DECIZIE nr. 702/2006

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Tudorel Toader - judecător Ion Tiucă - procuror Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Yan Hongen în Dosarul nr. 1.153/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public arată că Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 a fost abrogată prin Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, iar reglementările art. 5 din ordonanță, referitoare la protecția umanitară condiționată, au fost preluate, de principiu, de art. 26 din noul act normativ, consacrat instituției protecției subsidiare. Întrucât față de jurisprudența constantă prin care Curtea Constituțională a respins excepții de neconstituționalitate ale prevederilor art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000, prin raportare la aceleași temeiuri de constituționalitate invocate și în prezenta cauză, având în vedere că nu au intervenit elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții în materie, solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, fiind aplicabile aceleași considerente reținute, de exemplu, în deciziile nr. 62/2006 și 244/2005. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 25 aprilie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 1.153/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților în România. Excepția a fost ridicată de Yan Hongen într-o cauză având ca obiect o plângere împotriva hotărârii Oficiului Național pentru Refugiați de respingere a cererii de recunoaștere a statutului de refugiat. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că dispozițiile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 contravin prevederilor art. 20 alin. (2) din Constituție referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului și ale art. 48 alin. (1) din aceasta, privind încheierea căsătoriei, raportate la dispozițiile art. 8 alin. (1) și (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacrate dreptului la respectarea vieții private și de familie. Textul de lege criticat nu menționează clar și explicit protejarea vieții de familie ca motiv de acordare a protecției umanitare condiționate, ceea ce permite arbitrariul din partea instanței de judecată în privința acordării protecției umanitare. Respectarea art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale instituie în sarcina statelor atât obligația negativă de a se abține de la orice imixtiune în viața privată și de familie a persoanei, dar și o obligație pozitivă de a face, în sensul adoptării unor măsuri necesare pentru ca exercitarea dreptului să fie reală și efectivă. Totodată, amestecul autorităților statale în exercitarea dreptului la viața de familie trebuie să fie prevăzut de lege, prin reglementări suficient de precise și accesibile încât să indice cu claritate limitele și modalitățile de exercitare a marjei de apreciere acordate autorităților în această materie, condiții care însă nu se regăsesc și în privința textului de lege criticat. Autorul excepției mai menționează că, în cazul returnării sale în țara de origine, acesta riscă să fie expus unor pedepse și tratamente inumane, de natura celor prevăzute de art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Judecătoria Sectorului 5 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat conține dispoziții suficient de clare în stabilirea criteriilor pentru acordarea protecției umanitare condiționate. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 este neîntemeiată. Prevederile legale criticate nu numai că nu contravin normelor constituționale și convenționale invocate, referitoare la dreptul la respectarea vieții private și de familie, ci, dimpotrivă, le dau expresie, prin asumarea de către stat a obligației sale pozitive, aceea de a oferi o formă de protecție persoanei care, neîndeplinind condițiile pentru acordarea statutului de refugiat, ar fi expusă pericolului ca, în situația returnării în țara de origine, să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 sunt constituționale, întrucât acestea nu aduc atingere prevederilor art. 48 din Legea fundamentală și nici ale art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004. La o dată ulterioară sesizării Curții Constituționale, această ordonanță de urgență a fost abrogată în mod expres prin dispozițiile art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006 și intrată în vigoare la 90 de zile de la data publicării (16 august 2006). Din analiza comparativă a celor două acte normative, respectiv actul normativ abrogat și cel abrogator, Curtea constată că prevederile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000, reglementând condițiile de acordare a protecției umanitare condiționate, au fost preluate, într-o redactare similară, de art. 26 din Legea nr. 122/2006, intitulat "Protecția subsidiară". Având în vedere că, ulterior sesizării Curții Constituționale, dispozițiile de lege criticate inițial au fost abrogate, dar preluate, de principiu, în cuprinsul noului act normativ abrogator, respectiv Legea nr. 122/2006, rezultă că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, în prezent, dispozițiile art. 26 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, care au următorul conținut: Art. 26. - Protecția subsidiară: "(1) Protecția subsidiară se poate acorda cetățeanului străin sau apatridului care nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat și cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), și care nu poate sau, datorită acestui risc, nu dorește protecția acelei țări.

(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înțelege:

1. condamnarea la pedeapsa cu moartea ori executarea unei astfel de pedepse; sau 2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; sau 3. o amenințare serioasă, individuală, la adresa vieții sau integrității, ca urmare a violenței generalizate în situații de conflict armat intern ori internațional, dacă solicitantul face parte din populația civilă." În motivarea excepției ridicate autorul invocă încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Constituție, referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, și ale art. 48 alin. (1) din aceasta, referitoare la încheierea căsătoriei, precum și ale art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la respectarea vieții private și de familie. Analizând conformitatea textelor de lege criticate cu prevederile constituționale invocate, Curtea Constituțională constată următoarele: Dispozițiile art. 26 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România reglementează condițiile de acordare a protecției subsidiare, acestea fiind, de principiu, aceleași cu cele prevăzute de art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților în România și pe care Curtea Constituțională le-a examinat, în repetate rânduri, pe calea excepției de neconstituționalitate, prin raportare la critici similare cu cele formulate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 499 din 13 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, instanța de contencios constituțional a statuat că dispozițiile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 oferă suficiente repere și elemente pentru ca persoana căreia acesta i se adresează să înțeleagă condițiile în funcție de care i se poate acorda forma solicitată de protecție umanitară. Cu același prilej, s-a reținut că "Determinarea circumstanțelor specifice fiecărei situații în parte, a riscurilor la care ar fi expusă o persoană în cazul returnării sale în țara de origine, precum și aplicarea sau interpretarea textului de lege criticat sunt aspecte ce excedează obiectului controlului de constituționalitate, acestea fiind atribute ale organelor competente în această materie sau instanței de judecată". Ca atare, nu se poate reține că prevederile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 contravin dispozițiilor constituționale referitoare la încheierea căsătoriei ori celor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la respectarea vieții private și de familie, întrucât revine instanței învestite cu soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate să stabilească dacă valoarea protejată de dispozițiile constituționale și convenționale amintite poate fi considerată, în circumstanțele concrete ale speței, motiv de acordare a formei de protecție umanitară solicitate. Întrucât în prezenta cauză sunt criticate aceleași aspecte ca și cele față de care Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia indicată, se impune, pentru identitate de rațiune, ca atât soluția de respingere a excepției, cât și considerentele ce au stat la baza acesteia să își mențină valabilitatea și în cauza de față, neintervenind elemente noi de natură să modifice jurisprudența Curții. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepție ridicată de Yan Hongen în Dosarul nr. 1.153/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 19 octombrie 2006. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi