DECIZIE nr. 133/2005

Constantin Doldur - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Nicoleta Grigorescu - procuror Marieta Safta - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (2) și (3), art. 22, art. 29 și a celor cuprinse în secțiunea a 3-a și secțiunea a 4-a ale cap. III din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, precum și a dispozițiilor art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, excepție ridicată de Ion Marin în dosarele nr. 2.900/2003 și nr. 2.193/2004 ale Tribunalului Gorj - Secția penală, precum și de Sorin Popescu și Ion Nicolae în Dosarul nr. 2.900/2003 al Tribunalului Gorj - Secția penală, cât privește dispozițiile art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000, cuprinse în cap. III secțiunea a 3-a a acestei legi. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 24 februarie 2005, când s-a dispus și conexarea Dosarului nr. 566 D/2004 la Dosarul nr. 565 D/2004, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 3 martie 2005. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele: Prin încheierile din 30 septembrie 2004 Tribunalul Gorj - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (2) și (3), art. 22, art. 29 și a celor cuprinse în secțiunea a 3-a și secțiunea a 4-a ale cap. III din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, precum și a dispozițiilor art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, excepție ridicată de Ion Marin în dosarele nr. 2.900/2003 și nr. 2.193/2004 ale Tribunalului Gorj - Secția penală, precum și de Sorin Popescu și Ion Nicolae în Dosarul nr. 2.900/2003 al Tribunalului Gorj - Secția penală, cât privește dispozițiile art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000, cuprinse în cap. III secțiunea a 3-a a acestei legi. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (2) și (3), art. 22, art. 29 și a celor cuprinse în secțiunea a 3-a și secțiunea a 4-a ale cap. III din Legea nr. 78/2000, precum și a dispozițiilor art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 se susține, în esență, că Parchetul Național Anticorupție nu era competent să efectueze urmărirea penală în cauză și că instanța învestită cu judecarea cauzei nu a fost legal compusă în raport cu necesitatea ca măcar una dintre infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată să fi fost o infracțiune de corupție propriu-zisă, definită ca atare de art. 5 alin. (1) și secțiunea a 2-a a cap. III din Legea nr. 78/2000. Se apreciază că acest fapt este de natură să conducă la "discriminarea cetățenilor chemați în justiție care beneficiază de drepturi și libertăți consacrate prin Constituție și Codul de procedură penală, sunt egali în fața legii și autorităților publice, au dreptul la un proces echitabil și pentru care justiția se înfăptuiește în numele legii, este unică, imparțială și egală pentru toți". Critica referitoare la art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000 constă în susținerea că punerea sub acuzare și trimiterea în judecată a inculpaților nu s-au efectuat ca urmare a încălcării de către aceștia a vreunei dispoziții a legii, ci ca urmare a încălcării unor "circulare, scrisori, care se spune că au caracter de norme interne cu aplicabilitate limitată în funcție de politica băncii" și pe care, având caracter confidențial, inculpații nu aveau de unde să le cunoască. Se apreciază că în acest mod se încalcă principiul constituțional consacrat de art. 23 alin. (12), potrivit căruia nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii, precum și prevederile art. 1 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Tribunalul Gorj - Secția penală, exprimându-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate invocate în cauză, apreciază că aceasta este neîntemeiată. Se arată, în esență, că "argumentele părților care au invocat această excepție sunt fără suport, acestea vizând eventual împrejurări de calificare juridică și de interpretarea legii, respectiv stabilirea competenței și compunerii legale a completului de judecată, dispozițiile legale menționate necontravenind prevederilor constituționale". Cât privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000, se mai arată că "trimiterea la art. 1 Protocolul 4 din C.E.D.O. [

] este neavenită, prevederea Convenției referindu-se la o imposibilitate de executare a unei obligații contractuale licit asumate". În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Guvernul apreciază că susținerile invocate în motivarea excepției vizează probleme referitoare la stabilirea competenței materiale a organelor judiciare, respectiv de compunere a instanței, care nu constituie "chestiuni de constituționalitate a unor dispoziții legale", astfel încât, față de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Se mai arată că art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000, criticat, de asemenea, ca fiind neconstituțional, nu contravine art. 1 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât normele criticate nu sancționează simpla imposibilitate fortuită sau culpabilă de executare a unei obligații civile, ci intenția frauduloasă, manifestată prin scopul special pe care îl urmărește făptuitorul, constând în obținerea pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase. În concluzie, se apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În susținerea acestei opinii arată că dispozițiile art. 5 alin. (2) și (3), art. 22, art. 29 și prevederile cuprinse în secțiunea a 3-a și secțiunea a 4-a ale cap. III Infracțiuni din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție nu îngrădesc sub nici un aspect dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, întrucât aprecierea și administrarea probelor de către procuror în cursul urmăririi penale au ca finalitate aflarea adevărului, lămurirea cauzei penale sub toate aspectele și justa soluționare a acesteia de către instanța de judecată, aspecte care contribuie la îndeplinirea exigențelor care condiționează, într-o societate democratică, procesul echitabil. De asemenea, aceleași texte, precum și dispozițiile art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 nu conțin, în opinia Avocatului Poporului, norme contrare principiului universalității, egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și nici principiului unicității, imparțialității și egalității justiției. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 5 alin. (2) și (3), art. 22, art. 29, cele cuprinse în secțiunea a 3-a și secțiunea a 4-a ale cap. III din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, precum și dispozițiile art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție. Ulterior sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, prin Legea nr. 521/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.123 din 29 noiembrie 2004, dispozițiile cuprinse în secțiunea a 3-a a cap. III din Legea nr. 78/2000 au fost completate prin adăugarea unui nou articol, 13^2, iar art. 17 lit. d) din secțiunea a 4-a a aceluiași capitol a fost modificat. Atât completarea, cât și modificarea relevate vizează infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, în două ipostaze: ca infracțiuni asimilate celor de corupție, respectiv ca infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție. De asemenea, ulterior sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 a fost modificat succesiv prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.097 din 24 noiembrie 2004, și prin Legea nr. 601/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.227 din 20 decembrie 2004. În jurisprudența sa Curtea Constituțională a statuat în mod constant că, în cazul în care, după invocarea unei excepții de neconstituționalitate în fața instanțelor judecătorești, prevederea supusă controlului a fost modificată, Curtea se pronunță asupra prevederii legale în noua sa redactare, numai dacă soluția legislativă din legea sau ordonanța modificată este, în principiu, aceeași cu cea dinaintea modificării. Întrucât în cauză această cerință este îndeplinită, Curtea urmează să se pronunțe asupra dispozițiilor art. 5 alin. (2) și (3), art. 22, art. 29, a celor cuprinse în secțiunea a 3-a și secțiunea a 4-a ale cap. III din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, precum și asupra dispozițiilor art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, cu modificările și completările ulterioare. Art. 5 alin (2) și (3), art. 22 și art. 29 din Legea nr. 78/2000 au următorul cuprins: - Art. 5 alin. (2) și (3): "(2) În înțelesul prezentei legi, sunt infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție infracțiunile prevăzute la art. 10-13.

(3) Prevederile prezentei legi sunt aplicabile și infracțiunilor menționate la art. 17, care sunt în legătură directă cu infracțiunile de corupție sau cu cele asimilate acestora.";

- Art. 22: "În cazul infracțiunilor prevăzute în prezenta lege, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror."; - Art. 29: "(1) Pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate.

(2) La judecătorii, tribunale și curțile de apel, completele specializate sunt formate din 2 judecători."

Dispozițiile cuprinse în secțiunea a 3-a Infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție și secțiunea a 4-a Infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție din cap. III Infracțiuni al Legii nr. 78/2000 sunt criticate în integralitate. Dispozițiile art. 10 lit. b) și c) din cadrul secțiunii a 3-a a cap. III al legii, criticate distinct în cadrul excepțiilor de neconstituționalitate invocate de inculpații Sorin Popescu și Ion Nicolae, au următorul cuprins: - Art. 10: "Sunt pedepsite cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite: [

]

b) acordarea de credite sau de subvenții cu încălcarea legii sau a normelor de creditare, neurmărirea, conform legii sau normelor de creditare, a destinațiilor contractate ale creditelor sau subvențiilor ori neurmărirea creditelor restante;

c) utilizarea creditelor sau a subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate."

Art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, care face, de asemenea, obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate de Ion Marin în dosarele menționate, reglementează competența materială și după calitatea persoanei a Parchetului Național Anticorupție. În motivarea excepției sunt invocate dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5), care consacră supremația Constituției și a legilor în România, ca stat de drept, ale art. 15 alin. (1), referitoare la universalitatea drepturilor și libertăților fundamentale, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3), care consacră dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 23 alin. (1) și (12), care consacră inviolabilitatea libertății individuale și a siguranței persoanei, respectiv principiul legalității pedepsei, și cele ale art. 124 alin. (1) și (2) privind înfăptuirea justiției. De asemenea, în motivarea criticii de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000 se invocă și art. 1 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căruia "Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligație contractuală". Examinând excepția de neconstituționalitate formulată, Curtea constată că excepția și motivele invocate în susținerea ei nu privesc, în realitate, constituționalitatea textelor criticate, ci modul de interpretare și de aplicare a acestora. Or, sub acest aspect, Curtea a statuat în repetate rânduri că nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspecte de aplicare a legii, acestea urmând a fi soluționate de către instanța de judecată. Atât interpretarea conținutului unor norme juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii la situațiile de fapt deduse judecății, cât și, în speță, aprecierea legalității activității desfășurate de organele de urmărire penală sunt de competența exclusivă a instanțelor judecătorești. Curtea reține că a răspunde criticilor autorilor excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (2) și (3), art. 22, art. 29 și a celor cuprinse în secțiunea a 3-a și secțiunea a 4-a ale cap. III din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, precum și a dispozițiilor art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, excepție ridicată de Ion Marin în dosarele nr. 2.900/2003 și nr. 2.193/2004 ale Tribunalului Gorj - Secția penală, precum și de Sorin Popescu și Ion Nicolae în Dosarul nr. 2.900/2003 al Tribunalului Gorj - Secția penală, cât privește dispozițiile art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000, cuprinse în cap. III secțiunea a 3-a a acestei legi. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 3 martie 2005. PREȘEDINTE,

CONSTANTIN DOLDUR

Magistrat-asistent, Marieta Safta _________________