DECIZIE nr. 606/2006

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Kozsokar Gabor - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Ion Tiucă - procuror Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 189/2000 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Iorgu Florea în Dosarul nr. 43.644/3/2005 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza este în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 3 aprilie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 43.644/3/2005, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 189/2000 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Iorgu Florea cu ocazia soluționării recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 4.990 din 2 decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 7.002/CA/2005. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii, întrucât dau dreptul organului administrativ să dispună asupra unor situații juridice născute sub legea veche, care au produs drepturi ce au intrat în circuitul civil. Arată că anularea actelor administrative intrate în circuitul civil poate fi dispusă numai de instanțele judecătorești. De asemenea, consideră că aceste dispoziții legale sunt contrare și prevederilor art. 16 alin. (2), art. 11 alin. (1) și (2) și art. 20 alin. (2) din Constituție, cu raportare la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și la art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. În sfârșit, autorul excepției invocă și considerentele deciziilor nr. 55/2000 și nr. 56/2000, în care Curtea Constituțională a statuat că declararea nulității sau anularea actelor administrative intrate în circuitul civil nu poate fi făcută decât de instanțele judecătorești. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția ridicată nu este întemeiată, având în vedere că dispozițiile legale criticate nu încalcă principiul neretroactivității legii, ci prevede posibilitatea ca, în cazul constatării unor încălcări ale prevederilor legale, autoritatea administrativă să emită o decizie de revizuire. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată. Guvernul consideră că excepția ridicată nu este întemeiată, întrucât dispozițiile legale criticate nu au caracter retroactiv și nu anulează niciun drept câștigat anterior. Avocatul Poporului, precizând că, în realitate, excepția de neconstituționalitate privește dispozițiile art. 10 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, apreciază că aceste texte de lege sunt neconstituționale, întrucât contravin principiilor constituționale ale neretroactivității legii și separației puterilor în stat, precum și dispozițiilor art. 126 și 129 din Constituție. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituția României, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate, conform încheierii de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 189/2000 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 8 noiembrie 2000. În realitate, Curtea observă că textele de lege criticate aparțin Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999, fiind introduse prin Legea nr. 189/2000 și modificate prin articolul unic pct. 1 din Legea nr. 367/2001 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 242/2000 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 16 iulie 2001. Aceste dispoziții legale au următoarea redactare: Art. 10 alin. (1) și (2): "(1) Casa județeană de pensii sau, după caz, Casa de pensii a municipiului București, atunci când este sesizată sau din proprie inițiativă, va verifica legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor prezentei ordonanțe, până la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale se va emite decizie de revizuire."

În opinia autorului excepției, textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivității legii civile. De asemenea, consideră că aceste texte de lege sunt contrare și dispozițiilor art. 16 alin. (2), precum și ale art. 11 alin. (1) și (2) și ale art. 20 alin. (2) din Constituție, raportate la prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale de o instanță judecătorească instituită prin lege, independentă și imparțială, precum și la art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, privind dreptul persoanei la respectarea bunurilor sale, în care se cuprind și drepturile de creanță. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 a fost emisă pe baza Legii nr. 140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 iulie 1999, în vederea modificării Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998. Prin articolul unic al ordonanței s-a introdus la art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 lit. a^1), potrivit căreia de drepturile prevăzute de acest act normativ beneficiază și persoana care "a fost persecutată sau deportată de către regimul instaurat în România cu începere de la data de 14 septembrie 1940 până la data de 23 august 1944 din motive etnice și rasiale".

Legea nr. 189/2000 a aprobat Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 cu modificări și completări substanțiale, făcând dintr-un act normativ modificator un act normativ de reglementare primară a drepturilor ce se acordă persoanelor persecutate din motive etnice, prin modificarea articolului unic și introducerea a încă 10 noi articole. Art. 10 alin. (1) din ordonanță prevede verificarea legalității drepturilor acordate anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a acestei ordonanțe. Această dispoziție se referă la data publicării Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 în forma modificată și completată prin Legea de aprobare nr. 189/2000, respectiv data publicării și intrării în vigoare a acestei legi. Astfel, obiectul verificărilor îl constituie legalitatea drepturilor acordate în perioada de la 31 august 1999, data publicării inițiale în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, când s-a introdus în Decretul-lege nr. 118/1990 lit. a^1) la art. 1 alin. (2), privind persoanele care au fost persecutate sau deportate din motive etnice, și până la data de 8 noiembrie 2000, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Legii nr. 189/2000, respectiv a noii forme a Ordonanței Guvernului nr. 105/1999. În măsura în care verificarea legalității drepturilor acordate în perioada menționată are în vedere respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data acordării drepturilor respective, iar deciziile de revizuire vor fi emise pentru înlăturarea cazurilor de încălcare a legii, nu se poate reține că dispozițiile legale criticate ar avea caracter retroactiv. Spre deosebire de textele de lege criticate în prezenta excepție, Decizia Curții Constituționale nr. 55 din 22 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 7 august 2000, și Decizia nr. 56 din 22 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 8 august 2000, amintite de autorul excepției, au vizat neconstituționalitatea revizuirii drepturilor acordate prin hotărârile comisiilor pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, care reprezentau acte administrative cu caracter jurisdicțional, emise anterior intrării în vigoare a art. 14^1*) alin. (1) și (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, articol introdus prin art. I pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 14 iulie 1997, aprobată și modificată prin Legea nr. 55/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 9 martie 1998. Or, în cazul de față, Curtea constată că este vorba despre un procedeu legal, prin care, în urma unui control de legalitate, organul administrativ emitent revizuiește propriile acte ce nu au caracter jurisdicțional. _____________

Notă

*)

Articolul 14^1 a devenit art. 13 în republicarea Decretului-lege nr. 118/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998.

Avându-se în vedere natura drepturilor acordate prin Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 (asistență medicală și medicamente gratuite, transport gratuit, bilet de tratament gratuit, scutirea de plată taxelor de abonament pentru radio și televizor, prioritate la instalarea unui post telefonic, acordare la cerere a unui loc de veci), nici nu se pune problema anulării efectelor produse anterior intrării în vigoare a dispozițiilor legale, ci neacordarea în continuare, de la data emiterii deciziilor de revizuire, a drepturilor acordate cu încălcarea unor dispoziții legale. Curtea consideră că prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul de proprietate, nu sunt incidente în cauză. În sfârșit, Curtea, având în vedere prevederile art. 10 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 care consacră dreptul persoanei interesate de a introduce contestație împotriva deciziei de revizuire, în condițiile Legii contenciosului administrativ, constată că nu poate fi reținută nici critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, excepție ridicată de Iorgu Florea în Dosarul nr. 43.644/3/2005 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 21 septembrie 2006. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea