HOTĂRÂRE nr. 1602 din 8 noiembrie 2006
HOTĂRÂRE nr. 1.602 din 8 noiembrie 2006 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, pentru județul Iași
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
DECIZIE nr. 672 din 10 octombrie 2006 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 317 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă
Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Tudorel Toader - judecător Ion Tiucă - procuror Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 317 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Titi Stângă și Petruța Stângă în Dosarul nr. 2.270/2005 al Tribunalului Tulcea. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza este în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 3 februarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 2.270/2005, Tribunalul Tulcea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 317 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Titi Stângă și Petruța Stângă cu ocazia soluționării unei contestații în anulare. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile de lege criticate "contravin art. 21 din Constituție care consacră accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, în acord cu principiul adevărului și realizării corecte a actului de justiție, fără nicio îngrădire, aceste drepturi urmând a fi interpretate în acord cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 6 din CEDO și art. 20 din Constituție", deoarece prevăd expres și limitativ motivele pentru care poate fi introdusă contestația în anulare. Astfel, apreciază că prin condiționarea introducerii contestației în anulare de formularea "numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului" nu se lasă judecătorilor o marjă mai largă de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, ajungându-se astfel la soluția pur formală a respingerii ca inadmisibilă a contestației în anulare numai pentru faptul că motivele din contestație puteau fi invocate prin căile ordinare de atac. Tribunalul Tulcea apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că reglementarea criticată nu reprezintă o îngrădire a accesului la justiție și la un proces echitabil, atâta timp cât legiuitorul a reglementat calea de atac a apelului și recursului prin care părțile pot invoca motivele de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că dispozițiile art. 317 alin. 1 din Codul de procedură civilă, precum și celelalte reglementări privind contestația în anulare asigură posibilitatea celui îndreptățit de a sesiza aceeași instanță care a dat hotărârea irevocabilă în cauză, pentru a o retracta și a o înlocui cu alta, dată cu respectarea cerințelor legii, inclusiv cu respectarea condiției ca motivele invocate în susținerea contestației să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului. Instanța apreciază că nu este vorba despre o restrângere a accesului la justiție, ci de exercitarea drepturilor în cazurile, pentru motivele și în ordinea prevăzute de lege. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 317 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă sunt constituționale. În acest sens arată că reglementarea criticată nu încalcă accesul liber la justiție în scopul apărării drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale părților interesate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 317 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului". Autorii excepției susțin că textul de lege criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 care consacră accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că textul legal dedus controlului are ca finalitate prevenirea tentativelor de tergiversare a cauzei, prin invocarea abuzivă în cadrul căii extraordinare de atac a contestației în anulare a unor motive care ar fi putut fi invocate pe calea apelului sau a recursului. Așa fiind, art. 317 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, departe de a contraveni prevederilor art. 21 din Constituție, dă deplină satisfacție exigențelor acestora atât în ceea ce privește accesul liber la justiție, pe care îl asigură în limite rezonabile, cât și dreptul la un proces echitabil. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 317 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Titi Stângă și Petruța Stângă în Dosarul nr. 2.270/2005 al Tribunalului Tulcea. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 10 octombrie 2006. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora _________
HOTĂRÂRE nr. 1.602 din 8 noiembrie 2006 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, pentru județul Iași
ORDIN nr. 2.017 din 1 noiembrie 2006 pentru acceptarea amendamentelor la Codul internațional de management pentru exploatarea în siguranță a navelor și pentru prevenirea poluării (Codul I.S.M.), adoptate de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MS...
REZOLUȚIE MSC nr. 179(79) din 10 decembrie 2004 a Comitetului Securității Maritime
ORDIN nr. 1.356 din 9 noiembrie 2006 privind stabilirea onorariilor pentru serviciile prestate de către experții medicali
ORDIN nr. 1.376 din 10 noiembrie 2006 privind respectarea tarifelor maximale pentru serviciile furnizate de unitățile sanitare publice în cadrul asigurărilor voluntare suplimentare de sănătate
AMENDAMENT din 10 decembrie 2004 la Codul internațional de management pentru exploatarea în siguranță a navelor și pentru prevenirea poluării (Codul I.S.M.)
ORDIN nr. 5.602 din 13 noiembrie 2006 pentru aprobarea Metodologiei privind mișcarea personalului didactic de predare și pregătire/instruire practică din învățământul preuniversitar
ORDIN nr. 5.603 din 13 noiembrie 2006 privind aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante în unitățile de învățământ preuniversitar din județele nominalizate în Hotărârea G...
Acest site folosește cookie-uri. Detalii