la necesitatea examinării "declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară". Astfel, se instituie obligativitatea existenței unui dublu grad de jurisdicție statuând că: "Orice persoană declarată vinovată de o infracțiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege." Prin urmare prevederile din Protocolul nr. 7 adițional la convenție vizează două grade de jurisdicție cu privire la judecata pe fond a cauzei și nu a contestării legalității și temeiniciei unor măsuri preventive, cum sunt cele din articolul vizat în excepția de neconstituționalitate. În ceea ce privește dispozițiile art. 5 pct. 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este de observat că acestea reglementează condițiile și garanțiile ce trebuie acordate unei persoane arestate sau deținute, care nu sunt aplicabile în speța de față. În plus, așa cum s-a menționat, încheierea instanței este atacabilă odată cu fondul, neputându-se invoca lipsa unei căi jurisdicționale de atac față de aceasta. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140^2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Olimpia Grava în dosarele nr. 421/P/2005 și nr. R-380/P/2005 ale Curții de Apel Pitești - Secția penală. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 12 iulie 2005. PREȘEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent, Florentina Geangu