DECIZIE nr. 610/2006

DECIZIE nr. 610 din 21 septembrie 2006 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 134 alin. 3 din Codul de procedură penală

Intrare în vigoare 31 octombrie 2006

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Iuliana Nedelcu - procuror Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 134 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mathe Horvath în Dosarul nr. 5.004/1468/2005 al Tribunalului Mureș - Secția penală. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate asigură pe deplin dreptul la apărare și liberul acces la justiție al inculpatului. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 5 aprilie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 5.004/1468/2005, Tribunalul Mureș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 134 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mathe Horvath în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unei cauze penale. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că reprezentarea juridică, instituție ce diferă în mod esențial de asistența juridică, este un drept al persoanei fizice ori juridice care nu poate fi impus. Or, în ipoteza textului legal criticat, inculpatul nu se poate opune reprezentării sale și nici nu are libertatea de a-și alege reprezentantul. Iată de ce, în opinia autorului, este lezat dreptul persoanei de a se adresa direct justiției, drept ce a fost convertit într-un acces indirect prin reprezentant. De asemenea, pentru a se putea aprecia că în cursul unui proces s-a garantat părților dreptul la apărare, este necesar ca acestea să beneficieze de asistență juridică. Dacă art. 134 alin. 3 din Codul de procedură penală obligă instanța să asigure, în cursul procesului având ca obiect comisia rogatorie, doar reprezentarea inculpatului, nu și asistența juridică a acestuia, este evident că se aduce atingere dreptului constituțional invocat. Tribunalul Mureș - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate încalcă egalitatea de tratament juridic și echitatea procedurilor, precum și dreptul la apărare, consacrate de art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituția României, și art. 6 paragraful 1 și paragraful 3 lit. c) și d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 134 alin. 2 din Codul de procedură penală, "oricare dintre părți poate cere să fie citată la efectuarea comisiei rogatorii". De acest drept poate beneficia și inculpatul arestat, situație în care devin aplicabile prevederile generale în materie de asistență juridică, care va fi prestată de un avocat ales ori numit din oficiu. Dispozițiile art. 134 alin. 3 din Codul de procedură penală devin incidente numai în situația în care inculpatul arestat nu solicită să fie citat potrivit alin. 2 al aceluiași articol. Garanțiile procesuale privind apărarea inculpatului arestat sunt asigurate și în cazul comisiei rogatorii, prin reprezentarea acestuia de către apărătorul desemnat din oficiu de către instanța care efectuează comisia rogatorie. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri în formele și modalitățile instituite de lege. În vederea garantării dreptului la apărare, când inculpatul este arestat, instanța care urmează a efectua comisia rogatorie dispune desemnarea unui apărător din oficiu, care îl va reprezenta. Mai mult, când comisia rogatorie s-a dispus de către instanța de judecată, părțile pot formula în fața acesteia întrebări care vor fi transmise instanței egale în grad ce urmează a efectua comisia rogatorie. În plus, pe parcursul întregului proces, inculpatului îi sunt asigurate toate drepturile de a se apăra împotriva învinuirilor ce i se aduc, de a dovedi nevinovăția sa și de a avea posibilitatea de a fi asistat de un avocat. Ca atare, dispozițiile supuse controlului de constituționalitate, prin care instanța dispune desemnarea unui apărător din oficiu, dau expresie dreptului la apărare. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 134 alin. 3 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Drepturile părților în cazul comisiei rogatorii, care au următorul conținut: "Când inculpatul este arestat, instanța care urmează a efectua comisia rogatorie dispune desemnarea unui apărător din oficiu, care îl va reprezenta." Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2) referitoare la accesul neîngrădit la justiție al oricărei persoane și ale art. 24 referitoare la Dreptul la apărare. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 134 alin. 3 din Codul de procedură penală nu încalcă liberul acces la justiție și nici dreptul la apărare al inculpatului, așa cum fără temei se susține în motivarea excepției, deoarece în mod evident scopul reglementării îl constituie tocmai asigurarea unei măsuri de protecție a inculpatului arestat, care să-i ofere acestuia posibilitatea efectivă de a-și exercită dreptul la apărare, în condițiile în care din motive obiective anumite acte procesuale nu pot fi efectuate de însăși instanța competentă să judece cauza, fiind necesar să se apeleze la o altă instanță, care are posibilitatea să efectueze acele acte procesuale. Pe de altă parte, inculpatul are posibilitatea să combată în tot cursul procesului, inclusiv în căile de atac, probele administrate împotriva sa prin comisie rogatorie, după cum are posibilitatea de a cere completarea probatoriului și efectuarea oricăror alte acte procesuale prevăzute de lege pentru aflarea adevărului și soluționarea corectă a cauzei. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 134 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mathe Horvath în Dosarul nr. 5.004/1.468/2005 al Tribunalului Mureș - Secția penală. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 21 septembrie 2006. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 31 octombrie 2006

DECIZIE nr. 615 din 21 septembrie 2006

DECIZIE nr. 615 din 21 septembrie 2006 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. b), art. 12 alin. (1) lit. d) și art. 14 alin. (1), coroborate cu art. 2 lit. c) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de...