DECIZIE nr. 70/2005

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Constantin Doldur - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Dana Titian - procuror Maria Bratu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 190 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, excepție ridicată de Gabriele Pietromaria Zanocchio în Dosarul nr. 3.480/2004 al Tribunalului București - Secția a VI-a comercială. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că textul legal criticat nu contravine dispozițiilor constituționale invocate. Precizează că autorul excepției este nemulțumit de faptul că prevederile criticate nu se aplică în circumstanțe asemănătoare cu cele prevăzute pentru societățile comerciale pe acțiuni. Or, a accepta această critică ar însemna transformarea instanței de contencios constituțional în legislator pozitiv, ceea ce contravine art. 61 din Constituție. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 17 iunie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 3.480/2004, Tribunalul București - Secția a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 190 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, excepție ridicată de Gabriele Pietromaria Zanocchio într-un proces având ca obiect o acțiune în constatare a inexistenței dreptului de convocare de către pârât a adunării generale a unei societăți comerciale cu răspundere limitată. În motivarea excepției se susține, în esență, că dispozițiile art. 190 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 sunt neconstituționale în raport cu art. 16 alin. (1) și art. 44 alin. (2) din Constituție, în măsura "în care oprește asociații neadministratori, care dețin un procent semnificativ din capitalul social, să obțină convocarea adunării generale a asociaților". În opinia autorului excepției, în acest fel se creează o discriminare în ceea ce privește ocrotirea aceluiași drept. De aceea, el consideră că și în cazul societăților comerciale cu răspundere limitată ar trebui să existe posibilitatea convocării adunării generale în condiții similare cu cele prevăzute de art. 119 din aceeași lege, text care reglementează condițiile în care poate fi convocată adunarea generală a acționarilor în cazul societăților comerciale pe acțiuni. Instanța de judecată consideră că excepția este întemeiată. În acest sens arată că norma criticată nu permite asociaților neadministratori care dețin un procent semnificativ din capitalul social al unei societăți cu răspundere limitată să obțină convocarea adunării generale a asociaților în cazul în care asociatul administrator nu solicită convocarea acesteia. O asemenea posibilitate este prevăzută de art. 119 din Legea nr. 31/1990 în cazul societăților comerciale pe acțiuni. În acest fel, susține instanța, se creează o discriminare rezultată din reglementarea juridică diferită, în funcție de tipul de societate comercială. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Guvernul apreciază excepția ca neîntemeiată. Se arată că dispozițiile art. 190 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 cuprind o reglementare similară în conținut celei cuprinse în art. 119 alin. (1) din aceeași lege. Prin urmare, "nu se poate accepta că acordarea unei facultăți reprezintă o încălcare a drepturilor constituționale, ci, dimpotrivă, o măsură prin care se asigură exercitarea atributelor aferente acestor drepturi". În ceea ce privește lipsa unei dispoziții exprese care să permită asociaților din societățile cu răspundere limitată "exercitarea facultății de a sesiza instanța judecătorească în vederea convocării adunării generale a asociaților", arată că textul nu restricționează extinderea aplicării art. 119 alin. (1) și la societățile cu răspundere limitată, potrivit principiului ubi eadem ratio, ibi eadem solutio. O asemenea soluție este posibilă având în vedere faptul că ceea ce urmărește legea în acest caz este protejarea intereselor asociaților. De asemenea, susține "că acordarea unei facultăți neînsoțită de posibilitatea exercitării sale" ar conduce la ineficacitatea prevederilor legale respective. Or, o asemenea interpretare este contrară principiului actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat. Prin urmare, pe cale de interpretare, și în cazul societăților cu răspundere limitată, asociații care dețin o pătrime din capitalul social sunt îndreptățiți să solicite instanței de judecată competente convocarea adunării generale a asociaților în ipoteza în care administratorii nu pun în practică o asemenea solicitare. Avocatul Poporului consideră dispozițiile legale criticate ca fiind constituționale. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate în raport cu art. 16 alin. (1), arată că dispozițiile criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza prevăzută de dispoziția legală criticată. Cu privire la critica de neconstituționalitate în raport cu art. 44 alin. (2) din Constituție, susține că acest text constituțional nu este relevant în cauză. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că Legea nr. 31/1990 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004. După republicare, art. 190 alin. (2) a devenit art. 195 alin. (2), având redactarea identică. Așadar, Curtea va exercita controlul de constituționalitate cu privire la prevederile art. 195 alin. (2), care au următorul conținut: "Un asociat sau un număr de asociați, ce reprezintă cel puțin o pătrime din capitalul social, va putea cere convocarea adunării generale, arătând scopul acestei convocări." Textele constituționale invocate sunt cele ale art. 16 alin. (1) și ale art. 44 alin. (2) din Constituție, a căror redactare este următoarea: - Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."; - Art. 44 alin. (2): "Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală." Examinând criticile de neconstituționalitate, Curtea constată că în realitate autorul excepției este nemulțumit de faptul că textul atacat nu cuprinde o dispoziție legală expresă care să permită asociaților unei societăți comerciale cu răspundere limitată, titulari ai unei ponderi mai mici de o pătrime din capitalul social, să convoace adunarea generală a asociaților în circumstanțe similare cu cele prevăzute de art. 119 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 pentru societățile comerciale pe acțiuni. Acceptarea acestor susțineri ar echivala cu transformarea instanței de contencios constituțional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituție, potrivit căruia "Parlamentul este [

] unica autoritate legiuitoare a țării." Acest lucru ar avea semnificația unei ingerințe a Curții Constituționale în sfera de competență a autorității legiuitoare, care ar aduce atingere principiului separației și echilibrului puterilor consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție. De asemenea, este de observat că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Sub acest aspect, jurisprudența Curții Constituționale este constantă, statornicind limite ale competenței sale, cum ar fi: "Curtea nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite" ( Decizia nr. 45 din 2 mai 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 mai 1995), "Ea nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică", spre a îndeplini rolul de "legislator pozitiv" ( Decizia nr. 27 din 12 martie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). Astfel, după cum rezultă din însăși jurisprudența sa, definirea domeniului de aplicare a unei legi și crearea unui statut juridic special, în funcție de anumite situații obiective avute în vedere, reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, pe care Curtea nu îl poate controla. Curtea reține că statutul juridic al societății comerciale cu răspundere limitată este diferit de cel al societății comerciale pe acțiuni. De aceea și Legea nr. 31/1990 cuprinde, după ce în capitolul I și II stabilește cadrul general de constituire și funcționare al societăților comerciale, prevederi speciale privitoare la diverse tipuri de societăți, cu statute juridice diferite. Și, în fine, Curtea, în jurisprudența sa, de exemplu, Decizia nr. 154 din 19 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 20 octombrie 2000, a statuat că examinarea unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 195 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, excepție ridicată de Gabriele Pietromaria Zanocchio în Dosarul nr. 3.480/2004 al Tribunalului București - Secția a VI-a comercială. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 8 februarie 2005. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Maria Bratu