DECIZIE nr. 327/2005

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Aurelia Rusu - procuror Mădălina Ștefania Diaconu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă și ale art. VII alin. (1), (2), (3) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, excepție ridicată de Ciobanu Filofteia în Dosarul nr. 1.816/2004 al Tribunalului Brașov, de Regia Autonomă de Gospodărire Comunală și Locativă Oltenița în Dosarul nr. 3.251/2004 al Judecătoriei Oltenița și de Societatea Comercială "Blind Română Construcții Blindaje Export-Import" - S.R.L. din Târgoviște în Dosarul nr. 477/2004 al Judecătoriei Târgoviște. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14 iunie 2005, fiind consemnate în încheierea din acea dată, când, la cererea autorului excepției din Dosarul nr. 37D/2005, Ciobanu Filofteia, ținând seama de prevederile art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, coroborate cu cele ale art. 260 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 21 iunie 2005. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele: Prin Încheierea din 10 ianuarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1.816/2004, Tribunalul Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de către Ciobanu Filofteia cu prilejul soluționării unui recurs civil. Prin Încheierea din 28 decembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 3.251/2004, Judecătoria Oltenița a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă și ale art. VII din Ordonanța Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, excepție ridicată de Regia Autonomă de Gospodărire Comunală și Locativă Oltenița. Prin Încheierea din 25 februarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 477/2004, Judecătoria Târgoviște a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Blind Română Construcții Blindaje Export-Import" - S.R.L. din Târgoviște. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, următoarele: Cu privire la dispozițiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, autorul excepției din Dosarul nr. 37D/2005 consideră că acestea încalcă prevederile art. 11 alin. (1) și (2), art. 20, art. 47 din Constituție, precum și pe cele ale art. 9 și art. 11 paragraful 1 și paragraful 2 teza întâi din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ale părții I pct. 1, 13, 24 și 30 din Carta socială europeană revizuită, ale art. 12, art. 13 paragraful 1 și art. 24 din aceeași cartă și ale art. 25 alin. 1 și art. 28 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, deoarece prevăd obligativitatea depunerii unei cauțiuni pentru suspendarea executării silite, în condițiile în care persoana care face cererea de suspendare este "o victimă pe care Statul a redus-o la zero lei/lună, prin suprimarea ilegală a exercițiului profesiei" și care nu are nici un venit. Autorul excepției din Dosarul nr. 298D/2005 consideră că art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă este neconstituțional, deoarece nu precizează motivele pentru care instanța de judecată poate dispune măsura suspendării. În aceste condiții, "art. 44 și 135 din Constituție sunt golite de conținut, [

], în sensul că proprietarul - în speță, creditorul - nu se poate bucura de prerogativele proprietății din cauza conduitei debitorului [

]" care uzează de dispozițiile art. 403 alin. (1) din Codul de procedură civilă pentru suspendarea executării. Cu privire la art. VII alin. (1), (2), (3) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, autorul excepției din Dosarul nr. 42D/2005 susține că aceste texte contravin dispozițiilor constituționale ale art. 47 alin. (1) privitor la nivelul de trai și art. 135 privitor la economia României. În acest sens arată că a încheiat un acord de împrumut subsidiar și de garanție cu Ministerul Finanțelor Publice, pe care însă nu l-a putut respecta în ceea ce privește rambursarea sumelor împrumutate. Ca urmare, la cererea Ministerului Finanțelor Publice, Administrația Finanțelor Publice Oltenița a declanșat procedura executării silite și a obținut poprirea sumelor aflate în conturile sale. Deoarece obiectul de activitate al autorului excepției îl constituie "producția și distribuția apei calde, furnizarea energiei termice, captarea, tratarea și distribuția apei, salubritatea orașului Oltenița", consideră că, prin efectul art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă și al Ordonanței Guvernului nr. 29/2004, "regia ar fi lipsită de o sumă importantă care este necesară achiziționării combustibilului", ceea ce ar duce atât la "lezarea drepturilor regiei, cât și ale beneficiarilor de servicii pe care aceasta le furnizează". Tribunalul Brașov apreciază că excepția de neconstitu-ționalitate nu este întemeiată, Curtea Constituțională pronunțându-se deja în mai multe rânduri și respingând excepțiile de neconstituționalitate ridicate. În speță, "prin prevederile Codului de procedură civilă nu se încalcă nici Legea fundamentală, nici convențiile internaționale la care România este parte. [

] De altfel, art. 406 din Codul de procedură civilă prevede expres bunurile care nu pot fi urmărite, asigurând în acest fel o protecție specială a debitorului". Judecătoria Oltenița apreciază, de asemenea, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată întrucât "prin stabilirea unei cauțiuni pentru cererile de suspendare a executării silite [

] nu se urmărește producerea unui prejudiciu contestatorului ci asigurarea" că nu se va tergiversa executarea silită. Judecătoria Târgoviște consideră, la rândul său, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât posibilitatea suspendării executării silite apără însuși dreptul de proprietate în cazul în care executarea silită a fost pornită sau se face cu nerespectarea dispozițiilor legale. Astfel, condiționată de plată unei cauțiuni care să acopere prejudiciile suferite de cealaltă parte în cazul în care contestația la executare nu este întemeiată, cererea de suspendare a executării silite nu încalcă dispozițiile Legii fundamentale. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată. Guvernul apreciază că textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate. Astfel, procedura contestației la executare asigură garanții suficiente pentru protecția dreptului de proprietate al tuturor părților implicate în proces, prin însuși faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar în cazul admiterii contestației și desființării titlului executoriu sau a înseși executării silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare acesteia. Totodată, apreciază că accesul la justiție este pe deplin respectat de dispozițiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, întrucât autorul cererii de suspendare are posibilitatea formulării unui recurs, inclusiv în ceea ce privește stabilirea cuantumului cauțiunii, în cazul în care apreciază că acesta este exagerat. Împrejurarea că, prin obligarea la plata cauțiunii a regiilor autonome de gospodărire locativă, acestea ar fi lipsite de o sumă importantă care este necesară achiziționării combustibilului, ceea ce ar duce atât la lezarea drepturilor regiei, cât și ale beneficiarilor de servicii pe care aceasta le furnizează în susținerea acesteia, "ține mai mult de modalitatea de stabilire a cuantumului cauțiunii de către instanță, deci de aplicarea practică a textului criticat în funcție de circumstanțele speței și mai puțin de pretinsa neconcordanță a acestuia cu prevederile constituționale invocate". Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII din Ordonanța Guvernului nr. 29/2004, "întreaga argumentație a autorului excepției subliniază imposibilitatea desfășurării activității debitoarei în situația în care executarea silită continuă, ceea ce evident nu reprezintă o problemă de neconstituționalitate, ci una legată de efectele aplicării în practică a procedurii executării silite". Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. VII din Ordonanța Guvernului nr. 29/2004 și art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă sunt constituționale întrucât "instituirea prin textele de lege criticate a unor obligații financiare ale Ministerului Finanțelor Publice față de Banca Națională a României, rezultate din neefectuarea decontării în lei a plăților făcute de Banca Națională a României, asigură tocmai protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară", iar "faptul că, până la soluționarea contestației la executare" instanța competentă poate suspenda executarea obligând contestatorul la plata unei cauțiuni "nu contravine sub nici un aspect principiilor consacrate prin art. 135 din Constituție". Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 26 iulie 1993, modificat prin art. I pct. 156 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, precum și dispozițiile art. VII alin. (1), (2), (3) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 116/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 22 aprilie 2004. Textele criticate au următorul conținut: - Art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă: "Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel."; - Art. VII alin. (1)-(4) din Ordonanța Guvernului nr. 29/2004: "(1) Obligațiile financiare ale Ministerului Finanțelor Publice față de Banca Națională a României, rezultate din neefectuarea decontării în lei a plăților făcute de Banca Națională a României în contul serviciului datoriei publice externe pentru anii 2002-2003 aferente împrumuturilor externe contractate de stat și subîmprumutate beneficiarilor finali prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță, au ca sursă de plată și se achită de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul de risc pentru garanții de stat pentru împrumuturi externe, constituit în baza Legii datoriei publice nr. 81/1999.

(2) Sumele alocate din fondul de risc pentru garanții de stat pentru împrumuturi externe vor fi regularizate cu bugetul de stat.

(3) Ministerul Finanțelor Publice va acționa în vederea recuperării integrale a sumelor prevăzute la alin. (1) de la beneficiarii împrumuturilor externe, la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României în vigoare la data plății la extern, conform prevederilor din acordurile de împrumut subsidiar și de garanție încheiate cu aceștia.

(4) Sumele recuperate de Ministerul Finanțelor Publice în condițiile alin. (3) se virează la fondul de risc pentru garanții de stat pentru împrumuturi externe, în vederea reîntregirii acestuia [

]".

Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 11 alin. (1) și (2), ale art. 20, 44, 47 și 135, care au următorul conținut: - Art. 11 alin. (1) și (2): "(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.";

- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

(4) Sunt interzise naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenței sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității.

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție.

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii.";

- Art. 47: "(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.

(2) Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetățenii au dreptul și la măsuri de asistență socială, potrivit legii.";

- Art. 135: "(1) Economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență.

(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;

b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară;

c) stimularea cercetării științifice și tehnologice naționale, a artei și protecția dreptului de autor;

d) exploatarea resurselor naturale, în concordanță cu interesul național;

e) refacerea și ocrotirea mediului înconjurător, precum și menținerea echilibrului ecologic;

f) crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții;

g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanță cu obiectivele Uniunii Europene."

De asemenea, autorul excepției din Dosarul nr. 37D/2005 a invocat și încălcarea următoarelor prevederi din acte internaționale la care România este parte: - Art. 9 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974: "Statele părți la prezentul Pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană la securitate socială, inclusiv asigurări sociale."; - Art. 11 din același pact: "1. Statele părți la prezentul Pact recunosc dreptul oricărei persoane la un nivel de trai suficient pentru ea însăși și familia sa, inclusiv hrană, îmbrăcăminte și locuință suficiente, precum și la o îmbunătățire continuă a condițiilor sale de existență. Statele părți vor lua măsuri potrivite pentru a asigură realizarea acestui drept și recunosc în acest scop importanța esențială a unei cooperări internaționale liber consimțite. 2. Statele părți la prezentul Pact, recunoscând dreptul fundamental pe care îl are orice persoană de a fi protejată de foame, vor adopta, fiecare în parte și prin cooperare internațională, măsurile necesare, inclusiv programe concrete."; - Dispoziții din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, și anume: ● Partea I, pct. 1: "Orice persoană trebuie să aibă posibilitatea de a-și câștiga existența printr-o muncă liber întreprinsă."; ● Partea I, pct. 13: "Orice persoană lipsită de resurse suficiente are dreptul la asistență socială și medicală."; ● Partea I, pct. 24: "Toți lucrătorii au dreptul la protecție în caz de concediere."; ● Partea I, pct. 30: "Orice persoană are dreptul la protecție împotriva sărăciei și a excluderii sociale."; ● Art. 12 "Dreptul la securitate socială: "În vederea exercitării efective a dreptului la securitate socială, părțile se angajează: 1. să stabilească sau să mențină un regim de securitate socială; 2. să mențină regimul de securitate socială la un nivel satisfăcător, cel puțin egal cu cel necesar pentru ratificarea Codului european de securitate socială; 3. să depună eforturi pentru a aduce treptat regimul de securitate socială la un nivel mai ridicat; 4. să ia măsuri, prin încheierea de acorduri bilaterale sau multilaterale corespunzătoare sau prin alte mijloace și sub rezerva condițiilor stipulate în aceste acorduri, pentru a asigura:

a) egalitatea de tratament între cetățenii fiecărei părți și cetățenii celorlalte părți în ceea ce privește drepturile de securitate socială, inclusiv păstrarea avantajelor acordate de legislațiile de securitate socială, indiferent de deplasările pe care persoanele protejate le-ar putea efectua între teritoriile părților;

b) acordarea, menținerea și restabilirea drepturilor de securitate socială prin mijloace precum totalizarea perioadelor de asigurare sau de angajare, îndeplinite conform legislației fiecăreia dintre părți.";

● Art. 13 "Dreptul la asistență socială și medicală" paragraful 1: "În vederea exercitării efective a dreptului la asistență socială și medicală, părțile se angajează: 1. să vegheze ca orice persoană care nu dispune de resurse suficiente și care nu este în măsură să și le procure prin propriile mijloace sau să le primească dintr-o altă sursă, în special prin prestații rezultate dintr-un regim de securitate socială, să poată beneficia de o asistență corespunzătoare și, în caz de boală, de îngrijirile impuse de starea sa [

]; ● Art. 24 "Dreptul la protecție în caz de concediere": "În vederea asigurării exercitării efective a dreptului la protecție în caz de concediere, părțile se angajează să recunoască:

a) dreptul lucrătorilor de a nu fi concediați fără un motiv întemeiat, legat de aptitudinea sau de conduita acestora ori de cerințele de funcționare a întreprinderii, a instituției sau a serviciului;

b) dreptul lucrătorilor concediați fără motiv întemeiat la o indemnizație adecvată sau la o altă reparație corespunzătoare.

În acest scop, părțile se angajează să asigure ca un lucrător care consideră că a făcut obiectul unei măsuri de concediere fără un motiv întemeiat să aibă drept de apel împotriva acestei măsuri în fața unui organ imparțial."; - Art. 25 alin. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: "Orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea și bunăstarea lui și familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrânețe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistență, în urma unor împrejurări independente de voința sa. [

] "; - Art 28 din aceeași declarație: "Orice persoană are dreptul la o orânduire socială și internațională în care drepturile și libertățile expuse în prezenta Declarație pot fi pe deplin înfăptuite." Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele: I. Cu privire la art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că dispozițiile acestuia au mai făcut, în numeroase rânduri, obiectul controlului de constituționalitate, de fiecare dată Curtea constatând că acestea sunt constituționale (spre exemplu, Decizia nr. 108 din 22 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 22 martie 2005, Decizia nr. 227 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 28 mai 2004, Decizia nr. 375 din 28 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 14 octombrie 2004, și Decizia nr. 404 din 7 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 8 noiembrie 2004). În aceste decizii Curtea a constatat că "art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă reglementează condițiile procedurale de admisibilitate a unui capăt de cerere intermediar, formulat prin cererea introductivă sau separat, în cadrul contestației la executare". Textul de lege criticat constituie o normă de procedură, iar potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Instituirea obligației de plată a cauțiunii, ca o condiție a suspendării executării, are o dublă finalitate, și anume, pe de o parte, de a constitui o garanție pentru creditor în ceea ce privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, și, pe de altă parte, de a preveni și limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici. Întrucât plata cauțiunii nu constituie o condiție de admisibilitate a contestației la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executării silite, instituirea acestei obligații nu poate fi calificată ca o modalitate de a restrânge accesul liber la justiție. Constituția, consacrând dreptul fundamental de acces liber la justiție, nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiții, reguli de procedură, în privința exercitării acestui drept. Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil trebuie asigurat tuturor părților din proces. Jurisprudența Curții Constituționale este în concordanță și cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în cauza Z. și alții contra Marii Britanii, 2001, a statuat, de principiu, că accesul liber la justiție nu este absolut, el putând fi supus "unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție, ordonanțele care impun depunerea unei cauțiuni judicatum solvi [

]". Deoarece nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză. II. Cu privire la art. VII alin. (1), (2), (3) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, Curtea reține că, în speță, autorul excepției a contractat un împrumut fără a-și respecta obligația de rambursare a acestuia și a determinat începerea procedurii executării silite, prin poprirea sumelor aflate în conturile sale bancare. Împrejurarea că autorul excepției este un prestator de servicii publice de gospodărire comunală și că executarea silită va afecta buna desfășurare a activităților acestuia nu constituie o cauză de neconstituționalitate a reglementărilor legale criticate. Este evident faptul că perturbarea activității de prestare a serviciilor publice comunale nu este rezultatul vreunei contradicții între Ordonanța Guvernului nr. 29/2004 și Legea fundamentală, ci consecința directă a conduitei debitorului rău-platnic. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă și ale art. VII alin. (1), (2), (3) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, excepție ridicată de Ciobanu Filofteia în Dosarul nr. 1.816/2004 al Tribunalului Brașov, de Regia Autonomă de Gospodărire Comunală și Locativă Oltenița în Dosarul nr. 3.251/2004 al Judecătoriei Oltenița și de Societatea Comercială "Blind Română Construcții Blindaje Export-Import" - S.R.L. din Târgoviște în Dosarul nr. 477/2004 al Judecătoriei Târgoviște. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 21 iunie 2005. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Mădălina Ștefania Diaconu