DECIZIE nr. 244/2005

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Constantin Doldur - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Ion Tiucă - procuror Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000, ridicată de Chen Ping, Wang Jianping și Hong Xueyan în dosarele nr. 1.601/RF/2004, nr. 2.096/RF/2004 și nr. 3.926/RF/2004 ale Tribunalului București - Secția a VIII-a pentru conflicte de muncă și litigii de muncă. În ședința din 21 aprilie 2005 Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea dosarelor nr. 13D/2005 și 14D/2005 la Dosarul nr. 12D/2005 care a fost înregistrat primul, urmând să soluționeze prin decizia de față excepția de neconstituționalitate ridicată în cele trei dosare. La apelul nominal răspunde Chen Ping, asistat de traducător de limba chineză. Lipsesc ceilalți autori ai excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, partea prezentă solicită admiterea excepției conform concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, întrucât prevederile criticate pentru neconstituționalitate au fost modificate. Astfel, art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 prevede, ca motiv de acordare a protecției umanitare condiționate, riscul de a fi supus torturii, tratamentului sau pedepselor inumane ori degradante. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele: Prin încheierile din 14 octombrie 2004 și 25 octombrie 2004, pronunțate în dosarele nr. 1.601/RF/2004, nr. 2.096/RF/2004 și nr. 3.926/RF/2004, Tribunalul București - Secția a VIII-a pentru conflicte de muncă și litigii de muncă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000, excepție ridicată de Chen Ping, Wang Jianping și Hong Xueyan în cauzele civile având ca obiect soluționarea recursurilor declarate de aceștia împotriva sentințelor prin care au fost respinse, ca neîntemeiate, plângerile lor împotriva hotărârilor Oficiului Național pentru Refugiați. În motivările excepției de neconstituționalitate, asemănătoare în cele trei dosare, autorii acesteia susțin că dispozițiile art. 5 lit. a), b) și c) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 contravin prevederilor art. 22 alin. (1) și (2) din Constituție, precum și celor ale art. 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În susținerea excepției se arată că dispozițiile criticate sunt neconstituționale, deoarece "limitează cazurile de acordare a protecției umanitare condiționate numai la situațiile în care riscul vătămării dreptului la viață, precum și riscul de tortură sau tratamente inumane sau degradante are la bază unul din motivele definiției Convenției de la Geneva, 1951: rasă, religie, naționalitate, opinii politice, apartenența la un anumit grup social", fără a include "în motivele de acordare a protecției umanitare pedepsele inumane sau degradante, diferența între tratamente și pedepse constând în caracterul instituționalizat al actelor". Totodată se susține că, "prin omisiunea riscului de pedepse inumane sau degradante ca motiv de acordare a protecției umanitare necondiționate, prevederile criticate limitează și mai mult cazurile de incidență, ceea ce constituie o altă încălcare a caracterului absolut și necondiționat al dispozițiilor constituționale și convenționale arătate". Referitor la acest aspect se arată că "includerea riscului de pedepse inumane sau degradante ca motiv de acordare a protecției umanitare [este] unul din puținele cazuri în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului face un control de convenționalitate a legii interne. În condițiile în care cel mai adesea Curtea Europeană se abține de a face aprecieri cu privire la dispozițiile legii naționale, caracterul absolut al protecției instituite prin art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale o determină să declare ca neconvențională o lege represivă". Autorii excepției apreciază că, spre deosebire de art. 5 lit. a), b) și c) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000, atât prevederile art. 22 alin. (1) și (2) din Constituție, cât și cele ale art. 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale "sunt incidente în toate cazurile existenței riscului vătămării dreptului la viață, precum și riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane sau degradante, indiferent de motive". Totodată consideră că prevederile criticate, "prin condiționarea acordării protecției umanitare de dovedirea existenței temerii bine întemeiate de persecuție pentru unul sau mai multe dintre motivele definiției Convenției de la Geneva, 1951, exclud de la protecție persoanele care, deși nu îndeplinesc condiția temerii bine întemeiate de persecuție pentru motivele definiției, oferă suficiente motive serioase să se creadă că sunt expuse, în țara de origine, riscului vătămării dreptului la viață, precum și riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane sau degradante [aplicate] altor cauze decât cele de persecuție pentru motivele definiției". Tribunalul București - Secția a VIII-a pentru conflicte de muncă și litigii de muncă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât "prin tratamente inumane sau degradante se înțeleg și pedepsele inumane sau degradante, raporturile fiind de la gen la specie". În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Guvernul, în punctele sale de vedere asemănător formulate în cele trei dosare, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că prin Decizia nr. 151 din 17 aprilie 2003 Curtea Constituțională a constatat că " art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 «a reglementat, ca formă de protecție pentru străinul care nu îndeplinește condițiile acordării statutului de refugiat, posibilitatea acordării protecției umanitare condiționate. Acest beneficiu acordat de statul român

se află în deplină concordanță cu prevederile constituționale prin care se consfințește dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, prevăzute de art. 22 din Constituție»". În ceea ce privește susținerea că dispozițiile art. 5 lit. a), b) și c) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 contravin prevederilor art. 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în punctul de vedere al Guvernului se arată următoarele: "Principalul scop al articolelor 2 și 3 din convenție îl reprezintă protejarea vieții, a demnității umane și a integrității fizice și mentale a persoanei. Obligațiile ce incumbă unui stat, pe tărâmul articolului 3 din convenție, nu se limitează numai la obligația negativă, aceea de a nu practica tortura și de a nu aplica tratamente inumane și degradante, ci include și o obligație pozitivă, aceea de a proteja orice persoană aflată sub jurisdicția sa contra unei situații iremediabile de pericol de a fi supusă la rele tratamente, chiar dacă acest risc ar urma să se materializeze în afara teritoriului său. În felul acesta, articolul 3 va fi încălcat ori de câte ori o persoană este extrădată sau expulzată către o țară în care riscă să fie supusă unor tratamente inumane." Astfel, Guvernul consideră că textul criticat, prin reglementarea acordării protecției umanitare condiționate, "reprezintă tocmai asumarea de către stat a obligației sale pozitive, aceea de a oferi o formă de protecție persoanei care, neîndeplinind condițiile pentru acordarea statutului de refugiat, ar fi expusă pericolului ca, în situația în care ar fi returnată în țara de origine, să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante". Referitor la critica formulată în sensul că textul de lege nu prevede, ca motiv de acordare a protecției umanitare condiționate, și situația unei persoane care riscă, în cazul returnării sale în țara de origine, să fie supusă la pedepse inumane și degradante, Guvernul arată că " Ordonanța Guvernului nr. 102/2000, în forma sa inițială (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000), prevedea în art. 5 lit. b) riscul de a fi supus la tortură sau tratamente inumane și degradante. Ca urmare a modificărilor și completărilor, aceasta a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004. Astfel, art. 5 pct. 2 prevede, ca motiv de acordare a protecției umanitare condiționate, riscul de a fi supus torturii, tratamentului sau pedepselor inumane ori degradante". În legătură cu susținerea că dispozițiile criticate limitează cazurile de acordare a protecției umanitare condiționate numai în situațiile în care riscul de tortură sau tratamente inumane sau degradante are la bază unul dintre motivele următoare: rasă, religie, naționalitate, opinii politice, apartenența la un anumit grup social, Guvernul menționează Decizia nr. 291/2001 prin care Curtea Constituțională a constatat că "aprecierea conținutului și a înțelesului termenilor dintr-un text de lege, precum și a gradului de obiectivitate a criteriilor stabilite de legiuitor pentru adoptarea unor acte de decizie de către autoritățile chemate să aplice legea, cu alte cuvinte, interpretarea legii, nu intră în competența justiției constituționale, ci în competența instanțelor de drept comun". De altfel, referitor la această susținere Guvernul apreciază că textul de lege criticat nu face nici o referire la motivele care ar putea genera riscul de tortură sau tratamente inumane sau degradante. Avocatul Poporului, în punctele sale de vedere identice în cele trei dosare, consideră că prevederile criticate sunt constituționale. În motivarea acestui punct de vedere se arată că "Stabilirea prin dispozițiile legale indicate a condițiilor în care se poate acorda protecția umanitară condiționată este în deplină concordanță cu prevederile constituționale prin care se consfințește dreptul la viață și la integritate fizică și psihică. Astfel, protecția umanitară condiționată se poate acorda străinului care nu îndeplinește condițiile pentru acordarea statutului de refugiat și cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în țara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale". În acest sens, este menționată Decizia Curții Constituționale nr. 151/2003. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților în România, aprobată prin Legea nr. 323/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001, cu modificările ulterioare. Examinând excepția de neconstituționalitate formulată în cauză, Curtea constată că autorii excepției fac referire în mod eronat la dispozițiile " art. 5 lit. a), b) și c) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000, modificată prin Legea nr. 323/2001 ". La data ridicării excepției de neconstituționalitate, dispozițiile criticate ale Ordonanței Guvernului nr. 102/2000 erau modificate prin art. I pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 43/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 31 ianuarie 2004, aprobată prin Legea nr. 176/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 25 mai 2004. Ulterior acestor modificări Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004. În prezent textul criticat pentru neconstituționalitate are următorul cuprins: - Art. 5: "Protecția umanitară condiționată se poate acorda străinului care nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1) și cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în țara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale constând în: 1. condamnarea la pedeapsa cu moartea sau executarea unei astfel de pedepse; sau 2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; sau 3. o amenințare serioasă, individuală, la adresa vieții sau integrității, ca urmare a violenței generalizate în situații de conflict armat intern sau internațional, dacă solicitantul face parte din populația civilă." - Art. 2 alin. (1), la care face referire textul criticat, are următorul cuprins: "Statutul de refugiat se poate acorda la cerere străinului care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe considerente de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup social sau opinie politică, se află în afara țării sale de origine și care nu poate primi sau, ca urmare a acestei temeri, nu dorește protecția acestei țări." Dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției au următorul cuprins: - Art. 22 alin. (1) și (2): "(1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant."

Autorul excepției a invocat și încălcarea dispozițiilor art. 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, al căror cuprins este următorul: - Art. 2: "1. Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege. 2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezultă dintr-o recurgere absolut necesară la forță:

a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenței ilegale;

b) pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deținute;

c) pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecție."

- Art. 3: "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante." Critica de neconstituționalitate constă, în esență, în susținerea că, pe de o parte, textul criticat limitează cazurile de acordare a protecției umanitare condiționate numai la situațiile în care riscul vătămării dreptului la viață, precum și riscul de tortură, tratamente inumane sau degradante, au la bază unul din motivele Convenției de la Geneva din 1951: rasa, religia, naționalitatea, opiniile politice, apartenența la un grup social, iar, pe de altă parte, dispozițiile criticate "nu includ în motivele de acordare a protecției umanitare pedepsele inumane sau degradante". Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că susținerile autorilor excepției sunt neîntemeiate, întrucât textul de lege criticat pentru neconstituționalitate nu contravine prevederilor art. 22 alin. (1) și (2) din Constituție și celor ale art. 2 din Convenție pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Curtea observă, de asemenea, că textul de lege criticat era modificat la data ridicării excepției de neconstituționalitate prin Ordonanța Guvernului nr. 43/2004, în sensul includerii, la pct. 2 al art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000, pe lângă prevederile referitoare la tortură și tratamente inumane sau degradante, și a celor privind pedepsele inumane sau degradante, a căror lipsă era invocată în motivarea excepției, astfel că acesta nu încalcă nici prevederile art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În jurisprudența sa, Curtea, prin Decizia nr. 151 din 17 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 25 aprilie 2003, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000, constatând că nu sunt încălcate prevederile art. 22 din Constituție. Totodată, a reținut că "legiuitorul, prin textul de lege criticat, a reglementat, ca formă de protecție pentru străinul care nu îndeplinește condițiile acordării statutului de refugiat, posibilitatea acordării protecției umanitare condiționate. Acest beneficiu acordat de statul român [

] este în deplină concordanță și cu reglementările internaționale referitoare la statutul și regimul refugiaților." Soluția pronunțată prin decizia menționată precum și considerentele care au stat la baza acesteia își mențin valabilitatea și în cauza de față, neintervenind elemente noi de natură să modifice jurisprudența Curții. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților, ridicată de Chen Ping, Wang Jianping și Hong Xueyan în dosarele nr. 1.601/RF/2004, nr. 2.096/RF/2004 și nr. 3.926/RF/2004 ale Tribunalului București - Secția a VIII-a pentru conflicte de muncă și litigii de muncă. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 10 mai 2005. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta